Pagini

2017-10-23

Leopardul zăpezilor. 23 octombrie, Ziua internaţională

Ce animal fascinant! Da, in general, felinele sunt fascinante, dar aceasta parcă mai mult.
Leopardul zăpezilor e numit “fantoma munţilor”. Asemenea unui cameleon, felina cu blană alb-gri se confundă cu peisajul – poate e şi motivul pentru care nu mulţi se pot lăuda că au văzut unul in sălbăticie. In plus, teritoriul lor este foarte vast, pentru că nu găsesc hrană la orice pas. E un prădator care poate vâna animale (copitate) de mărimea lui şi chiar mai mari, putând să facă faţă unui animal care e şi de trei ori mai mare decât el.

Leopardul zăpezilor este un reprezentant tipic al faunei munţilor stâncoşi înalţi din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală. Dintre felinele mari este singurul locuitor permanent din zonele muntoase, predominant în zona Alpină, stâncile fără păduri, regiunile muntoase, masivele pietroase, şi este des întâlnit în zone înzăpezite. Totuşi, poate fi întâlnit şi la înălţimi mult mai mici, populând zona unde sunt copaci şi tufişuri.
Poate fi întâlnit pe crestele celor mai înalţi munţi din lume, simţindu-se bine la altitudini de 3000-4500 de metri, pe crestele unde rar ajunge picior de om şi unde este foarte frig. Mai toată lumea asociaza leopardul zăpezilor cu munţii Himalaya, munţi fascinant de frumoşi, teribil de reci şi neprimitori.

E un animal teritorial, solitar – deşi s-au întâlnit şi “familii”. Chiar dacă fiecare leopard al zăpezilor vieţuieşte într-un teritoriu individual bine determinat el nu-şi protejează agresiv teritoriul de alţi reprezentanţi ai speciei lui.

Felina are blană groasă, care o ocroteşte de cel mai teribil ger, iar cavitatea nazală mare îi asigură oxigenul necesar la altitudini mari. Are labele foarte mari, acoperite cu blană, şi se deplasează cu agilitate prin zăpada mare. Pe terenurile foarte accidentate se ajută nu doar de picioarele foarte puternice, ci şi de coada mai lungă decât corpul, acoperită şi aceasta cu blană, ca de o cârmă şi poate sări de pe o stâncă pe alta chiar şi în salturi de până la 15 metri (lungimea saltului e mai lungă decât cea a cangurului uriaş).

Solitar, sălbatic, se pare că leopardul zăpezilor are un temperament blând in comparaţie cu alte feline – cel puţin aşa afirmă administratorii grădinilor zoo care au asemenea fiinţe. Mi-e greu să le ştiu la grădina zoologică (şi la cea din Braşov sunt două exemplare: Jamu şi Blizzard, dar până de curand erau “pe cale de dispariţie” şi in captivitate mai au şanse (la gradina zoo din Helsinki, de exemplu, s-au născut peste 100 de exemplare) – in 2012 a fost interzisă vânarea lor, dar de curând – anul acesta sau in 2016 – cercetătorii au constatat că numărul de exemplare a crescut la cel puţin 4000.
Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii, care evaluează animalele sălbatice in funcţie de cât de bine sau cât de rău trăiesc, a anunţat faptul că felinele mari vor fi notate cu un grad inferior, de la pe cale de dispariţie, la vulnerabile, pentru că pericolul dispariţiei nu a trecut, mai ales luând in calcul braconierii.

Clasificarea speciei a variat de-a lungul timpului, ea fiind iniţial atribuită genului Panthera, împreună cu alte feline mari, pentru ca mai apoi să fie reclasificată într-un gen aparte, Uncia.
In anul 1761, Georges-Louis de Buffon, a făcut prima menţiune despre leopardul zăpezilor, scriind că trăieşte in Persia şi e dresat pentru vânătoare.
Medicul şi naturalistul german Johann Schreber, în anul 1775, face prima descriere ştiinţifică, sub denumirea de Felis uncia. In anul 1830 a descris specia Christian Ehrenberg, sub denumirea Felis irbis. In 1855, Thomas Horsfield l-a descris sub denumirea Felis uncioides (şi tot aşa, din descriere in descriere până la Uncia uncia).
<><><><> 
Referinţe:
- http://www.descopera.ro/natura/14904070-5-lucruri-extraordinare-despre-leoparzii-zapezilor-fantomele-muntilor-aflate-in-pericol-de-disparitie-foto
- http://science.hotnews.ro/stiri-terra-22006700-leopardul-zapezilor-nu-mai-este-specie-aflata-cale-disparitie.htm
- https://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/102002327
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Leopardul_z%C4%83pezilor
<><><><><> 
Sursa foto:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Leopardul_z%C4%83pezilor

18 comentarii:

  1. Pot sa iau unul acasa? Sunt asa de frumosi si blanosi si numai buni de îmbratisat! In gradinile zoo din Nederland nu sunt aceste frumuseti!
    O data am vazut (în fotografii) un "albino" din aceasta specie ... pana si ochii îi avea albastri! Asa da barbat care sa-ti "franga" inima! :))
    Ma gandesc ca animalele nascute în captivitate, nu stiu altfel ... si daca le dai drumul, nu se vor descurca singure! Sunt asa de bucuroasa pentru ca Nederland a aprobat o lege care interzice circul cu animale! In sfarsit o victorie! Mi-a placut articolul tau!
    Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur ca da! :) Doar sa nu-l bata Mishu! <3
      Si iar imi amintesc de acei oameni care se joaca cu leii cum se joaca altii cu pisoii! :)
      Cica se descurca si singure, la un moment dat, dupa ce sunt eliberate - oricum, cele care au fost captive sunt duse (cel puţin la inceput) in rezervatii.
      In luna iunie a.c curent s-a votat si la noi legea care interzice animalele la circ - are si Ro lege, deh. ;)
      Multumesc si pentru apreciere, Ella draga!
      Zile senine iti doresc! Pupici! <3

      Ștergere
  2. Am vazut un documentar despre el, superba creatie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Arata tare fain! Si nu pare chiar fioros in poza!
    Nici nu mi-l pot imagina la Zoo.
    Multumesc, Diana draga pentru info! Nu sunt sanse sa-l vedem prin muntii nostri! :D
    Pupici si o zi minunata! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa zic si cei care au leoparzi la gradina zoo, ca sunt docili cu ingrijitorii, nu cum sunt leii si tigrii, care se "inghesuie" spre ei si destul de greu reusesc sa ii izoleze cand e nevoie.
      Nici eu nu prea pot sa mi-i imaginez la zoo... Nici nu prea m-am dat in vant dupa gradinile zoo, cat de frumoase si vechi si celebre sunt unele. :) Am preferat sa le ocolesc.
      Cu placere, draga Suzana. :)
      Iti doresc sa ai o zi minunata! Pupici! <3

      Ștergere
  4. Superbe feline, intr-adevar! si ori de cate ori vad documentare despre tigri, leoparzi, lei sunt impresionata!
    Un articol atat de amplu, Diana, ca intotdeauna! Si ce fain sa citesc, iata, la inceput de saptamana despre astfel de feline. N-am mai fost la zoo de multa vreme, ceea ce ma face sa reconsider caci poate este timpul sa programez o astfel de vizita. Desi, stau sa ma gandesc ca mai bine ar fi pentru orice animal, sa stea in habitatul lui, decat intr-un tarc... de aceea zic ca mai bine ma uit la documentarele de profil. :) :)
    Iti multumesc de vizita si sper sa nu te superi ca nu am reusit sa te mai vizitez in saptamanile ce au trecut! Salutari cordiale si multa sanatate, asemenea iti doresc! <3 Cu drag o saptamana plina de inspiratie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie imi plac astfel de filme documentare doar ca... sunt in alerta sa schimb canalul cand se pregatesc sa se hraneasca! :) Stiu ca e legea firii dar tot nu ma pot uita. Oricum, am observat ca in documentare mai noi nu prea mai arata cum isi ucid prada.
      Desi cam toata viata am ocolit gradinile zoo (cat de celebre ar fi ele) e singurul loc unde as putea vedea "pe viu" anumite exemplare - total diferit de cum arata la tv. Eee... un "safari foto" prin Africa mi-ar placea dar deocamdata e la stadiul de "idee de rezerva". :)
      Multumesc pentru apreciere, Alexa. Sigur ca nu ma supar! Ma bucur cand ai timp sa treci pe aici dar stiu ca multe altele sunt de facut. :)
      Multumesc. Iti doresc, cu drag, sa ai o saptamana cat mai frumoasa! Numai bine! <3

      Ștergere
  5. Iti multumesc mult pentru aceasta prezentare,si poza acestui "pisoias"
    minunat !Ma voi uita si la documentarele citate pentru a sti mai mult despre aceste feline imperial
    O saptamana linistita iti doresc !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu placere, Natalia draga!
      Greu mi-a fost sa selectez informatii despre "pisoias". :) Totul mi se pare important, interesant. :) Pe site-urile notate aici sunt mai multe informatii, dar nu se compara cu un film documentar. :)
      Multumesc! O saptamana frumoasa iti doresc sa ai! <3

      Ștergere
  6. Este superb! Și acesta, precum și tigrul siberian, mă uimesc cum s-au adaptat la condiții dure de viață, față de fârtații din zonele calde. Dar lumea aceasta este plină de vietăți fascinante.
    Numai bine și o săptămână frumoasă, dragă Diana! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar ca traim intr-o lume cu fiinte fascinante! Si unii oameni le-au evaluat in bani... le transforma in haine de blana si altele de gen. :(
      Multumesc, Alex draga! Iti doresc sa ai si tu o saptamana frumoasa!

      Ștergere
  7. E bine ca se interzice circul cu animale; era jalnic/trist...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie mi s-a parut trist cu animale la circ. :)
      Tata obisnuia sa "râda" de mine de cate ori venea circul in oras. Cand am fost prima data la circ eram in clasa intaia si cand dresorul a pocnit din bici langa un tigru din arena am tipat la acesta sa nu-l mai bata. :)

      Ștergere
  8. un "motan" bine crescut ☺ Cat este de frumos! iti vine sa il iei in poala si sa-l mangai pana cand auzi cum toarce ☺☺☺ Realitatea este insa ca ... te poate le lua in brate ☺☺☺ Cat este de maiestuos! Privirea... hmmm privirea iti impune respect! Si cumva parca te hipnotizeaza! Nu as dori sa ma intalnesc cu el, pe teritoriul lui, undeva in munti ☺☺☺

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Da, e tare bine crescut! Si in mod sigur mai repede ne ia el in brate decat noi pe el.
      Stii ca toarce?! :) E una dintre caracteristicile speciale ale acestei feline care parca ne imbie la smotocit. :)
      Ochii lui sunt cu adevarat fascinanti! Ca doua bucati de gheaţă albastra. :)
      Iti doresc sa ai o zi minunata! Imbratisari si pupici, cu drag, de la trio pentru trio!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.