Un pic despre prostie

Cu prostul care n-are şcoală te lupţi puţin şi-ai câştigat

Dar duci o luptă colosală cu prostul care are şcoală…

         Lasă-l pe prost să fie fericit, dar nu îl aduce în poziţii de putere în societate. Unii aleg să-i ignore pe proştii cu diplomă / erudiţi, lăsându-i să se autoorganizeze. Mare greşeală! Aceştia nu au conştiinţa propriilor limite şi, fiind mulţi, se vor întoarce cu forţă să-şi implementeze propria viziune (sic!) asupra lumii şi societăţii; ideile mari ale civilizaţiei umane vor deveni astfel liliputane şi maltratate, căci doar aşa pot încăpea ele în mintea prostului. (Vasile Pavelcu - Elogiul prostiei. Psihologie aplicata la viata cotidiana Ed. Polirom, Iasi, 1999).

      Să fie clar de la început: sunt proastă - ştiu câte nu ştiu, vorba lui Socrate. Să fie la fel de clar: prostia este egal distribuită între genii, academicieni, oameni de ştiinta, poeţi - vorba lui Robert Musil (in Omul fără însuşiri).

Ce au zis unii despre prostie:

Friedrich von Schiller: Împotriva prostiei Zeii înşişi luptă în zadar…

Ion Creanga: Ştiu că sunt prost, dar când mă uit in jur prind curaj.

Albert Camus: Prostia are talentul de a fi insistentă.

        Oh, nu! Nu-s chiar aşa de proastă încât să-mi imaginez că le ajung, celor numiţi, măcar la înălţimea gleznei! (clarificare pentru cei care ar fi tentaţi să înţeleagă ce nici n-am gândit). ☺

A spune cuiva că este prost înseamnă a face o judecată de valoare. Un om cu adevărat înţelept nu face judecăţi de valoare. Un intelectual este, obligatoriu, înţelept? Un intelectual autentic are multe întrebări şi aproape deloc certitudini - să fie, el, un prost? Cred că nu. Cei cu prea multe certitudini dau dovadă de obtuzitate, de sărăcie in gândire (şi chiar in trăire). Cercetătorii ultimilor ani pun mare preţ pe aşa-numitul EQ (coeficientul de inteligenţă emoţională), afirmând că cei cu EQ mic alunecă spre prostie - dar nici asta nu e o regulă. 

Incultul nu este prost, este opusul omului cult; înţeleptul este opusul prostului, nu geniul sau cultul. Prostul poate fi destul de uşor recunoscut şi trebuie evitat - între altele, are obiceiul de a urla, de a da cu pumnul in masă sau de a te pocni dacă nu eşti de acord cu el, pentru că nu şi-a dezvoltat simţul de a analiza critic situaţiile, opiniile ş.a.m.d.. Prostul, dacă nu te loveşte, te înjură sau te jigneşte, argumentele lui sunt, de regulă, ad hominem.

Un om care citeşte mult este un înţelept? Nu neapărat; el ştie multe, probabil, dar faptul nu-l face înţelept - unii spun sau fac prostii deşi citesc mult (citesc mult şi înţeleg aiurea, uneori făcând conexiuni absurde, confundând noţiuni etc.)

Se întreabă unii, din când in când: prostul chiar e fericit?! Se pare că da! Fericirea, oricum, nu depinde de inteligenţă. Prostul nu ştie ce este incertitudinea, criza interioară, îndoiala… El e plin de certitudini, critică pe toată lumea, numai ceea zice / face el e bine; el are dreptul să înjure pe oricine, să jignească (aşa înţelege el libertatea de exprimare) - bunul simţ nu îl caracterizează: el scuipă pe stradă, îşi şterge nasul între degete ş.a.m.d.. Omul prost nu lucrează pentru a fi fericit, el lucrează pentru a fi performant, pentru a dovedi cât de bun este in ceea ce face; omul prost consumă mai mult decât are nevoie, îşi cumpără obiecte doar pentru că are “vecinul”, invidiază şi bârfeşte pe toţi cei care au mai mult ca el, sunt mai frumoşi sau ştiu mai multe. Prost este acela care-şi doreşte mai mult decât îşi permite din punct de vedere intelectual, financiar, al forţei fizice etc..  Prostul nu reuşeşte să-şi fixeze scopuri realiste, pe care să le atingă cu mijloacele pe care le are.

         Omul inteligent nu prea este fericit: are prea multe întrebări, îndoieli, îi pasă de societate şi de oameni (Inteligentul Erou, îl numeşte pe acesta Daniel David). Cu excepţia cretinilor murim întotdeauna cu nesiguranţa propriei valori şi a operelor noastre… (Gustave Flaubert).

Homo Sapiens înseamnă omul înţelept / inteligent a cărui minte este orientată spre adevăr şi raţiune, are scopuri diverse şi mijloace adecvate pentru atingerea lor. În plus, el poate înţelege şi accepta lucrurile şi evenimentele analizându-le sau văzându-le la alţii, spre deosebire de prost care adesea trebuie să le trăiască/experienţieze el însuşi – uneori cu costuri foarte mari - pentru a se convinge de realitatea lor, a le înţelege şi accepta.

Homo Stupidus are mintea orientată spre mituri şi iluzii, scopuri minimale sau prea diverse şi ambiţioase pentru cât îl duce capul şi mijloace inadecvate şi/sau insuficiente pentru atingerea scopurilor (Daniel David, “Omul intre homo sapiens si homo stupidus” - v. referinţa).

Prostia pare a fi o negare, o privare de utilizare a facultăţilor intelectuale, cu posibilitatea sau imposibilitatea de a le dezvolta. Există oameni proşti pentru că au fost privaţi de o minimă educaţie - aceştia pot depăşi acest stadiu dacă sunt instruiţi. Există şi cazul când omul numit prost a avut neşansa de a se naşte cu un defect in structura creierului - acesta, însă, nu poate intra in categoria proştilor… fuduli şi i-aş exclude total din astfel de analize. Prostia se referă la capacitatea scăzută de a realiza concordanţa între scopurile pe care ni le propunem şi mijloacele de atingere a lor; aşadar, ea apare la interacţiunea dintre scopuri şi mijloacele de atingere a lor. Prostul cu pretenţii / autentic are / îşi propune scopuri variate (adesea ca urmare a presiunii şi modelelor sociale şi educaţionale), dar nu are mijloacele intelectuale adecvate realizării lor.

Din punct de vedere al stabilităţii, prostia poate să apară în două variante: ca stare şi / sau ca trăsătură. În literatura de specialitate prostia ca stare apare definită prin următoarele aspecte, numite şi ispite ale prostiei (ex. Perkins, 2002): (1) Impulsivitate; (2) Neglijenţă; (3) Procrastinare (amânare); (4) Ambivalenţa; (5) Automatism (habit); (6) Excese; (7) Experienţa (veteran); (8) Tentaţii. Aşadar, aceste ispite fiind foarte omeneşti, omul are în structura lui predispoziţia spre prostie şi, în consecinţă, în situaţii ţintă, şi un inteligent se poate comporta temporar ca un prost; vestea bună este că aceste ispite pot fi totuşi controlate şi astfel inteligentului îi poate trece prostia. (Daniel David)

Prostia ca trăsătură apare in cazurile patologice: IQ scăzut, debilităţi mintale etc.

Sunt foarte mulţi oameni care cred că pot exista dincolo de prostie şi se cred, cumva, superiori celor pe care mintea îi duce mai puţin sau celor care, deşi capabili intelectual, nu reuşesc să ajungă unde doresc, considerandu-i proşti pe aceştia din urmă pentru că nu dau dovada de şmecherie ca să reuşească, indiferent de preţ.

Toţi spunem sau facem prostii din când in când… dar nu toţi consimţim să ne recunoaştem în întregime în cel care a comis prostiile noastre... (Paul Valéry)

Alte referinte:

- http://www.personalitatealfa.com/blog/7-trasaturi-ale-unui-om-prost-si-cum-sa-le-eviti/

- http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/despre-prostie-iarasi

- http://www.romlit.ro/index.pl/despre_prostie

- https://danieldavidubb.wordpress.com/2011/01/29/despre-prostie-omul-intre-homos-sapiens-si-homo-stupidus/