De vorba cu floarea soarelui

După acel moment din orele dimineții, când a zărit acel curcubeu deosebit, Lulu a ajuns la concluzia că excursia pe care o câștigase mâncând înghețată era una deosebită, pe care fiecare participant o trăia „în modul său”. Poate după sufletul lui, fiecare, poate după alte considerente. N-o interesa prea mult, era doar curioasă ce-i este rezervat pentru ziua care tocmai începuse.

Micul dejun l-au luat împreună, toți membrii grupului, dar de data aceasta Lulu nu i-a mai așteptat și-a ieșit singură, pornind la întâmplare pe una dintre multele cărări care se deschideau în zona hotelului. Urca agale pe-o potecă tăiată într-un deal mititel. Voia să afle ce e dincolo – altceva tot n-avea ce face.

- Uite-o! Uite-o!

S-a oprit și-a ciulit urechile. I se păruse că aude cuvinte șoptite. Poate era doar vântul – s-a gândit, și a pornit mai departe.

- O să cadă! Se aud iar șoapte. N-o atenționăm?

- Nu. Are nevoie de vibrații pozitive. Își dorește în viață fericire, optimism, cinste, pace, admirație, loialitate. Toate acestea le simbolizăm noi. Degeaba, credeți, a ajuns aici? E mult timp de când n-a mai ajuns cineva aici, semn că nu foarte mulți își doresc acestea din tot sufletul.

Lulu pășea hotărâtă, privind mai mult spre cer, zâmbind larg, fiind sigură că urechile îi țiuie de la atâta liniște și are halucinații auditive. Când să termine un gând... a simțit cum calcă-n gol și poc! S-a trezit în fund, la poale de deal. N-a avut timp să se sperie, dar a cam durut-o aterizarea. Era semiobscuritate, habar nu avea unde se află. Își rotea gâtul, să cerceteze zona, cât putea vedea. Hopa, în dreapta a dat cu ochii de-o tulpină verde, așa-i părea a fi. Încetișor, a ridicat privirea. Trei fire de floarea soarelui! Una părea că privește fix spre ea! Știa că e o nebunie – prefera să fie vis! - dar a îndrăznit să întrebe, cu voce șoptită, ezitând.

- Floare a Soarelui, știi cum aș putea ajunge unde eram când... am căzut?

Floarea de mărime mijlocie – pe care Lulu, în gând, o numise „Mijlocia”, privi spre cea mai înaltă, ca și cum ar fi așteptat încuviințarea unui răspuns.

- Mai întâi, plecăm de aici – a spus „Înăltuța”.

Au pornit legănându-se, și Lulu le-a urmat împiedicându-se aproape la fiecare pas, pentru că vederea ei în semiîntuneric nu era așa de bună ca a lor. Parcă ghicindu-i problema, corolele galbene ale florilor au început să lumineze – nu mult, doar cât să vadă vizitatoarea pe unde merge.

Înăltuța mergea repede, și vorbea. Lulu se străduia să țină pasul, intuind că pentru ea vorbește...

- ... și ne întoarcem corolele spre Soare – o auzi pe Înăltuță – să amintim oamenilor că trebuie să caute o înțelegere spirituală mai profundă și – de ce nu? - iluminare. Încercăm să-i învățăm să fie devotați unii altora, animalelor, păsărilor, Naturii în general, să se respecte și să respecte tot ceea ce Natura a creat... Dar, ce fac oamenii?! Se bucură de uleiul nostru, de calciul din semințe, ne folosesc în alimentație, cosmetică – ba chiar să absorbim izotopii radioactivi din pământul pe care ei îl impregnează... și își văd de ale lor. Vorbesc frumos, visează la pace și armonie, la înțelegere între oameni făcând tot ceea ce n-ar trebui să facă pentru a obține ceea ce pretind că vor.

Lulu asculta cu multă atenție, gâfâind de efort, pentru că florile soarelui erau rapide, nu glumă. La un moment s-au oprit lângă un buștean culcat în iarbă. Ceva mai departe se vedea silueta hotelului.

- Aici e granița dintre lumea ta și lumea noastră. Nu putem merge mai departe.

- Primește această mică floarea-soarelui – vorbește pentru prima dată cea mai scundă dintre flori, numită de Lulu „Micuța”. Poart-o asupra ta, arătând celorlați că ești loială celor pe care îi iubești, devotată profesiei și credinței tale, și crezi că pacea este la îndemâna oricui o dorește cu adevărat.

Cu ochii închiși de emoție, dar și de efortul depus, Lulu le-a mulțumit florilor-soarelui care au călăuzit-o înapoi la hotel.

- Lulu! Hei, Lulu!

A deschis ochii larg. Simțea pământul rece sub ea, și firele de iarbă îi gâdilau obrazul. Lângă ea erau două fete din grupul cu care venise în excursie.

- Hai, că ne-ai speriat! Ai stat prea mult în soare și ai leșinat... Cred că delirai! Vorbeai despre un joc Activități de vară, despre trei fire de floarea soarelui pe care trebuie să le înscrii în tabel imediat ce ajungi la hotel...

Lulu s-a ridicat, ajutată de celelalte. Își amintea că ascultase discursul unei floarea-soarelui deci clar delirase, dar nu-și amintea să fi simțit că leșină... Când a realizat că ține strâns în pumn tija unei micuțe floarea-soarelui n-a mai fost sigură de ceea ce i s-a întâmplat, dar a tăcut – avea timp să se gândească la asta.

Florile de floarea-soarelui sunt lucrate (mai mult sau mai puțin) după indicațiile de aici:

https://www.youtube.com/watch?v=e2x2gClkB-s

N-am rezistat tentației și am postat și o fotografie preluată de pe pagina de FB Brașov, orașul sufletului meu, cu floarea-soarelui din apropierea orașului.