Care ar fi parfumul sufletului tău dacă ar fi parfumat

Ceva la care nu m-am gândit vreodată: Dacă sufletul ți-ar mirosi ce aromă ar avea, și de ce?

Am acceptat invitația de la karmapolice și m-am tot gândit ce parfum ar putea avea sufletul. Nereușind să-i “atribui” un miros înseamnă că nu-mi cunosc sufletul prea bine?

Degeaba mă gândesc cam cum ar fi parfumat sufletul meu… Aleg să îmi imaginez că mirosul lui este o combinație între parfumurile care îmi plac în mod deosebit, în ideea că parfumurile care ne plac foarte mult e probabil să spună ceva despre sufletul nostru, chiar dacă simțul olfactiv pare a fi fără legătură cu sufletul - în fapt, suntem un “tot”.

Parfumul meu de suflet este Magie Noire, de Lancôme (1978), dar nu se mai fabrică în formula originală așa că l-am “înlocuit” cu Opium, de YSL, care - nici acesta! - nu mai e la fel cu cel din anii 1990 (și n-am idee dacă în anii 1990 parfumul era după formula din 1977, anul lansării; cel din 2009 nu mai miroase nici ca cel pe care l-am avut în anii 1990!).

Ca ingrediente, Magie Noire și Opium au în comun iasomia, rădăcina de stânjenel (iris), ambra, moscul, tămâia, smirna și lemnul de santal. În concluzie, să zicem că parfumul sufletului meu ar fi combinația acestora. Am căutat “simbolistica” acestor ingrediente și scriu mai jos ce-a ieșit.

În meditație, lemnul de santal ajută oamenii să depășească granița creierului pentru a intra într-un spațiu al inimii și spiritului, facilitând omului legătura cu divinul, nu ȋntr-un sens exterior corpului, ci prin conștientizarea divinității vieții în sine. Smirna e folosită din antichitate în unele ritualuri religioase prin fumigații, ritualurile religioase fiind un simbol vizibil al realității divinității dar și un canal pentru harul divinității. Iasomia se numără între plantele care încurajează intimitatea. Irisul semnifică protecţia divină, credinţa, înţelepciunea şi valoarea. Ca și smirna, tămâia a fost utilizată în ritualurile religioase din cele mai vechi timpuri, oamenii crezând că are darul de a purifica aerul; prin arderea ei se mai urmărea asocierea umanului cu divinitatea, a finitului cu infinitul. Fiind ceea ce sunt, ambra și moscul nu au legende și nu sunt încărcate de simbolism (sau n-am găsit eu).

Nu mă așteptam la acest simbolism pentru ingredientele comune ale celor două parfumuri care îmi plac cel mai mult dintre toate parfumurile pe care le-am avut de-a lungul timpului.

Nu am ales ca “parfum al sufletului” combinația mirosurilor acestor ingrediente, ci așa a “ieșit” - doar am căutat o cale de a răspunde la întrebare imaginându-mi ce parfum ar putea avea sufletul urmărind această idee a parfumurilor preferate. Răspunsul la de ce? este… așa a reieșit din simbolistica ingredientelor parfumurilor care-mi bucură și sufletul. J

Invit să preia leapșa pe cei care vor să ȋși imagineze care este aroma sufletului lor - și de ce - dacă sufletul ar avea miros.

sursa foto: pixabay; autor: geralt