Omul simplu de pe stradă

Omul simplu de pe stradă ce-o să creadă? Să vorbim astfel încât să înţeleagă şi omul simplu de pe stradă.

Când aud astfel de fraze rostite, la TV sau pe aiurea, de câte un intelectual, se zvârcolesc in mintea mea zeci de întrebări, pentru că răzbate cinismul din cuvintele lor. Sunt exprimările unor jurnalişti, politicieni, patroni cărora le place să se audă vorbind (moderatorii de talk show, cei care nu-şi lasă invitaţii să vorbească, sunt jurnalişti sau intră in categoria one man show?)

Revin. Omul simplu de pe stradă nu e deloc simplu şi nu e de pe stradă. Sunt şi oameni fără adăpost, desigur, dar nu la ei se referă titraţii, pentru că cei fără adăpost nu sunt luaţi in seamă când se calculează rating-ul unei emisiuni sau totalul buletinelor de vot. Oricum, chiar şi fără adăpost fiind, săraci, flămânzi, murdari, bolnavi şi cum or mai fi, simpli tot nu sunt, pentru că omul, prin natura lui, nu e simplu. Ce simple ar fi relaţiile între oameni dacă omul ar fi simplu! Dacă, dacă, dacă… Dacă şi cu parcă se plimbau in barcă; dacă a căzut şi parcă a murit… ☺

Omul simplu de pe stradă la care se referă unii este, de fapt, cetăţean - dar de unde să ştie asta intelectualii la care mă refer? Faptul că un om nu înţelege fizica cuantică sau limbajul de lemn caracteristic unor profesii, de exemplu, nu îl face om simplu de pe stradă. Să înţeleagă toată lumea / pe înţelesul tuturor ce-or avea de nu le vine unora la îndegură să le folosească?

Când aud un politician cu funcţie înaltă (şi pensie specială), patron de presă sau mai ştiu ce altceva de gen că se autointitulează simpli cetăţeni mi se face lehamite…