Pagini

2018-01-15

Povestea vieţii mele, de George Sand. Citate favorite

Există două feluri de onoare pe lume: cea a bărbaţilor priveşte bravura şi cinstea in tranzacţiile băneşti; cea a femeilor nu e legată decât de pudoarea şi de fidelitatea conjugală. Dacă ni s-ar îngădui să spunem aici bărbaţilor că un pic de castitate şi fidelitate nu le-ar strica, ar ridica din umeri. Dar vor nega ei oare că o femeie cinstită, care ar avea in acelaşi timp loialitatea unui bărbat, ar trebui să aibă un drept dublu la respectul şi la încrederea lor?
*
Căsătoria e scopul suprem al dragostei. Când dragostea se duce, rămâne sacrificiul.
Căsătoria e plăcută pentru amanţi şi folositoare pentru sfinte. In afară de sfinţi şi de amanţi, există o mulţime de spirite obişnuite şi de inimi liniştite care nu cunosc dragostea şi care nu pot atinge sfinţenia.
*
Dragostea nu ţine de voinţă. Căsătoriile din raţiune sunt cea mai cumplită greşeala. Nu suntem numai trup şi spirit, ci şi una şi alta. Acolo unde trupul şi inima nu-şi dau mâna, nu există dragoste.
(din Povestea vieţii mele, de George Sand – nu ştiu editura şi nici traducătorul pentru că nu mai am cartea in bibliotecă – citatele le-am notat, cândva, într-o agendă pe care scrie 1984)
₪₪₪
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. 
₪₪₪
George Sand (Aurore Dupin)
George Sand - Amandine Lucile Aurore Dupin de Francueil -  romancier, dramaturg, critic literar, jurnalist – s-a născut la 1 iulie 1804, in Paris şi a murit in 8 iunie 1876 in satul Nohant din departamentul Indre, Franţa unde, in 13 septembrie 1828 se naşte fiica ei, Solange (pe care soţul nu-şi amintea s-o fi făcut), scriitoare şi ea şi, pentru un timp, soţia sculptorului Auguste Clésinger. George Sand a mai avut un băiat, cu soţul ei, Jean-François-Maurice-Arnauld Dudevant (mai cunoscut sub pseudonimul Maurice Sand), născut in 30 iunie 1823 la Paris – scriitor, artist şi entomolog.
Sursa foto: https://fr.wikipedia.org/wiki/George_Sand
       Aurore Dupin a avut o viaţă zbuciumată şi aventuroasă poate şi pentru că, naivă şi sentimentală, a fost căsătorită la vârsta de 18 ani cu baronul Casimir Dudevant, un bărbat cam necioplit şi pe care-l surprinde într-o postură indecentă cu o servitoare. Nu era geloasă, mai ales că la acea vreme considera “relaţiile dintre soţi” ca pe ceva dezgustător, dureros şi chiar insolit. “Suntem crescute ca nişte sfinte, ca apoi să fim puse la vânzare ca nişte iepe. […] Ce nopţi teribile! Ce dezgustător! Nu înţeleg ce găsesc agreabil bărbaţii in această gimnastică chiar caraghioasă şi animalică. Abia aştept ca el să adoarmă ca să pot plânge in voie. Aşadar, asta e căsătoria” – scria ea. Pentru ea, dragostea era un sentiment in care-ţi dăruieşti sufletul. Decepţionată de căsătorie, a început să îşi caute un adorator, apoi altul, şi altul…. Au trecut prin patul ei mulţi bărbaţi (şi o femeie): Jules Sandeau (împreună au scris romanul “Rose şi Blanche”, semnându-l Jules Sand), actriţa Marie Dorval (Aurore fiind in acelaşi timp amanta lui Alfred de Vigny şi, pentru o noapte, iubita lui Mérimée), frumosul, cinicul şi spiritualul Alfred de Musset, tânărul polonez Frédéric Chopin – legătura cu acesta a durat 8 ani şi s-a rupt din cauza cochetăriei fiicei ei, Solange, Alexandre Manceau (dramaturg şi gravor), alături de care a trăit 13 ani – aceştia fiind dintre cei mai cunoscuţi, in general.

20 de comentarii:

  1. Deci până la urmă i-a plăcut gimnastica aia! :))

    Săptămână excelentă, dragă Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Exact asa am gandit cand am citit despre viata ei amoroasa! :)
      Multumesc, Zina draga! O saptamana excelenta iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere
  2. Ultimul citat este chiar o esenta care daca nu se ia in considerare viata poate fi tare trista!
    Multumesc pentru reamintire, Diana draga! Cred ca ar fi momentul de a lectura citirile din tinerete! :D
    Pupici si o saptamana usoara!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu multa placere, Suzana draga!
      Azi, nu stiu daca as putea reciti cartile semnate de George Sand (nici in tinerete nu am citit prea multe semnate de ea - sau de el?) :)
      Multumesc! Iti doresc sa ai o saptamana minunata! Pupici! <3

      Ștergere
  3. Foarte faine citate! O scriitoare renumită în epocă, care a avut curajul să înfrunte „lumea bărbaților”, inclusiv prin purtarea unui nume masculin. A scris frumos despre iubire, dar numai ea a știut dacă a și găcit acea iubire adevărată, mult visată.
    Numai bine, dragă Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Abia dupa ce am citit "Povestea vietii mele" am citit un roman scris de ea (sau doua?). Am considerat-o atunci - si o consider si azi - un om puternic.
      Buna observatia ta. :) Poate ca a iubit cu pasiune pe toti acei barbati - cel puţin cat timp "i-a tinut in brate". :) Cred ca acea "dragoste perfecta" pe care o cauta n-a intalnit-o... S-ar fi oprit din cautari. :)
      Multumesc, Alex draga! Iti doresc sa iti fie bine.

      Ștergere
  4. "Dragostea nu ţine de voinţă"! Foarte adevarat! Numai ca trebuie sa ai vointa sa nu te îndragostesti ... de oricine! 😅
    Mi-ai reamintit de o scriitoare tare draga, am citit cateva carti scrise de ea, dar în momentul asta în afara de Micuța Fadette nu îmi mai pot adduce aminte de nimic! Ce ti-e si cu varsta asta! 😅
    Sa ai o saptamana frumoasa ... poate ninge, cine stie?! 😅
    Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Cred ca inima (in sensul ei de "organ al iubirii") are un sistem de aparare destul de bun - in cazul celor mai multi.
      Am citit "Indiana"; nu mai tin minte prea multe dar stiu ca nu mi s-a parut cine stie ce (l-am catalogat atunci la "siropoase"). Nu m-am dat in vant niciodata dupa romanele de dragoste (bine, "Afinitati elective", al lui Goethe, si altele de gen sunt mult mai mult decat "romane de dragoste").
      Multumesc, Ella draga! Iti doresc sa ai si tu o saptamana frumoasa! Pupici! <3
      P.S. in noaptea aceasta (spre dimineata) a presarat cerul ceva fulgisori de nea - a pudrat, sa nu zic ca nu mi-a implinit dorinta.

      Ștergere
  5. Cred cătot prin anii '80 am citit despre George Sand. Acum, dupa o viata, as zice despre opera lui G.S. ca domnisoarele ar trebui sa conspecteze, iar baietii ar trebui, doar, sa citeasca sinteze...
    O săptămana cu bucurii !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Dupa "Povestea vietii mele" am citit "Indiana" (care nu cred ca m-a impresionat pentru ca nu mai retin mare lucru) si inca un roman (cred; nu-mi amintesc daca a mai fost sau e doar o falsa amintire).
      Multumesc. Iti doresc sa ai si tu o saptamana cu bucurii!

      Ștergere
  6. Bună Diana!
    Ce surpriză mi-ai făcut,este preferata mea în citate,
    imi place tare mult,mulțumesc!
    Îți doresc o săptămână frumoasă și plină de zâmbete!
    Pupici cu drag,îmbrățișări și mulțumiri de viztă!

    P.S.am zăpadă,cam 3cm,nu știu cât timp!?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Elena draga!
      Ah! Ce fain ai zis-o! :) E si preferata mea in citate, desi... azi nu prea stiu de ce am ales candva sa retin primul citat scris aici. :) Doar de "Indiana" imi amintesc ca am citit - si prea multe nu-mi amintesc, dar am considerat-o "siropoasa" povestea.
      Multumesc, la fel! Iti doresc sa ai o saptamana minunata!
      Imbratisari si pupici, cu drag!

      P.S. Centimetrul nostru de zapada - asternut aproape de zori - e doar o pojghita alba acum... :)

      Ștergere
  7. Femeie navalnica nascuta intrun secol gresit! Ce rumoare ar fi facut in vremurile noastre!
    P.s:purta tinute barbatesti, un Tomboy adevarat:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate ca s-a nascut, totusi, in secolul potrivit: le-a mai trezit pe unele femei, i-a mai trezit pe unii barbati. Azi, sunt destule femei care schimba barbatii ca pe ciorapi dar nu au nici un sfert din inteligenta Aurorei. :)

      Daaa... :) Purta haine barbatesti si fuma pipa. Dialogul de mai jos a fost relatat de un jurnalist al vremii (cred ca a fost anecdota, nu un dialog care sa fi avut loc dar... e mult de atunci; cine mai stie?)"
      - N-am fost inca primit de George Sand - se plangea un tanar autor.
      - Zau! raspundea cineva din cercul romancierei. Asta pentru ca in cursul zilei EL este extrem de ocupat.
      - Dar seara?
      - Oh! Seara, e cu totul altceva. EA e prinsa...

      Ștergere
  8. Foarte interesant ceea ce ai scris:citatele,in esenta,sunt valabile mereu
    iar cartile ei(sau lui)sunt o esenta a sensibilitatii,care o caracterizeaza !E nascuta in zodia Racului,a carui verb este"a simti",ca si fiul ei;era,penru multi tineri talentati,o mama ocrotitoare "familista
    chiar daca unii dintre ei i-au fost si iubiti.Cred ca negasind la un barbat toate calitatile dorite de ea,ii"impletea",si era multumita !
    Sunt convinsa ca s-a nascut la timp,pentru a schimba ceva atat la barbati,dar mai ales,la femei !
    Iti doresc zapada pe saturate,draga Diana,si lecturi placute !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere, Natalia draga.
      Sa stii ca asa am gandit si eu despre iubirile Aurorei: iubea pe fiecare pentru o calitate anume... In plus, am mai gandit si ca, scriind romane de dragoste (in principal) avea nevoie sa simta cat mai mult, sa experimenteze emotii - daca pot zice astfel - pentru ca personajele ei sa fie autentice. Poate ca, in adancul fiintei ei, intruchipa toate personajele feminine pe care le-a conturat, poate ca avea un comportament "tipic masculin" (la acea vreme) :) pentru a evidentia contrastul intre cum erau femeile atunci si cum ar fi putut sa fie... :) Personalitatea ei - asa cum o descriu biografii este una care imi place foarte mult. :)
      Uneori, pe George Sand o compar (in contrast) :) cu Scarlett O'Hara, personajul din Pe aripile vantului: Scarlett - cred eu - era o tipa foarte puternica si poza in sensibilitatea intruchipata pentru a obtine... "beneficii", George Sand era sensibila pana in maduva oaselor si poza intr-o femeie puternica pentru a schimba, cumva, ce nu-i placea in societatea in care traia. Scarlett avea o inima zburdalinica, Aurore avea una nelinistita, in cautarea dragostei perfecte... No! Iar m-a luat valul si m-a dus pe aratura. :)
      Multumesc!
      Abia se mai vad urmele stratului subtire de nea care s-a asternut in noaptea trecuta. Va mai ninge, sunt sigura! :)
      Iti doresc, cu drag, sa ai o saptamana cat mai buna!

      Ștergere
  9. Cand eram in facultate aveam (de fapt inca le mai am, intr-o cutie, sub pat) fise de lectura... mi se pare, retroactiv privind, cel mai risipit inutil timp al meu ... :)).
    Lamurire: efectiv nu aveai timp sa gusti, intelegi ce citeai. Era o cursa de peste 150 de carti in cateva luni... in afara de ce presupuneau celelalte cursuri multe marunte si la fel de inutile.
    Iar eu iubeam sa citesc ca de aia am dat admitere la Limbi si Literaturi straine (ah da... si aveam de citit in franceza si engleza.. plus la literatura universala - in romana).
    Rezultatul a fost ca mult timp nu suportam sa vad o carte, dar sa mai si notez din ea... Cred ca daca m-ai fi desenat, as fo aratat ca un personaj din ala la care ii iese fum de cat s-au incins creierii citind pe banda rulanta. :))))

    Dar chiar si asa, atunci cand gasesc notitele pe agende, in caiete, sau fisele, mi se pare ca privesc niste prieteni dragi (din care uneori mai apar imagini dispersate - asta pentru ca eu citesc si fac film, am o memorie destul de slaba a numelor, personajele insa le vad si mi le amintesc ca si cand ar fi fost reale).

    Acum iar citesc pe "paine" ca sa zic asa. Dar e atat de diferit si bine, nu mi se mai baga pe gat "comentarii" (pe care nu am fost niciodata in stare sa le tocesc.. lol) sau tot felul de interpretari. Pot sa ma pierd linistita in cartile mele, sa le traiesc, savurez, sa le las deoparte uneori si reiau .. sau abandonez. Sau sa le devorez pe nerasuflate de la prima la ultima pagina.

    Mi-a facut placere sa citesc articolul :). Abia astept sa vad despre ce vei povesti data viitoare. Oare va fi tot o lectura ce-mi va aminti de lecturile din anii de facultate? Sau, din contra?
    Hihi

    pupici cu drag

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa stii ca am mai auzit si pe altii afirmand cele scrise de tine, si nu de la cei care au urmat cursurile unei universitati cu astfel de profil. :) Am auzit pe multi ca, un timp dupa ce au terminat o facultate, nu mai puteau sa vada niciun fel de carti! :)) Am avut si eu o perioada, recunosc, apoi am revenit in forta dupa ce m-a intrebat cineva: "care e ultima carte pe care ai citit-o?" Dadeam marunt din buze si nici macar nu-mi aminteam vreun titlu, oricare! :)
      Cate fişe de lectura am avut si eu - desi nu-mi cere nimeni sa le fac, doar ca voiam sa sintetizez cumva ceea ce citeam, sa notez... "cuvintele frumoase" (e si influenta bunicului patern, intre altii). :) Am mai gasit cateva, ratacite (celelalte ori le-am aruncat, ori le-am ratacit - si ce bune ar fi fost acum! :)) Mai am notate prin agende unele fragmente, dar in cazul multora nu am scris nici macar titlul romanului - ce sa mai zic de editura!
      Nici mie nu mi-a placut sa inghit comentariile altora, ce intelegeau ei din nu stiu ce scriere... Ce stil stupid, sa obligi tinerii sa intre intr-un "tipar de gandire", de intelegere a unui text...! Poate din acest motiv nici nu prea ma deranjam sa obtin note bune - preferam sa ma bucur de carte si atat. A, sigur, pentru "lecturile de vacanta" conspectam de prin alte carti si nici nu citeam cartile al caror inceput nu-mi placea. :) Daca o carte nu ma "prindea" de la primele zece pagini (sa zicem) renuntam. :) Azi insist mai mult. :)

      Multumesc pentru apreciere, draga Rux, si iti multumesc si pentru interes. :)
      Pupici cu drag!

      Ștergere
  10. "Acolo unde trupul şi inima nu-şi dau mâna, nu există dragoste." mare adevar!
    Ma bucur ca ne-ai adus-o pe George Sand, este un subiect despre care am putea poveti câteva zile ☺ Nietzsche a spus odata despre ea ca ar fi "o vaca de lapte cu mult stil" ☺☺☺ Adoratorul ei, André Maurois însa a spsu despre George Sand ca "este vocea unei femei, între-o era cand femeile obisnuesc sa nu spuna nimic". Câte minti luminate a inspirat, cati artisti au avut-o ca muza! George Sand a fost o femeie deosebita, o femeie inteligenta si foarte speciala!
    Pup draga mea. Gânduri bune si imbratisari, de la trio pentru trio <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nietzsche, dragul de el! :)) A crescut intre femei care erau, probabil, dintre cele mai cicalitoare - e cunoscut pentru "buna" lui parere despre femei. Ofticat, ce mai! :) I-ar fi dat George Sand niste replici pe care nu le-ar fi putut duce! :)
      A fost o "deschizatoare de drumuri". :) Ea (intre altele de-a lungul timpului) a reusit sa se impuna intr-o lume care pe atunci chiar era o "lume a barbatilor". Azi e mult mai usor pentru femei datorita... "pionierelor". :)
      Multumesc, Carmen draga! Imbratisari si pupici cu drag de la trio pentru trio! :)

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.