Dimineţi de Crăciun

In diminieaţa primei zile de Crăciun a mai fost ceva mişcare, dar toţi păream amorţiţi, ca şi cum ne mişcam “in reluare”. Cei care aveam câinii in lesă păream mai vioi pentru că ţineam pasul cu patrupedele, dar ceilalţi… păreau că se sprijină unii pe alţii şi abia păşeau. Deh, oboseala după chef, probabil…

Ceaţă deasă, maşini care treceau rar şi le vedeai lumina farurilor când erau prea aproape, câţiva oameni pe bulevard, oameni care păreau păpuşi dezarticulate pentru că pe asfalt era o pojghiţă de gheaţă pe care n-o observai, dar o simţeai din plin sub tălpile ghetelor ce păreau independente de voinţa picioarelor. Care mai de care dădeam din mâini şi băteam pasul pe loc pentru a ne menţine echilibrul. Cum credeam că avem ceva aderenţă, cum începeam să batem din picioare. Mergeam târşâind încălţămintea, căutând asfalt pe care să nu alunecăm. Şi câinii intrau in derapaj dacă alergau.

A doua zi de Crăciun, dimineaţa… pustiu. Pe bulevardul lung nu era ţipenie şi ceaţa vălurea acoperind cam jumătate din înălţimea clădirilor, întrerupând brusc bulevardul cu o barieră cremoasă, alb-cenuşie. Părea că norii dădeau o raită prin oraş. Rece, şi umed, pătrunzător.

Din când in când, din valul alburiu-cenuşiu mai apărea câte o siluetă care îşi menţinea cu greu echilibrul pe orizontală, părând că dansează pe muzică rap numai de ea auzită.

Pe iarbă şi pe trotuar se vedeau aruncate hârtii, pungi, mucuri de ţigară, câte o haină ici-colo, scoase, probabil, din cutiile plasate pentru a lăsa ce nu ne mai trebuie, resturi de mâncare – multe oase, unele foarte mari, aruncate de cei care-şi imaginau că pot roade câinii sau pisicile aşa ceva şi să se şi sature… Într-un colţ, lângă nişte trepte, erau aruncate câteva vase din plastic pline cu ceva mâncare şi două recipiente in care părea să fie suc… Probabil, lăsate acolo de “colindători” sau de cerşetorii nemulţumiţi că au primit mâncare in loc de bani…

Un oraş care părea abandonat in grabă… O atmosferă oarecum sinistră, la început de zi, când abia se luminase, dar fascinantă! Linişte şi ceaţă! Nu se auzea niciun motor, păsările (turturele, porumbei, coţofene, pescăruşi, vrăbii) erau tăcute, nu miorlăia nicio pisică, nu lătra niciun căţel…

Dimineţi de Crăciun fără zăpadă! E fascinantă ceaţa!

       Mai târziu, pe la prânz, zgomotele zilei au devenit tot mai accentuate. Clopotele unei biserici se auzeau bătând, oamenii trânteau portierele şi vorbeau toţi deodată, repede, ca şi cum nu voiau să uite ce au de spus, motoare turate pentru a se “încălzi”… Turturelele, in tei – şi porumbeii pe pervaz – aşteptau să primească grăunţe. Un glas de bărbat striga ceva pe undeva, in depărtare se auzea sirena unei ambulanţe, un tânăr căra o coroană mortuară… şi o trupă veselă umbla cu capra, scuturând clopoţei cu sunet cristalin.. Ceaţa s-a mai rărit şi pojghiţa de gheaţă de pe asfalt s-a mai topit…