Pagini

2019-02-14

Ziua iubitorilor de biblioteci

Dacă ai o grădină şi o bibliotecă ai tot ceea ce îţi trebuie. 
(Marcus Tullius Cicero)
In 14 februarie se sărbătoreşte Ziua internaţională a iubitorilor de biblioteci (cititori, bibliotecari şi şoareci) aşa este notată in “calendarul evenimentelor” de aici: http://calendar.city-star.org/ro
E o zi in care se presupune că trebuie să ne arătăm dragostea pentru toţi cei care iubesc bibliotecile. Având in vedere că tot mai multe cărţi apar in format electronic şi tinerii - in special - calcă destul de rar pragul bibliotecilor - când nu au de studiat “pentru şcoală” şi cărţile de care au nevoie ori nu se găsesc in librării ori sunt foarte scumpe.
De ce iubesc unii oameni bibliotecile? Au un farmec special. Azi putem găsi o carte căutând in baza de date computerizată după titlu, după autor etc. şi să mergem direct la raft, să luăm cartea, să o înregistrăm in fişa de cititor şi să plecăm. Să ne plimbăm printre rafturi are mai mult farmec atunci când nu ştim exact ce vrem să citim. Şi sala de lectură are farmecul ei. E linişte; doar din când in când se aude foşnetul uşor al paginilor întoarse. Uneori, cineva scapă pe jos un obiect mai greu şi toţi cei prezenţi tresar, smulşi ca din visare, dar nimeni nu comentează.
Cum îşi arată dragostea pentru biblioteci cei care le iubesc?! Depinde in ce oraş suntem, in ce ţară. Cei care au tradiţii vechi in a dona bani sau cărţi (şi altele) diferitelor instituţii de cultură donează bani bibliotecilor locale sau doneaza cărţi. Alţii merg la bibliotecă in această zi (deşi nu e in obiceiul lor) şi împrumută cărţi la sala de lectură sau vizionează filme, ascultă muzică ş.a. - e un mod prin care, mărind numărul “vizitatorilor” se justifică existenţa bibliotecilor in comunitatea respectivă şi, in acest mod, autorităţile care susţin financiar aceste instituţii (de stat, cele mai multe) nu diminuează fondurile.
Deşi se spune că trăim in “era Internetului” nu tot ce este stocat digital poate fi accesat in reţeaua publică - bibliotecile deţin o mare cantitate de date “digitalizate”, informaţii pe care nu le găsim online oriunde. Bibliotecile care se respectă oferă asistenţă cititorilor in a găsi informaţii din cele mai diverse şi rare in orice domeniu, informaţii care s-ar putea să nu fie găsite într-o carte cumpărată sau online. Bibliotecile deţin colecţii de ziare - de la cele mai vechi la cele mai noi - şi au (ar trebui să aibă) fişe (pe film sau altfel) pentru fiecare ziar; multe altele pot fi aflate într-o bibliotecă.
Această zi este şi una potrivită pentru a-i încuraja să treacă pragul unei biblioteci pe cei care nu sunt obişnuiţi să o facă - unii nici nu ştiu că este (sau unde este) o bibliotecă in localitatea lor de reşedinţă.
O bibliotecă e mai mult decât un spaţiu unde găseşti informaţii. Biblioteca este un univers care conţine mii de universuri. Bibliotecile sunt ca un sanctuar, o oază de linişte, departe de agitaţia vieţii cotidiene, oferind un loc in care pot fi acumulate noi cunoştinţe despre lume şi viaţă, unde sunt oameni care se aseamănă. Biblioteca este un loc unde se întâlnesc membrii unei comunităţi, un loc unde pot împărtăşi gânduri şi idei, unde pot afla lucruri noi.
Pentru acestea şi multe altele unii oameni iubesc bibliotecile.

Ah, da! Azi este şi Ziua îndrăgostiţilor! De ce să nu arătăm puţină dragoste şi bibliotecilor, in această zi a Iubirii? De ce n-ar petrece şi îndrăgostiţii o oră-două ore într-o bibliotecă locală, consultând măcar titlurile romanelor in care sunt descrise mari iubiri?!

La mulţi ani tuturor celor care iubesc bibliotecile! Mai puţin şoriceilor!
Happy Valentine's Day!

20 de comentarii:

  1. Nu stiam de ziua asta dar sa sti ca am îndragit-o din prima ... Am simtit imediat mirosul "de biblioteca"! Tare fain! La noi se sarbatoreste maine "ziua puloverelor calduroase"! Aceasta este ziua în care a intrat în vigoare în 2005 acordul de la Kyoto. Ideea este simplă: pune un pulover calduros pe tine și redu cu 2 grade temperatura la central ternica! Nu cred ca este nevoie de pulover gros pentru ca afara e destul de cald ... Oricum temp la centrala sta la noi pe 21 de grade ziua si 18 noaptea. Azi nu m-am putut abtine sa nu postez ceva de Valentines ... romantica din mine! :))))
    Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu am stiut pana azi de aceasta aniversare. :)
      Ziua puloverelor calduroase! :)) Noi sarbatoream aproape zilnic, toamna-iarna-primavara, in "era intunecata" :) Acum poate ca ar trebui sa repetam benevol sarbatoarea puloverului calduros, pentru ca si poluarea a crescut, la nivel mondial. Noi avem 21-22 grade in casa, ziua - pentru noapte e mai mare tempoeratura, ca-i mai frig noaptea. :) E faina incalzirea cu centrala dar e si poluare, si-asa nu-mi place sa recunosc. :) Dar exista fel si fel de filtre si masuri care sa mai diminueze din poluare - oricum, "micii poluatori" - cat or fi de multi - nu "produc", toti, poluare cat "marii poluatori", pe care pare ca nu-i prea intreaba cineva de sanatate (la noi, cel putin).
      Am vazut! :) Happy Valentine's Day, Ella draga! Pupici! <3

      Ștergere
  2. La mulţi ani, Diana!
    Nu ştiam că şi iubitorii de biblioteci au o zi a lor, bine că există!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc. La multi ani, Potecuta!
      Dimineata am aflat si eu, cand un amic sugubat mi-a spus: "La multi ani de 14 februarie, draga mea!" si s-a amuzat de mutra mea crispata, apoi m-a lamurit, iar apoi am "verificat informatia". :)
      Bine ca exista si ma bucur ca acum stiu si eu.

      Ștergere
  3. Trebuia sa fie si o astfel de zi si imi place coincidenta cu ziua de Sf. Valentin. In facultate ma duceam chiar destul de des, chiar daca imi si cumparam carti (mai mult tehnice, ca erau destul de accesibile. Imi placea linistea de acolo. Era tare bine. Tarziu, cand deja lucram, am aflat despre cercetarile bibliografice si subiectul mi s-a parut fascinant. Si ma gandeam ca ar fi meritat sa-l stiu din liceu, macar sa ne spuna cineva ideea. Oricum, imi place ce ai descoperit!
    Sper ca ziua de ieri ti-a fost frumoasa si plina de zambete!
    Pupici si un final de saptamana pe gustul tau! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate nu e coincidenta. :)
      Si mie imi plac bibliotecile. Inca am legitimatie. Până in 1989 eram destul de des pe acolo, desi nu aveam acces (nu doar eu) la anumite materiale. Fetele de acolo m-au ajutat de fiecare data, recomandandu-mi diferite lucrari pentru subiectele care ma interesau. Azi, accesul la diverse materiale e facil, pentru ca nu mai exista interdictii.
      Si eu ma bucur - si sper sa tin minte data, pentru ca ieri n-am avut cum sa trec pe la biblioteca - macar sa-mi vizeze legitimatia pe anul acesta. A fost o zi frumoasa, per ansamblu. :)
      Multumesc, Suzana draga! Weekend frumos iti doresc sa ai si tu! Pupici. <3

      Ștergere
  4. Interesanta sarbatoare, ca s-o numesc asa, de care nu auzisem. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. E ceva magic intr-o biblioteca, cred ca avem in ADN sa ne fascineze colecțiile trecutului!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu cred ca e in ADN sa fim fascinati de unele fapte ale trecutului, dar si de ceea ce noi, probabil, nu vom experimenta vreodata s.a.m.d. :)

      Ștergere
  6. Îi trist că in ziua de azi nu se mai colindă bibliotecile, și nu că vezi doamne că au inlocuit cititul clasic cu cel electronic.. Eu cred că copiii din ziua de azi au cu totul alte preocupări nu ce am avut noi.. Acum nu-i bagam pe toti în aceeași oala, însă am tras putin cu ochiul la mulți dintre ei să vad ce cautari au ei pe platforme.. nu cred că vrei sa ști.. cei vinovati pentru asta sunt sunt.. Eu tot timpul dau vina pe cele trei instituții care nu-si mai fac datoria cum trebuie, sau cel puțin cum era pe vremea noastră.. parintii, școala si biserica, sunt trei institutii cu potential de educare si disciplină maximă si totusi..Dacă vezi un copil cu de 12/15 ani cu țigară si energizant în mână mergand spre/si dinspre școală, pe cine dăm vina, despre citit cărți, încerc să ma abțin..
    Dar să inchei intr-un mod optimist.. Ce înseamnă cand dai o pagină si vantul iti plimba firele de par, ce înseamnă să simți scoarța unei carti in mainile tale, ce înseamnă mirosul unei cărți, ce înseamnă cand o vezi pusă pe raft sau pe noptieră dornic să mai citesc un capitol, ce înseamnă să mergi până la biblioteca cu autobuzul, să te plimbi printre rafturi, să te murdaresti putin de praf, apoi o duci la loc căutând cu rabdare randul și nr. de undei ai luat-o..
    Ori am trăit intr-o altă lume, ori sunt eu prea demodat, in fine..
    Scuze, m-am pierdut prin biblioteca gandurilor mele..
    Te-am descoperit de curând, N-am ce face, dau vina pe Rux :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Rof Power Brickets, iti multumesc pentru vizita si interes! Ma bucur sa te vad aici - numai la Rux am avut eu ocazia sa te intalnesc. Randurile scrise de tine le copiez in acest comentariul (la final) pentru ca din 2 aprilie 2019 vor fi sterse conturile G+ si vreau sa ramana aici ceea ce ai scris.
    *
    Imi amintesc zilele cand in fiecare recreatie mare mergeam la biblioteca scolii sa duc si sa iau carti si cand am inceput sa cer anumite titluri si mi s-a spus ca nu sunt pentru varsta mea ma intrebam de ce. :) Mai tarziu am aflat ca unele nu erau pentru varsta niciunui român, la acel moment.
    Au, intr-adevar, alte preocupari - altele sunt si vremurile - si tot mai putini (pare ca) citesc, carti digitale sau pe hartie. Ceea ce am observat, insa, la biblioteca judeteana de aici, este ca nu mai e pustie! Au fost ani - undeva pe la sfarsitul anilor 1990, inceputul anilor 2000 cand erau pustii salile si holurile bibliotecii. Acum sunt animate de tineri! E un semn bun!
    Parintii, scoala si biserica au un rol fantastic de important in educatie si pare ca parintii, dascalii, preotii (nu toti cei amintiti, desigur) cam pierd din vedere menirea lor.
    Si pe mine ma uimesc cei mici cand ii vad ce consuma! Poate ca parintii habar nu au; se ascund si de profesori… Se iau unii dupa altii si… scapa cine poate.
    Ce amintiri frumoase a dezlegat nota ta optimista din incheiere! Acele zile cand stateam in parc, vara - cu o prietena si colega - si citeam cartile de pe lista “lecturi facultative”. Nu voi renunta benevol la farmecul parfumului de carte noua sau veche, la fosnetul paginilor.
    Ma bucur ca te-ai pierdut prin biblioteca gandurilor tale – m-ai trimis si pe mie prin biblioteca amintirlor si gandurilor.
    &
    Rof Power Brickets
    Îi trist că in ziua de azi nu se mai colindă bibliotecile, și nu că vezi doamne că au inlocuit cititul clasic cu cel electronic.. Eu cred că copiii din ziua de azi au cu totul alte preocupări nu ce am avut noi.. Acum nu-i bagam pe toti în aceeași oala, însă am tras putin cu ochiul la mulți dintre ei să vad ce cautari au ei pe platforme.. nu cred că vrei sa ști.. cei vinovati pentru asta sunt sunt.. Eu tot timpul dau vina pe cele trei instituții care nu-si mai fac datoria cum trebuie, sau cel puțin cum era pe vremea noastră.. parintii, școala si biserica, sunt trei institutii cu potential de educare si disciplină maximă si totusi..Dacă vezi un copil cu de 12/15 ani cu țigară si energizant în mână mergand spre/si dinspre școală, pe cine dăm vina, despre citit cărți, încerc să ma abțin..
    Dar să inchei intr-un mod optimist.. Ce înseamnă cand dai o pagină si vantul iti plimba firele de par, ce înseamnă să simți scoarța unei carti in mainile tale, ce înseamnă mirosul unei cărți, ce înseamnă cand o vezi pusă pe raft sau pe noptieră dornic să mai citesc un capitol, ce înseamnă să mergi până la biblioteca cu autobuzul, să te plimbi printre rafturi, să te murdaresti putin de praf, apoi o duci la loc căutând cu rabdare randul și nr. de undei ai luat-o..
    Ori am trăit intr-o altă lume, ori sunt eu prea demodat, in fine..
    Scuze, m-am pierdut prin biblioteca gandurilor mele..
    Te-am descoperit de curând, N-am ce face, dau vina pe Rux :))

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce frumos ai spus că biblioteca este un „univers ce conține mii de universuri”! Așa este și ce păcat de aceia care nu au înțeles asta. O lume fără cărți, fără biblioteci, este o lume săracă spiritual.
    Un articol tare frumos, dragă Diana! Cu atâtea „inimioare” în peisajul cotidian, nu am mai auzit pe nimeni să pomenească de Ziua Bibliotecilor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere, Alex draga.
      :) Până in dimineata zilei de 14 februarie nici eu nu am stiut ca exista o astfel de aniversare. M-am bucurat sa aflu ca exista, pentru ca iubesc cartile, si sunt de acord cu tine: fara carti, fara biblioteci, lumea ar fi saraca spiritual - multi lideri (cum ar fi Napoleon) au fost influentati (modelati, poate) de anumite carti.
      Zile senine iti doresc, cu drag! :)

      Ștergere
  9. Una cu alta -postare si comentarii- mi-au dat sperante pentru soarta lecturii.
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lectura (pare ca) revine ca "moda" - apoi poate deveni obicei. :) Am auzit destul de des intrebari de genul "ce carte ai citit ultima data?"
      Cu placere. Toate cele bune!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.