Pagini

2018-12-26

Am plecat cu capra

E aşa de mohorâtă vremea că-mi vine să fug de-acasă până-n… pâna-n… Australia, să privesc cum ţopăie cangurii! Dar e prea departe, aşa că plec cu capra doar in spaţiul virtual! Ţopăie şi capra. Până de Anul Nou, inclusiv, o să fiu, deci, ocupată, cu capra! Cu sorcova o să plec, la propriu, mai târziu - la figurat (vorbeşte lumea) am plecat de ceva timp.
Revenind la capră. Mi-am amintit de colindă pentru că am auzit-o dimineaţă, in plimbarea regulată la care mă îndeamnă Miki, căţeluşa - cică face bine la sănătate.
Da, da, Capra!
Vine capra de la munte
Cu steluţă albă-n frunte
Are-n coarne ramuri multe
Şi mai mari şi mai mărunte!

Pe munte ca florile
Pasc ciobanii caprele.
Bine-i şade caprei mele
Cu hurmuz şi cu mărgele
Frumoasă-i căpriţa mea
Cu covor şi cu basma

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa
A trecut cerbul Carpaţii
Ca să joace la toţi fraţii
Cu covor împestriţat
Cu luceferi înstelat.

Pe câmpul cu floricele
Pe ape cu pietricele
Din copite scânteia
Cărările deschidea
Lumea-ntreagă bucura
Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa.

Cu covor şi cu basma
Pentru anul care vine
S-auzim numai de bine

La anul şi la mulţi ani!

Vine capra de la munte
Cu steluţe albe-n frunte.
Asta-i capra-adevărată.
Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa!
Gazdele să-ţi dea paraua
Şi să-ţi umple teşchereaua!
Hai căpriţă să jucăm,
Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa! Mai!

Câte şindrile pe casă, atâţia galbeni pe masă!
Câte pene pe cocoşi, atâţia copii frumoşi!
Câte flori sunt in livadă, atâţia galbeni in ladă!
Câţi cărbuni sunt in cuptor, atâtea vite-n obor!
Zi, măi! Da’ mai zi, măi!

Gazdele să-ţi dea paraua
Şi să-ţi umple teşchereaua!
Hai căpriţă să plecăm!
Ţa, căpriţă, ţa! 
LA MULŢI ANI!
Ne vom vedea cu bine şi in anul care vine!

20 de comentarii:

  1. Hai, nu te mai gândi să pleci, vine imediat şi primăvara, şi vara, şi... stai aici :)
    Mi-a plăcut capra ta, nu ştiu să mă exprim altfel dar tu mă înţelegi. :D
    La mulţi ani, Diana! Sănătate-n noul an şi tot ce-ţi doreşti tu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Potecuta! :) La fel iti doresc si eu, cu drag!
      Ascult indemnul tau: stau aici. :)

      Ștergere
  2. Nici nu stiu daca mai citisem versurile astea. Mai mult folclor oral!
    La Multi Ani, Diana draga! Un Nou An cat mai bun, cu sanatate si bucurii pentru tine si cei dragi!
    Pupici si spor la colindat! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu sunt sigura ca le-am citit pana acum. :)
      Multumesc, Suzana draga! La fel iti doresc si eu: sanatate, un an cat mai bun, sanatate, armonie, bucurii si belsug pentru tine si cei dragi!
      Eeee! Planul a cazut si n-am mai fost la colindat pentru ca Pufitica ne-a facut figura si-a plecat din lumea aceasta. :(
      Pupici cu drag! <3

      Ștergere
  3. :*
    In seara asta se auzeau in centru colindatori... acum nu stiu daca erau si ei tot cu... Capra porniti (pentru ca poc poc-urile declanseaza la Kouki ham-ham... sunt chiar curioasa cum va reactiona de Revelion (sper totusi sa avem noroc si sa nu fie cu prea mult poc si fum si galagie)

    Iti multumesc pentru urarile (mi-am imaginat si capra topaind in decor... haha)! La noi e iar smog de smog (pana in bucatarie si mai departe :))). Si vad ca testosul Ralu iar are tentative de a o musca Pe Peta- desi am schimbat iar apa si le-am si hranit... tzzz).
    Ma retrag asadar cu K in camera si iti dorim un sfarsit de an suuuuuper fain!! :*
    Sa ne citim cu bine si sanatosi !!
    Muah!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Posibil sa fi fost cu Capra! Cu Miki i-am intalnit prin cartier zilele acestea, si Miki se teme de zgomote puternice asa ca plimbarile au fost ceva de genul fuga-fuga spre casa. :)
      E tare nasol cu smogul... La noi a lipsit, din fericire, duhoarea obisnuita, dar zilele acestea iar a inceput sa se simta, ceea ce poate insemna ca e vreo fabrica (sau ceva) pe aproape care polueaza la greu. De cei care-si tin motoarele pornite la masini nu mai zic! :(
      O fi... indragostit Ralu! :) Nu stiu, nu ma pricep la... ninja! :)
      Asa sa fie! :) Pupici cu drag! <3

      Ștergere
  4. M-au emotionat urarile. Sunt identice cu cele invatate de mine acum 60 de ani in zona Satmarului spre Maramures. Copiii, cu traisti atarnate de gat, colindam in Ajunul Craciunului pentru a fi rasplatiti cu nuci, mere si, de la rude, colăcei specifici...
    Eram sfatuiti de catre parinti sa nu facem gafe: la casele cu multi copii nu era cazul sa spunem urarea cu penele de cocos...
    Multumesc pentru frumoasa evocare.
    La multi ani cu bucurii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Despre astfel de scene ne povestea tata. A incercat sa ne invete unele colinde (si obiceiuri) din zona Ardealului (Fagaras), dar... nu prea puneam pret pe traditii la acea varsta. Acum imi pare rau. Ne povestea cum si el cu prietenii mergeau sa colinde, cu traista de gat, si se bucurau cand primeau fructe, colaci sau cozonac. Acum, daca nu dam bani colindatorilor ne privesc cam... ciudat. :)
      Cu multa placere! Cuvintele tale mi-au mers direct in suflet. :)
      Multumesc. La multi ani cu sanatate si multe bucurii!

      Ștergere
  5. Feliz Ano Novo! Que traga saúde, sucesso e prosperidade!
    AG

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Obrigado! Feliz Ano Novo! Saúde, sucesso, prosperidade!
      Desejo-lhe uma semana maravilhosa!

      Ștergere
  6. Splendid, La multi ani si numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, karma police, pentru compliment si pentru urare!
      La multi ani cu sanatate si multe bucurii!

      Ștergere
  7. La mulți ani, dragă Diana!Mulțumim mult pentru frumoasa ta urare. Iar Noul An să vină la tine și la toți cei dragi cu multă sănătate, bucurii și numai împliniri!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Alex draga! Cu multa placere. :) Vocabularul imi este cam sarac pentru a contura in cuvinte ceea ce vreau sa exprim. :)
      Sanatate va doresc, realizari in toate planurile, prosperitate si multa voie buna! :)

      Ștergere
  8. Bom dia, a Cabra chegou caminhou desde a montanha, chegou a tempo de comemorar o ANO NOVO, maravilhosa criatividade.
    Ano Novo feliz.
    AG

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bom dia!
      Obrigado!
      Sim! :) Uma cabra vem da montanha para... banir o mal.
      Feliz Ano Novo! Saúde, sucesso, prosperidade
      Desejo-lhe uma semana maravilhosa!

      Ștergere
  9. La multi ani Diana draga! An Nou fericit, cu sanatate si multe împliniri <3
    Pupici si imbratisari, de la trio pentru trio ☺ xoxo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Carmen draga! An Nou fericit va dorim sa aveti si voi, cu sanatate, realizari in toate planurile, multa voie buna si prosperitate!
      Imbratisari si pupici cu drag de la trio pentru trio! <3

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.