Pagini

2018-06-11

Bine şi rău. Citate favorite

Cel mai mare bine: să fii sănătos e cel mai de preţ; in rândul al doilea e bine să fii frumos, in al treilea e bine să fii bogat fără să fi înşelat pe cineva; al patrulea lucru foarte bun e să fii tânăr, împreună cu cei pe care-i iubeşti. (Platon)
*
Cauţi binele fără să-l găseşti şi găseşti răul fără să-l cauţi. (Democrit)
*
Răul şi binele nu pot umbla împreună. Răsplăteşte răul cu bine şi vei vedea pe duşmanul tău schimbându-se in protectorul şi prietenul tău. (Coran, Surata XLI, 34)
*
Binele trebuie făcut aşa cum încercăm să facem rău: pe ascuns. (Jean Pettit-Senn)
*
E bun cel care face bine altora. Dacă are de suferit de pe urma binelul pe care-l face, este foarte bun. (La Bruyere, Caracterele II)
*
Omul nu poate să facă mereu numai rău. Iată de ce chiar şi printre piraţi trebuie să fie unele ore de blândeţe, in timpul cărora să te crezi legănat ca in scrânciob, deşi te afli pe sinistra lor corabie. (Balzac, Hanul roşu)
*
Este evident că un om care face binele fără să creadă in nemurirea sufletului şi fără să aştepte ceva de la viaţa viitoare, e cu mult superior din punct de vedere moral, credincioşilor de rând, oricât ar fi de virtuoşi. (P.P. Negulescu, Filosofia renaşterii)
*
Italieni au un proverb urât: Tanto buon che val nente - E aşa de bun încât nu e bun de nimic (Bacon, Eseuri)
*
Om cu adevărat bun e numai acela care ar fi putut fi rău şi nu a fost. (Nicolae Iorga, Cugetări)
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. 

18 comentarii:

  1. Mi-au plăcut mult toate citatele alese !
    Dar am oftat citindu-l pe primul - aşa de mult mi-a plăcut !
    Felicitări pentru alegerea de azi !
    Să ai o seară liniştită ! Pupic !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Platon numeste ceea ce s-ar putea numi "fericire". :)
      Multumesc pentru apreciere, draga prietena-japoneza.
      Multumesc! Noapte buna! Si zi senina iti doresc! Pupici! <3

      Ștergere
  2. O temă grozavă și niște citate alese pe măsură! Despre bine și rău, oamenii au tot căutat răspunsuri, de-a lungul istoriei. Și tot nu au terminat. Mi-au plăcut mult citatele lui Democrit și cel al lui Iorga!
    Numai bine, dragă Diana și... niciun rău pe lângă tine! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cam asa e: oamenii cauta raspunsuri dar nu vor gasi unul universal valabil pentru ca ceea ce e rau pentru unii este bun altii - inclusiv razboiul, intr-un mod... cinic: e distrugator pentru majoritate dar bun pentru vanzatorii de armament (si nu numai).
      Raul pare sa fie la mai tot pasul si pare a fi greu sa ii reziste unii (parafrazandu-i pe Democrit si pe Iorga). :)
      Multumesc, la fel, Alex draga! Sa triumfe binele. :)

      Ștergere
  3. tare simpatice ideile prezentate aici ☺ cel mai "tare" este acesta: "E bun cel care face bine altora. Dacă are de suferit de pe urma binelul pe care-l face, este foarte bun"
    Mi-au placut enorm primele doua citate ♥
    O saptamana in care sa simti ca ceea ce daruiesti este reciproc, draga mea samariteana!
    Pupici si imbratisari de la trio pentru trio

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Carmen draga! <3
      Oh! Chiar ca foarte bun trebuie sa fie acela care alege sa faca un bine desi stie ca va suferi! Si aici imi vin in minte donatorii (vii) :) de maduva sau de rinichi - ei se supun unui mare risc pentru binele altora.
      La fel! Sa va fie bine! Te imbratisez cu drag!
      Imbratisari si pupici si de la maimutelele mele :), pentru un trio minunat! <3

      Ștergere
  4. Ce frumos a spus N. Iorga <3.
    Cel mai mult imi place! :*
    Pupici cu drag :D!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, a spus-o frumos si el. Cred ca omul bun in esenta e rar de tot si nici nu ar fi capabil sa simta ca ar putea fi rau in vreo imprejurare.
      Multumesc. Pupici cu drag! <3

      Ștergere
  5. Toate citatele alese de tine spun adevaruri despre bine si rau;de multe ori ne confruntam cu raul(boala,neputinta),dar mai des cu rautatea
    semenilor nostri,de multe ori,gratuita,chiar animalica.E greu sa-l invingi,facand numai tu fapte bune,fara a cere rasplata,uneori in
    detrimentul tau(cum spune La Bruyere)Marea constatare a lui Nicolae
    Iorga,e valabila oricand si oriunde !Cu mult drag..si sa fie BINE!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din ce-am mai citit pe ici-colo am inteles ca boala - suferinta, in general - nu e un rau, din punct de vedere religios, ci un bine, in sensul ca cel care plange pe pamant va fi fericit in Ceruri (e ceva ce mi-e greu sa inteleg dar nu contrazic credintele).
      Rautatea, insa, e distrugatoare - si dincolo de rautate ar fi indiferenta care, in anumite cazuri, poate fi inteleasa si ca rautate.
      Atunci cand tot mai multi oameni se vor gandi sa "practice" binele fara a spera la / astepta rasplata e probabil ca raul sa poata fi poate nu invins, dar diminuat, slabit. Ma gandesc aici la cum ar fi daca toti oamenii (absolut toti, pe mapamond) ar refuza sa mai ridice arma pentru o... indiferent ce cauza. Utopia! :)
      Multumesc, Natalia draga! Sa fie bine!

      Ștergere
  6. Multe gânduri frumoase despre Bine, mai ales de la cei care nu mai sunt. Azi întâlnim Binele din ce în ce mai rar...

    Săptămână excelentă, dragă Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate ca il intalnim rar dar s-ar putea sa nu fie rar doar ca... nu are valoare comerciala si totul, azi, pare a fi preferat doar daca aduce profit, in bani sau altfel. :(
      Multumesc, la fel, Zina draga!

      Ștergere
  7. imi plac citatele tale, adevarate! o saptamana cat mai buna posibil!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc!
      Iti doresc sa ai si tu o saptamana cat mai buna!

      Ștergere
  8. Bine faci, bine gasesti ... rau l-am lasat deoparte! :)
    Sa ai o saptamna frumoasa! Pupici1 <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lasam raul deoparte dar, uneori, el nu ne lasa. :) "Nici o fapta buna nu scapa nepedepsita". :)
      Multumesc, Ella draga! Iti doresc sa ai si tu o saptamana frumoasa! Pupici! <3

      Ștergere
  9. Minunata idee!
    M-a amuzat:
    "Binele trebuie făcut aşa cum încercăm să facem rău: pe ascuns."
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) E si corect. Cu binele pe care cineva il face nu trebuie sa se laude. :) Inseamna ca doreste... recunoastere = profit - chiar daca numai de imagine. :)
      Multumesc, la fel!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.