Pagini

2017-04-04

Mea culpa

Astă vară, într-o luni pe la prânz, in caniculă, eram - împreună cu câţiva amici - lângă monumentul luptătorilor anticomunişti plasat in zona Teatrului ”Sică Alexandrescu. Maşinile şi pietonii zumzăie acolo ca albinele agitate de fum! Aproape că nu se înţelege om cu persoană. Eram la una dintre trecerile pentru pietoni. Opreşte un auto negru-lucios şi şoferul strigă peste amicul lui de pe locul mortului, pe geamul deschis:
- Ştiţi unde-i strada Agrişelor?
Privim unii spre alţii, ca şi cum atunci căzusem din Lună. Ştiam pe unde-i, dar nu ştiam a câta la stânga este, in drum spre... gară, să zicem. Toţi tăceau şi băieţii aşteptau indicaţii; le spun că nu ştiu exact a câta strada la stânga e dar le arăt direcţia de urmat... Omu’ demarează după ce acordă prioritate unor pietoni - blocase aproape un minut - cred - şoferii care veneau in urma lui şi - cum am scris: zona e super aglomerată iar ”cârnatul” de maşini care face dreapta acolo ajunge repede să blocheze staţia mijloacelor de transport in comun aflată peste drum de teatru; şoferii nu sunt cunoscuţi pentru răbdarea lor.
Una dintre amice îmi zice:
- Strada Hirscher e in zona Piaţa Sfatului...
- Da, da - o aprobă ceilalţi.
Ceea ce înseamna exact direcţia opusa! Auto negru mai era in raza vizuală aşa că dau din mâini ca o sperietoare de ciori dezarticulată, bătută de vânt. Ştiam că gestul meu e inutil dar aveam remuşcări aşa de mari că-mi venea să alerg după ei! Nu de alta, dar in zona e sens unic câţiva kilometri!
- Mulţam fain, deştepţilor! Dacă toţi aţi auzit întrebarea de ce naiba n-aţi răspuns? Sau de ce nu mi-aţi atras atenţia că am înţeles in dinţi?!
- Nu eram sigură - zice fata care mi-a atras atenţia după consumarea faptului; ceilalţi zâmbeau mânzeşte.
Am renunţat să înţeleg atitudinea amicilor. Au încercat să-mi liniştească marea remuşcare dar degeaba! Numai la băieţii aceia mă gândeam, că tre’ să facă atâta drum, să ocolească pe sensuri unice, prin giratorii, pentru a reveni pe direcţia bună. De unde erau când au întrebat ar fi ajuns in cinci minute! Iar eu i-am pus să  facă ocolul zonei in treizeci de minute.

Sunt convinsă că cei doi tineri mi-au adresat toate înjurăturile pe care le aveau in vocabular - şi-or fi inventat ad-hoc altele, cu dedicaţie specială! Mi le asum pe toate, pentru că nici mie nu mi-ar plăcea să-mi facă cineva aşa ceva!
Semnatura: Tolomaca de Serviciu. 

10 comentarii:

  1. nu trebuie sa ti le asumi, urat...se intampla, doar nu cu rea vointa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ratiunea imi striga ca nu e vina mea: din cauza galagiei nu am inteles corect numele strazii, dar emotional... am fost varza la acel moment. :)

      Ștergere
  2. Diana, pe mine m-ai facut sa rad! Hahahaha ...
    Mai tii minte filmul "Dumb and Dumber" din 1994? Scena finala a filmului seaman cu ceea ce ai scris tu aici, dar desigur mult ai comic si mai dummy! Hahahaha ...
    Aici ai, daca vrei sa te uiti scena de care îti vorbesc!
    Sper sa nu te superi, dar eu vad totul ca o situatie comica! Hahahaha...
    Pupici si o zi excelenta îti doresc! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hahahaha! :)))) De doua ori am vazut filmul - si cred ca m-as distra la fel si de-ar fi sa-l mai vad o data! :)))
      :))) Multam pentru reamintirea scenei! :))) Cred ca as fi mai isteata decat cei doi! :)))
      Cum sa ma supar?! :)) M-am comportat ca o caraghioasa dupa ce mi-am dat seama de greseala.
      Multumesc, Ella draga!
      Seara frumoasa iti doresc. Pupici! <3

      Ștergere
  3. Depinde din ce punct de vedere privesti !Pentru indicatiile date,e de ras,dar pentru ocupantii masinii...e de invatare de minte !!!Soferul intreaba un politist,nu pe orice trecator...!
    Zile mai bune iti doresc !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Politaii sunt rar spre deloc prezenti pe strazi in zile obisnuite - desi s-au facut angajari la "politia comunitara"... De-as fi inteles corect numele strazii... Inca mai simt o vaga strangere de inima cand ma gandesc. :)
      Multumesc, Natalia draga! Zile fericite iti doresc!

      Ștergere
  4. da, se mai întâmplă când eşti întrebat brusc şi trebuie să dai răspunsul repede !!! mi s-a mai întâmplat şi mie şi îmi părea rău apoi că nu am ştiut să răspund bine!!!
    pupic !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am inteles numele gresit... Altfel spun "nu stiu" cand nu stiu sau cand nu sunt sigura. Deci stii care-i sentimentul unei astfel de greseli. :)
      Seara frumoasa iti doresc. Pupici! <3

      Ștergere
  5. Important este ca nu ai facut-o cu rea vointa. Daca ar fi oprit undeva masina si ar fi intrebat linistiti, poate altfel statea treaba. Eu m-as simti foarte presionata daca m-ar intreba cineva dintr-o masina, gandindu-ma la coada ce se face in urma lui cat timp eu stau si ma gandesc pe unde sa-l indrum. Pe langa faptul ca sunt incapabila sa spun "a treia la stanga, apoi dreapta, dupa 100 de metri iar stanga".. ca nu am o memorie vizuala atat de buna si nici nu sunt google maps. De obicei, ca sa nu gresesc (in caz ca nu pot sa ma explic bine) ii indrum intr-o directie si le spun sa mai intrebe pe cineva mai incolo, sigur vor fi mai aproape de destinul lor.
    Nu-mi vine in minte, dar posibil sa fi gresit si eu dand indicatii. Si sigur am primit si eu indicatii gresite. :)
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu gandul ca nu a fost ceva intentionat m-am consolat atunci... :) Dar nu mi-a trecut usor acel sentiment de vina. :) "Agriselor" - "Hirscher" mi-au sunat foarte asemanatoare in vuietul strazii. :( Ciuda imi era pentru ca stiam ambele strazi in ce directie (si cam pe unde) sunt.
      Si eu le spun celor car ema intreaba despre vreo strada sa mai intrebe cand se apropie de zona pe care le-o indic - e cel mai corect asa, cand nu stim sigur ceva. Mai rau e cand "stim sigur" dar... gresit. :) Din acest motiv le spun oricum sa intrebe *chiar daca sunt sigura) :)
      :) Si eu am primit indicatii gresite, in Bucuresti. Si tot in Bucuresti, am intrebat pe cineva unde e statia de metrou cea mai apropiata si mi-a zis ca nu stie, ca nu-i din cartier. Asa o fi fost, dar individul iese dintr-o alimentara si avea o franzela in sacosa - m-as mira sa fi venit acolo doar pentru o franzela dar... poate ca nu locuia in zona, si cumparase paine pentru cineva care locuia in cartier.
      Pupici!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.