Știința – din înțelepciunea arabă, citate

•  Nimic mai potrivit decât știința asociată cu înțelepciunea.
• Știința are multe neajunsuri: boala ei este uitarea, nefericirea ei este minciuna, irosirea ei este răspândirea printre cei săraci cu duhul, iar cel mai mare cusur al ei este acela că nu ajunge niciodată.

(proverbe arabe)

Dovezi că un om are învățătură sunt: cunoașterea lucrurilor care pot fi știute și reținerea de la ceea ce nu poate fi știut, împodobirea sufletului cu alese virtuți, prezentarea învățăturii sale celorlalți oameni fără mândrie și înfumurare, cunoașterea timpului și a oamenilor, căutarea dreptății, îndrumarea celui care are nevoie de îndrumare, împotrivirea cu vorba bună, împăcarea între mintea și inima sa, tăria la necaz, argumentarea celor făptuite și buna lămurire. 

(Ibn Al-Muqaffa’, in Literatura mică – a trăit între anii 704-757; originar dintr-o familie persană; este autor al câtorva tratate de etică inspirate din tradiția persană, e autorul versiunii arabe a culegerii de fabule „Kalila și Dimna”, la originea căreia se află fabulele indiene ale lui Bidpai; lucrarea „Epistola tovarășilor”, în aparență o carte de sfaturi, dar în realitate un memorandum care conținea revendicările perșilor a căror influență devenea din ce în ce mai simțită la curtea abbasidă, i-a atras mânia califului Al-Manṣῡr, care a poruncit să fie ucis)

*

Spiritul este scheletul trupului, știința este scheletul spiritului, elocvența este scheletul științei. Viața spiritului stă în cinste, iar viața științei stă în elocvență. 

(Al-Djahiz, in Bayān – a trăit între anii 775, 776 – 868,869; unul dintre cei mai mari prozatori arabi din toate timpurile; s-a aflat sub protecția a diverși oameni politici ai vremii, printre care califul Al-Mă’mῡn; a mai scris, între altele, „Cartea despre animal” și „Cartea despre avari”)

*

Omul continuă să învețe cât timp caută știința. Dacă își închipuie că e învățat (și nu mai are nevoie de ea), atunci este ignorant. 

(Ibn Abd Rabbih, in Yakuta – a trăit între anii 860 – 940; panegiristul oficial al dinastiei marwanite din Andaluzia; poezia sa laudativă e mediocră; se dovedește mai original în erotica scrisă în tinerețe, la care spre bătrânețe se adaugă poeme ascetice; principala sa opera este lucrarea enciclopedică intitulată „Colierul unic”, lucrare alcătuită din 25 de diviziuni, fiecare dintre ele purtând numele unei pietre prețioase)

*

• Nu există noblețe asemănătoare modestiei și nici asemănătoare științei.
• Doi lacomi nu se satură niciodată: cel care aleargă după știință și cel care aleargă după cele lumești. 

(Ali – născut în anul 600, al patrulea calif după Mohamed, văr și ginere al Profetului; a luat parte la o serie de războaie pentru apărarea islamului; tradiția îl prezintă ca fiind deosebit de viteaz, umanist, înțelept și cult; personalitatea sa se află la originea celei mai profunde sciziuni din comunitatea musulmană, din care a rezultat ramura șiită)

*

Mintea este o forță a sufletului pregătită pentru cucerirea științei. 

(Ibn Sina sau Avicena, in Izbăvirea – a trăit între anii 980 – 1035/1037; savant enciclopedist care a lăsat numeroase studii în domeniile filosofiei, psihologiei, jurisprudenței, logicii, matematicii, astronomiei, științelor naturii și medicinei; a adus o contribuție de seamă la dezvoltarea medicinei și la promovarea unei concepții filosofice predominant anti teologice; e considerat cel mai mare dintre filosofii arabi din Evul Mediu)

(din cartea „Proverbe, maxime și aforisme arabe”, Editura Albatros, București, 1976, traducere de Nicolae Dobrișan)

Image by Jo-B from Pixabay

Am prins pagina in cărticica de pe blogul Floare de colț. 😊