Pagini

2019-06-17

Despre mediul înconjurător. Citate favorite

Cuvântul “poluare” vine din latină: polluo ere, care înseamnă “a pângări”, “a murdări”, “a profana”, desemnâd o acţiune prin care omul îşi “degradează”, îşi “murdăreşte” mediul in care trăieşte. O astfel de acţiune nu îi este caracteristică numai omului contemporan şi nici măcar omului in general. E o lege naturală generală, conform căreia, toate fiinţele vii produc deşeuri care, neeliminate din mediul lor de viaţă, le fac imposibilă nu numai continuarea activităţii, ci şi viaţa. […] Preocuparea penrtru curăţenie a fost însoţită întotdeauna de vigoarea morală şi intelectuală a unui popor. Roma in ascensiune, Persia sasazinilor, Califatele arabe au construit pretutindeni băi publice, apeducte şi rezervoare, pe care societăţile decadente ce le-au succedat nu le-au mai putut nici măcar întreţine, nicidecum amplifica. Descompunerea socială a fost întotdeauna însoţită de indiferenţa faţă de fenomenele poluante.
(Lucian Ghinea, Apărarea naturii, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978)
Pe drumul sinuos parcurs de la armonie (omul aliat al naturii) la violenţă (omul împotriva naturii) fenomenul dezvoltării existente a generat noi cauze de poluare constând in căderile şi reziduurile radioactive cauzate de experienţele nucleare şi de centralele atomice, de folosirea pesticidelor şi insecticidelor in exces pe suprafeţele agricole, fără a ţine seama de cerinţele privind degradabilitatea şi remanenţa lor, de deşeurile menajere etc.. Spălate de ploi, reziduurile ajung prin pânza freatică in circuitul natural al apei - cel mai important cărăuş al poluanţilor; deversate in râurile interioare ajung in fluviile internaţionale afectând coastele şi resursele biologice ale platoului continental, ale zonei economice exclusive, pentru a-şi încheia drumul in marea liberă.
(Silviu Neguţ, Un singur pământean, Ed. Albatros, Bucureşti, 1978)
In afară de poluarea chimică, poluarea mai poate fi fizică (termică, radioactivă, sonoră, prin vibraţii), biologică (contaminarea microbiologică a mediilor inhalante şi ingerante), poluarea estetică (degradarea peisajului printr-o urbanizare necivilizată sau sistematizare impropriu concepută, amplasarea de industrii in biotopuri virgine sau mai puţin modificate de om etc.) ş.a.. Acestor forme “clasice” de poluare li s-a mai adăugat azi poluarea electromagnetică. Există anumite locuri pe Terra unde au crescut păduri pe care omul, in ultimii ani, le-a tăiat. In aceste locuri, in mod natural, trebuie să existe arbori deoarece ei nu sunt altceva decât un fel de antene pentru câmpul electromagnetic al planetei. Din cauza lipsei arborilor, in aceste puncte critice se formează un blocaj, o stagnare a fluxului electromagnetic al planetei, creându-ne singuri un infern pe Terra. Ca remediu, s-a propus amplasarea unor turnuri paramagnetice in aceste puncte critice pentru a le armoniza între ele şi astfel să se poată evita apariţia cutremurelor, a condiţiilor atmosferice ciudate, a uraganelor, a poluării electromagnetice.
(Viorel Soran, Margareta Borcea, Omul şi biosfera, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985)
======================================================================
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
======================================================================
Zilele alegerilor electorale vin şi trec. Lupta popoarelor, însă, pentru a crea un guvern care să reprezinte pe toţi oamenii şi nu doar un singur procent - un guvern bazat pe principiile justiţiei sociale, economice, rasiale şi de mediu - continuă.
(Bernie Sanders, politician democrat american)

20 de comentarii:

  1. Se pare ca am fost pe aceeasi lungime de unda astazi! :))
    Mediul înconjurator ar trebui sa fie primul punct pe lista de "to do"!!!
    Daca fiecare dintre noi ar stii sa-si faca curatenie începand cu propria ograda ar fi ceva ... Am vazut pe ziare ce se întampla pe Dunare si nu mi-a venit sa cred! Ce folos daca eu încerc sa diminuez cat pot plasticul din viata cotidiana si pe altii de pe planeta asta nu-I doare nici în cot de ce se întampla? Ne mor albinele din cauza pesticidelor, sta cineva treaz din cauza asta? E trist ... dar foarte adevarat!
    Iti doresc o saptamana cat mai frumoasa, Diana draga! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si inca pe ce tema! :))
      Mai ale pe lista guvernelor pentru ca noi, "furnicutele, facem ceea ce putem, doar ca e un fel de frectie la picior de lemn in lupta contra marilor poluatori - un gen de "razboi" in care noi avem ca arme pumnalul si ei au rachete teleghidate.
      Am vazut si eu ce fac unii! Primar care sa dea dispozitie sa se scoata din apa gunoaiele oprite intr-un stavilar si aruncate... dincolo de stavilar, "sa mearga mai departe"!!!
      Ce folos daca toti oamenii din lume se lasa de fumat si centralele atomice (si nu numai!) continua sa produca reziduuri?! :((
      Cei mai multi oameni lacomi de bani gandesc numai si numai pe termen scurt: sa aiba bani multi acum - ce va fi dupa ei nu-i intereseaza (ei se gandesc ca vor fi de mult oale si ulcele cand albinele vor disparea)
      Multumesc, Ella draga! O saptamana minunata iti doresc sa ai si tu! Pupici! <3

      Ștergere
  2. o daaa, bun articolul tau, excelente citatele pe care le ai ales. Poluarea a ajuns sa ne tortureze din toate directiile, aer, apa, sonor, fizic, estetic... Specia Om se adapteaza cumva la... toate gunoaiele. Mai cu alergii, cu boli cronice, cine stie pana cand?! Este pacat ca de la generatie la generatie, Pamantul e tot mai afectat... Cand nu va mai suporta, se va scutura de noi ca un maidanez de purici!
    Te pup si trimit ganduri bune si imbratisari de la trio pentru quattro 😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru compliment, Carmen draga!
      Chiar ca-i tortura!!! Zgomotul, mirosurile, estetica! Aici, nici noaptea nu mai e linistea aceea totala care a fost zeci de ani cand ne-am mutat aici... Acum... zgomotul aparatelor de aer conditionat, a ventilatoarelor, a motoarelor de masini (cu noxele aferente!) Cosmar!
      La gunoaie ne adaptam, bine zis! Personal, cel mai cumplit ma afecteaza "zumzetele" si "vibratiile" din noapte, de la fel si fel de aparate - chiar daca, in somn, nu auzim zgomotul, creierul inregistreaza si odihna nu mai este una asa cum trebuie...
      Dragul Pamant! :) Cand o incepe sa se sature atunci sa se tina oamenii - dar n-or sa aiba de ce. :) Ma distrez imaginandu-mi cum unii bogatasi se vor inghesui sa plece... pe Luna in caz de... :)))
      Multumesc. Ganduri bune si de la noi pentru voi! Imbratisari si pupici, cu drag, de la quattro pentru trio! <3

      Ștergere
  3. Da.... ce poti sa mai spui?
    Doar sa facem tot ce ne sta noua in putere pentru a nu contribui la cresterea si intretinerea unui grad ridicat de poluare.
    :*
    (70, 80.... am citit si eu intr-un roman de pe la 1950 cum se plangeau personajele ca nimic nu se mai face sa dureze ci sa se strice cat mai repede si sa nu poata fi reparat.... 1950... :)))) Asta se intampla in Anglia. Oh well...)
    Ma bucur ca ai adus aceste citate aici :).
    :*
    Pupici de la mine si mic (zice sa iti spun ca el nu polueaza si e un cuminte, certific ca asa e :D).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multi se straduiesc sa pastreze curate macar zonele in care locuiesc dar, uneori, nu au spor impotriva marilor poluatori - cei cu fabrici de mobila, de exemplu, folosesc si formaldehida pentru anumite produse - ei afirma ca au filtre si alte alea, ca polueaza in limitele admise de lege! Cum te poti impotrivi la asa ceva? Militam sa inchidem fabrica? In cativa ani s-ar putea sa reusim dar... oamenii care lucreaza acolo vor ramane fara locuri de munca (e bine pentru unii si devine rau pentru altii). Cam la fel se intampla in multe situatii. :(
      *
      Se pare ca era consumismului a inceput cu mult timp inainte. Producatorii vor profit si il vor cat mai mare. :(

      Dragul de botic. Sa-i dai un pupic! <3
      Pupici cu drag!

      Ștergere
  4. Sa vezi cand o ploua cu antene 5G, cineva mi-a spus ca a trebuit sa se mute din cauza lor. Nu erau deja arhisuficiente cazuri de cancer...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca oamenii nu se organizeaza intr-o opozitie serioasa... :( Macar pe blocurile de locuit sa le refuze! Pe blocul nostru, de exemplu, este o singura antena (se urmareste a o "desfiinta") pentru ca majoritatea locatarilor s-au impotrivit; pe alte blocuri e o adevarata padure de antene, pentru ca oamenilor li s-a parut util sa beneficieze de niste bani pentru diverse... Desigur, si pe cei fara antene pe bloc ii vor afecta radiatiile de "ultra-inalta frecventa" dar, poate, nu chiar ca pe cei cu ntene deasupra capului.

      Ștergere
  5. Nu m-am gandit pana acum, dar e mare adevar: poluarea accelerata este un semn de societate in descompunere.
    Toate ele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu am vazut "poluarea accelerata" ca fiind un semn al unei societati in descompunere, dar cam asa este.
      Multumesc, la fel!

      Ștergere
  6. Deja mai marii lumii dau ghes sa se caute alte planete pentru pământeni... Știu ei ce știu, viața va deveni imposibilă pe Terra dacă nu se iau măsuri serioase și urgent. ... Dar cine să le ia?!

    Interesant că ați ales aceeași temă, tu și Ella! E drept că e o temă majoră, care ar trebui să ne preocupe pe toți.

    Săptămână excelentă, dragă Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe ceva trebuie sa cheltuiasca banii... contribuabililor, iar cand e ceva utopic (la momentul prezent) e perfect: isi pot justifica cheltuielile obscen de mari pentru cercetari si alte cele. :(
      Nu prea are cine sa realizeze o "curatare" a planetei (oricum, nu un om) :) Oamenii curata planeta din univers, spulberand-o! :(

      Multumesc, draga Zina.
      Zile senine iti doresc!

      Ștergere
  7. Stam prost la acest capitol!

    RăspundețiȘtergere
  8. Domnul homo sapiens ar trebui sa-si ceară scuze de la toate speciile subordonate lui, pentru că îi atât de deștept încât a pus in pericol nu doar specia lui proprie, ci și tot ce mișcă pe lumea asta..
    Dacă Dumnezeu ia spus sa nu facă incrucisari intre soiuri si specii, el tocmai asta a făcut, că doare el e dăștept, nu ??
    Si parcă n-ar fi fost suficient doar atât, a zis că dacă tot are potențial, hai să mergem mai departe, și așa sa dat pe chimie, fizică și matematică, apoi a cocolosit protonii cu neutronii , cu atomii și electronii dând naștere la un mare caca, bombe atomo/nucleare capabile sa ne șteargă din univers atât pe noi ca specie, cât restul speciilor existente, făcând in cele din urmă căsuța noastră pământul sterilă pentru multi, foarte foarte mulți ani, incapabilă să mai poată fi locuită..
    Să Sperăm că intr-o zi ne-om trezi din "desteptaciunea" asta a noastră..

    Dacă tot avem rațiune, frică, egou, mândrie, etc, etc, de ce n-am avea și rușine, respect, teamă de a face rău, de a lăsa brazde și răni adânci in casa noastră pământul..

    Oare ce specie de pe lumea asta este in stare să-şi profaneze propria locuință și membri familiei de aceeași specie ??
    Oare să fie văduvă neagră ??
    Să mai fie si altele ??
    Cu siguranță mai sunt !

    Dar acum întreb, nu dau cu parul !
    Să fi ajuns domnul homo sapiens doar atât de evoluat încât nu am putut depăși ca evoluție pe vaduva neagră ???

    In spiritualitate nu vreau sa ma bag, ca de ma bag nu voi mai reuși in seara asta sa citesc si articolul lui ella, care este tot pe această temă..:))

    Atunci Diana, așteptăm vremuri mai bune si mai curate, Doamne Ajută !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vremuri mai bune si mai curate cred ca ar putea fi - macar pentru o perioada - numai dupa o alta "calamitate biblica" :) pentru ca prea multi vor bani cu orice pret.

      Poate ca nu degeaba se zice ca unde-i multa minte exista si destula prostie / nebunie.
      Unii au descoperit / inventat lucruri bune, dar au venit altii si au folosit totul in interes propriu si in r[u... Intr-un fel, ca in natura: ploaia e benefica, dar si dauneaza, in cantitati prea mari. Diferenta dintre om si natura este ca natura stie ce face, omul nu prea.

      Ei! Omul e inzestrat cu ratiune! Altfel nu si-ar distruge locul in care traieste. :))
      Weekend frumos iti doresc!

      Ștergere
  9. Mediul inconjurator si noi oamenii, ce interactionam intre noi. Ce subiect bun, ce bune citate. Cand 'om realiza ca noi provocam dezastrele cu actiunile noastre?? Gandul expansiunii spre Luna e haios... :) Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La nivel teoretic cred ca au realizat aproape toti oamenii care sunt in deplinatatea facultatilor mintale, doar ca unii vor bani multi, cu orice pret.
      Daaa! Nu stiu daca sa-mi fie mila de cei care si-au cumparat, deja, teren pe Luna sau sa ma distrez. :)
      Multumesc. Numai bine!

      Ștergere
  10. O problemă din ce în ce mai complicată pentru oameni. Suntem tot mai mulți, iar acțiunea asupra naturii este tot mai dezastruoasă. Anomaliile climatice din ultimul timp reprezintă doar vârful aisbergului, căci problema e gravă rău... Încă se mai pot îndrepta lucrurile, dar oamenii preferă să fie tot distructivi. Sperăm că va fi bine pe pământ...
    Numai bine, dragă Diana! Felicitări pentru articol!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt sigura daca suntem tot mai multi - citind anumite statistici si facand un total general ajung la concluzia ca numarul celor care mor anual (din absolut orice cauza) e mai mare decat numarul celor care se nasc, in acelasi an.
      Pe de alta parte, ar fi suficient pentru toti dar... cei care-si permit isi construiesc adevarate hangare pe unde-i taie capul, si au nu doar unul, ci mai multe (si numesc aceste hangare vile, si nici nu locuiesc in toate - macar o data pe an - si nici nu folosesc toate incaperile). Pentru a oferi bogatasilor "grasime de balena", fildes, trofee de vanatoare diverse, mobilier de lux etc. sunt distruse animalele si padurile... Au plaja si mare privata, piscine imense inclusiv in zone secetoase, vor haine si accesorii din blana si piele naturala de la animale cat mai rare s.a.m.d.
      Toti cei care fabrica armament - inclusiv (sau mai ales) rachete - trebuie sa il testeze undeva - si unde testeaza nu e loc nici de piscicultura, nici de agricultura, nici de...
      Ne dorim sa fie bine - si sper sa fie bine si pentru generatiile urmatoare. Sunt, totusi, sceptica - ceea ce cred este ca cei din generatiile viitoare se vor adapta, gradat, unui mediu ostil (ostil asa cum il intelegem noi, pentru ca ei, probabil, nu vor sti prea clar cum a fost inainte). :)
      Multumesc si pentru apreciere, Alex draga! Weekend minunat iti doresc! :)

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.