Curaj. Poveste parfumată despre mătase şi catifea.

       

Raijin Taira no Fukunaga se plimba îngâdurat pe verandă. Cireşii erau înfloriţi, vântul adia încetişor şi câteva petale roz, catifelate, planau liniştite spre pământ. Simţea că nu se va mai bucura de spectacolul ploii roz şi mătăsoase. Delicatele flori simbolizează natura efemeră a vieţii. Parfumul lor suav îl amăgea să spere. Iubea viaţa şi iubea oamenii. Slujitorii din casa lui erau atât de bine trataţi încât vestea ajunsese până la împărat. Câţiva daimyō îl urau şi pentru asta.

       Raijin era un daimyō puternic in Hokkaido, şi foarte bogat; nu se temea de duşmani - şi avea mulţi - şi nu se temea de moarte. Din primii ani ai adolescenţei păşise pe calea Bushido şi jurase să respecte codul cu preţul vieţii. Era îngrijorat pentru familie; nori negri se adunau pe cerul vieţii lor. Singurul său fiu, Hideyoshi, nu avea înclinaţii războinice şi trăiau vremuri grele, de război. Băiatul, de când învăţase să citească, nu făcea altceva decât să stea in grădină şi să citească - studia vechi documente, compunea versuri sau desena. Încercase zadarnic Daiki, maestru in tehnici de atac şi apărare, să-l atragă pe calea armelor. Reuşise să-l înveţe cum trebuie mânuită katana, sabia lungă a samurailor; ştia să tragă cu arcul şi să călărească, dar nu putea face faţă unui adversar puternic şi nici nu putea câştiga vreun concurs de tras cu arcul sau de călărie. In mâinile lui, mândra katana, cu lama mătăsoasă şi mortală, era doar un pai de orez. Şi acum, clanul Nishida le dorea fieful. Spionii, pe care îi plătea bine, l-au informat că Nishida a primit ordin de la shōgun să-l distrugă. Trebuia să fie adevărat pentru că Nishida lua in soldă tot mai mulţi samurai, inclusiv ronini.

Fukunaga avea alături de el, găzduiţi într-o anexa a castelului, zece samurai bine antrenaţi şi loiali din datorie, dar mai ales din dragoste. Îl iubeau. Se antrena cu ei şi sfaturile lui erau dintre cele mai înţelepte. Îl numeau sensei. Alţi cincizeci de samurai plătiţi de el au fost trimisi să lupte pentru un alt daimyō, la solicitarea expresă a shōgunului, dar şi mai mulţi se aflau pe domeniile lor.

Mama lui Hideyoshi, mult iubita lui soţie, fiică de daimyō şi samurai, murise la naştere; el a refuzat să se recăsătorească deşi shōgunul făcuse presiuni la acea vreme. Îi încălzea sufletul şi trupul singura lui concubina, Kayo, mai tânără decât el cu zece ani, dar care nu reuşise să-i ofere un fiu. N-o alungase pentru că era o fire blandă şi chipul ei frumos era o încântare.

L-a smuls din valul gândurilor triste Ahmya. Se apropia cu mersul ei uşor legănat, şi chimonoul de mătase roşie cu imprimeuri flori de cireş foşnea uşor şi plăcut. Un zâmbet îi apărea pe chip de câte ori o vedea. O întâlnise in drum, singură, in anotimpul ploios, şi a luat-o acasă. Kayo s-a ocupat de educaţia micuţei sălbatice - o micuţă ninja, cum o alinta când era mică. Din copila urâţică şi sălbatică devenise o tânără frumoasă şi elegantă, care se bucura de mult respect in rândul servitorilor şi al samurailor. Câţiva daimyō o doreau concubină, pentru ei sau un fiu al lor, dar Raijin dorea altceva pentru micuţa floare.

Ahmya îl iubea nespus, şi ar fi făcut orice pentru el şi familia lui, chiar dacă asta ar fi însemnat să-şi piardă onorea. Numai Daiki şi Raijin ştiau că fata este samurai, fiica unui ronin din nordul munţilor Japoniei, care a murit într-o încăierare data la margine drum. Emblema ei era floarea de camelie.

- Ce gânduri negre se aleargă sub fruntea ta, tată dragă?

- Ahmya-chan, Nishida ne vrea moartea. De pe buzele lui mult venin a picurat in urechile shōgunului şi acesta este convins că l-am jignit, dar nu vrea să asculte ceea ce am de spus. Vreau ca tu şi Hideyoshi să plecaţi astăzi. Hamada, comerciantul wakō, vă aşteaptă in port, după apus. La rugămintea mea, atakebune a sa este pregătită de câteva luni, şi vă va duce in America; e o ambarcaţiune care va face faţă călătoriei deloc lipsită de primejdii.

- Ştii că am încredere in judecata ta, dar ai încredere într-un pirat ca Hamada?

Inspirând adânc parfumul de camelie care o învăluia pe Ahmya ca-ntr-un văl de catifea fină, parfum pe care şi-l făcea singură din florile de camelii care înfloreau in curte an de an, a zâmbit larg. Numai Ahmya îndrăznea să îi pună cuvântul la îndoială, dar lipsa ei de obedienţă ii plăcea.

- Eu şi Hamada am luptat in multe bătălii împreună, şi am rămas prieteni, chiar dacă statutul lui de comerciant nu-i mai permite să mă viziteze când doreşte. Am fost amândoi antrenaţi şi educati de Daiki. Am încredere in el aşa cum am încredere şi in tine. Trebuie să ai grija de Hideyoshi, iar Hamada e singurul care vă poate pune la adăpost de răzbunarea shōgunului.

- Pentru un samurai este o laşitate să fuga de o luptă - îi spune, înclinându-se uşor.

- Nu fugi, Ahmya-chan - îi zâmbi. Duci la îndeplinire ordinul pe care ţi-l dă stăpânul tău: să ai grijă de urmaşul său. Du-te şi pregăteşte-te de drum lung şi primejdios. Eu îl voi pregăti pe fiul meu.

- Bine, tată.

Fata s-a îndepărtat, şi părea că lasă in urmă flori de camelii parfumate.

*

La lăsarea nopţii, in lumina lampioanelor aprinse de servitori, un grup de oameni păreau adunaţi la sfat in curtea castelului.

Raijin Taira no Fukunaga le dădea ultimele indicaţii samurailor săi şi lui Hideyoshi - care era foarte nemulţumit că trebuie să plece noaptea, ca hoţii, având ca unic însoţitor o femeie cât un vârf de săgeata. Cât un vârf de săgeată, îi spusese tatăl, după ce i-a ascultat nemulţumirile, dar la fel de tare. Nu o judeca după pielea ca de catifea şi părul mătăsos! Trateaz-o cu respect.

Umbrele alaiului care-i conducea pe cei doi tineri la poartă se profilau pe zidul înconjurător, părând nişte fiinţe din altă lume. Cu excepţia stăpânului şi a maestrului Daiki, toţi ceilalţi ştiau că Hideyoshi pleca să studieze in Rusia.

Ahmya era acoperită cu o largă pelerină din catifea neagră, groasă, care să-i ţină cald in timpul călătoriei pe mare. Raijin ştia că, de fapt, sub această pelerină fata ascunde săbiile samurailor, katana, sabia mai scurta wakizashi, care aparţinea celor care făceau parte din casta războinicilor şi sabia tantō, nu mai lungă decât un cuţit, şi de jur împrejurul obi-ului avea ascunse multe shuriken in forma de stea, ascuţite la vârf şi cu laturile tăioase, lucrate din oţel chiar de ea. Pârul ei foarte lung era împletit strâns, prins la capat cu bile metalice, şi înfăşurat in vârful capului într-un coc care se putea desface uşor, părul ei transformând-se într-o secundă într-un bici de mătase mortal.

Când mai aveau câţiva paşi până la poartă s-au oprit. Se auzea vacarm de voci şi zdrăngănit de arme. Duşmanii încercau să dărâme poarta. Samuraii şi-au scos săbiile şi au luat poziţia de apărare, stând nemişcaţi ca nişte statui. Daiki, cu părul lui alb fluturând in vântul care s-a stărnit din senin, era in fruntea lor, alături de Raijin.

- Voi plecaţi cu prima ocazie - se adresează stâpânul Ahmyei.

Ea încuviinţează cu o înclinare scurtă a capului, cu mâna sub pelerina din catifea care, slăbită din strânsoarea mâinilor flutura uşor in jurul trupului ei micuţ.

Poarta a cedat şi in curte au năvălit o mulţime de samurai cu săbiile ridicate. In scurt timp lupta s-a încins pe viaţă şi pe moarte. Hideyoshi a încercat să-şi scoată sabia din teacă, dar o mâna puternică l-a oprit. Mirat de acea forţă, a privit-o pe Ahmya cu ochii larg deschişi. In acele câteva secunde s-au trezit înconjuraţi de trei samurai duşmani. Calea spre port le era barată.

Ahmya şi-a aruncat pelerina din catifea neagră şi-a apărut in faţa lor ca o fantomă roşie, strălucitoare in lumina lampadarelor. Umbra ei pe pământ era uriaşă, părea a fi un oni venit pe Pământ să vâneze sufletele celor care au făcut lucruri rele in viaţă. Pentru o clipă, nu doar cei trei samurai au părut că rămân stane, ci şi toţi ceilalţi, duşmani sau prieteni. Raijin a zâmbit spre Daiki: Ahmya părea încarnarea lui Raiden, zeul tunetului care a salvat Japonia de flota invadatorilor mongoli in anul 1274.

Fata a profitat de mirarea lor şi doi dintre samuraii care le ţineau calea au căzut ca seceraţi, loviţi de sabie. Vacarmul s-a reluat. Ahmya era doar foşnet de mătase, străfulgerare roşie, şi-n jurul ei se revărsau valuri de parfum ameţitor din flori de trandafir, yuzu, shiso, neroli. lavandă şi vetiver care zăpăcea simţurile luptătorilor. Se învârtea între duşmani ca un vârtej printre frunze moarte. Când a reuşit să elibereze calea şi-a îmbrăcat pelerina căptuşită cu plasă de oţel ţesută in ani de zile, l-a acoperit pe tânărul Hideyoshi, luând-o la fugă folosind umbrele arbuştilor şi a gardului până au ieşit la drumul mare. N-au privit înapoi decât când s-au îmbarcat alături de Hamada. Cerul era roşu deasupra locului unde era casa familiei Fukunaga. Ahmya a înţeles că nu-şi va mai revedea tatăl adoptiv şi nici pe bunul şi severul Daiki nu-l va mai revedea in această viaţă. Singurul ei ţel era acum să aibă grijă de tânărul care nu semăna deloc strămoşilor lui războinici care au scris istorie. Acesta, învelit in pelerina din catifea neagră îmbibată in parfum menit să surprindă minţile luptătorilor, compunea un poem tragic. Ahmya l-a privit cu simpatie, deşi îl dispreţuia pentru slăbiciunea lui.

*

Kazehikaru (vântul care dansează in jurul pământului), de la Di Ser, este apa de parfum obtinuţă de Yasuyuki Shinohara din florile, fructele şi arbuştii care cresc in Hokkaido. A folosit esenţe de yuzu, hamanasu (trandafir japonez), shiso, neroli şi vetiver, între altele. E un parfum neutru, unisex.

*

Povestea, pe tema propusă de Adriana, este scrisă pentru Clubul condeielor parfumate găzduit de Mirela..