Sânge albastru-posibile origini ale expresiei

Expresia ar proveni din Spania evului mediu, când marii aristocraţi susţineau că in venele lor curge sânge pur albastru, spre deosebire de nobilii de „categorie inferioară”, care s-au amestecat, mai ales cu maurii.

S-a optat pentru culoarea albastră deoarece, in general, blazoanele, costumele şi mai ales cordoanele, panglicile decoraţiilor erau azurii, albastrul fiind culoarea preferată şi reprezentativă a membrilor înaltei aristocraţii. Ei doreau să se deosebească atât de tagma prelaţilor care adoptaseră veşminte de culoare roşie (de unde expresia „roşu cardinal”) cât şi de „vestoanele verzi” (culoarea verde fiind considerată vulgară). Probabil că ideea „sângelui albastru” a urmat după eliberarea de sub dominaţia maură (Reconquista).

(sursa: I. Berg, Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969)

Pe câmpul de bătălie nobilii îşi demonstrau rădăcinile aristocrate ţinând braţul cu spada ridicat, pentru a-şi arăta venele albastre sub pielea palidă.

Cu timpul, expresia care desemnează originea nobilă a primit o tentă ironică.

Varianta „înjurăturii”.

In evul mediu, in Franţa, omul de rând auzit că înjură risca să-şi piardă capul; nobilii aveau dreptul să înjure, dar când clerul a devenit foarte puternic şi nu doar anatema / excomunicarea îi ameninţa si pe nobili aceştia au fost nevoiţi să renunţe la obiceiul de a înjura de divinitate şi, ca exemplu, „Par le sang de Dieu” (Pe sângele Domunului) a ajuns „Par le sang bleu”.(pe sângele albastru).. Oamenii de rând au înţeles ce fac nobilii şi, in timp, s-a creat legătura directă, zeflemistă: „c’est un sang bleu” (e un sânge albastru) - aşa a ajuns o înjurătură să fie asimilată cu titlul nobiliar: „e de sânge albastru”.

Altă opoinie. Denumirea provine probabil de la faptul că venele oamenilor cu piele albă apar de culoare albăstruie. Expresia „sânge albastru” provine din epoca nobilimii franceze când oamenii din clasele superioare nu se expuneau soarelui pentru a se bronza (bronzaţi erau numai oamenii din clasele inferioare, cei care munceau pământul ş.a.). Având pielea foarte albă venele, de culoare albastră, ieşeau in evidenţă.

Se mai spune că, in vremea regilor, după moartea deţinătorului tronului ajungeau la domnie rude mai apropiate sau mai îndepărtate ale acestuia; nobilii de rang înalt (conducătorii de state şi familiile lor) se temeau de otrăvirea cu cianură (otrava cel mai des utilizată) şi ingerau zilnic mici cantităţi de cianură pentru a deveni imuni. Cuvântul cianură, se spune, ar proveni dintr-un termen grecesc tradus prin „albastru”, nume datorat acidului cianhidric care a fost sintetizat prin tratarea albastrului prusic cu acid. Din acest motiv, sângele nobililor de rang înalt amintiţi mai sus era „albastru”, diferit de cel al oamenilor de rând.

*

Extratereştrii nu puteau fi excluşi din originea expresiei „sânge albastru”. Unii sunt convinşi că la începutul Timpului nişte zei misterioşi au oferit oamenilor informaţiile pe care le deţineau pentru a-i ajuta să supravieţuiască, să se dezvolte. Încă din cele mai vechi timpuri zeii au ales pe cei mai inteligenţi oameni ca să trăiască printre ei şi să asimileze cunoştinţele pe care le deţineau. Apoi, fiinţele venite de undeva din Univers s-au împerecheat cu pământenii şi a rezultat un tip hibrid de fiinţe care s-au numit „oameni cu sânge albastru” şi pe care Platon, Pitagora sau Homer îi descriau ca fiind oameni foarte puternici, inteligenţi, care dovedeau o spiritualitate ieşită din comun, o mare dragoste pentru toate fiinţele, afirmându-se că toţi oamenii cu Rh negativ ar avea origine extraterestră, iar cei cu Rh pozitiv ar avea origine terestră.