Fata cu părul roşu, de Theun de Vries. Citate favorite

  Pentru prima dată mi l-am închipuit pe Hugo mort. […] Încet, încet, încet, începeam să-mi dau seama de realitate. […] Mi se lămureau, atunci, pentru prima dată, tot felul de lucruri.

 Le priveam aşa cum trebuie să le privească in faţă un om in toată firea. Şi pricepeam că vremea de până ieri, când eram o fată tânără, trecuse. De aci înainte, de la moartea lui Hugo, aveam să înfrunt viaţa ca o femeie încercată.

Îngrozitoarele hotare al existenţei fiecăruia!

Nesfârşitul, închis in noi toţi, ca o scurtă licărire; fiecare om, o clipită in veşnicie.

Şi acest punct de foc, această fiinţă care pâlpâie şi se mistuie cu atâta repeziciune, este in acelaşi timp stăpânul vieţii şi făuritorul ei.

Nu poţi face decât un singur lucru: să dai un conţinut vieţii. Poate că, in sine, asta n-are absolut nici o noimă. Nu puteam gândi in miriade de ani lumină, in sisteme solare. De îndată ce încercam, pierea orice sens, orice conţinut. Dar simţeam că devin iarăşi om, când mă gândeam la pământ, când mă gândeam că are un rost să lupţi pentru ca acest mic pământ să fie bun de locuit pentru tine însuţi şi pentru semenii tăi.

Pământul este teatrul faptelor şi acţiunilor noastre. Este acea bucăţică din univers dată nouă pentru ca la plecare, s-o lasam altfel, mai plină de sens, mai umană.

Acesta este elementul deosebit şi de neînlocuit al faptelor pe care trebuie să le împlinim aici. Oamenii care săvârşesc fapte fără să ţină seama de întreg, care aduc atingere întregului şi i se împotrivesc nu merită să trăiască. Viaţa se cere slujită numai de viaţă. Numai cine arde ca o văpaie pentru întreg poate sparge hotarele îngrozitoare ale eului, ale micimii înnăscute.

“Iar cel care , la moartea lui, n-a spart aceste hotare” – aşa gândeam – “rămâne o scânteie pierdută”.

Hugo spărsese hotarele. Trăise ca puţini alţii; văpaia lui se mistuie pentru a întreţine şi a întări flacară vieţii pe pământ. Mi-am dat seama că învinsesem gândul obsedant al morţii, chiar şi cel al morţii cumplite a lui Hugo, căci nu uitasem nici o clipă că nu moartea, ci viaţa lui contează.

(din Fata cu părul roşu, Theun de Vries, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1962, traducere: Sergiu Dan şi H.R.Radian).

₪₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

₪₪₪

Despre roman

In anul 1956, chiar înainte de criza din Ungaria, romanul a fost criticat de anti-comunişti, in timp ce comuniştii l-au primit ca pe un manifest. Mai mult decât pe convingerea politică a scriitorului, romanul e axat pe luptătorii din rezistenţă şi acţiunile lor împotriva naziştilor.

Am citit cartea in adolescenţă, într-o vreme când mi-am propus să citesc toate cărtţle pe care le aveau părinţii in bibliotecă. Greu m-am hotărât să o încep pentru că preamărea comunismul – un regim politic sub care se chinuiau milioane de oameni din lume. Încet, pagină cu pagină, romanul m-a cucerit. Nu mă mai gândeam că Hannie e comunistă, ci mă gândeam numai la eroismul ei – şi al altor tineri – la rezistenţa lor împotriva naziştilor. Luptau (şi) pentru ca membrii comunişti să cucerească puterea politică şi încrederea populaţiei - o cauză dreaptă in viziunea lor (credeau in “dreptatea socială”) - chiar dacă mie mi-e greu să înţeleg cum poate crede cineva că doctrina utopică a comunismului poate fi aplicată social fără grave derapaje spre dictatură. Ei nu ştiau atunci, cauza lor era nobilă. Deşi am detestat - şi detest - comunismul nu pot - şi nu vreau - să neg curajul celor care s-au împotrivit naziştilor. Ce-au făcut alţii (sau aceiaşi), mai târziu, e altă poveste.

Fata cu părul roşu este Jannetje Johanna (Jo) Schaft, nascuta in 16.09.1920, o tânără olandeză din Haarlem, luptătoare comunistă arestată de nazişti in 21 martie 1945 şi executată in 17 aprilie acelaşi an. Avea părul roşcat, pe care l-a vopsit pentru a nu fi recunoscută de autorităţile care o cautau dar după ce a fost arestată, in timpul interogatoriului dur, de la transpiraţie şi apă vopseaua de pe păr a început să se cureţe şi astfel şi-au dat seama călăii că au prins unul dintre cei mai căutaţi oameni din rezistenţă.

Ca studentă, la fel ca mulţi alţi studenţi, a refuzat să semneze declaraţia de loialitate (1943), a renunţat la studii şi s-a întors in oraşul natal, Haarlem.

Luptaseră 422 de oameni in “rezistenţă” - unul era femeie: Hannie Schaft. Regina Wilhelmina a numit-o “simbol al Rezistenţei” şi un timp a fost comemorată in Olanda, până când comuniştii au cazut in dizgraţie şi comemorarea a fost interzisă deşi a fost, totuşi, o luptătoare antinazistă înainte de a fi comunistă - aşa văd eu lucrurile după ce am citit romanul a doua oara, mulţi ani de la prima citire.

Despre autor

Theun de Vries, romancier, poet, eseist, jurnalist olandez, s-a născut in Veenwouden, la 26.04.1907 şi a murit la Amsterdam, in 21.01.2005. In 1936 se înscrie in Partidul Comunist Olandez. In timpul ocupaţiei naziste a fost arestat şi închis pentru acţiunile sale in rezistenţa antifascistă. După război devine, pentru nu prea mult timp, membru in consiliul municipal.

In timpul războiului rece apartenenţa sa la partidul comunist i-a nemulţumit extrem pe colegii săi scriitori. El a găsit justificate lovitura de la Praga (1948) şi intervenţia rusă in Ungaria (1956); in 1953 a scris un imn dedicat lui Stalin. A fost exclus dintr-o organizaţie internaţională a scriitorilor, nu a mai fost invitat la zilele de naştere ale colegilor şi, in timp, a fost izolat, dar a rămas membru de partid.

In ciuda convingerilor sale comuniste, in 1963 a tradus romanul “O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” scris de Aleksandr Soljenitsyn, un roman bazat pe experienţele lui in lagărele de detenţie din Siberia. Comuniştii au distrus întreaga ediţie. Până in 1971 de Vries a rupt legăturile cu partidul. La vârsta de 88 de ani a declarat că nu mai scrie dar tot a mai scris două cărţi – ultima in anul 2004.

A debutat la vârsta de 20 de ani, cu un volum de poezii, şi a scris mai mult de 100 de cărţi, o monografie, un scenariu de film şi piese de teatru radiofonic.

A primit mai multe premii şi titluri de onoare.