Pagini

2019-01-15

Preşedinţia Consiliului Europei asigurată de România

Ce cred unii…
Unii cetăţeni români sunt convinşi că datorită meritului deosebit al membrilor marcanţi din partidul social democrat România are acum, pentru şase luni, preşedinţia Consiliului European (1 ian -30 iunie 2019). Cum să faci aceşti oameni să înţeleagă că nu e vorba despre aşa ceva?! Să le dai să citească ce şi cum cu aceasta Uniune Europeană? Le povesteşti, argumentezi, iar ei îţi spun că eşti doar împotriva social democraţilor şi nimic mai mult.
Preşedinţia Consiliului se asigură prin rotaţie la fiecare 6 luni între statele membre ale Uniunii Europene. Altfel spus: dacă la cârma României ar fi fost azi… cimpanzei, guvernul format de aceştia ar fi fost la preşedinţie, pentru că aşa este regula jocului şi niciun politican nu are meritul de a fi adus România in această poziţie de preşedinte al C.U.E..
Statele membre care deţin Preşedinţia lucrează împreună îndeaproape în grupuri de trei, denumite “triouri”. Trioul actual este alcătuit din preşedinţiile României, Finlandei şi Croaţiei. Trioul stabileşte obiective pe termen lung şi pregăteşte o agendă comună, determinând subiectele şi aspectele majore care vor fi abordate de Consiliu pe o perioadă de 18 luni. Pe baza acestui program, fiecare dintre cele trei ţări îşi pregăteşte propriul său program, mai detaliat, pentru 6 luni.
Spre liniştea tuturor, românii prin care se exercită preşedinţia Consiliului nu sunt de capul lor.
Actualizare 29 iunie 2019
La final de mandat, unii lideri europeni au felicitat reprezentanţii României. 

16 comentarii:

  1. Sincera sa fiu...sunt ingrijorata pentru asemenea responsabilitate. Fireste ca nu e meritul nimanui. Crede cineva acest lucru???

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, din pacate, unii sustin ca datorita psd si numai psd Ro este in aceasta pozitie.
      Din fericire, lesa nu e prea lunga si nu-si pot face de cap asa cum le-ar placea. Partea rea este ca n-au idei care sa ridice Ro in ochii celorlalti - se pricep doar la gargarisme.

      Ștergere
    2. Am vazut cum s-a ,,descurcat" premierul. A fost jalnica!

      Ștergere
    3. A fost, si va fi... La fel ca ea mai sunt destui, din pacate. :(

      Ștergere
  2. Hello dear Diana!
    I find your article very interesting!
    People believe what the politicians want them to believe.
    I hope they’ll find a solution! Have a lovely day! Hugs!
    Dimi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hello dear Dimi!
      Unfortunately, too many believe what they are told is true, without verifying, without thinking about it.
      I hope too!
      Thank you! I wish you a lovely day! Hugs!

      Ștergere
  3. Nu ştiu de ce am aşa o vagă impresie că-i cam prea mare pălăria asta pentru noi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca e mai mult decat o impresie, avand in vedere cine sunt cei care au responsabilitatea de a conduce statul român...

      Ștergere
  4. Am venit si eu pe aici!(tot cu stanga!)Da maare palaria pe "scafarlia mica
    dar si betia puterii l-i se urca la cap!Vezi "loja puterii",de la deschidere! Din pacate "gura pacatosului adevar graieste"(Iordache-suntem
    in campanie electorala),deci..votati cu noi.
    Bine grait-ai,draga Diana,dar...multi vede,putini cunoaste!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc ca ai venit, Natalia draga! Vei deveni ambidextra. :)
      Doar stim cum e cu oamenii mici care ajung sa poarte pantofi mari: li se urca la cap puterea. Pe vremea lui Ceausescu mai erau in ministere indivizi de genul celor care defileaza azi - nu gasesc pe unde am "pus" niste texte scoase din arhiva, despre cum vorbeau si gandeau ministrii lui Ceausesc! Cei de azi par sosiile alora de atunci. :(((
      Penibili indivizi reprezinta aceasta tara, si pe noi toti...
      Oh, da! Prin fraze de genul acesta dau de inteles ca datorita psd Ro e acolo unde e - pacat ca nu vad toti prapastia spre care alunecam condusi de astfel de indivizi. Prezenta generatie pare ca ne prezinta viitoarea generatie de politicieni: ce naste din pisica soareci mananca. :(
      Multumesc pentru apreciere! Numai de bine! <3

      Ștergere
  5. sunt curioasa cum va fi peste 6 luni si ce se va intampla in acest interval...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce fac cei mai multi europarlamentarii români in 4 ani vor face si astia in 6 luni: nimic. De fapt, cred ca ar trebui sa ne dorim sa faca nimic astia! :)

      Ștergere
  6. Daca si la alegerile viitoare sta lumea in casa......

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper ca le-a fost invatatura de minte, desi e cam tarziu: cei care vor veni nu au timp sa repare in patru ani ce au stricat astia in primii doi ani ai lor la guvernare (si contiuna sa distruga!)

      Ștergere
    2. Mai au încă doi ani???

      Ștergere
    3. Din pacate... Au castigat alegerile in toamna lui 2016 si, in fapt, sunt la guvernare din ianuarie 2017. :((

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.