Porumbelul bătăuș

M-am supărat marți pe-un porumbel de nu-mi vine a crede! Oare există specie de vietăți în care să nu fie măcar un exemplar recalcitrant și care să se creadă buricul Pământului?!

Gașca de porumbei mănâncă „în schimburi” cu doi (uneori trei) guguștiuci. Până de curând porumbeii au înțeles că trebuie să stea pe crengile teiului (sau pe unde vor ei) și să aștepte să termine de mâncat guguștiucii, apoi vine rândul lor la masă. Este armonie, de regulă.

Zilele trecute am dat de un porumbel încăpățânat, care se împingea în guguștiuci și nu se lăsa impresionat de „pămătuful” din hârtie confecționat pentru a „alunga” porumbeii care nu vor să lase guguștiucii la mâncare – porumbelul acesta ținea contră chiar și degetului pe care-l foloseam să-l împung ușor gen „dă-te mai încolo” și nici când l-am luat, efectiv în palmă nu s-a sinchisit să zboare – întindea ciocul după boabele de grâu de pe pervaz! Până la urmă ne-am înțeles. Dar marți a apărut altul! Unul mare și foarte hotărât să revendice teritoriul. Ei, și porumbelul acesta a lovit unul dintre guguștiuci. Erau pe-o creangă în tei, nici măcar nu se „băteau” pe mâncare și guguștiucul n-avea nimic cu el. Erau acolo mai mulți porumbei și guguștiucul. Și ce face porumbelul?! Îl lovește pe guguștiuc cu o aripă. Guguștiucul „s-a făcut mic” și privea spre porumbel cumva la modul: „de ce m-ai lovit?” Porumbelul îl mai lovește o dată cu aripa deschisă – ca și cum i-ar fi tras o palmă. Guguștiucul a zburat și nici n-a mai revenit marți. M-am întristat.

Porumbelul în cauză a continuat să-și bată semenii, pe pervaz... Ce era să fac? Să alung toți porumbeii care au venit să mănânce? Să „pedepsesc” grupul pentru că un individ nu vrea să înțeleagă mersul lucrurilor: „pervazul meu, regulile mele”? Ceilalți cum de-au reușit să priceapă?! Hm. Sper să priceapă și acesta.

În fotografia de mai jos e un porumbel (nu bătăușul!) care se avânta la mâncare după ce guguștiucul al cărui „bust” se vede (sau nu) în spate a terminat de mâncat.

Cred că porumbeii sunt cam țăcăniți. Înțeleg să fie disperați pentru mâncare iarna, de exemplu, dar ei par mereu flămânzi! Uneori stau călare unul peste altul și așa ciugulesc: cel „călărit” ciugulește, iar cel care stă în picioare pe spinarea acestuia ciugulește peste capul „călăritului”. Cum să nu mă amuze țăcăneala lor?! Fac asta de parcă ar fi cel mai natural lucru din lumea porumbeilor! O fi!

Nu mai rețin în care zi din luna mai, la momentul „hrănirii păsăretului”, mă zgâiam la cer. Norii păreau că formează un puzzle – în sensul că arătau ca niște „bucățele” mici alburii conturate cu gri, lipite unele de celelalte. 

Nu prea am reușit fotografiile dar ceva-ceva sper că se vede.

Tot zilele trecute, am început să fotografiez liliacul (încă) „pitic” care a făcut flori – parfumul este foarte puternic (sunt ceva ani de când nu s-a mai simțit atât de puternic parfumul încât să ajungă în casă "valuri-valuri") Sper că anul acesta nu vor fura florile.

și câteva dintre florile castanului care crește văzând cu ochii.

(pozele postate în care apar mai puține frunze sunt făcute în primele zile ale lunii mai)

Mă tem pentru tei; i-au crescut o mulțime de lujeri pe tulpină, aproape de rădăcină, și lujerii de acest gen am înțeles de la specialiști că trebuie tăiați deoarece secătuiesc pomul. În iunie, mi-a spus cineva, e o perioadă bună pentru tăierea lujerilor. Nu cred că m-aș obișnui fără acest paravan verde din dreptul balconului.