Pagini

2019-01-29

Ce este procedura de infringement

In traducere liberă "infringement" înseamnă “încălcare de jurământ”. Statele considerate eligibile pentru a intra in aşa-numita Uniune Europeană semnează unele tratate prin care îşi iau angajamentul (jură) să respecte obligaţiile pe care şi le asumă semnând. Între aceste obligaţii se numără conformarea legislaţiei naţionale la cerinţele normelor comunitare (legislaţia internă trebuie să fie in concordanţă cu cerinţele Uniunii) şi aplicarea corespunzătoare a actelor normative comunitare (statele membre au obligaţia să asigure aplicarea dispoziţiilor comunitare).

Comisia Europeană are in atribuţii să asigure aplicarea obligaţiilor de statele care au semnat Tratatul privind Uniunea Europeană, să asigure măsurile adoptate de instituţii in acest scop şi să supravegheze aplicarea dreptului Uniunii Europene, să se asigure că statele nu încalcă legislaţia europeană (sub controlul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene - C.J.U.E.).
Atunci când un stat nu îşi îndeplineşte obligaţiile comunitare Comisia declanşează procedura de infringement împotriva acestuia.

Procedura de infringement are mai multe etape. In prima etapă Comisia trimite statului in cauză o “scrisoare de punere in întârziere” (îi atrage atenţia că a întârziat cu implementarea unei dispoziţii, de exemplu); in etapa a doua (“observaţiile statului membru”) statul respectiv are dreptul de a se apară, in sensul că poate face unele observaţii care au ca scop protecţia intereselor sale, dar nu poate invoca vreo prevedere, practică sau circumstanţă existentă in dreptul intern pentru a-şi justifica neconformarea cu legislaţia comunitară; etapa a treia constă in ultima avertizare a Comisiei (“avizul motivat”) înainte de sesizarea C.J.U.E.  (dacă statul in cauză nu trimite observaţii sau acestea sunt nesatisfăcătoare); statul urmează să răspundă la avizul motivat (etapa a patra) - să se conformeze cu avizul Comisiei într-un termen stabilit de Comisie; dacă statul nu face modificările necesare Comisia sesizează Curtea pentru a se începe procedura contencioasă.

Practic, procedura de infringement este un proces care e demarat (urmând etapele amintite mai sus) atunci când juriştii Comisiei Europene constată că un stat membru a încălcat dreptul comunitar, de exemplu - se deschide un proces la CJUE, altfel spus. In cazul in care Curtea soluţionează cauza in favoarea Comisiei statul membru e obligat să se conformeze; dacă nu se conformează Curtea impune statului in cauză plata unei sume forfetare ori a unor penalităţi cu titlu cominatoriu (sume de bani pe care statul e obligat să le plătească, pentru fiecare zi de întârziere) până se conformează hotărârii Curţii.

Procedura de infringement poate fi oprită oricând, dacă va constata Comisia Europeană că la nivel naţional au fost puse in mişcare mecanismele pentru rezolvarea problemei semnalate de autorităţile Uniunii Europene.

Dacă o procedură de infringement este dusă pâna la capăt (procesul la C.J.U.E. durează puţin, procedura durează mult), statul membru in cauză poate primi amenzi de ordinul milioanelor de euro, dar poate şi pierde fonduri europene. Curtea, însă, nu poate exclude un stat din Uniune; deocamdată nu există in normele comunitare in vigoare dispoziţii de această natură.
Altă repercursiune poate fi devalorizarea monedei naţionale când e pornită o procedură de infringement, deoarece pieţele financiare sunt atente la parcursul unui stat membru şi orice abatere de la predictibilitate va fi simţită (in facturi / preţuri) de cetăţenii statului care nu vrea să se conformeze normelor europene. Altfel spus, deciziile politice proaste pot afecta foarte mult cetăţenii.

In momentul in care un stat semnează un tratat de aderare la Uniunea Europeană acesta trebuie să fie conştient că renunţă la suveranitate in domeniile ce cad sub incidenţa tratatelor comunităţii internaţionale. Abandon de suveranitate, altfel spus - o delegare (transfer) de suveranitate de la naţional la comunitar, conform Tratatului de la Maastricht, care se referă la: uniunea monetară şi economică, politica externă şi de securitate comună, cetăţenia europeană, procesul de democratizare, colaborarea în domeniul politicii interne şi juridice. Acest tratat de aderare a fost semnat de România in aprilie 2005. 

10 comentarii:

  1. asa frumos te exprimi, indiferent ca e pe tema juridica sau text de imaginatie literara, deaga mea, ai talent si esti o tipa culta. Ma bucur ca sunt prietena ta 😘💕 pupici si imbratisari de la trio pentru trio 😘😘😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Carmen draga, ma coplesesti! <3 Multumesc.
      Si eu ma bucur ca sunt prietena ta. <3 Iti multumesc pentru prietenia ta!
      Imbratisari si pupici cu drag, de la trio pentru trio! <3

      Ștergere
  2. Multumesc Diana pentru informatii ...
    Sincer, ai fost foarte explicita si pe întelesul tuturor!
    O seara placuta îti doresc! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu multa placere, si multumesc pentru apreciere si interes, Ella draga!
      Ce bine de voi, cei care traiti in tari cu democratie consolidata, cu institutii puternice, bine organizate si care functioneaza (in general) fara control politic! Voi nu trebuie sa va bateti capul cu fel si fel de legi pentru a fi siguri ca politicienii nu va manevreaza ca pe niste papusi de teatru. :)
      Multumesc! Iti doresc sa ai o zi frumoasa! Pupici! <3

      Ștergere
  3. Multumesc. Sper sa inteleaga si cine trebuie:)
    Pacat ca noi suntem pedepsiti...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu placere.
      Aceia stiu, doar ca pacalesc oamenii, si prea multi ii cred. :(
      Noi suntem pedepsiti pentru ca ei sa-si rezolve problemele cu... banii multi castigati fara sa faca ceva.
      De fapt, ne cam lasam pedepsiti...

      Ștergere
  4. Sunt convins ca sunt putini politicieni si analisti politici interesati de "ce este UE si ce doreste ei..."
    Multumesc cu recunostinta pentru lamuriri!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu sunt convinsa ca putini politicieni stiu despre ce e vorba - dar sunt la fel de convinsa ca cei cu o mare putere de decizie stiu, si ii manevreaza pe ceilalti (politicieni sau nu) cum vor ei. :(
      Cu placere. Iti multumesc pentru interes.

      Ștergere
  5. ...Ultimul tau comentariu,apropo' de manipulare,este ADEVAR,cristal!
    Cu drag,"dar o stie si Grivei?"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca Grivei n-o stie. :( Adaug cu optimism: n-o stie inca! :)
      Multumesc pentru apreciere, Natalia draga!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.