Casanova magicianul

Giacomo Girolamo Casanova de Seingalt, originar din Veneţia, a devenit celebru datorită aventurilor sale galante, pe care le-a evocat in Memoires (Povestea vieţii mele), volume scrise între anii1791 şi 1798. N-a fost doar un seducător, ci şi scriitor, traducător, poet, diplomat, soldat, cleric, actor, violonist, spion…

S-a născut la data de 2 aprilie 1725, la Veneţia (primul dintre cei şase copii ai cuplului format din dansatoarea Zanetta Farussi şi actorul Gaetano Casanova; tatăl a murit când Giacomo avea vârsta de opt ani) şi a murit la 4 iunie 1798 la Duchov (in Castelul Dux/Duchov), azi in Cehia. Castelul a fost construit in secolul al treisprezecelea, ca fort, şi aici şi-a petrecut celebrul seducător ultimii ani din viaţă - fusese bibliotecarul contelui Waldstein.

De mic a dovedit un spirit sclipitor, un mare apetit pentru cunoaştere şi învaţa repede; avea o minte iscoditoare şi totul îl interesa. La vârsta de 12 ani era student la Universitatea din Padova unde, la 17 ani, a obţinut o diplomă in drept. I-au plăcut femeile şi le-a iubit de foarte tânăr, indiferent de condiţia lor socială - întotdeauna a protejat identitatea celor care i-au trecut prin braţe (e şi unul dintre motivele pentru care biografii săi nu pot identifica in documente existenţa unora, fără ca acest fapt să însemne că o poveste sau alta nu a existat).

N-a fost doar seducător, scriitor…, ci şi… magician şi trişor (trişa de zor la jocurile de carti - pentru că avea nevoie de bani in aventurile lui amoroase, in fuga lui de autorităţi când era cazul.

Pe vremea aceea nu era neobişnuit ca cineva să folosească diferite nume, aşa că nu era nici Casanova altfel, mai ales că era in avantajul lui să fie cunoscut, de diferiţi oameni, in diferite situaţii, sub diferite nume (reale sau fictive). Astfel, s-a prezentat ca baronul sau contele Farussi (numele mamei sale) sau Chevalier de Seingalt. Multe dintre lucrările lui au fost semnate Jacques Casanova de Seingalt (când a început să scrie in limba franceză).

Din “Memoriile” lui Casanova aflăm despre Javotte, fiica virgină a unui ţăran bogat din Césène care credea că stăpâneşte o comoară ascunsă undeva, in adâncurile proprietăţii sale. Casanova a sedus-o pe această domnişoara in numele ştiintelor ezoterice - in care tatal ei credea.  Casanova l-a asigurat pe tatăl fetei că o ceremonie misterioasă, a cărei taină o ştie numai el, va obliga forţele întunericului să-i dezvăluie locul unde se află comoara. Tatăl fetei ajunge la cheremul capriciilor lui Casanova şi nu reacţionează când află ca fiica lui cea mare, Javotte, are un rol in această ceremonie. Seducătorul o ia pe fată cu binşorul, îi mângâie părul şi “scoate” dintre pletele blonde câte un ban de aur, pe care-l oferă ei, spunând că din părul ei l-a scos, deci al ei este. Ea e siderată. - Vraja ta e uluitoare. Poţi repeta acest miracol ori de câte ori vrei? Bărbatul îi arată mâinile goale, apoi începe un balet al degetelor şi din părul fetei apare o nouă monedă de aur. Fata ajunge să doarmă in camera lui, unde va fi pregatită pentru operaţiunea magică.  El a spus lui Georgio Franzia, gazda sa, că are nevoie de o cusătoreasă virgină, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, care să ţină secretul operaţiunilor… Ţăranul o propune chiar pe fiica sa şi aşa ajunge Casanova să stea cu fata in cameră. Având consimţământul tatălui aventurierierul se lasă in voia firii lui, supunând-o pe fată la toate jocurile imaginaţiei sale desfrânate.

Bineînţeles că nu a descoperit comoara, deşi a recurs Casanova la multe trucuri şi scenarii ritualice de invocare a spiritelor. Într-o noapte cu Lună plină vrăjitorul care avea puterea să comunice cu spiritele de dincolo desenează un cerc magic, in care intră; se ghemuieşte şi rămâne nemişcat. Până şi cerul pare că a încremenit: un nor negru se opreşte din drumul lui chiar deasupra vrăjitorului; fulgerele spintecă întunericul cu lumina lor trecătoare şi se porneşte o ploaie torenţială. Casanova simte că-şi pierde puterile, fulgerele cad pretutindeni, tunetele bubuie mânioase. El stie prea bine că cercul magic nu-i decât un joc şi că toate acele ritualuri le făcuse pentru a duce de nas pe un prostănac. Şi totuşi, dacă lucrurile sunt adevarăte? Dacă puterile întunericului au fost cu adevărat aţâţate? Şi dacă un Dumnezeu atotputernic îşi îndreaptă împotriva lui, ereticul, mânia Sa nemărginită? Casanova nu mai îndrăzneşte să iasă din cercul magic pe care el însuşi îl imaginase. Rămâne acolo, înţepenit, până când furtuna se potoleşte. Numai atunci cutează să se ducă să se încălzească in casă, unde Javotte, cu gesturile-i drăgăstoase, îi redă puterea.

Atunci se hotărăşte să plece. Pentru a linişti pe ţăranul cel bogat îi spune că drăcuşorii care păzesc comoara au cerut o înţelegere cu el: să le lase comoara, iar ca semn de bună credinţă i-au lăsat zece monede de aur. Aceste monede i le dă naivului, care le ia cu grijă, ca şi cum ar fi sfinte. Înainte de a pleca îi spune fetei să se mărite cât mai repede cu un băiat cumsecade, căci nu mai e nevoie de virginitatea ei pentru vrăji… Îi promite că se va întoarce curând dar…. Mai sunt atâtea femei de iubit şi aţia naivi care trebuie păcăliţi…

In anul 1755 e denunţat pentru magie, judecat şi condamnat la cinci ani de temniţă. A fost închis in camerele de sub acoperişul Palatului Dogilor (Veneţia), unde a rămas doar un an, pentru că a evadat.

Casanova învaţă să trişeze la jocul de cărţi când ajunge in Franţa, şi câştigă bani frumoşi. Vrea să pătrundă in lumea elegantă a celor de la Curte, dar e doar un cavaler italian necunoscut. La început se impune ca oracol capabil să stea de vorbă cu spiritele, ca un prezicător a cărui privire vede dincolo de lumea vizibilă. Intr-o zi, într-un salon unde se adunaseră persoane importante la Curte, el îşi manifestă îndemânarea făcând ca punga cu bani a unui marchiz să ajungă la el - când nimeni n-a observat s-a aplecat asupra omului şi i-a sustras ludovicii, pe care mai apoi, sub privirile asistenţei uluite, îi inapoiază, că şi cum exact cu un minut in urmă i-ar fi luat. Treptat, oamenii ajung să creadă despre el că e înzestrat cu daruri excepţionale . I se cer sfaturi şi preziceri, contra cost, desigur. Când îi dă sfaturi contesei de Chartres, despre cum să scape de coşurile de pe faţă, Casanova - care adunase şi informaţii medicale in peregrinările sale - îi spune exact ce să facă, având pretenţia că spiritele îi spun ce şi cum. Contesa face tot ce i se spune şi după opt zile apare la Operă cu faţa netedă şi pielea ca de piersică. Din acea clipă, in saloanele pariziene umbla zvonul că dracul de italian are puteri supranaturale şi toate uşile i se deschid. E văzut pretutindeni, fermecând fetele, vrăjindu-le pe mame şi amuzându-i pe taţi.

Cea mai mare şmecherie a lui Casanova a rămas găsirea monedelor in părul sau pe trupul frumoaselor lui prietene. A trişat şi la cărţi, mult, dar când a ales să n-o mai facă tot câştiga…

Izolarea şi plictiseala ultimilor ani l-au determinat, se pare, să scrie “Povestea vieţii mele” - fără această lucrare e probabil ca aventurile lui să fi fost cunoscute mai puţin sau chiar deloc.

(despre Casanova magician şi prezicător din cartea “Magicienii”, de Gerard Majax, Ed. RAO, Bucureşti, 1993)