Pagini

2018-09-15

Două păpuşi şi doi cilindri cu bile

Primul meu loc de muncă a fost in atelierul unuia dintre unchi, frate al mamei. Până să se instaleze serios comuniştii la putere şi să interzică independenţa micilor meşteşugari, meseriaşi, producători etc. a lucrat pentru el, vânzându-şi marfa in propriul magazin, unul mic de pe strada Republicii. Mai apoi a devenit mandatar pentru o fabrică din oraş, dar primea comenzi cam de pretutindeni din ţară. Nu-şi mai vindea singur marfa, doar producea.
Când am ajuns eu să lucrez in atelier erau la capitolul cilindri cu bile - pe sistemul cubului Rubik. Matriţele pentru diferitele piese le făcea unchiul - eu şi colegele presam plasticul in ele, tăiam sârmele pe care montam piesele, faceam arcurile, apoi asamblam cilindrii.
Înălţimea cilindrului mare este de 7 cm, cel mic are 5 cm - pentru comercializare erau numai cilindrii de 5 cm, cel de 7 cm l-am făcut pentru mine - am făcut mai mulţi, de fapt, pentru a-i dărui celor care şi-au dorit (am făcut chiar şi brelocuri - din cele mici, ataşându-le un inel din oţel de unul dintre căpăcele).
Au urmat altele şi altele şi la un moment dat a fost primită o comandă pentru păpuşi care, in mişcare, să imite sunetul clopoţeilor sau zurgălăilor. 
Înălţimea păpuşii-băiat este de 12 cm, fata are vreo 11 cm pentru că n-are joben. J
Corpul păpuşilor e format din doua sfere din polistiren, la fel si capetele, capete pe care le-am pictat cum ne-am priceput, dar clientul a fost mulţumit.
Am învăţat să fac multe in atelierul unchiului şi mi-a plăcut să lucrez acolo, până când m-am plictisit şi am vrut altceva.

De unde ideea acestei postări? Într-un dialog cu Rux, aici, din vorbă in vorbă, mi-am amintit ba de una ba de alta, aşa că am dat iama prin cutii să-mi caut operele şi să le prezint! J
Ataşez o poză cu flori şi dedic postarea serialului iniţiat de Ella: Fleur and Color.
S-a jucat şi Zina.

12 comentarii:

  1. Good morning dear Diana!
    I found your cylinders and the dolls very impressive and beautiful!
    Great work indeed! The cactus and the pink flowers are so preety!
    Wishing you a lovely day and a happy weekend! Hugs!
    Dimi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hello dear Dimi!
      Thank you very much!
      Happy weekend to you too, and a lovely day!
      Hugs!

      Ștergere
  2. In primul rand spune-mi cum se numeste floarea, ca mereu uit. E superba. Nu se prea gaseste, dar cand vom termina balcoanele de reparat, vreau sa iau si eu una.
    O papusa rosie tin minte ca am avut si eu. m-am jucat cu ea pana s-a spart cu totul. Tare simpatica.Ce-mi place ca am regasit-o la tine!
    Multumesc, Diana draga! Un weekend placut! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi pare rau ca nu te pot ajuta (trebuie sa intreb denumirea plantei) - e a unei prietene. Mi-a dat si mie un "puiut", a crescut, a facut vreo doua flori (nu mai stiu cand) si gata... :) e doar verde acum.
      Uitasem de aceste papusi, pana zilele trecute, cand mi-am amintit si acel sentiment de... mandrie (?) pe care-l simteam cand vedeam in magazine jucariile la care am contribuit si eu. :) Destul de mult timp dupa ce nu mai erau "pe comanda" au fost oameni care m-au rugat sa le montez si lor cate un "cuplu" - cred ca bucuria mea de a le oferi papusile era mai mare decat a lor, primindu-le. :)
      Cu multa placere!
      Un weekend minunat iti doresc sa ai, Suzana draga! Pupici! <3

      Ștergere
  3. Cred ca floarea (:D iar ma bag in vorba) se numeste ori Craciunita (imi amintesc ca asa ii spunea bunica mea care avea una) ori sporul casei (Sau norocul casei - asta e denumirea de pe la florarii auzita).

    Cilindri e posibil sa fi vazut... imi par cunoscuti. Papusele nu ... ahhhh :((((. Mi-e dor de magazinele cu ucarii romanesti. NIMIC nu mai avem. Ma rog aproape nimic (ca mai sunt oameni care incearca sa faca ceva ceva... ).

    Ce tare ar fi sa mai faci astfel de jucarele <3. Ce dragalase sunt!!! :D
    Ma bucur mult ca ai scris despre ele si ni le-ai aratat. M-am simtit de parca am intrat in librarie si ... acum in locul ei sunt 20 de buticuri cu nimicuri (ca sa fac o poezie).

    Ce experienta minunata ai avut !!

    Pupici cu drag <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E un dialog intre noi toti! :)
      Seamana, si probabil se mai numeste si astfel, dar nu asa ii spun mama si prietena mea (nici mama si nici prietena nu sunt usor de contactat momentan).

      Si mie! Cand mergeam la munca (si spre atelierul unchiului si spre urmatorul loc de munca) treceam pe langa un magazin unde se gaseau si rechizite si carti si jucarii - era intr-o cladire veche, cu podea de lemn care scartaia pe alocuri si mirosea a petrosin - cu asa ceva spalau podeaua). :) Azi, in locul acelei cladiri (acelor cladiri - erau mai multe) este un bloc urat, cu opt sau noua etaje. :(

      Erau multe librarii la acea vreme desi... prea multe titluri nu gaseam "pe raft". Si erau mai multe "filiale" ale bibliotecii judetene (cam in toate cartierele una).

      Cum nu mai avem nimic?! :)) Avem mall-uri (tot mai mari!), avem magazine cu lucruri second-hand, hipermarket, minimarket, magazine cu chinezarii ieftine...

      Acum, daca vrei sa arunci electrocasnice si electronice ori astepti "saptamana reciclarii", ori suni la vreun centru si vin ei sa le ia - daca sunt mari si nu le poti transporta (si primesti un "bon pentru cumparaturi", daca primesti). :)

      Cred ca ma avut experiente faine. :) Multumesc. Mi-a facut placere sa imi amintesc - si cu cata febrilitate scotoceam prin cutii, sa gasesc papusile! :)
      Pupici cu drag! <3

      Ștergere
  4. Frumoase flori. Imi aduc aminte de cilindrii, am avut si eu. Am pastrat si eu din lucrurile de atunci, cateva au trecut si prin mainile copiilor mei si nu au mai scapat:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Erau faini cilindrii... Adica, mi-a placut sa ma joc - ma descurcam mai bine decat cu acel cub Rubik. :)
      Haha! Da... Nici de mine nu au scapt unele dintre obiectele pastrate de parinti. :)
      Numai bine!

      Ștergere
  5. Am avut cilindrii cu bile!!! Chiar multe, pt ca de multe ori le goleam de bile si inventam jocuri cu ele! Ce tare esti! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Mona!
      Lucrand cu bile m-am ales si cu multe siraguri de "margele" dar si cu o "draperie" numai cu bile! Altfel spus, m-am jucat si eu cu bilele cilindrilor. :)
      Numai bine!

      Ștergere
  6. Au reapărut pe piață cilindri de acest fel, nu cu bile ci cu niște plăcuțe pătrate/dreptunghiulare care glisează în locul bilelor. Mi-am luat si eu anul trecut două, unul cu 5 randuri, altul cu vreao 12. Dacă aș avea pe cineva care să mi le amestece bine, m-as mai juca cu ele șă le aranjez.
    Frumoase și păpușile create. Inventiv unchi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simt ca devine obligatoriu sa colind cateva magazine, sa mai colind prin oras si altfel decat cu treaba pentru ca nu mai stiu nimic despre nimic. Sau... macar sa caut pe net! 😃
      Un fel de "15-puzzle" cilindric, fara numere sau desen... Interesanta idee.

      Sunt intre primele lucrate, papusile - in timp, au devenit mai dragalase la chip. 😊 Chiar a fost un om inventiv... Pacat ca nu am fost tocmai receptiva la ceea ce dorea sa invat.

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.