Pagini

2019-07-23

Interval orar de bătut covoare

Unii întreabă şi se întreabă când pot fi bătute covoarele in spaţiul public. In unele localităţi a fost interzisă (total) baterea covoarelor, in baza unor hotărâri ale consiliului local sau ale primarului. Nu ştiu cât de legală e interdicţia dar… Din fericire, nu mai sunt mulţi cei care obişnuiesc să bată covoare.
Interzicerea amplasării barelor de bătut covoare la mai puţin de 5 m de ferestrele oamenilor mi se pare mai mult decât firească, dar şi aşa praful zburdă spre ferestre sau se adună lângă bară şi apoi îl împrăştie vântul, sau plouă peste el şi se face noroi cu scame. Locatarii sunt cei care hotărăsc dacă desfiinţează / montează sau ba acest bare pentru bătut covoare.
Bara ca bara, dar unii au parcare la doi metri de ferestre!!! Legea nu permite, dar… Un ordin din 2014, al ministrului sănătăţii, menţionează parcarea la cel puţin 5 metri de ferestre (nu cred că a fost modificat sau dat altul in acest sens).
Revenind. Intervalul legal in care se pot bate covoare, se poate ţipa la membrii familiei, pot fi bătute cuie-n pereţi sau in talpă, in care este voie, pe scurt, să fie gălăgie este, in Ro, conform Legii 61/1991 republicată, cu modificarile ulterioare: de la ora 08:00 la ora 13:00 şi apoi de la ora 14:00 la ora 22:00. Intervalele 13-14 şi 22-08 sunt orele când gălăgia este strict interzisă. Hîm.
**
Din Legea nr 61/1991 actualizată la 14 februarie 2019
Art. 2 al. 2 pct. 26)
tulburarea liniştii locatarilor între orele 22:00 - 8:00 şi 13:00 - 14:00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora;
*
Tulburarea liniştii e contravenţie şi conduce la o amendă între 500 şi 1500 de lei.
*
A nu se înţelege că in afara “orelor de linişte” se poate face orice, oriunde:
Art. 2, al. 2, pct 25)
tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă e tot contravenţie, dar amenda e mai mică: de la 200 de lei la 1000 de lei.

10 comentarii:

  1. La noi în Alba-Iulia au pus țevi (bare) pentru batut covoare, pe unele le-au desființat, iar altele sunt chiar cumva departe de blocuri, undeva pe câmp lângă un râu.. Nu știu ce să zic, mi se par bune pe de o parte, și rele pe de altă parte, rele pentru cei care dau harnicia în ei, ori dimineața devreme, ori după 10 noapte când devin enervante acele bubuieli..

    Încă România are probleme grave la aplicarea acestor legi, care teoretic sună bine, practic nu te bagă în seamă nimeni, iar guţă guiţă în miez de noapte din boxe, și mașinile de spălat huruie ca mobra cea de altădată, și alte ciocănituri, lătrături, și zgomotul din țevile și bateriile robinetelor invechite ale vecinilor..
    Doamne îți Mulțumesc că nu locuiesc la bloc..

    Zile Liniștite Diana să Fie !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ehee! Fain de tine ca stai la "casa pe pamant" si ai curte si nu te doare capul de vecini, asa cum ii doare pe unii blocatari. :) Aveam varsta de 4 ani cand parintii au ales sa se mute la bloc - si mai apoi le-a cam parut rau :) - dar am avut parte de un cartier linistit si vecini cu cei 7 ani de acasa. Acum, la noi, bara de batut covoare a fost mutata la marginea parcarii relativ noi, la vreo jumate de metru de un gard si la vreo jumate de metru de cel mai apropiat loc de parcare! Cred ca au mutat-o acolo in bataie de joc, pentru ca cei care vor sa-si bata covorele trebuie sa o faca atunci cand nu e ocupat locul de parcare. :))
      Personal, ma deranjeaza cei care bat covoare la primele ore ale diminetii, cand inca mai ciripsec pasarile si aerul e curat si e liniste. Cand se intampla sa lucrez peste noapte si abia adormeam ca si incepea careva sa-si bata covoarele dimineata doar ca nu-mi venea sa strig la ei! :)) Acum... la primele ore ale diminetii vin masinile cu marfa la magazinul de la parter! :)) De ce sa fie liniste?!
      Multumesc, Stef! Zile linistite! :)

      Ștergere
  2. Acum, după ce-am citit, mi-am dat seama că a trecut ceva timp de când n-am mai auzit zgomotele astea specifice bătutului de covoare. Dar de bormaşini nu scap. Şi alea par mult mai rele decât asta, mai ales că-s aproape zilnice. :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca nu vedeam ca au accesat acest blog oameni care se intrebau despre orele la care pot bate covoarele nu realizam nici eu ca nu se mai bat covoare in zona. :)
      Bormasina e de zece ori mai cumplita! Dar nu mai termina de renovat cei care renoveaza?! Sau... azi termina unul, maine incepe altul? Noi avem aproape sub apartament aparatul de aer conditionat al magazinului de la parter - uneori am sentimentul ca dorm pe un frigider care zumzaie la nesfarsit. Inca mai caut solutia de a-i determina sa rezolve - am nevoie de o solutie care nu poate fi refuzata nici de ei si nici de "autoritati" - reclamatiile simple nu functioneaza. :(
      Nu vreau sa-mi amintesc perioada anilor 1990, cand aveau aproape toti mania renovarilor.

      Ștergere
  3. Vaiiii eu stiam ca sunt ore de liniste intre 14 si 17 :O... Ce s-a intamplat?????
    Nu ca s-ar respecta dar ma rog.

    Se mai bat covoare? Eu am fost anul acesta in locul copilariei (blocurile sunt amplasate in U si in curtea interioara e un mic parc cu tei si la marginea lui e batatorul). M-am dat un pic pe batator. E ceva mai jos .... si gros nu ca cele noi. Nah, e din anii 50-60 pe acolo ;). Super fain. Oamenii strangeau dupa ce bateau.. pe vremuri.

    Cat despre amenzi.. mai degraba risti sa primesti tu amenda daca reclami. Cam asa e la noi - pagubitul plateste. :))))

    pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-mi amintesc sa fi existat o lege in acest sens - nici inainte de 1990, dar e posibil sa ma insel; stiu, insa, ca (si inainte de 1990 - mai ales in blocurile unde erau locuinte primite de la intreprinderi) fiecare asociatie de locatari / proprietari, putea hotari un anumit interval ca fiind "de liniste" si trebuia respectat, dar si inainte de 1990 erau amendati in special cei care faceau galagie serioasa dupa ora 22. Poate ca asa sa fi ramas in amintirea ta acest interval legal "de liniste".

      In septembrie anul trecut a intrat in vigoare o lege privind asociatiile de proprietari: "Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor" - prin aceasta lege,intre altele, toate asoc. de proprietari trebuie sa intocemasca un "regulament de bloc" si e permisa prelungirea orelor de liniste prevazute in L 61, in functie de hotararea proprietarilor, regulamentul "tinand loc de lege" = cei care nu respecta ce s-a hotarat pot fi amendati.

      Cand eram copii, bara de batut covoare era una "dichista", dar era pe terenul de joaca, langa mesele de ping-pong si langa leagane, iar in preajma marilor sarbatori, mai ales, adultii de ocupau mesele de ping-pong pentru a-si spala si peria covoarele... :((

      Pupici! <3

      Ștergere
  4. vaaai, am si uitat de barele pentru batut covoare! Da... era moda anilor 70/80 când nu aveam aspiratoare electrice sau daca aveam, nu erau asa puternice ca acum. Datl cu matura peste covoare nu era suficient si in mod regulat, scoteam covoarele la batut pe bara :-) Iarna, cand ningea, le scoteam pe zapada si le bateam si le frecam cu zapada :-) Tin minte in anii 80, dupa ce aspiram, ma asezam in genunchi si cu un lighenas cu apa si otet langa mine, frecam cu peria covoarele "persane" sa le intetesc culorile :-)
    Bara de batut covoare era locul nostru de joaca, faceam exercitii, ne cataram, de invârteam, ne ridicam cu bratele... Cine stie cat praf am inghitit?! Cati acarieni or fi misunat pe acolo?! Dar cica, ce nu ne doboara, ne face mai puternici ☺
    Pupici Diana draga. Imbratisari si ganduri bune, de la trio, pentru quattro <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum, le-am cam uitat si eu, dar au fost "cosmar" pentru mine! :)) De fapt, cam pentru toata gaşca de la bloc, cand eram copii, si mai apoi cand ne-am "apucat" toti de munca si cei care erau pe acasa bateau covoare cand ii prindea valul curateniei. :))
      Oooo! Mama si tata faceau curatenie generala in fiecare luna! Tata batea covoarele, mama le "dadea lustru" - ca si tine. :) Ma minunez si azi cata energie putea avea mama! Inca de cand eram copil simteam ca obosesc numai privind-o! :)) O singura data am batut un covor (mititel) - sa vad cume este, si tata râdea de mine: zicea ca-l mângâi! :))
      Imi placea cum mirosea casa dupa ce covoarele erau "spalate" in zapada, dar tin minte si azi cat de tristi eram noi, copiii, cand veneam de la scoala si patura alba de nea era plina de dreptunghiuri cenusii si nu puteam face oameni de zapada, iglu sau cazemata. :)
      Daaa! Imi amintesc ca si fetele de aici faceau acrobatii la bara de batut covoare! :)) Toate erau Nadia. :) Eu abia puteam sa ma dau peste cap in iarba! Dar mergeam in echilibru pe bara. :)) Ce-o fi fost in mintea mea?!
      Adevarat! Ce nu ne doboara ne face mai puternici. Dovada cred ca este rezistenta mai buna la fel si fel de "agenti poluanti" de care e plina lumea azi.
      Multumesc, Carmen draga! Imbratisari si pupici, cu drag, de la quattro pentru trio! <3

      Ștergere
  5. Cu covoarele s-au mai linistit,dar cu renovarea e durere.La mine pe scara,aproape anual,se muta altcineva in cate un apartament.De fiecare data cel putin o luna auzi bormasina,indiferent de ora.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Renovarile chiar ca sunt deranjante! :(( Ultima teroare de acest gen am trait in 2014 (cred!) cand s-a deschis minimarket la parterul blocului! Mai mult de doua luni ne-au tinut in vacarm!! Aveam senzatia ca-mi clantane dintii cand daramau pereti!
      Exista un mod de a-i opri pe cei care nu tin cont de ceilalti, doar ca trebuie sa se impuna cineva. Din acest an s-ar putea sa fie mai usor pentru ca fiecare asociatie de proprietari trebuie sa faca un "regulament de bloc" in care se poate stabili (la nivel de adunare generala) "program de liniste" - mai intervalul poate fi mai mare decat prevede legea, in functie de cum hotarasc proprietarii (in BV sunt asociatii care au de ani acest regulament, dar nu avea forta juridica pana acum). Din acest an, prin "Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor" s-ar putea sa fie altfel, amenzi platind si cei care nu respecta regulamentul la nivel de bloc. (cel putin asa se deduce; altfel de ce ar fi obligatoriu acest regulament?)

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.