Ziua celor care se înveselesc singuri

În calendarul peste care am dat online (http://calendar.city-star.org/ro) sunt notate fel și fel de „zile internaționale și naționale”. Unele mă atrag - ca aceasta - și atunci mă opresc și-i dau zilei importanță.

Îmi place cum sună „ziua celor care se înveselesc singuri”! Și-mi place să cred că e și ziua mea azi. N-am prea găsit pe Internet referiri la o astfel de zi. Am găsit o referire scrisă de o româncă: ea a înțeles că ziua se referă la cei care sunt singuri și se înveselesc sau că în această zi ar trebui să stăm cuci și să ne veselim. OMG! vorba românului! Cum poate înțelege cineva că e despre cei singuri care se înveselesc pe ei?! Adică, nu mă pot auto-înveseli dacă am familie și prieteni?! Trebuie să stau singură azi și să mă înveselesc pentru a marca ziua?! Dacă sunt între oameni nu se pune?! O fi cum a înțeles ea?! Nu cred. Ei, și ce dacă o fi cum a priceput ea pentru a critica "sărbătoarea"? Eu am înțeles altfel.

Mă înveselesc singură mai ales când trebuie să aștept pe undeva. E așa de plictisitoare așteptarea încât trebuie să fac ceva pentru a nu mă bosumfla; și atunci mă gândesc la lucruri hazlii sau imaginez fel și fel de scenarii. Uneori ajung să râd singură! Râd cât pot de „ascuns”, să nu creadă (sau să nu știe!) cei prezenți că-s razna. Cel mai ușor să mă înveselesc este când mă gândesc la vreun animăluț! Și tot gândindu-mă se lățește zâmbetul pe mutra mea indiferent unde aș fi, dar mai ales când circul pe stradă - mă plictisesc când parcurg singură un drum mai lung, pe jos.

Când mă împiedic pe stradă și iau viteză dând din mâini, aplecată în față, îmi imaginez cum arăt și râd cu lacrimi (în astfel de momente trebuie să mă retrag undeva, să mă vadă cât mai puțini). Dacă mai am și sacoșe pe care le agit în mersul necontrolat e teroare! Mă doare stomacul de râs după ce-mi recapăt echilibrul! Sigur, faza cu împiedicatul nu e scenă amuzantă „autoprovocată”.

Când dau de vreo oglindă cu defect - care "pocește" chipuri - aproape că nu mă mai satur să mă privesc și să râd. Ador oglinzile care modifică chipul sau trupul întreg. Am avut o oglindă care „schimonosea” chipul (am spart-o din greșeală, cu ani în urmă) - în funcție de cum priveai aveai or nasul borcănat și ochii depărtați (și mici), ori nasul ascuțit și ochii apropiați (și foarte mari).

E dificil să povestesc cum mă înveselesc singură pentru că sunt chestiuni de moment, care „vin pe loc”. Important este că mă pot înveseli singură. Părerea mea. Aproape în orice văd ceva hazliu pentru că brodez instantaneu fel și fel de scenarii. De multe ori nici nu trebuie să imaginez, pentru că „produc”. Vineri, de exemplu, am vrut să aprind țigara cu sticla în care am apă; am pus "paiul" în gură, am luat sticla, i-am desfăcut dopul și s-a blocat creierul când am dus sticla spre gură: „ce vreau să fac?!”

După ce-mi alimentez creierul cu endorfine iau mai ușor aproape orice.

Nu reușesc deloc să mă înveselesc ascultând bâzâitul continuu (zi și noapte) al ventilatorului de la magazinul aflat la parter. Îi găsesc eu leac și bâzâitului.

Imagine de auenleben de la Pixabay