Plafonarea preţului la pâine

Vine Daea, de la Ministerul Agriculturii şi a nu mai ştiu ce, şi zice, prin decembrie, că vrea să plafoneze preţul la pâine şi alte produse pe bază de cereale. Cică - zice el - preţul la grâu, de exemplu, a crescut cu nici unu la sută, pe când preţul pâinii a crescut cu 15-20% iar lui - şi acoliţilor săi din guvern - li se pare că nu e firesc. Culmea este că mulţi consumatori de pâine se bucură de această idee stupidă. De ce e stupidă ideea? Din cauza altor idei stupide, între care mărirea salariului minim pe economie. Mărirea salariului minim pe economie este un lucru bun, in principiu, doar că… nu toţi cei care au angajaţi îşi permit să plătească - unii o fac, acceptând micşorarea profitului (pe care, probabil, l-au estimat la început de an) pentru a putea plăti salariile mărite, alţii încheie contractele de muncă şi trimit angajaţii in şomaj.

Revenind. E mai mult decât logic să crească preţul la produsele de panificaţie pentru că mai toate s-au scumpit: accize la combustibil, unele taxe şi impozite, preţul la utilităţi etc. - ceea ce înseamnă că au crescut costurile de producţie; crescând costurile de producţie (şi cele cu salariile) e firesc să crească şi preţul produselor, dacă nu se doreşte falimentarea fabricilor de pâine in câţiva ani, de exemplu. Oare cum e mai bine? Să crească preţul pâinii cu un leu sau să ajungă in şomaj zeci de oameni, oameni care nu sunt întotdeauna tineri când ajung să primească indemnizaţie de şomaj? Unii angajatori doresc să-şi păstreze un profit mare şi nu le pasă că unii angajaţi ajung “in şomaj”. Indemnizaţia de şomaj nu e pe viaţă, persoanele care au depăşit vârsta de 50 de ani nu îşi găsesc uşor locuri de muncă ş.a.m.d.. Apoi, indemnizaţiile de şomaj sunt suportate de toţi cei care câştigă (banii adunaţi din contribuţia personală a fiecărui fost angajat nu ajunge pentru toată perioada de şomaj).

De ce nu poate fi spart acest cerc vicios al creşterii salariilor şi, automat, al creşterii preţurilor la toate cele? Deoarece (între altele!) cresc, implicit, cheltuielile prestatorilor de servicii, a producătorilor etc. - ei trebuie să îşi acopere aceste cheltuieli şi la sfârşitul lunii să aibă profit - altfel s-ar numi “muncă voluntară” ceea ce fac ei, iar fiecare munceşte pentru a se întreţine pe sine şi familia şi să aibă şi ceva in plus. Desigur, mulţi vor spune ca sunt firme mari care işi pot permite să plătească un salariu minim mai mare fără a scumpi ceea ce vând. Pentru un timp; poate, dacă nu ar mai creşte alte taxe şi impozite, dacă nu s-ar inventa altele care să ducă la diminuare profitului marilor întreprinderi. Totuşi, despre fabricile de pâine nu se poate spune că sunt multinaţionale care nu sunt taxate pe teritoriul României. Există multe firme mici, in general, cu unul-doi angajaţi - administratorii acestora nu pot susţine prea mult timp măririle pentru că au şi chirii de plătit, cei mai mulţi, pentru că toate se scumpesc in jurul lor.