Ce este propaganda

Propaganda există din negura istoriei, chiar dacă nu era denumită astfel. Vergiliu, de exemplu, scrie „Eneida” la comanda împăratului Augustus, cu scopul de a glorifica măreția Romei, de a inocula sentimentul de mândrie pentru trecutul Romei, dar și pentru a cultiva virtuțile romane tradiționale: loialitatea față de Imperiu și de zeii acestuia și față de familie.

În anul 1622, Biserica Catolică a înființat o asociație numită „Sfânta Comunitate pentru Propagarea Credinței” (Sacra Congregatio de Propaganda Fide). Scopul Congregației era de a coordona activitățile misionarilor în diferite state de pe diferite continente și de a organiza o școală pentru misionari, o bibliotecă, din dorința de a restaura catolicismul în țările protestante și ortodoxe și de a-l răspândi printre cei care practicau religii necreștine, convertindu-i la catolicism. „Sacra Congregatio” făcea parte din contrareforma Bisericii Catolice menită să combată nu numai protestantismul, ci și știința, în general, și în special concepția heliocentrică a fizicianului și filozofului italian Galileo Galilei (1564-1642).

Aceasta ar putea fi originea cuvântului „propagandă” (există și alte opinii).

Definirea propagandei este un pic mai greu de făcut pentru că publicitatea - sau cântecele patriotice - de exemplu, sunt tot un fel de manipulare a emoțiilor, dar pot fi asimilate propagandei numai în anumite condiții. O definiție universal acceptată nu pare să existe, dar diferiți autori (istorici, sociologi, psihologi etc.) au încercat să definească propaganda.

Alexis de Tocqueville, în lucrarea De la Démocratie en Amérique (1835), scria: În general, concepțiile simple pun stăpânire pe spiritul poporului. O idee falsă, dar exprimată clar și precis, va avea întotdeauna o putere mai mare în lume decât o idee adevărată, dar complexă. Prin urmare, partidele - care sunt un fel de mici națiuni în sânul uneia mari - se grăbesc mereu să adopte ca simbol un nume sau un principiu, care adesea reprezintă foarte imperfect scopul pe care și-l propun, și mijloacele pe care le folosesc, dar fără de care nu ar putea nici să subziste, nici să acționeze.

În lucrarea sa, Propaganda Technique in the World War (1927), Harold D. Lasswell (1903-1978), profesor de științe politice la Universitatea Yale (SUA), scrie: Propaganda se referă la controlul opiniei prin simboluri semnificative sau, ca să vorbim mai concret și mai precis, prin relatări, zvonuri, rapoarte, fotografii și la alte forme de comunicare socială. Propaganda, în cel mai larg sens, este tehnica de influențare a acțiunilor omului prin manipularea reprezentărilor, care pot fi de natură verbală, scrisă sau orală, picturală sau muzicală.

Pentru această definiție există unele controverse deoarece, înțeleasă astfel, nu se mai distinge de alte forme de influențare socială: de educație, de publicitate sau de relațiile publice, de exemplu.

Edward L. Bernays (1891-1995), părintele profesiei de consilier de relații publice, definea propaganda tocmai raportând-o la relațiile publice: Propaganda modernă este un efort consistent și de durată cu scopul de a crea sau de a forma evenimente pentru a influența, prin intermediul lor, modul cum publicul se raportează la o anumită inițiativă, idee sau grup.

În cartea sa (amintită mai jos), istoricul Cătălin Hentea consideră că relația dintre noțiunile „propagandă” și „relații publice” este una complexă și deosebirile - în ultimii ani - au devenit greu de sesizat. În funcție de punctul de vedere al celor interesați, „propaganda" poate fi opusul „relațiilor publice", în măsura în care relațiile publice "informează", în timp ce propaganda "dezinformează" și "manipulează", sau poate fi o formă specială a „relațiilor publice", în măsura în care „propaganda" folosește, într-o măsură mai mare, mijloace de manipulare și de distorsionare a realității.

Ambele noțiuni - propagandă și relații publice - sunt strâns legate de noțiuni ca publicitate, informare, manipulare, cenzură.

Într-un document doctrinar militar (2003) apare o altă definiție: Orice formă de comunicare în sprijinul unor obiective naționale în scopul influențării opiniilor, emoțiilor, atitudinilor sau comportamentelor oricărui grup de oameni în beneficiul direct sau indirect al sponsorului acestei comunicări.

Istoricul militar Călin Hentea: Propaganda constă în acțiuni de comunicare persuasivă planificate, susținute de un sponsor, având drept scop final influențarea și chiar modificarea atitudinilor și comportamentelor unei audiențe țintă selectate, pentru satisfacerea unor interese politice ale sponsorului, folosind informații și argumente false, parțial adevărate, denaturate și exclusive, alături de cele adevărate și însoțite de diverse forme de constrângere și cenzură. (Propaganda în război, Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2014).

O altă definiție a propagandei o dau Garth S. Jowett și Victoria O’Donnell, în cartea lor Propagandă și persuasiune (2014): Propaganda este încercarea deliberată și sistematică de a modela percepțiile, de a manipula gândirea și de a conduce direct pentru a obține un răspuns care să promoveze intenția dorită a propagandistului. Aceasta ar fi o „definire neutră”, în ideea că propaganda nu este rea sau bună, ci este în funcție de intențiile propagandiștilor. În The World Book Enciclopedia (1992/1996), propaganda este definită ca o comunicare unilaterală care urmărește influențarea gândirii și acțiunilor oamenilor. O astfel de comunicare este propagandă sau nu în funcție de metodele de persuasiune.

Psychological Effects of Right-Wing and Islamic Extremist Internet Videos, de Diana Rieger, Lena Frischlich, Gary Bente (2013): în lumea noastră globalizată, propaganda a depășit granițele naționale sau audiențele definibile. Răspândirea crescândă a Internetului și enorma sa mobilizare îl fac instrumentul perfect pentru difuzarea de mesaje la nivel mondial, fără restricții temporale sau geografice. Pe net mesajele pot fi citite la celălalt capăt al lumii, cât ai clipi. Mai mult, Internetul permite utilizarea combinată a diferitelor mijloace de propagandă, care până acum se utilizau separat (texte, videoclipuri și forumuri de discuții) și permite maselor să-și exprime activ propriile opțiuni.

Pe scurt: propaganda reprezintă o propagare (răspândire) sistematică a unei doctrine, ideologii sau a unor teorii, opinii, pentru a le face cunoscute și acceptate, pentru a câștiga adepți. Simpla expunere a unei ideologii, doctrine, teorii etc. nu reprezintă propagandă. Pentru a deveni propagandă, ideologia, doctrina, teoria trebuie să fie răspândite printr-un sistem de comunicare, printr-o serie de evenimente organizate pe o perioadă lungă de timp, cu scopul de a face ca auditoriul să adopte un nou fel de a gândi = propagare sistematică.

Pentru ca propaganda să fie eficientă trebuie să fie: pe termen lung; continuă - subiectului nu i se acordă „pauze de trezire”, nu e slăbit nicio clipă; simfonică - transmisă pe toate canalele de comunicare pe care le are propagandistul la dispoziție; partizană - prezintă un singur punct de vedere; orice punct de vedere diferit e cenzurat, contracarat prin diferite mijloace (propaganda nu suportă puncte de vedere aflate în competiție sau dispută); afirmativă dar nu și documentată - propagandistul face afirmații categorice dar nu indică sursa din care a aflat.

Practic, propaganda arată oamenilor ce să gândească, nu cum să gândească.

**

Un adevăr trebuie transmis, nu ignorat. Cine descoperă un adevăr valoros are datoria de a-l face cunoscut. Pentru propagarea lui eficientă și pe scară largă e nevoie de efort organizat - va folosi presa sau tribuna drept cele mai bune căi pentru transmiterea acelui adevăr unui număr cât mai mare de oameni.

Propaganda devine o acțiune imorală și reprobabilă atunci când autorii ei difuzează în mod conștient și deliberat informații false sau atunci când sunt conștienți că efectele pe care le urmăresc prin propagandă sunt în dauna binelui comun. (Edward L. Bernays)

Pe aceeași temă:

Propaganda cea din toate timpurile

Propaganda. Clasificare

Propaganda. Tehnici. Obiective