Gânduri la început de iarnă

În a unsprezecea zi a primei luni de iarnă - calendaristic vorbind - se poate spune că iarna e la început: decembrie e prima lună de iarnă, din trei consecutive (teoretic consecutive, pentru că ar putea fi una acum, una în primăvară și una în vară sau în toamnă).

Am de compilat calendarul pentru noiembrie și cel pentru decembrie - dacă am început, să duc treaba până la capăt - dar bat câmpii. Calendarul pentru octombrie l-am fușerit, dar voi reveni la el - cândva (după ce termin de bătut câmpii, probabil).

Iarna este un anotimp care îmi place foarte mult! (același lucru pot afirma despre toate anotimpurile, dar pe celelalte trei le vreau fără zăpadă). Iarna fără zăpadă e toamnă sau primăvară - poate vară supărată - dar nu iarnă. Îmi place zăpada. Îmi va plăcea și când n-oi mai putea umbla prin ea, pe gheață, din cauza de vârstă - dar nu-i obligatoriu să fiu neputincioasă mai spre iarna vieții. Îmi place căldura! Mă simt cum cred că se simte o șopârlă la soare atunci când sunt 40 de grade Celsius la umbră! Dar fără zăpadă, doi ani consecutivi, fără posibilitatea de a inspira aerul rece al iernii cred că aș muri (sau poate nu, dar nu vreau să aflu).

Iernile în Brașov nu mai sunt ce-au fost, dar când e să fie zăpadă nu se sfiește cerul să cearnă. Mă bucur când pot ajunge în pădure iarna (n-am prea mai avut ocazia în ultimii ani). Pădurea are un farmec aparte când covorul alb acoperă rădăcinile copacilor, când verdele brazilor se combină cu albul orbitor al omătului. Și ecoul e altfel iarna în pădure, și liniștea mai adâncă - și e mult mai multă lumină, decât vara, în nopțile senine.

Îmi plăcea mult de tot iarna la sat. Și acum are un farmec aparte, dar... hm, nu e așa cum îmi amintesc din copilărie, din tinerețe. Îmi place acel parfum al aerului, de ger amestecat cu miros de lemn ars; îmi place fumul care iese pe hornurile caselor. Nu-mi ziceți despre poluare, sau ziceți-mi, ‘că tot nu-mi stricați visul.

Și în oraș îmi plăcea/place iarna foarte mult, cu toate neajunsurile: mijloace de transport în comun înzăpezite (nu mai e o regulă acum), substanțele care strică încălțămintea și rănesc „pernițele” de pe lăbuțele câinilor, în special, mormanele de zăpadă murdară lângă borduri, gheața de pe trotuare...

Altădată era zăpadă pe aici, la acest moment. Acum... a fulguit în noaptea de 8 spre 9 decembrie, dar n-a rezistat zăpada, a doua zi, decât pe capotele mașinilor și pe unele porțiuni din zonele cu iarbă.

M-am străduit să fac fulguiala vizibilă în poză dar n-am reușit...

E frig; dimineața sunt înghețate bălțile și pe parbrize e strat de gheață, dar nu e zăpadă.

La prânz, în unele zile, pare că e toamnă blândă. În alte zile: acum e cald și-n cinci minute e ger de-ți îngheață pavilioanele urechilor! Ciudat de tot! Aerul nu mai e curat (măcar atât cât era în iernile când funcționa rafinăria din apropiere!) - se simte duhoare de chimicale, ceva dulceag care pare miros de acetonă (sau derivați)... Cine-i prost să ne spună ce-i?!

În Poiana Brașov s-a așternut un strat serios de nea - peisajul este unul perfect de iarnă, și se schiază. Ieri - sau alaltăieri - am căutat „buletinele de știri” de pe acele canale TV care, de regulă, ne bombardau cu știri despre unde se schiază... Am dat doar de două astfel de „știri” cu privire la Poiana Brașov. Poate că nu „dau” ei la știri (sau n-am văzut), dar oamenii știu.

Aștept să ningă, să se mai diminueze cenușiul orașului.