Pagini

2022-03-29

Felicitare cu miei. Calendar ReCreativ

Am ajuns la tema trei, care este despre miei.

Știu un banc cu un miel – sunt multe bancuri cu miei și cu oi, mai ales, dar acesta l-am reținut și pentru că este sec și pentru că oile sunt, de fapt, mult mai inteligente decât le este faima; cam la fel de inteligente ca un câine, afirmă specialiștii care le-au studiat.

Într-o sală de cinematograf unde se difuza filmul „Tăcerea mieilor” un tip vede lângă el o ființă care pare a fi miel.

- Ești miel? întreabă surprins.
- Da, răspunde simplu vietatea.
- Ce cauți la film? se miră tipul în continuare.
- Mi-a plăcut cartea; am vrut să văd și filmul.
*

Pentru Calendarul ReCreativ (simboluri pascale) din acestă săptămână am ales să desenez mieii, deși altul mi-a fost gândul când am văzut exemplele oferite de Niko pe pagina unde este tabelul pentru înscrierea postărilor tematice. Prima poză ilustrează felicitarea așa cum am reușit să o fac

Felicitare cu trei miei pe o pajiste, sub razele soarelui
poza următoare are adăugată urarea „Paște fericit!” în programul de editare online pixlr x
Felicitare cu trei miei si urarea "Paste fericit!"
N-am desenat mieii „cu mâna liberă”, ci i-am copiat de net:
https://www.sfatulmamicilor.ro/planse-de-colorat/paste/miel-31.html
transferând desenele pe carton cu o foaie de indigo:

doua foto: 1. trei miei desenati; 2. mieii desenati in decor insorit

Am colorat cu creioane „uleioase”, ceea ce s-a dovedit a nu fi o idee bună pentru că nu a „prins” culoarea pe cartonul lucios – de fapt, arăt
a bine, dar se transfera la contact; am șters surplusul până nu s-a mai transferat și iarba a rămas cam palidă. Soarele nu mi-a plăcut cum l-am desenat și am decupat unul dintr-o foaie de „spumă”. Coșul și ouăle sunt desenate pe și decupate dintr-o foaie de "spumă".

Desigur, n-am uitat de sclipici - nu doar pentru că-mi plac obiectele sclipicioase, ci și pentru că de data aceasta lipiciul cu sclipici ascunde unele defecte.

Întrebare: De ce oile nu sunt șoferițe bune?

Răspuns: Pentru că la întoarceri mereu o fac de oaie.
*
Cum se numește o oaie fără picioare?
Nor.

14 comentarii:

  1. Lindas ovejas me recuerdan al anime Heidi. Te mando un beso.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. También me gustó mucho la película animada, y la de los actores, y el libro! No pensé en Heidi cuando estaba dibujando, pero ahora estoy pensando. :)
      Te mando un beso.

      Ștergere
  2. E foarte vesela! Cred ca a fost printre putinele dati de cand cu felicitarile (in general vorbind)cand pur si simplu m-am blocat. Nu mi-a placut senzatia. Animalutele sunt greu de redat in pictura. Evident vorbesc din punctul meu de vedere. Am facut si eu ceva aseara. Tot cu un miel tiparit. 😊
    Poate cu puisorii va fi altfel...
    Pupici si o saptamana frumoasa in continuare, Diana draga!😘 ❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie-mi pare vesela. Tare ma bucur ca am reusit sa pastrez zambetele mieilor, chiar daca "felicitarea" nu e cine stie ce! :))
      Sunt convinsa ca dupa ce privesti de cateva ori imaginea mielului tiparit trece blocajul. 😊
      La puisori deja m-am gandit! Sunt curioasa cum il voi reusi. 😊
      Iti multumesc, draga Suzana! ❤️ La fel si pentru tine! Pupici! 😘

      Ștergere
  3. Aaaah, arată tare, tare drăguț. ❤️ Chiar mă întrebam dacă tu ai desenat mieii. :) Dar oricum, ai un talent artistic de invidiat. Una peste alta, în ciuda defectelor despre care spui, dar eu nu le văd, felicitarea arată foarte profesional. Bravo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc pentru complimente, Jo! ❤️
      Daca nu se vad defectele inseamna ca le-am ascuns bine. 😊 Mi-e tare ciuda ca nu am reusit sa desenez iarba! De dragul mieilor - care tare-mi plac.

      Ștergere
    2. Oricum nu se uită nimeni la iarbă. Mieluții sunt vedetele. :)

      Ștergere
    3. Ma bazez pe asta! Multumesc! 😊

      Ștergere
  4. Tare, tare drăgălaşe sunt! Mielul din dreapta, cel mai mic, e bestial! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru reactie, Potecuta!
      Acela-mi place si mie, cel mai mult - de doua ori l-am desenat, sa-i redau zambetul cat mai aproape de cel din plansa copiata. 😊

      Ștergere
  5. Mie imi place mult asa cu culorile palide. Cosuletul mi s-a parut a fi din fetru. Ai o mana extraordinara de poti decupa asa din spuma.
    PS: la u;timul banc ma gandeam si eu aseara cand decupam corpul unei oi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Niko!
      Foile au un mm grosime si fiind moi se decupeaza usor - ouale le-am tinut cu penseta pentru a le putea decupa, iar foarfeca e una mica si cu varfuri foarte ascutite, sa pot "ciupi" materialele, cand e cazul.
      Ii zic spuma materialului pentru ca mereu uit cuvantul "foam" (am cautat acum pe net - sper ca-s sinonime, altfel am "introdus" oamenii in eroare) 😊
      Haha! Desi "bancul" nu-l uit, cand se iveste ocazia sa desenez nori nu mi-l amintesc. 😊

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.