2020-10-03

Iepurele alb și iepurele gri

Când eram copii tata ne aducea fel și fel de vietăți: pui de găină, boboci de rață și de gâscă (nici azi nu reușesc să deosebesc rațele de gâște!), iepurași, pisoi, căței... Voia să cunoaștem animalele și păsările și să ne distrăm. Când creșteau le ducea înapoi la țară.
Într-un an ne-a adus doi pui de iepure: unul alb (cu păr negru doar pe urechi) – o frumusețe! - și unul gri, înspicat cu maro și negru. Cel gri era „al meu”. Nu ne mai despărțeam de ei! Abia așteptam să revenim de la școală pentru a ne juca cu iepurașii. Îi scoteam din cușca amenajată de tata pe balcon și îi lăsăm să alerge prin casă; ne distram teribil de modul în care alergau mititeii. Bineînțeles că le-am spus copiilor de la bloc – și de la școală – că avem iepurași. Au vrut să-i vadă și ei. Azi a venit unul, mâine altul, câte unul, câte doi... La un moment dat era „coadă” la ușa noastră, să vadă iepurașii, să-i mângâie, să se joace cu ei. Au sunat la ușă copii pe care atunci îi vedeam prima dată – erau din cartier. Tata avea răbdare cu toți și îi lasă să-i mângâie și să se joace cu ei, sub supravegherea lui. In primele săptămâni a fost plin holul de copii curioși.
Iepurii s-au făcut mari și, după vreo șase luni, tata i-a dus înapoi la gospodarul care ni-i oferise. Ne-a fost tare dor de ei dar am înțeles în final că e complicat să crești iepuri în balcon.

Când eram mici, cam în fiecare duminică se adunau la masă unchi și mătuși. Într-o astfel de duminică mama a făcut tocană de iepure cu măsline. Era un fel de mâncare care-mi plăcea foarte mult, dar mama o făcea foarte rar. Îmi pune mama porția în farfurie, iau o gură de sos cu măsline din jurul bucății de carne și dintr-o dată simt că mi se face rău. „E iepurele meu!” am exclamat. Toți s-au oprit din mâncat și m-au privit. Tata a zis că nu e iepurașul meu. Am insistat că este și, în final, tata a zis că este: a mâncat un cui și... Eram copil de clasa a treia, dar nu eram chiar tâmpit (cred!). „Cum să mănânce iepurele cuie?” am întrebat. „Se mai întâmplă”... a zis cineva. Oricum nu mi-a mai păsat, din moment ce știam că am în farfurie bucăți din iepurașul pe care l-am ținut în brațe și care m-a distrat câteva luni. M-am dus în camera mea și m-am pus pe bocit.
Din acea zi nu m-am mai atins de carnea de iepure. Încetișor, începeam să devin... aproape vegetariană. Nu pentru că-mi doream! La acea vreme nu se vehicula ideea „vegetarismului” – nu în România (sau nu aveam eu cunoștință despre asta). Nu voi alege niciodată această cale a „vegetarismului”.
***    ***   ***   ***   ***   ***
Unii ucid iepurașul în direct, la radio, să demonstreze... ce? 

Image by Gail Botha from Pixabay

5 comentarii:

  1. Tata a fost luat prin surpindere de remarca mea; mi-a zis peste ani (cand am adus vorba) ca nu voia sa ma minta, dar nici sa-mi spuna adevarul. Nu voi sti niciodata de ce m-am gandit la iepurasul meu, pentru ca trecusera cateva luni (amanunte am aflat mai apoi, pentru ca numai spaima ca-mi mananc iepurasul mi-o amintesc extrem de bine).

    Sunt atat de dragalasi iepurasii! O verisoara de-a mea a avut, in apartament de bloc!!! A rezistat mama ei numai o luna! :)) Era alb si pufos, cu urechi "blegi", dar... facea peste tot pentru ca vara-mea nu voia sa-l tina in cusca decat noaptea.
    Cred ca va trebui sa obisnuiesti pisoii cu iepurasul, dar... habar nu am, de fapt - stiu doar ca pisicile sunt teritoriale. :)
    Ce draguti sunt si ariceii! Imi plac ochisorii si boticul de numa'! :)
    Stiu ca e de lucru cu ele si la curte. Ohoo! Ne dau de lucru, dar ne si incanta sufletul. ❤️

    Duminica frumoasa iti doresc, Luiza draga!

    RăspundețiȘtergere
  2. Parintii mei nu mancau carne de iepure sau ied! Eu una nu-mi aduc aminte sa fi facut mama mancare din carnea lor. Miel stiu ca mai mancau pentru ca avea bunica mea oi, dar eram prea mica pe vremea aceea ca sa realizez adevarul, iar cand am crescut eu bunica a imbatranit prea tare si nu se mai putea ocupa de animale … Dupa aceea nu m-am mai atns de mancare care era facuta cu carne de miel. Am locuit in Bucuresti aproape in centru si desi stateam la casa nu aveam voie sa crestem oratanii … LOL Nici nu cred ca avea cine sa se ocupe de ele, mama sigur nu le iubea, iar tata lucra cat era ziua de lunga iar cand eu am implinit 14 ani a murit. Asa ca mi sa permis cu greu sa am o pisica! Spre norocul meu mi-am ales un sot cu care ma potrivesc perfect la gusturile culinare si chiar daca este un pic mai "carnivor" decat mine se limiteaza doar la carnea din supermarket. LOL
    Sa ai o duminica placuta draga mea!
    Muah! 😊 Pupicios! 😘😘😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici la noi nu era un obicei cu iepuri si iezi... Ied nici nu stiu daca am gustat vreodata! Miel, insa, se manca de Pasti. Cand eram prin clasa a VII-a sau a VIII-a (poate mai mare, nu pot identifica momentul fara sa ma gandesc mai mult) am avut ocazia sa ma joc cu un pui de oaie... Am facut legatura intre acel pui si mielul de Pasti numai cand a spus cineva ca... o sa-l mananc de Pasti! Nu mai voiam sa-i dau drumu' la pui, si plangeam sa mi-l cumpere si sa-l crestem. :)) De atunci n-am mai mancat si pentru ca noi nu mancam nimic ce continea carne de miel, incetisor, mama n-a mai gatit cu miel niciodata.
      Si ai mei au locuit la casa, undeva aproape de centrul orasului, pana cand eu am implinit varsta de 4 ani, dar nu erau permise animalele (dar pe langa blocuri unii cresteau porci!). Aveam doar pisici prin curte; un vecin avea un caine mare, pe care-l tinea in casa peste noapte si alti vecini aveau o broasca testoasa uriasa! Erau, in schimb, pasari multe si cativa stupi, unde ne jucam cu albinele. :) Oricum, nici ai mei n-ar fi crescut animale pentru consum, desi tata era "carnivor", dar nu era deloc pretentios la mancare asa ca era foarte bun orice gatea mama - mai mult pentru noi. :)
      Iti multumesc, Ella draga! Duminica minunata iti doresc sa ai si tu! ❤️
      Pupicios! 😘 😘 😘

      Ștergere
  3. Stiu ca am avut la bunici vreo doi iepurasi, insa imi aduc aminte ca au fost ucisi de un sobolan. A fost tare trist momentul. Nu stiu pe unde intrase, dar de atunci nici ca au mai luat alte animalute...
    Si sincer nu am vreo amintire sa fi mancat carne de iepure...
    Cred ca au fost momente simpatice cu prietenii din bloc sau cartier sa va jucati cu iepurasi!

    Seara frumoasa, Diana draga! Pupici! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sarmanii iepurasi...

      Ne-am amuzat tare, cu ceilalti copii. Erau atat de entuziasmati! 😊
      Ce nu-mi place - acum! 😊 - este ca atunci, intr-o zi, am pus iepurasii pe o masuta ovala care era in hol si inclinam masuta, iar iepurasii se agitau sa "urce", sa nu alunece. Acum imi vine sa-mi dau palme pentru faza aceea. Nici atunci n-am repetat-o.
      A mai fost ceva ce nu pot uita: unii incercau sa se "imprieteneasca", sa poata veni sa se joace cu iepurasii fara aglomeratie. 😊 N-a tinut figura.

      Multumesc, la fel, Suzana draga! ❤️ Pupici! 😘

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.