Gelozia este boală

Gelozia este o boală, dragostea este o stare sănătoasă. Mintea imatură adesea greșește in legatură cu una sau cealaltă, sau presupune că cu cât dragostea este mai mare, cu atât gelozia e mai mare - de fapt, cele două sunt aproape incompatibile; un sentiment nu lasă loc pentru celălalt (Robert A. Heinlein)

Surprinzător, mai există psihologi convinşi că gelozia este un sentiment natural, instinctiv, sau o emoţie firească, afirmând la modul: “puţină gelozie e firească”. Greşit. In primul rând pentru că gelozia - puţină sau multă (nu iau in considerare, deocamdată, gelozia delirantă) - chinuie pe cel care o simte, dar şi pe cei de lângă el. Altfel spus: gelozia face rău şi celui care o trăieşte şi celui care trebuie să suporte manifestările gelosului.  Mă refer numai la gelozia romantică.

Cei mai mulţi psihologi îşi învaţă clienţii (/ cititorii) să-şi ţină gelozia in frâu. N-am auzit de vreun gelos vindecat dar, e drept, nu sunt statistici pe această temă (sau nu am avut eu acces la acestea) dar din statistica proprie nu am concluzionat că gelozia poate fi controlată prea mult timp (am chestionat doar 100 de persoane, deci nu afirm că ar fi reprezentativ rezultatul). Gelozia poate fi controlată pentru o perioadă de timp şi, in general, cei care încearcă să o controleze de fapt nu fac decât să se abţină de la a o manifesta - sentimentul, însă, continuă să-i macine şi la un moment dat izbucnesc.

Unii consideră gelozia ca fiind un sentiment, alţii o consideră emoţie. Cred că poate fi sentiment şi poate fi emoţie. Diferenţa între sentiment şi emoţie este importantă când vrem să ne înţelegem trăirile. Sentimentul reprezintă prelucrarea mentală a unei emoţii; este o stare afectivă superioară emoţiei, are o durată mai lungă şi o intensitate moderată, reacţiile fiziologice fiind slabe. Emoţia e o stare afectivă spontană, de scurtă durată, de intensitate variabilă şi, de regulă, se produce inconştient, fiind însoţită întotdeauna de unele reacţii fiziologice, cum ar fi: senzaţii de căldură sau de frig, transpiraţie rece sau fierbinte, gură uscată, nod in gât şi chiar tahicardie. Reacţiile fiziologice depind, cumva, de fiecare persoană in parte. Specialiştii au identificat patru emoţii pe care le consideră de bază: frica, furia, tristeţea şi bucuria, dar sunt şi autori care consideră că emoţiile de bază sunt: teama, surpriza, tristeţea, dezgustul, furia, anticiparea, bucuria şi acceptul, sau: bucuria, surpriza, tristeţea, dispreţul şi disperarea (psiholog Monica Popescu). Gelozia e născută, in principal, din frică - frica de a fi părăsit, frica de a nu fi “la înălţimea” cerinţelor partenerului ş.a.m.d.. Pasiunile se deosebesc de sentimente şi sunt determinate de personalitate; sunt foarte intense şi ţin de sfera amoroasă, cea profesională, creaţie, cunoaştere; există şi pasiunile oarbe, care-i duc pe oameni in sfera fanatismului, in cea a viciilor, a geloziei patologice.

Având in minte aceste diferenţe înclin să afirm că gelozia este un sentiment, dar poate fi şi o emoţie - gelozia poate fi simţită de fiecare dintre noi la un moment dat, ceea ce nu o face “firească”, “normală” in sens “natural”, ci doar pentru că este simţită de aproape toţi oamenii la un moment dat. Dacă gelozia ar fi instinctuală, naturală, ar fi fost, pe drept, numită firească - făcând parte din legile firii - dar nu e aşa; de-ar fi un sentiment natural ar fi manifestată de absolut toţi oamenii!  Da, ştiu replica clişeu: cine iubeşte cu adevărat simte gelozia. Greşit! Iubirea nu e egoistă - daca e egoistă nu mai e iubire; dacă e obsedată iar nu mai e iubire, ci dorinţă de “a avea” pe cineva, dorinţă de posesiune, altfel spus. Iubirea e calmă, e caldă, e puternică şi aduce linişte celor care se iubesc, nu agitaţie şi o veşnică goană de a menţine “trează pasiunea” sau de a “descoperi adevărul” cu privire la o presupusă infidelitate.

Iubirea este acea condiție în care fericirea altei persoane este esențială pentru propria fericire (Robert A. Heinlein)

Cumva, sentimentul geloziei e născut şi dintr-un simţ al proprietăţii prea dezvoltat şi din dorinţa (deseori inconştientă) de a controla relaţia, de a-l controla şi domina pe celălalt - sunt cauzele cele mai des întâlnite când e vorba despre neînţelegerile in cuplu. Omul gelos este permanent nefericit, într-o stare de agitaţie a minţii (şi a sufletului) continuă. Oamenii din comuna primitivă, de exemplu, nu cunoaşteau acest sentiment - ei se împerecheau care cu care, fără a forma cupluri şi nici nu invidiau pe altul că are mai mult sau mai frumos - pentru că toţi erau la fel de goi şi la fel de “săraci” (dacă au minţit istoricii, cercetătorii, vă mint şi eu). Mai apoi, a intervenit morala, a intervenit dorinţa de a poseda lucruri şi oameni…

Gelozia e un sentiment complicat, bazat nu doar pe teama de a pierde “posesiunea”, ci şi pe o stimă de sine scăzută, nesiguranţă, chiar ură de sine şi paranoia, dar bazat şi pe iubire (poate greşit înţeleasă) sau pe ură. Cum am şi scris: toţi (ori fi şi excepţii!) o simţim măcar o dată in viaţă, dar numai atunci când nu scade in intensitate (dacă nu dispare) devine o problemă. E chiar greu de crezut că gelozia poate izvorî din iubire… Persoana geloasă vrea să-şi posede total partenerul. In greşeală se pierd şi cei care cred că gelozia e semn că celălalt îl iubeşte şi cu cât gelozia are un grad mai ridicat cu atât e şi iubirea mai mare. Ce eroare! Poate fi considerată gelozia un compliment extraordinar dar… la distrugere va conduce ambii parteneri, pentru că gelozia celuilalt nu înseamnă că ai o foarte mare valoare in sufletul său. Gelozia se bazeaza şi pe ură. Gelosul îl priveşte pe cel pe care-l iubeşte ca având o mare putere asupra lui, putând alege oricând să-l părăsească, putând face asta fără regret dacă nu iubeşte “la fel de mult”.

Un fel de concluzie

De unde teama omului gelos că va fi părăsit?! Fiind nesigur pe el, orice altă persoană care se apropie de “obiectul” (in cazul geloziei)  iubirii lui este mai masculin/feminin, mai frumos/frumoasă; mai atrăgator… Pe scurt: omul gelos crede că orice altă alegere a persoanei iubite e mai bună decât el - stima de sine scăzută are un rol destul de important in gelozie.

Gelozia poate fi o foarte mare problemă într-o relaţie romantică. Mitul că gelozia este un semn de dragoste ar trebui să dispară. Ce-i face pe unii oameni să fie geloşi? Pe lângă sentimentul de posesivitate prea dezvoltată, stima de sine scăzută, nesiguranţa sau chiar ura de sine mai sunt: instabilitatea emoţională, anxietatea, tendinţa de a fi mai mereu posomorât, dependenţa de partener ş.a.. Toţi aceşti factori legaţi de gelozie se referă la insecuritatea oamenilor geloşi şi nu are legătura cu dragostea pe care o nutresc pentru partener. A nu se înţelege că omul gelos, de fapt, nu iubeşte; el iubeşte, dar nefiind sigur pe el nu prea ştie cum să facă. Ajutorul celor care îl iubesc pe omul gelos este de o mare importanţa - şi nu e vorba numai despre partener, ci şi despre membrii familiei omului gelos.

Gelozia crează tensiuni, anxietate, furie, singurătate, ură, teamă - nimeni nu gândeşte clar când e gelos. Persoanele geloase nu au încredere in partener, sunt mereu suspicioase, caută prin buzunare, in agenda de telefon, in computer, unii instalează “programe de urmărire” pentru a şti “mişcările online” ale partenerului etc. Gelozia îl face pe cel gelos foarte puţin atractiv, chiar respingător… Omul gelos intră in categoria “persoane toxice”. Fiind unul dintre cele mai puternice sentimente poate fi cauză de răzbunare şi chiar de omor.

Gelozia poate apărea in mai multe forme: rivalitatea între fraţi, între colegi de muncă sau de şcoală, între prieteni dar cea romantică e cea mai puternică şi cel mai des întâlnită.

Gelozia obsedantă, delirantă (numită şi complexul lui Othello) e altceva, e mult mai gravă.

Concluzie J  

Gelozia este lipsa de respect faţă de persoana pe care o iubeşti (Ivan Bunin, primul scriitor rus laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. în anul 1933).