O lume plină de magicieni - Nicolas Flamel

Fiecare secol are celebrii lui vrăjitori, magicieni, ocultişti, alchimişti etc. De exemplu, in secolul al XIV-lea făcea furori Nicolas Flamel care transmuta plumbul in aur, in secolul al XVI-lea, un cap detaşat de trup îi prezice Caterinei de Medici viitorul fiilor ei - cu ajutorul lui Cosimo Ruggieri, magicianul preferat al reginei - şi o oglindă din oţel lustruit repeta aidoma prevestirile lui Nostradamus; in secolul al XVIII-lea Casanova culegea bani de aur din părul frumoaselor vremii şi Cagliostro deţinea elixirul de viaţă lungă; in secolul al XIX-lea Victor Hugo conversează prin intermediul meselor rotitoare cu Shakespeare, Mahomed, Moise, Platon, Napoleon şi chiar cu Isus Hristos; in secolul al XX-lea Raspuntin îl însănătoşeşte pe ţareviciul Alexei, bolnav incurabil. In anul 2000, in faţa camerelor TV, Uri Geller deplasează obiecte telepatic şi vracii din Polinezia operează fără sângerare şi fără dureri... Magicieni au fost si vor mai fi. :)

Ocultismul reprezintă ansamblul doctrinelor esoterice şi al practicilor magice. Prin magie se înţelege manipularea forţelor supranaturale pentru a produce efectele dorite de către practicantul magiei (wikipedia).

Alchimia este o formă de cunoaştere sincretica. Alchimia, o pseudo-ştiinţă, nu se ocupă doar cu transformarea metalelor banale in metale preţioase, ci este o filozofie, o formă de cunoaştere protoştiintifica, dar şi o arta ocultă care s-a practicat in Europa, Africa şi Asia, urmărindu-se descoperirea secretului transformării metalelor banale in metale preţioase (mai ales in aur), găsirea elixirului vieţii veşnice, a tinereţii fără bătrâneţe, a elixirului care să vindece toate bolile. Când metalurgia egipteană a fuzionat cu filozofia greacă şi cu misticismul Orientului Mijlociu, în secolul I, a luat naştere alchimia, predecesoarea chimiei moderne.

Nicolas Flamel

Nicolas Flamel s-a născut in 1340 (alte surse dau ca dată anul 1330), la Pontoise, aproape de Paris.

Originea sa era modestă, dar avea o bună educaţie şi cunoştea “puţină latină”. A exercitat la Paris meseria de grefier public, apoi de copist şi de librar, copiind manuscrise şi comercializând cărţi vechi. Fiind un copist destoinic a ajuns să aibă propriul atelier. Şi-a diversificat munca şi a ajuns librar-jurat, adică negustor însărcinat să vândă copiile vechilor manuscrise originale sub supravegherea Universităţii din Paris, unde prestase un jurământ. Îi mergea bine şi a câştigat bani destui pentru a-şi permite să angajeze câţiva copişti iar el îşi ocupa timpul studiind manuscrisele şi cărţile vechi.

Pe la 1370 (1360 alte surse) se căsătoreşte cu Pernelle (văduvă de două ori), care deţinea o proprietate in Paris. Au format un cuplu ideal, devenind legendari - ambii au in Paris câte o stradă care le poartă numele (in arondismentul 4). Din scrierile lui Flamel reiese dragostea pe care i-o purta soţiei şi durerea pierderii ei, in 1397.

Una dintre casele in care a locuit Flamel se mai află in Paris, pe Rue de Montmorency nr. 51, cea mai veche casă din oraş (acolo funcţionează un restaurant).

Nicolas Flamel a lăsat o biografie - practic, ceea ce se ştie despre el este ceea ce chiar el a scris. In această autobiografie - Le Livre des figures hieroglyphiques (Cartea figurilor hieroglifice) - aflăm că a dobândit, pentru suma de doi florini, o carte străveche al cărui autor era Abraham Evreul (Flamel avea vreo 35 de ani atunci).

In această carte descoperă imagini care descriu câteva dintre lucrările Marii Opere. Pentru că nu le poate descifra întreprinde o călătorie la Saint-Jacques-de-Compostelle, sperând să întâlnească un kabbalist. Are noroc şi întâlneşte un evreu convertit la catolicism. Acesta îi explică secretele ilustraţiilor. In 1382, întors la Paris cu aceste informaţii efectueaza, in prezenta soţiei, transmutaţii ale metalelor. Urmând cuvânt cu cuvânt cele aflate in carte, scrie el, am făcut proiecţia cu piatra roşie […], pe la ora cinci seara […] am transmutat, într-adevăr, şi aproape in tot atâta aur pur, mai bun desigur decât aurul obişnuit. După zeci de ani de încercări Flamel reuşeste să-şi desăvârşească Opus Magnum; repetă această operaţie de încă două ori, pentru că, spune el, îmi făcea foarte mare plăcere să văd şi să contemplu in vase lucrările admirabile ale Naturii.

Împreună, cei doi soţi, deţinători ai unei averi considerabile pentru acele vremuri, întemeiază şi asigură o rentă permanentă pentru patrusprezece spitale din Paris, construiesc trei capele, oferă donaţii şi rente pentru şapte biserici, cărora le repară şi cimitirele, ajută văduvele, orfanii şi oamenii săraci in general. Au continuat această activitate filantropică până la moartea lui Pernelle. Atunci, Nicolas Flamel, rămas singur, se dedică scrisului. Recunoscător pentru cunoaşterea dobândită, nu o păstrează numai pentru sine, ci o pune şi la dispoziţia celor care ar dori să îl urmeze pe calea ilustrată de enigmaticele figuri ale cărţii lui Abraham Evreul.

Aparenta incredibilă bogăţie, şi generozitatea, i-au adus in atenţia lui Charles al VI-lea, care a ordonat o anchetă; nu s-a descoperit nimic interesant.

Culoarea roşie a operei (piatra filozofală) este ca leul, care devora toată natura pură metalică, preschimbând-o in adevărata sa Substanţă, in aur adevărat şi pur, mai fin decât acela din cele mai bune mine.

Înregistrările documentare arată că Flamel a murit in 1418 şi a fost înmormântat la Paris, având la căpătâi o piatră funerară pe care ar fi proiectat-o chiar el. In testamentul său, datat 1416, apare că majoritatea averii o lasă unui nepot, Perrier, despre care se ştiu foarte puţine.

Faptele şi legendele se împletesc strâns când e vorba despre Flamel - există oameni care nu au crezut (unii nu cred nici azi) c[ el şi soţia sa ar fi murit. In unele cronici apare consemnat că cei doi şi-ar fi înscenat moartea şi au plecat in India. Nemurirea lor ar fi rodul geniului de alchimist al lui Nicolas Flamel.

Printre mulţi alţi alchimişti

Thomas Norton (c.1433 - c.1513) a fost poet englez şi alchimist - un alchimist fără noroc, printre alţi alchimişiti norocoşi sau ba. Biografia acestuia rămâne obscură. Jonathan Hughes (n-am idee dacă poetul din Wales sau altul) afirmă că Thomas Norton s-ar fi născut la Colne, Wiltshire, dar nu s-a descoperit un oraş care să fi avut acest nume şi, de aceea, alţii spun că ar putea fi Coleme, Wiltshire, mai ales că locul se potriveşte descrierii pe care o face cel mai tânăr alchimist din cea mai cunoscută lucrare a lui Norton: Ordinalul Alchimiei (Ordinal of Alchemy, început in anul 1477), un poem ilustrat, care conţine cel puţin trei mii de versuri. Alchimia, spune Norton, nu poate fi transmisă decât oral (prin iniţiere), însă el încearcă să o lase in scris.

Se spune că… La vârsta de 28 de ani Thomas Norton obţine “marele elixir roşu” (piatra filozofală - in arabă, El Iksir, de unde cuvântul elixir). Un servitor i-o fură. Trecând peste această întâmplare, Norton îşi continuă lucrul şi fabrică “elixirul vieţii” care… îi este furat de soţia lui William Canynges (n. la Bristol, c. 1399 -1474), ctitorul care, graţie elixirului (zicea gura lumii), va finanţa generos construirea bisericii Sfanta Mary Redcliffe din Bristol (William II Canynges era, oricum, foarte bogat, considerat “protector al artelor").

Samuel Norton (1548 -1621), gentleman de ţară şi alchimist (şerif in Somerset, între altele) a fost strănepotul lui Thomas Norton.

Elias Ashmole (23.05.1617 - 18.05.1692), anticar între altele, ucenic in ale alchimiei - cel dintâi “mason acceptat” cunoscut (a fost unul dintre primii intelectuali admişi într-o lojă masonică) va publica lucrarea lui Thomas Norton, Ordinal of Alchemy, in 1652, in lucrarea sa Theatrum Chemicum Britannicum - o compilaţie, extinsă şi adnotată, de poeme metafizice (lucrarea, cu unele adnotări, a fost republicată şi in 2011).

Hermes Trismegistul e alchimistul legendar din Alexandria (Egipt), adesea înfăţişat cu un trident care reprezintă razele iluminării sale. Iniţiaţii care îi urmează învăţăturile sunt cunoscuţi sub numele de ermetici. E considerat părintele alchimiei.

Piatra filozofală

Piatra filozofală este o substanţă legendară cu ajutorul căreia alchimiştii pretindeau că pot transmuta metalele inferioare în aur. Era considerată şi panaceu: licoare care avea puterea (potrivit concepţiei alchimiste) de a vindeca toate bolile şi de a dărui tinereţe veşnică. 

Jabir ibn Hayyan - Geber, după numele latinizat (c.721 - c.815) - un alchimist arab, considerat părintele chimiei, susţine posibilitatea transmutării plumbului in aur sau argint. Pentru aceasta ar fi fost necesar acel el-iksir, substanţă pe care Geber o imagina ca fiind o pulbere de culoare roşie.

∞ ∞ ∞

Comoara pe care o căutăm nu este întotdeauna comoara pe care o găsim…