Feminismul Teodorei, împărăteasa

Teodora, împărăteasa Bizanțului (Imperiul Roman de Răsărit), este un personaj istoric destul de controversat. Ar fi fost dansatoare, o aventurieră, și-a ajuns împărăteasă, căsătorindu-se cu Justinian, care și el avea origini modeste. Alături de acesta, Teodora a avut un rol considerabil și a jucat adesea în cârmuire un rol decisiv; era o femeie cu un spirit superior, o inteligență rară, o voință energică, o ființă despotică și rece, violentă și pătimașă, complicată și adesea deconcertantă, dar mereu nespus de seducătoare. Cu toate defectele ei, avea și o foarte mare calitate: era dedicată total celor care îi erau prieteni, celor care îi erau loiali.

Teodora avea pentru slăbiciunile altora o inepuizabilă indulgență, ca un om care cunoștea viața și fragilitatea firii omenești. Într-un oraș cum era Constantinopolul, moravurile nu erau ireproșabile; căsniciile nefericite nu erau rare, adulterele frecvente.

În multele legi în care Justinian s-a ocupat de căsătorie, divorț, adulter, revine fără încetare un cuvânt; moralitate. „Noi vrem”, a scris el undeva, „ca femeile să se poarte cu înțelepciune, să nu ducă o viață zbuciumată și nelegiuită, și nădăjduim că vor ajunge la asta”.

Ce consideră împăratul necuviincios și contrar înțelepciunii: femeia care se ducea să facă baie cu bărbații – soțul putea cere divorțul; dacă fără autorizația soțului va lua masa cu străini, dacă fără știrea soțului, în ciuda opreliștii acestuia, se va duce la teatru, la curse, la luptele cu animale soțul avea motive de divorț. Dacă femeia și-a petrecut noaptea în afara casei conjugale, dacă în timpul vieții soțului ei s-a gândit se mărite cu altul, sau dacă își ia un amant se aplica și repudierea. După trei avertismente prealabile, soțul are dreptul de a-și face singur dreptate dacă-i găsește împreună pe femeie și pe seducător, oriunde s-ar afla – el poate da pe vinovat pe mâna autorității publice și, dacă faptul e vădit, bărbatul corupător e condamnat la moarte, fără nici o altă formă de proces, iar femeia înapoiată soțului ca să fie urmărită conform legii: după divorț, vinovata e închisă la mânăstire și dacă, după doi ani, soțul nu consimte s-o ia acasă, e tunsă și închisă aici pentru tot restul zilelor sale.

Justinian a interzis divorțul prin consimțământul mutual pe motiv că e prea ușor de a rupe legăturile sacre; a restrâns numărul cazurilor legale de divorț – închiderea sau condamnarea unuia dintre soți nu mai putea fi motiv de divorț, iar femeia cu soțul pe front și care nu-i mai trimite vești nu mai are dreptul să se creadă liberă fără dovada oficială a morții soțului. Pedepsele erau severe împotriva celor care inventau motive de divorț. Doar dorința de a se consacra religiei găsea iertare în ochii lui, dar vocația trebuia să fie pe viață, altfel pedeapsa era severă, dacă respectivul își relua viața lumească.

În timpul Teodorei, viața femeii a fost un pic ameliorată: era protejată împotriva tratamentelor proaste și capriciilor bărbatului; putea cere divorț pentru purtarea nedemnă a soțului și chiar să obțină pedepsirea lui dacă soțul era ispitit s-o îndemne și pe ea la desfrâu; nu mai putea fi repudiată fără motiv sau acuzată pe nedrept de adulter – legea cerea în astfel de cazuri dovezi și îngăduia femeii, dacă acuzația se dovedea calomnioasă, să ceară divorțul, fără prejudiciul indemnizațiilor pecuniare și al alungării la care soțul ar fi putut s-o condamne. Soțul nu mai putea să-și bată soția fără un motiv cât se poate de legitim, fără motive serioase n-o mai putea alunga de acasă.

Cu toate că pleda în favoarea femeilor, Teodora avea un deosebit respect față de instituția căsătoriei și manifesta – ca și soțul ei, Justinian – o grijă deosebită în ceea ce privește respectarea ei, dar ea a fost și autoarea a mai multor căsătorii silite. Orice făcea, dovedea că îi pasă prea puțin de bărbat, ea fiind „pornită în mod firesc să ajute femeile în nenorocire”.

L-a convins pe Justinian ca dansatoarele, cântărețele, actrițele, femeile pierdute să aibă dreptul de a se căsători și nicio femeie să nu mai poată fi obligată să intre, împotriva voinței ei, în teatru și de a le face pe femei să contracteze, sub cauțiune, angajamentul de a nu-și părăsi niciodată profesia – pe viitor, legea declara nule toate acele contracte și le autoriza chiar pe actrițe să rupă acest legământ; guvernatorii provinciilor și episcopiilor aveau obligația – sub amenințarea unor pedepse severe, să vegheze la asigurarea libertății actrițelor și de a informa împăratul dacă nu se respecta legea. Pedepse aspre erau și pentru cei care încheiau contracte abuzive – în afară de confiscarea averii și de exil erau pasibili de o amendă uriașă, plătită femeii respective ca să poată trăi în mod cinstit. Astfel, comedienele, reintrate în viața normală, puteau contracta căsătorii cu cei mai înalți demnitari fără să aibă nevoie de o autorizație imperială; fiicele comedienelor au avut parte de aceeași înlesnire. Singura condiție era să nu mai urce niciodată pe scena teatrului.

Printr-o ordonanță imperială s-a interzis, sub pedeapsa cu moartea, târârea, împotriva voinței sale, a unei tinere în desfrâu; au fost interzise casele de toleranță și închise cele existente (Teodora știind ce se întâmpla acolo cu femeile și că multe erau reținute împotriva voinței). Împărăteasa a cumpărat „contractele” unor femei de la „matroane” și le-a trimis pe fete pe la casele lor; celor care nu aveau familie le-a deschis un azil - pe coasta asiatică a Bosforului, într-un vechi palat imperial, a fondat pentru cele care se pocăiseră mânăstirea numită Metanoia (a Pocăinței) și a înzestrat cât se poate de bogat această instituție, pentru a ține departe de ispite pe aceste nenorocite.

Se spune că Teodora s-ar fi gândit la cum și-a început ea viața și-a vrut să le scutească pe altele de nenorocirile pe care le-a avut ea de suferit.

„Această dansatoare de odinioară, urcată pe tronul Cezarilor, nu era la urma urmei nedemnă de soarta sa. Pornită de foarte de jos, ea știu să fie, în ciuda cusururilor și viciilor sale, o mare împărăteasă, și din furtunoasa ei tinerețe capătă, mai ales, printr-un straniu și neașteptat contrast, dragostea de lucruri serioase, grija constantă față de morala publică și de propria ei demnitate".

(copiat, și pe alocuri adaptat, din „Teodora, împărăteasa Bizanțului”, de Charles Diehl, Editura Eminescu, București, 1972)

Diverse

A fost canonizată și este sărbătorită de Biserica Ortodoxă pe 14 noiembrie.

Teodora și cele două surori s-au născut în familia unui paznic de animale la circul din capitala imperială; rămase orfane de tată în copilărie sunt nevoite să cerșească în arena circului pentru a nu muri de foame. Ea debutează ca dansatoare, apoi devine actriță, în paralel fiind prostituată. Un timp trăiește cu un guvernator dintr-o provincie din Africa de Nord, unde va fi atrasă de religie. Revine în Constantinopol, își găsește o casă lângă palatul imperial și se ocupă cu torsul lânii pentru a-și câștiga existența.

Istoricii sunt de acord că era și foarte frumoasă, și inteligentă. Justinian a fost atras de farmecele ei și și-a făcut-o amantă, apoi soție, când unchiul său, împăratul Justin, numai după moartea soției sale, a retras legea care interzicea căsătoria curtezanelor cu înalți demnitari. Curând după căsătorie, Teodora avea să-i devină principalul consilier în probleme de stat. Cu ocazia unei revolte împotriva taxelor, Justinian se pregătește de fugă, dar ea îl sfătuiește să rămână; prin negocieri purtate cu răsculații și printr-un atac al trupelor loiale împăratului răscoala e înnăbușită, iar Justinian are de atunci încredere oarbă în sfaturile ei.

Deși prostituată în tinerețe, devine apărătoarea moravurilor, dar și a femeilor necăjite și asuprite. A rămas în istorie ca un simbol al irezistibilului farmec feminin, dar și al autorității exercitate adesea fără scrupule. (scrie pe Historia).