Prima lecţie de călărie. Fleur and Color

Florile de laur din prima fotografie n-au legatură cu “lecţia de călărie” dar n-am putut să nu mă laud cu florile lui albe. Că fotografia nu e tocmai reuşită… ata ete! Nu-i vina mea, ci a telefonului care nu-i in stare să facă poze bune. 

Revin la călărit…

Pe vremea când eram copii părinţii ne cărau cu ei peste tot, in vacanţe dar şi in fiecare duminică - aproape in fiecare duminică.

Într-o duminică - eram in clasa a III-a pe atunci - am urcat spre Poiana Braşov (alături de Tâmpa era locul cel mai căutat nu doar de turişti, ci şi de localnici). Ne-am oprit in Poiana Mică, unde, de la staţia de autobuz, pe dreapta când urci, se desfăşura o imensă păşune (un fel de a spune) unde oamenii îşi căutau un locşor pentru a-şi întinde păturile, pentru a face un foc să frigă ceva carne sau ciuperci sau ce-or mai fi fript oameni atunci pe grătar, in aer liber. Din luna mai 2017 e o ditamai parcarea acolo…

Noi ne-am dus “mai in spate”, să nu fie aşa aglomerat. Au aşezat părinţii pătura, mama pregătea nu-ştiu-ce pe pătura şi tata construia o “vatră” pentru foc. Eu şi sora mea adunam crenguţe uscate… apoi eu m-am instalat pe pătură, să alung furnicile care n-aveau ce face şi se dădeau la mine.

La câţiva metri distanţă, un cal sur (cu picăţele mai închise la culoare; poza e orientativă, pe pe olx) păştea liniştit. Şi cum păştea el aşa liniştit se tot apropia de pătură. Ceva mai departe erau şi alţi cai care-şi vedeau de ale lor. Mă gândeam că tare fain ar fi să urc pe spinarea lui. Îl aud pe tata:

- Nu vrei să urci pe cal?

- Mă aruncă - îi spun, parcă mirată că mi-a citit gândul.

- E blând. Hai aici!

Calul ne-a lăsat să ne apropiem, tata m-a luat in braţe - cu toate comentariile mamei - şi m-a aşezat pe spinarea calului. Nooo! Ţin-te, fată! Calul a luat-o la fugă şi eu mă ţineam de coama lui ca înecatul de firul de pai! Am început să ţip, ‘că tare mă mai zdruncina calul (dar nu era in goană nebună – mai apoi am aflat că era un batrânel). L-am auzit pe tata strigându-mi să nu mai ţip Am amuţit brusc, calul şi-a încetinit viteza şi s-a oprit la un moment dat. Am alunecat de pe el ca uleiul pe faianţă şi picioarele nu mă mai puteau ţine in poziţie verticală. Tata a apărut imediat, m-a luat in braţe şi m-a dus la pătura. Am băut apă şi mi-am revenit

Calul, deh! Şi-a amintit că in zona unde şedeam noi era iarba bună şi s-a apropiat din nou - mai cu tupeu de data aceasta. Tata m-a întrebat dacă mai vreau să incerc. Eu am zis da din tot sufletul, dar mama a zis nu tot din tot sufletul. Şi a fost cum a vrut ea.

Da, e vineri, dar postarea este pentru Fleur and Color on Wednesday, la Ella.