Parfum de iarnă

Ieri seară, pe la ora 20, auzeam picături căzând pe tabla ondulată de deasupra unei uși a magazinului de la parter. Cu două seri înainte plouase și a trebuit să-i dau lui Miki pelerina de ploaie - și nu prea îi place să o îmbrace, așa că nu voiam să plouă. În seara aceea când a plouat aerul mirosea a curat, așa cum nu l-am mai simțit de foarte mulți ani în oraș! A fost o plimbare superbă! Aer curat, străzile pustii.

Aseară a nins! Când am privit pe fereastră era mirific cum cădeau din cerul negru catifelat steluțele argintii. S-a depus un strat de circa un centimetru dar numai pe mașini și pe crengi. Am făcut și fotografii - de la fereastră; pe stradă nu pot (mai ales cȃnd plouă sau ninge) pentru că Miki nu vrea să stea locului până reglez eu telefonul pentru poze. Aerul era parfumat a iarnă, a iarnă adevărată, iarnă din copilărie! Era rece și cerul cernea peste noi. Zăpada depusă era apoasă - știam că nu va ține până a doua zi dimineață și de aceea am făcut fotografii (vorbă să fie!) noaptea.

În poza imediat următoare se vede o pată închisă la culoare, pe o creangă. Sunt doi guguștiuci - cei care vin regulat și se hrănesc de pe pervaz. M-am și speriat când i-am văzut! Nu-i mai văzusem niciodată acolo noaptea! Poate că au mai fost și nu i-am observat, dar e puțin probabil pentru că obișnuiesc să fumez în balcon și sigur i-aș fi văzut. În realitate li se vedeau inclusiv ochișorii în lumina palidă, dar poza e sub orice critică (o postez pentru mine, să nu uit că m-au speriat! am crezut că e bolnav unul și n-a putut zbura la cuib).

Știu despre guguștiuci că în perioada aceasta (februarie-martie) se formează perechile, care vor fi împreună pe întreaga perioadă de “ouare” și unii chiar mult după aceea, și caută loc pentru cuib - masculul îi prezintă “ei” mai multe locuri și ea va alege unde vor construi cuibul ca o platformă, din crenguțe, prinse lângă tulpina arborelui (preferă foioasele - teiul intră în categoria foioaselor și m-am gândit că, poate, vor alege să-și facă în tei cuibul, să fie aproape și de sursa de papa). Guguștiucul “el” este foarte viteaz: se ia la “ceartă” și cu porumbeii care vin la grăunțe. Îl ajut și eu pe micuț, e drept, și doar că nu-mi ciugulește din palmă. Micuța nici nu știu dacă e pui sau ba… E mititică și pare că nu se descurcă să mănânce grâu… Habar nu am, cu certitudine, care e “ea” și care e “el”, dar îmi dau cu părerea în funcție de ce comportament și mărime au. “Ea” - ceea ce mi se pare ciudat, cumva - nu are “inelul” negru pe gât - are doar o liniuță, ȋntr-o parte.

În pozele de mai jos: ea cu spatele

Ea cu fața

Amândoi (el e mai sus)

Cred că e clar: evit televizorul, nu reușesc să mă concentrez nici la citit și nici la puzzle; curățenie n-am chef să fac, de gătit nu știu să gătesc, pe Miki o mai plimb doar diseară… și nu prea am ocupație. ☺