Pagini

2021-12-11

Gânduri la început de iarnă

În a unsprezecea zi a primei luni de iarnă - calendaristic vorbind - se poate spune că iarna e la început: decembrie e prima lună de iarnă, din trei consecutive (teoretic consecutive, pentru că ar putea fi una acum, una în primăvară și una în vară sau în toamnă).

Am de compilat calendarul pentru noiembrie și cel pentru decembrie - dacă am început, să duc treaba până la capăt - dar bat câmpii. Calendarul pentru octombrie l-am fușerit, dar voi reveni la el - cândva (după ce termin de bătut câmpii, probabil).

Iarna este un anotimp care îmi place foarte mult! (același lucru pot afirma despre toate anotimpurile, dar pe celelalte trei le vreau fără zăpadă). Iarna fără zăpadă e toamnă sau primăvară - poate vară supărată - dar nu iarnă. Îmi place zăpada. Îmi va plăcea și când n-oi mai putea umbla prin ea, pe gheață, din cauza de vârstă - dar nu-i obligatoriu să fiu neputincioasă mai spre iarna vieții. Îmi place căldura! Mă simt cum cred că se simte o șopârlă la soare atunci când sunt 40 de grade Celsius la umbră! Dar fără zăpadă, doi ani consecutivi, fără posibilitatea de a inspira aerul rece al iernii cred că aș muri (sau poate nu, dar nu vreau să aflu).

Iernile în Brașov nu mai sunt ce-au fost, dar când e să fie zăpadă nu se sfiește cerul să cearnă. Mă bucur când pot ajunge în pădure iarna (n-am prea mai avut ocazia în ultimii ani). Pădurea are un farmec aparte când covorul alb acoperă rădăcinile copacilor, când verdele brazilor se combină cu albul orbitor al omătului. Și ecoul e altfel iarna în pădure, și liniștea mai adâncă - și e mult mai multă lumină, decât vara, în nopțile senine.

Îmi plăcea mult de tot iarna la sat. Și acum are un farmec aparte, dar... hm, nu e așa cum îmi amintesc din copilărie, din tinerețe. Îmi place acel parfum al aerului, de ger amestecat cu miros de lemn ars; îmi place fumul care iese pe hornurile caselor. Nu-mi ziceți despre poluare, sau ziceți-mi, ‘că tot nu-mi stricați visul.

Și în oraș îmi plăcea/place iarna foarte mult, cu toate neajunsurile: mijloace de transport în comun înzăpezite (nu mai e o regulă acum), substanțele care strică încălțămintea și rănesc „pernițele” de pe lăbuțele câinilor, în special, mormanele de zăpadă murdară lângă borduri, gheața de pe trotuare...

Altădată era zăpadă pe aici, la acest moment. Acum... a fulguit în noaptea de 8 spre 9 decembrie, dar n-a rezistat zăpada, a doua zi, decât pe capotele mașinilor și pe unele porțiuni din zonele cu iarbă.

M-am străduit să fac fulguiala vizibilă în poză dar n-am reușit...
E frig; dimineața sunt înghețate bălțile și pe parbrize e strat de gheață, dar nu e zăpadă.
La prânz, în unele zile, pare că e toamnă blândă. În alte zile: acum e cald și-n cinci minute e ger de-ți îngheață pavilioanele urechilor! Ciudat de tot! Aerul nu mai e curat (măcar atât cât era în iernile când funcționa rafinăria din apropiere!) - se simte duhoare de chimicale, ceva dulceag care pare miros de acetonă (sau derivați)... Cine-i prost să ne spună ce-i?!

În Poiana Brașov s-a așternut un strat serios de nea - peisajul este unul perfect de iarnă, și se schiază. Ieri - sau alaltăieri - am căutat „buletinele de știri” de pe acele canale TV care, de regulă, ne bombardau cu știri despre unde se schiază... Am dat doar de două astfel de „știri” cu privire la Poiana Brașov. Poate că nu „dau” ei la știri (sau n-am văzut), dar oamenii știu.

Aștept să ningă, să se mai diminueze cenușiul orașului.

20 de comentarii:

  1. M-ai dus în iernile copilăriei şi tare bine mi-a făcut întoarcerea asta! Îţi mulţumesc, Diana!
    Weekend frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu drag! Multumesc si eu, Potecuta!
      Alunecasem serios pe ulita plina de zapada a satului! :)) Apoi m-am oprit - devenisem prea... melancolica. 😊
      Weekend frumos iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere
  2. Avem o grămadă de chestii în comun, dar iubirea pentru iarnă, nu! :) E adevărat, iernile din București probabil nu se compară cu cele din Brașov. Este exact cum povestești tu: zăpadă gri. Doar în parc vezi cât de cât alb. Și frigul! Brrr... Nu! Nu-mi place iarna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce draguta esti! "Brrrr!" Imi pot imagina cum te zgribulesti! 😊
      Imi place iarna - sa fie fix din 1 decembrie in 28/29 februarie. Altfel... Hm. Ma bucur de zapada si in mai, daca n-a fost in anotimpul potrivit, dar n-o doresc.
      E posibil ca aici sa reziste mai mult, curat, covorul alb. 😊 In plus, nu e asa "crivat" - cred! Ce-am simtit intr-o iarna la Bucuresti - undeva pe langa "casa poporului", intr-o zona "de platou" - a fost Brrrr! As compara acea senzatie cu o experienta in varf de munte cand e vant, iarna. Rezist bine si la frig, dar in acea zi a fost UAU! de frig. :-)

      Ștergere
    2. Da! Să nu vii iarna în București, dar nici pe caniculă. :) Eu aș vrea să fie alb între 24 decembrie - 7 ianuarie. Atât! :)

      Ștergere
    3. Acum, ca zici... E bine sa fie alb si doar atata, cat dureaza, in general, vacantele (mai mult sau mai putin)! Dar sa fie un alb serios, sa ne bucuram din plin! 😊 Sa fie cat mai multi bucurosi, multumiti.
      Nu ma deranjeaza canicula nicaieri. Cu cat e mai cald, cu atat imi e mai bine. 😊 Dar trebuie sa stiu ca am si un anotimp friguros - pentru "echilibrare".

      Ștergere
  3. Imi place iarna cumva moderat. A inota prin zapada in oras este cam naspa. Si daca rigola nu este curatata nu am detenta atat de mare sa sar peste baltile de la traversari, asa ca merg pana pot traversa! 😊 Dar sunt si momente frumoase, mai ales pentru poze...Iar copiii sunt geniali cum se bat cu bulgari. Inca nu zapada pe aici!
    Sa stii ca asta noapte te-am visat schiind. Adica in vis erai tu, desi nu te stiu! A fost un pic ciudat.
    Seara frumoasa, Diana draga. Si o duminica frumoasa! Pup. ❤️ 😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In tinerete e distractie inotatul prin zapada. 😊 Pentru mine si acum e distractie - inca imi place sa fiu prima care paseste pe covorul alb si gros. Alaturi de caine am cele mai multe ocazii. Partea cu apa in locul de traversat e o problema si la noi - asa destepti n-am vazut! Dupa ce ca e veche si mica (in cea mai mare parte) reteaua de canalizare au mai si astupat multe guri de canal cand au asfaltat la greu, cu vreo 10 ani in urma (cred) - unele guri de scurgere sunt si azi prea inalte pentru a fi utile.
      In oras a plouat - nu prea mult - dar e zapada in Poiana. A fost cam cald azi, deci nu sper curand la zapada.
      Hahaha! Ce chestie! In noiembrie am discutat cu cineva sa merg sa schiez! N-am mai schiat de aproape 30 de ani! M-am descurcat?! Sa stiu daca sa merg! 😊
      Iti multumesc, Suzana draga! ❤️ Frumos sa-ti petreci timpul si tu! Pupici! 😘

      Ștergere
    2. Pareai sa o faci natural si rapid. Apoi m-am trezit...

      Ștergere
    3. Multumesc ca mi-ai zis!
      La timp te-ai trezit! :)) Sa nu-mi vezi stilul de oprire! 😊

      Ștergere
  4. azi12/12/2012
    Realitatea este ca pamântul, vremurile, timpurile si anotimpurile, soarele, luna stelele si tot ce misca în universul perceptibil rational-sentimental, au fost facute de Dumnezeu pentru Omul facut de El dupa chipul si asemanarea Lui, însa cu cât aceasta specie "inteligenta" a evoluat si s-a înmultit umplând pamântul, cu atât a degenerat si s-a împotrivit mai mult Creatorului sau, calcându-si mereu cuvântul si împotrivindu-se Legilor si planului Lui, poluând, distrugând, intervenind, modificând, falsificând si ocultând Adevarul stabilit pentru eternitate, pentru cei ce primesc cu drag, cred si asculta de Cuvântul întrupat în Fiul omului, Christos.
    O duminica sublima, învesmântata în Lumina Divina, draga Diana !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 12.12.2021
      Cand e vorba despre profituri uriase nu le pasa unora de Terra, nici de oameni, nici de Lege. :(
      Iti multumesc, Iosif! La fel iti doresc sa fie si duminica ta, si toate zilele.

      Ștergere
  5. I think something is lost in translation as I read your post, but to walk outside in winter and smell wood smoke from a neighboring chimney is a nice sensation. Here we have more sleet and frozen rain than snow, although when it does snow it is so beautiful to me. Sadly, it never lasts long. That being said, as I get older, I definitely prefer spring or autumn over freezing winter or sweltering summer here.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unfortunately, the translation from Romanian to English is terrible! From English in Romanian it's much better.
      To me, the smell wood smoke from the chimney is like a "time machine" for memories.
      In our country, this year there was more snow in April than in the winter months.
      I would probably feel the same way, but like you, I would keep the joy and beauty of winter alive in my soul.

      Ștergere
  6. NU. Abia mă mișc fără zăpadă, dar cu ea...e cam jale. Plus că am de peste 10 ani o maidaneză căpoasă. A stat 2 ani pe sub mașini, apoi la țiganii cărora le plăteam chirie și acum e într-o curticică. N-o pot controla. E tot mai bătrână și se mișcă tot mai puțin. Sper să reziste (rezistăm) și să aibă (avem) o iarnă blândă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh! Cand se pune astfel problema incep sa ma simt egoista dorind zapada. 😊
      Pe de alta parte, mergand pe ideea "puterea gandului" (sau a cuvantului), incalzirea globala pare a fi ceva... bun (daca tot mai multi oameni isi doresc "fara zapada"). Asta in cazul in care modificarile climatice au cauza incalzirea...

      Ufff... Lasand la o parte "filosofia", iti doresc sa fie asa cum simti ca este bine. Un pupic si pentru căpoasă. ❤️

      Ștergere
    2. Pe maidaneză o cheamă Suzana, dar ea nu știe :D
      Mi-am amintit de o primăvară când am venit în orașul Stalin pentru olimpiada regională (la matematică), eu fiind din raionul Sibiu. Am urcat pe Tâmpa în balerini și am coborât alunecând pe zăpada care tocmai căzuse. Deci știu zăpada voastră. :D

      Ștergere
    3. Am căutat pe wikipedia și era regiunea Brașov. Raionul Sibiu. Din 1960 până în 68. Scuze.

      Ștergere
    4. Ma gandesc ca e asa cum pe motanul nostru il chema Johnny, dar el nu stie. 😊 Sunt convinsa ca motanul reactioneaza la voce, la tonul vocii, si mai putin la nume.

      Uau! E pentru olimpiada acest uau! Cand cineva zice/scrie "matematica" simt cum se chirceste unicul meu neuron - si de admiratie, si de durere! :D

      Daaa! Cam la fel e si toamna. 😊 Intr-o zi, pe la mijlocul anilor 1980, in oras era toamna ca primavara si-am urcat in Poiana Bv cu pantofi decupati si imbracaminte lejera. Am coborat din autobuz - un fel de a spune - in zapada pana mai sus de glezne.

      Ștergere
    5. Un timp m-am straduit sa invat cum era cu regiunile si raioanele dar... nu reusesc sa retin. Prietena-vecina despre care am scris ca a implinit 90 de ani la sfarsitul lunii noiembrie mi-a povestit ce brambureala a fost ("functionareste") cand s-au transformat raioanele si regiunile in orase si judete.

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.