Dincolo de noi. Jocul cuvintelor (193)

Tedy, nisipiu cu alb, şi Piper, negru cu alb, sunt doi Border Collie adolescenţi mereu cu gândul la explorare.

Teddy, mai îndrăzneţ, se aventurează des departe de zona lor de siguranţă. Piper, mai timid de felul lui - că fricos nu-i deloc, doar că, zice el, e prevăzător. Dar cand îl întâlneşte pe Teddy uită de grijă, uită de tot şi face ce face prietenul său nisipiu şi pus pe şotii. Şi, uite-aşa, într-o zi, plimbându-se ei pe aleile pădurii de lângă oraş s-au cam îndepărtat de oamenii care le oferă adăpost şi hrană pe săturate.

Aleargă după frunzele aurii care cad din cer şi încearcă să le prindă între colţii lor albi şi puternici - nu le dă prin minte că jucăriile aurii cad din copacii pe care ei îi marchează cam de câte ori trec prin zonă. Clămpănesc in gol după frunze şi aleargă pe covorul gros care foşneşte sub lăbuţele lor puternice.

Tot alergând s-au trezit într-o poiană plină cu jucării aurii şi foşnitoare - se distrează pe cinste, alergându-se unul pe celălalt, vârându-şi boticurile printre jucăriile care zboară in jurul lor. Când, brusc, au auzit un sunet puternic. S-au oprit ca la comandă. Un alt sunet, ca un bubuit, s-a auzit din nou, mai aproape. Piper se străduieşte să se ascundă între jucăriile aurii. Îşi imaginează că nu-l vede bubuitorul şi-l îndeamnă pe Tedy să facă la fel. Nisipiul se conformează urgent, dar curiozitatea învinge şi îşi iţeşte capul dintre frunzele pe care le crede jucării lăsate acolo pentru distracţia lor. Priveşte in jur, dar nu vede nimic deosebit - doar jucării. Îşi dă seama că nu aude paşii prietenilor umani, şi nici glasurile. Se strâmbă puţin, a teamă, dar nu-i zice nimic lui Piper - îl ştie fricos (dar nu i-ar spune aşa vreodată!). Un alt sunet, şi mai puternic, se aude iar. Asta nu-i a bună, se gândeşte el - ştiind că după astfel de sunete ajunge să facă un adevărat duş şi nu-i prea face placere -  dar continuă să se arate curajos, pentru prietenul lui ascuns printre frunze.

- Tedy, ce e dincolo de noi?

Nisipiul aproape că priveşte cruciş.

- Pădurea, ce să fie?! Acolo trebuie să ajungem - stie că acolo le sunt prietenii.

- Nu-i pădurea, Teddy. Suntem prea inteligenţi pentru a crede că dincolo de noi e pădurea… Dincolo de noi începe infinitul, Tedy! Trebuie să ajungem la prietenii noştri.

- Păi, ce, ei sunt in infinit?!

- Nu ştiu, poate că fac parte din infinit, poate că sunt infinitul, dar trebuie să ajungem la ei.

- Şi cum facem asta? Tu îi mai simţi pe aproape? Haide, să-i căutam.

- Nu, nu-i mai simt, aşa că nu mă mişc de aici până nu îi simt din nou. Dacă ne caută - şi sigur ne caută - o să ajungem să ne căutăm reciproc, şi-o să ne învârtim in cerc, la infinit.

Piper îl cam bagă in spaimă, dar simte că are dreptate aşa că îşi ciuleşte urechile, îşi înalţă boticul in vânt şi rămâne in aşteptare, cu un mănunchi de frunze pe creştet. I se făcuse şi cam foame şi nu prea avea bunătăţi in jur - jucăriile aurii nu au niciun gust dintre cele cunoscute şi plăcute.

Exact in momentul in care îşi simte prietenii le aude şi glasurile: Tedyyyyy! Pipeeeer! O zbughesc amândoi in direcţia glasurilor, fericiţi nevoie mare, şi îşi promit reciproc să nu se mai aventureze departe de prietenii bipezi. Or face ei parte din rasa considerată a avea câinii cei mai inteligenţi din lume, dar… or mai fi şi excepţii. Amândoi sunt destul de inteligenţi pentru a-şi recunoaşte limitele.

₪₪₪

Jocul cuvintelor (193) - Tema: Dincolo de noi. Fotografia e preluată de pe blogul Cartim, unde Eddie găzduieşte Jocul cuvintelor.

₪₪₪

Nu sunt foarte sigură care e regula Jocului, in sensul că trebuie - sau nu - ca tema şi cele 12 cuvinte să formeze un singur text sau pot fi două: unul cu cele 12 cuvinte şi altul cu tema.