Pagini

2020-10-26

Cum să-ți distrugi pisicile

Vineri, în jurul orei 19, mă sună o prietenă și mă roagă să vorbesc cu fiica unei prietene de-a ei ale cărei pisici au făcut spume la gură. Nu sunt medic veterinar, așa că i-am spus că îi dau câteva numere de telefon unde să sune și să ducă pisoii. A insistat să merg să le văd – am dedus că știa de la prietena mea că mai știu una-alta (n-am avut de ales și am învățat multe pentru că mereu am avut animăluțe). Ezita să meargă la veterinar pentru că salariul i se înjumătățise de când lucra o săptămâna da și una ba și nici pensia de boală a mamei ei nu e prea mare. Oricât de mult aș fi vrut să merg nu am putut, dar i-am dat numărul de telefon al veterinarului despre care știu că acceptă și plata după și/sau în rate (a plătit pe loc, totuși).
Ce s-a întâmplat am aflat de la prietena mea. Fata (are 21 de ani) voia să-și protejeze mama de pandalie (deși aceasta nu agrea metoda – a și plecat „la țară” imediat ce s-a ridicat arestul la domiciliu) și spăla casa cu hipoclor diluat în apă, dar pe preșuri special dedicate stropea cu hipoclor nediluat de musteau preșurile! Mama ei a plecat pentru că nu mai suporta mirosul de clor dar ea a continuat să toarne clor prin casă. Pisicile, lingându-și blănița și lăbuțele – ‘că mult se mai spală pisicile! - și-au introdus în stomac ce luau de prin casă, plus că și inhalau la greu. Au scăpat cu bine, pentru că sunt tinere și erau sănătoase! Ea a observat că cel puțin una dintre ele a vomitat – galben – dar a crezut că... e ghem de blană! Deși le are de trei ani, am înțeles, nu știe mai nimic despre pisici. Lichidul galben poate fi pentru că au stomacul gol, dar și din cauza unei afecțiuni a stomacului sau bilei (nu e, deci, un simptom care poate fi ignorat mai ales dacă se repetă). „Ghemul” e, de fapt, un cilindru cam cleios, cu miros urât dar suportabil, și se văd fire de păr (seamănă cu un ghem în cazurile în care rămâne în stomacul pisicii).
Veterinarul i-a spus să spele bine casa (fără substanțe pe bază de clor!) și să aerisească, ceea ce au făcut ea și prietena mea aproape toată noaptea de vineri spre sâmbătă.
Azi, pisicuțele se simt mai bine: mănâncă și se țin pe picioare fără să se clatine dar din jucăușe cum mi s-a spus că erau sunt, încă, pasive.

Image by Gundula Vogel from Pixabay

17 comentarii:

  1. Of, sărăcuţele! Nu a fost intenţionat, asta e clar, dar tot trebuie atenţie când ai animăluţe-n casă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur ca nu a fost intentionat... Era distrusa, sarmana fata. Acum stie. Nici pentru ea nu era sanatos sa stea atatea luni in acel mediu, practic, toxic (poate dezvolta alergii, si chiar mai rau).

      Ștergere
  2. Stiam, credeam ca pisicile sunt mai prudente.
    Bine ca s-a terminat cu bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt prudente, dar reflexul de a se "toaleta" foarte des exista (cand isi spalau labutele nu cred ca s-au gandit pe ce au calcat - vor doar sa fie curate). Plus ca, in situatia data, au si inhalat.
      Sper ca pe termen lung sa se fi terminat cu bine.

      Ștergere
  3. Brrr . Ma cutremur ce aproape de tragedie au fost. Bine ca a reaklizat ce gresala face. Ma bucur ca sunt bine acum. Isi vor reveni, precis si vor fi iar jucause. Le tin pumnii.
    Pupiciii

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ea n-a realizat ce greseala face. Cred ca daca prietena mea, prietena buna cu mama ei, nu ar fi fost rugata sa mearga sa vada ce-i cu pisicile de le e rau, fata ar fi asteptat "sa le treaca"..
      Si eu le tin pumnii si sper din tot sufletul sa nu fi dat in altele, care sa se manifeste mai tarziu.
      Pupici! ❤️

      Ștergere
  4. Oare oamenii astia citesc cate cava? Sau isi mai aduc aminte despre lectiile din scoala? Diana, chiar nu mai inteleg nimic! Chestia asta mi s-a parut cea mai tare:
    https://adevarul.ro/locale/oradea/video-alcoolemie-dezinfectezi-spirt-sufli-etilotest-experimentul-unui-politist-rutier-1_5f9296215163ec4271259156/index.html

    Sper ca pisoii sa-si revina. Dar si cunostinta ta isi poate deterioara plamanii. Oare isi da seama, dupa ce s-a intamplat?

    Pupici si seara buna, draga mea! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se pare ca nu. Sunt prea multi oameni care au animalute si nu stiu prea multe despre acestea. Copila aceasta e tanara - stiu cum eram si eu, cand am avut prima pisica, dar am avut bafta sa am langa mine oameni care se pricepeau si am invatat de la ei, apoi din carti si din experienta.

      Am vazut si eu videoclipul! 😂 Are logica - inhaleaza aerosoli cu alcool! (dar cred ca "efectul alcool" trece destul de repede de la momentul dezinfectarii masinii - in video s-a folosit si foarte mult spirt si testul a fost facut la foarte scurt timp) Si unele fructe pot da test pozitiv pentru alcool, mai ales daca sunt consumate pe stomacul gol.

      Plamanii ma tem sa nu fie afectati la pisici... Sper din tot sufletul sa nu ramana cu sechele pisoii, iar ea sa nu aiba probleme... Cred ca-si da seama - a vrut sa arunce toate recipientele cu hipoclor, dar a oprit-o prietena mea. Important e sa nu mai faca exces - si cred ca nu va mai folosi mult timp aceasta substanta. 😊

      Multumesc, Suzana draga! Noapte buna, zi frumoasa! Pupici! ❤️

      Ștergere
  5. Unde nu e cap, vai de picioare(le pisicilor!)
    In cei 17 ani de viata a lui Mishu am învatat si eu multe despre îngrijirea si comportamentul pisicilor. Eu una sunt foarte sensibila la clor, doar cand dau de miros ma îmbolnavesc.
    O zi placuta draga mea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unii sunt, efectiv, aerieni. 😊 In acest caz, pisicile au platit pretul...
      Dragul de Mishu! Ma gandesc cu drag la el, din cand in cand. Sa fie sanatos multi ani de acum inainte! ❤️ E musai sa invatam, sa putem ajuta minunile cand au nevoie.
      Si sora mea e sensibila la clor, rau de tot.
      Iti multumesc, Ella draga! Zi frumoasa iti doresc sa ai si tu! Pupicios! 😘

      Ștergere
  6. Daca nu mai vomita isi vor reveni curand.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Au inceput sa manance si sa bea apa, si sper ca-si vor reveni fara sechele. In seara cand au fost duse la veterinar erau letargice - erau intinse si le curgeau "clabuci" din gurite... Cine stie de cand nu mai aveau forta sa mai vomite... (de fapt, eliminarea acelui lichid ar putea fi un mod de a vomita).

      Ștergere
  7. Unelor (există cuvântul?) dintre pisicile mele le place mirosul de clor. Vor să se tăvălească în cadă după ce o dezinfectez. Pe observate. Le opresc. Evit să folosesc clorul când șterg scările căci aici e un du-te vino de pisici flămânde
    din vecini. Clorul e doar pentru chiloți (scuze) :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca e "unora", dar sa nu dai! 😂 Stau rau de tot la gramatica - "merg" mai mult dupa ureche. (daca nu intrebai nici nu ma gandeam, cu atat mai putin imi dadeam cu parerea!) 😊

      Sa stii ca si eu am observat ca sunt atrase de mirosurile ciudate, cum ar fi si cel de clor! Se tavalesc sau se "gudura" de diverse obiecte - inclusv de o mobila noua care mai are inca mirosul acela de chimic (si nu doar pentru ca vor sa "posede" acel obiect!) Am avut un motan care era "topit" dupa sapun! In baie avea acces la sapun! Pana cand ne-am prins, si aveam grija sa n-o tuleasca in baie cand intram sau ieseam. Cel pe care il avem acum vrea sa bea apa cu sapun - cand spal pe jos trebuie sa-l inchid intr-o camera pentru ca e numa' in jurul galetii.
      Sunt de aceeasi parere! 😊

      Ștergere
  8. E o nebunie asta cu dezinfectantii! Cu nici un an in urma aparusera o multime de documentare care explicau cat sunt de daunatoare pentru oameni si animale mai toate produsele de igienizare si parfumare a locuintelor si acum au batut moneda cu dezinfectatul la greu (cred ca au fost unele cazuri grave de intoxicare pentru ca au lasat-o mai moale cu clorul)
    Si eu a trebuit sa renunt la uleiurile si betisoarele parfumate pe unde umbla motanul si unde sta catelul cand e la noi - nici macar nu fumez in prezenta lor! :)) Cand e si catelul la noi, fie vara fie iarna, fumez in balcon!

    Un motan pe care l-am avut candva a facut conjunctivita de la solutia pe care o folosea mama pentru a spala covoarele - nu stiu daca ai "prins" "Deval". Ne-a spus medicul veterinar de la asociatia chinologica (la acea vreme nu prea erau veterinari in orase, dar in BV era unul la "Abator" si lucra cateva ore pe saptamana si la asociatia chinologica din centrul orasului - dupa ce l-am intalnit acolo obisnuiam sa mergem la "Abator", la cabinetul de acolo, unde putea face si unele analize. Nemaipomenit om! Spre marele meu regret, am uitat numele lui - s-a pensionat spre sfarsitul anilor 1990 si a plecat la fiica lui (in Franta, parca).

    Nu prea am cunoscuti apropiati care sa aiba in casa animalute, dar cei care au stiu cum sta treaba inclusiv cu zgarda antipurici si picaturile pentru deparazitare externa sau pastilele... De la picaturi, daca nu se respecta cu strictete doza, animalutul poate avea unele probleme grave...

    Am avut noroc de veterinari ok... care iubesc animalele si nu am avut probleme. Doar la trei am fost - din zecile care exista - si tuturor le sunt recunoscatoare ca ne-au "facut bine" minunile cu blana. :) Sigur, sunt si unii care sunt nemultumiti de acestia trei, dar medicina, in fond, nu e o stiinta tocmai exacta, cum vor unii sa ne faca sa credem.

    Si eu am un of cand e vorba despre animalute! Cunosc o doamna care-si indoapa catelusul cu "naturiste" de uz uman! Greu am reusit s-o conving sa-i dea o doza mai mica decat inghite ea! Mamaaaa, ce-a tipat la mine cand i-am spus ca nu-i ok ce face si acesta ar putea fi motivul pentru care cainele avea mai mereu diaree si vomita des! I-am zis sa intrebe un veterinar - macar atat, pentru ca pastilele (si nu numai) se dau "per kg animal" (dar nu per kg animal om!!!)

    Stiu cateva remedii in caz de otravire dar nu "ma bag" cand nu stiu care e substanta ingerata de animalut (mai ales ca unele simptome ale otravirii sunt comune cu ale unor boli iar unele remedii pot potenta efectul unor agenti otravitori). Oricum, orice remediu "ad-hoc" e pentru urgenta, pentru ca animalutul trebuie dus la medic (de preferinta un medic de incredere, 'ca si asta e o problema, din pacate)

    Sper din tot sufletul ca pisicutele sa fie bine pe termen definitiv, sa zic asa. :)
    Iti multumesc. Seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  9. Oh Doamne.
    Voiam sa zic cat de nasol e clorul dar mi-am amintit ceva. In copilarie se spala doar cu clor. Nu se turna cu galeata substanta, se dilua si desi nu era cel mai placut miros nu era nici deranjant. Nah, daca se si aerisea era chiar suportabil.
    Cred ca problema acum e ca aceste produse de se gasesc prin magazine sunt si parfumate si foarte concentrate. Pe mine alea ma tin in casa mai mult decat orice altceva. Cum sa poti iesi cand nu poti respira ...

    Ma bucur ca pisicutele sunt bine! :)
    Pupici si imbratisari
    :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie nu mi-a placut niciodata mirosul de clor, dar il suportam bine - anul acesta, insa, am ajuns sa simt un ghem in stomac numai cand gandesc "clor".
      Sunt aproape sigura ca un animalut sanatos nu ar fi afectat daca, din cand in cand, oamenii isi curata casa folosind hipoclorit diluat.
      Au conjunctivita, pisicutele, dar nu e grav, cica. :(

      Multumesc. Pupici si imbratisari! ❤️ Succes la Superblog!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.