Vietăți nefericite

Peste noapte a nins; m-am bucurat un pic de fulgii albi care cădeau din cerul negru-cețos, dar nici de această dată nu s-a păstrat peisajul alb – pe asfalt e chiar fleșcăraie. Da, știu, fotografia este de cea mai bună calitate – îmi cer scuze (nu glumesc; o postez pentru că alta n-am – cu zăpada de azi-noapte). 😊

Cu sau fără asfalt apos câinele trebuie plimbat – și nu-i mai place deloc umezeala! Dacă nu vrea să învețe să facă într-un loc amenajat în balcon nu am ce-i face, trebuie să-l duc să-și ude lăbuțele.

Dimineață o îmbrac pe Miki, cățelușa, și hai-tai. Mergeam pe un trotuar îngust, prin zăpada topită. Din sens opus venea o ființă cu alură de căpcăun, îmbrăcată și mascată. O doamnă în vârstă, care trăgea după ea un cărucior de piață, s-a înghesuit în gardul viu să lase vietatea să treacă – o namilă care-și bălăngănea brațele.

Namila în cauză trece pe lângă noi tocmai când Miki urina în zona verde. Era cu un cap mai înaltă decât mine și dublă ca lățime, namila – eu nu-s deloc scundă. Când să plecăm din acel loc aud un mormăit: „Așa, lasă căcatul”. Mi-au sărit capacele! De regulă, chiar dacă răspund obraznic la obrăznicii nu mă enervează comentariile stupizilor.

Unele lucruri mărunte ne fac fericiți, alte lucruri mărunte ne strica tot cheful. Azi am lăsat o namilă să-mi strice cheful – temporar!

M-am întors din drum și m-am dus după namilă. Vietate nefericită ce eram în acele momente, m-am luat de altă vietate nefericită! „Câinele e femelă, vietate nefericită!” - mă răstesc. „Femelele nu ridică piciorul, ca masculii. Du-te vezi de-i rahat acolo! Dacă e, îl mănânc eu, dacă nu, îți fac rost de unul din coșul de gunoi și-l mănânci tu” (e un coș de gunoi în apropiere). I-am zis ceva de genu’ dintr-o suflare. S-a întors, m-a privit cu ochi de viezure – răutatea din sufletul lui se vedea clar, pentru că restul chipului era acoperit – și s-a răsucit spre mine, mormăind: „Vrei un dos de palmă?” Eram sigură că ceva de gen va zice! Așa fac toți ăștia care se iau aiurea de oameni: amenință. M-a văzut firavă, cu un câine pitic, și-o fi zis că mă impresionează. „Până ridici tu brațul te suflu și cazi! Marș de-aici, vietate nefericită!” M-am „îmburicat” spre el și s-a ferit!!! Mamiferul chiar a crezut că-l pocnesc! Deh! N-avea de unde ști că-mi plac animalele și nu dau în ele. A mormăit în mască și și-a luat valea.

Așa-s de sătulă de căpcăuni cu spirit civic! (Shrek e numai unul). Se dau moraliști cu vietăți (care par) mai slabe ca ei. Dacă eram vreun uriaș ar fi bolborosit, probabil, doar pentru el... Sau... cine știe?! Poate că unii dintre ăștia sunt masochiști...

În general, după ce vorbesc obraznic unei vietăți care-mi arată că-i obraznică îmi pare rău. De data aceasta n-am simțit nici cea mai vagă părere de rău. Nu vreau să devin vietate nefericită pe termen lung!

Am mai scris despre ăștia care nu știu ce vorbesc, dar vorbesc! Or fi nevorbiți și profită de orice ocazie! Îmi tot propun să nu le mai tai avântul - să nu uite să articuleze cuvinte - dar nu-mi prea iese.