Pagini

2018-04-19

Când am văzut primul şoricel. Fleur and Color

Ultimele luni au fost un fel de calvar pentru mine şi m-au secat de gânduri şi idei, şi chef de orice. Nu aveam idei pentru a participa la un alt joc care-mi place: Fleur and Color on Wednesday, găzduit de Ella. Mi-a venit in ajutor – fără să ştie :) – Elena (Paradisul verde), prin postarea ei cu lalele şi şoricei.
Primii patru ani din viaţă i-am petrecut in casa bunicilor: acolo locuiau părinţii când m-am născut. Era şi casă şi atelier: doi dintre unchii mei lucrau acolo. Casa nu era mare, dar avea şi beci, unde bunica depozita proviziile pentru mare familie care-şi ducea veacul acolo prin anii 1960. Cand aveam vârsta de patru ani ne-am mutat la bloc, unde părinţii au cumpărat un apartament. Nu-mi plăcea deloc la bloc şi nu-mi place nici acum. Din fericire, mergeam la bunici săptămânal.
Într-o zi – aveam vreo cinci ani – am rămas acolo mai multe zile (mi-au povestit părinţii). Bunica se tot plângea că e un şoricel in beci şi roade nu-ştiu-ce. In discuţiile adulţilor am auzit că au pus  cursă pentru şoareci. M-au podidit lacrimile: cum să prindă şoricei? Ce vor face cu ei dacă îi prind? Aşa că… am stat la pândă. Răbdarea mea a dat roade! Într-o zi am găsit in cuşcă (un fel de cuşcă) o vietate mică ce semăna a… nu aveam habar a ce, dar nu ştiam că e şoricel!!! Să nu râdeţi (prea tare!)! Îmi imaginam că şoriceii arată ca Mickey Mouse!!
Deşi eram foarte nedumerită, am luat “cuşca”, am dus-o in curte şi am eliberat şoricelul – şoricelul era, la acel moment, doar o fiinţă (nu ştiam că e şoricel!) care are nevoie de ajutor. La întoarcere m-a văzut unul dintre unchi cu acea “cursă de şoareci”, şi m-a întrebat ce fac cu ea… I-am zis că am dus in curte ceva care era in ea. A râs – am aflat asta după ani… Şi-am mai aflat că bunica, oricum, nu avea de gând să ucidă şoriceii care, eventual, ar fi intrat in capcana făcută de unul dintre unchi, ci urma să îi elibereze… dar nu in curte!
Amintirea eliberării şoricelului îmi este vie in memorie, dar nu şi amănuntele – acestea le-am aflat de la ceilalţi, peste ani.
Curtea bunicilor mi-o amintesc bine: aveau acolo corcoduşi, un păr imens - unde era agăţat un leagăn din lemn - un măr şi multe flori. Dintre flori îmi amintesc tufele de hortensii şi viorele (violete, toporaşi şi cum le-o mai spune) parfumate între care mă jucam cu… furnicile! 

15 comentarii:

  1. Ohhh furnicile.... :))) Uite e ca o leapsa. Serios. Tu ai plecat de la soriceii din fotografiile cu lalele publicate de Elena, eu preiau stafeta si imi amintesc de furnicile care ne faceau vizita pe paturica pusa in livada bunicilor.
    Si erau furnicile alea niste fiinte tare dragalase, maricele si rosii. Si PISCACIOASEEEE .. da. :)))) Acum nu mai sunt nici bunicii, nici livada (ce nu se prapadise de batranete - si slava Domnului erau destui pomi vanjosi inca) a distrus un vecin care a bagat oile ca la el pe tarla.. vorba aia. Profitand ca bunicii nu mai sunt.
    Probabil ca furnicile mai sunt.. s-or fi mutat ele intr--un loc mai ferit. :P

    Pupici!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Diana, îți doresc zile senine!

    RăspundețiȘtergere
  3. Bună Diana!
    Foarte frumoasă povestioara ta,mă bucur că ți-am fost de ajutor,mi-ai făcut ziua frumoasă și pentru asta îți mulțumesc mult!
    Îți doresc o zi frumoasă și senină,draga mea!
    Pupici,îmbrățișări și mulțumiri de vizită!

    RăspundețiȘtergere
  4. Diana draga, îti multumesc pentru ca mi-am început ziua zambind! O fetita mica si dragalasa care face pentru prima oara cunostinta cu "vietetea mica" nu poate decat sa te înduioseze!
    Cand aveam 3 sau 4 ani, bunica din partea tatalui a adus acasa cateva gaini! Bunica statea cu noi în curte. A improvizat un fel de cotet pentru ele si eu am primit interdictie de a ma apropia! De ce? Nu stiam, dar aveam sa aflu! Intr-o zi cand mama era ocupata am profitat de neatentia ei si am zbughit-o la gaini. Intalnirea a fost una de gradul trei! 😂 Nu ca m-am speriat sau ca m-au ciupit gainile ... asa ceva era exclus, ci pentru ca m-am transformat în "ciucure"! Da, unul rosu si paduchios! Vorba aia, în trei ape a trebuit sa ma spele mama ca sa scap de colocatari! 😂😂😂😂
    Sa ai o zi minunata draga mea si mult spor în tot ceea ce faci!
    Multumesc pentru participare! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
  5. Frumoase amintiri cu soricei. Multumesc ca ni le-ai impartasit, Diana draga!
    Sper sa treaca 'calvarul' de care vorbeai. Poate ca daca l-ai boteza altfel, ai atrage spre tine ceva frumos!
    Pupici si toate cele bune si senine sa te invaluie! <3

    RăspundețiȘtergere
  6. Așa-i cu amintirile astea, revin atunci când ne așteptăm mai puțin, iar ale tale sun de copil năzdrăvan, fără griji. Mi-ai înveselit ziua, dragă Diana! Să-ți fie săptămâna și zilele toate pline de bucurii, lumină, căldură sufletească!

    RăspundețiȘtergere
  7. Hello dear Diana!
    Such a lovely story and fond memories!
    Oh...I’m afraid of mouse!
    Wishing you a lovely and sunny weekend!Hugs!
    Dimi...

    RăspundețiȘtergere
  8. Esti o povestitoare talentata.Imi plac soriceii,au niste ochi...,dar sa nu roada pe la mine.

    RăspundețiȘtergere
  9. Frumoasa povestea cu soricel!Eu am reusit sa scap vreo duzina de pui de soricei(la bloc,in aerisire)intr-un borcan,pe care i-am eliberat in parc!!!
    Toate povestile din copilarie sunt frumoase,retrospectiv,draga Diana !

    RăspundețiȘtergere
  10. hahaha, Mickey Mouse arata deci altfel in realitate?! ☺ haioasa intamplare! m-am amuzat teribil!
    Si pe la noi prin curti - a noastra si a vecinilor, circula soricei, dar acestia sunt "de curte" si nu intra in casa decat accidental. In general gasesc destula hrana in natura, incat sa nu fie atrasi de proviziile oamenilor. Noi ne-am mirat ca nu intra nici macar in cabana de scule pentru gradina, unde avem iarna depozitat sacul cu amestec de seminte pentru cantina pasarilor. Gasim din când în când sub pietre mari, coji de alune, dupa ce se îndoapa cu miezul ☺ Vecinii care au cires, zic ca gasesc gramezi de sâmburi, semn ca si ciresele ii plac. Noi zicem - un soricel, ca numai unul vedem, insa se stie ca ei se inmultesc fantastic de repede si unde e unul, e tot clanul! Au galerii subterane, presupun ca in tot cartierul. Acum cativa ani, iarna, am filmat un prichindel cum manca semintele cazute din cantina pasarilor. Ce ne-am mai distrat, ca mai avem un "pet" :-)
    te pup. Un weekend minunat sa aveti, Diana draga. Îmnratisari si gnduri bune de la trio pentru trio <3

    RăspundețiȘtergere
  11. Rebel de mica ai fost! :) plina de candoare amintirea ta:)

    RăspundețiȘtergere
  12. Ce amintire frumoasă! Naivitatea copilăriei...

    Weekend plăcut, dragă Diana!

    RăspundețiȘtergere
  13. Sper ca esti bine.
    Salutari din Brasov!

    RăspundețiȘtergere
  14. Multumesc de gand, Robert.
    Sunt bine, doar ca... viata mi-a cam dat cateva palme cu... piciorul. :)
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  15. Multumesc de gand, Robert.
    Sunt bine, doar ca... viata mi-a cam dat cateva palme cu... piciorul. :)
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.