Am
avut curiozitatea să aflu când s-a inventat creionul și am avut
surpriza să aflu că acest instrument de scris are o lungă istorie.
Sigur
că nu voi reține toate amănuntele pentru timp îndelungat, dar
acum am măcar o idee despre ce și cum.
Din
istoria creionului
Înainte
de creioanele cu grafit, multe civilizații antice foloseau ca
instrumente de scris tulpini de bambus sau stuf, ascuțite la vârf
pentru a face semne pe pergament, papirus sau tăblițe acoperite cu
ceară. Adevăratul precursor al creionului se spune că ar fi
stylus-ul roman – o vergea metalică (din plumb, de regulă),
utilizată pentru a zgâria suprafața papirusului (precursorul
hârtiei) sau a pergamentului pentru textele importante și tăblițe
de ceară pentru texte mai puțin importante. Tăblițele erau
plăcuțe
din lemn înrămate și unse cu un strat de ceară – cei care
doreau să șteargă ce au scris încingeau plăcuța, ceara se
înmuia și putea fi renetezită.
Descoperirea
grafitului
Grafitul
a fost numit, inițial, „plumb negru” când a fost descoperit
prin anii 1400 (cum afirmă unele surse); în 1779, grafitul s-a
dovedit a fi o formă de carbon.
Legenda
spune că o furtună a smuls un copac (frasin) din rădăcini și
păstorii din apropiere au văzut în pământ un material negru
asemănător cărbunelui, dar nu ardea; localnicii au observat că
substanța lasă urme întunecate mai bune decât plumbul pe care îl
folosiseră până atunci și au folosit-o pentru a-și marca oile.
Era grafit. Se întâmpla în Borrowdale, Anglia, prin 1564.
Cine
a inventat creionul
Se
poate spune că nu
există
un singur inventator pentru acest instrument de scris a cărei
existență
o
considerăm azi că fiind „de la sine înțeleasă” și fără de
care nu prea ne putem imagina lumea.
Prin
1565,
naturalistul elvețian Conrad
Gessner
a publicat un desen cu o bandă de grafit într-un tub de lemn –
acesta, spun cercetătorii, e prima reprezentare grafică
a
unui creion din lemn.
Sursa foto primul creion desenat:
https://www.npr.org/sections/ed/2016/10/11/492999969/origin-of-pencil-lead
Prin
1610,
grafitul a fost învelit în sfoară, piele, hârtie sau crenguțe și
începuse să fie vândut în Londra, unde a devenit popular în
rândul familiilor bogate care își trimiteau copiii la școală.
În
anul 1662,
în fabrica de creioane Staedtler
din Nürnberg, Germania, au fost produse în serie primele creioane –
erau simple, din lemn, și au devenit populare în toată Europa.
În
1795,
Napoleon Bonaparte avea nevoie de creioane și din cauza războiului
nu avea acces la grafitul din Anglia. Nicolas-Jacques
Conté,
om de știință
care
a servit în armata lui Bonaparte, a făcut un amestec din argilă,
apă și puținul grafit la care avea acces.
În
1812,
William
Munroe
a creat primele creioane din lemn din America, folosind lemn de cedru
roșu, un copac popular în Tennessee.
Tot
cam pe atunci, Joseph
Dixon
și-a făcut primul creion din lemn – a amestecat grafitul cu lut
și apă, l-a rulat fâșii și a copt totul în cuptorul mamei sale.
La începutul anilor 1870, el a obținut un brevet pentru o mașină
de rindeluit care putea produce 132 de creioane pe minut. Mașinăria
a fost oportună, deoarece soldații aveau nevoie de creioane în
timpul războiului civil.
În
1820,
Henry
David Thoreau
și tatăl său, John Thoreau, în fabrica lor din New Hampshire, au
dezvoltat un sistem prin care creioanele să fie mai puțin fragile
și mai puțin grase: au înlocuit ceara cu lutul și astfel a apărut
creionul „nr. 2” - grafitul lasă un semn ușor de citit și
aceste creioane au devenit curând rechizite școlare standard în
sălile de clasă din toată țara.
Henry
David Thoreau a inventat patru tipuri de creioane etichetate de la 1
la 4: creioanele nr. 1 aveau grafitul cel mai moale și creioanele
nr. 4 aveau cel mai dur grafit; creionul nr. 2 a fost cel mai des
folosit.
În
anul 1822,
Sampson
Mordan
și John
Isaac Hawkins
au patentat primul creion metalic cu mecanism intern pentru
propulsarea grafitului.
Creionul
mecanic utilizează o mină mult mai fină decât unul obișnuit;
mina se deplasează în interiorul instrumentului de scris cu
ajutorul unui mecanism și poate fi înlocuită.
În
1861,
Eberhard
Faber
deschide fabrica din Midtown Manhattan, New York City – acolo e
acum sediul Națiunior Unite.
Faber
Company a creat primele
creioane colorate în anul 1908
– erau realizate cu pigmenți rezistenți la lumină. În 1922,
Faber se extinde în Europa, deschizând o fabrică la Nüremberg.
În
anii 1950
creioanele au început să se vândă la cutie.
Existau mai multe modele și stiluri, iar părinții s-au înghesuit
să cumpere în sezonul de întoarcere a copiilor la școală.
Și
tot așa! Creioanele pot fi găsite azi în fel și fel de culori și
chiar forme.
Citind
atâtea pagini din istoria creionului parcă-mi vine să-i acord o
mai mare importanță
decât
am făcut-o până zilele trecute.
Cine
a inventat guma de șters
Se
pare că inventarea gumei de șters (radiera) a fost o întâmplare.
În
primele zile ale creioanelor, oamenii foloseau cocoloașe din miez de
pâine sau tablete de ceară pentru a șterge urmele de mină
de
creion sau de tuș de pe hârtie.
Descoperitorul
gumei de șters ar fi fost filosoful, teologul și chimistul Joseph
Priestley care, la 15 aprilie 1770, descria o gumă vegetală care
avea proprietatea de a șterge prin frecare urmele de creion de pe
hârtie; el a numit substanța „rubber” (to
rub,
în engleză, însemnând a freca, a șterge prin frecare). J.
Priestley descria seva recoltată de la niște copaci din America de
Sud – arborii de cauciuc.
A
încercat să stabilizeze substanța, dar a reușit doar să o facă
să miroasă mai puțin urât, altfel fiind nedurabilă
și
sfărâmicioasă.
Se
spune că inginerul britanic Edward
Nairne,
într-o zi din anul 1770,
căuta pe masa de lucru un cocoloș de pâine pentru a șterge o
greșeală
în
schița la care lucra – grăbit și neatent, a nimerit o bucată
inutilă de cauciuc pe care o păstra mai mult dintr-o curiozitate
inginerească, și când a văzut ce bine șterge urmele de creion a
început, în scurt timp, o afacere cu gume de șters. La acea vreme
cauciucul era un material instabil și urât mirositor dar cu toate
acestea, gumele lui Nairne se vindeau bine și scump.
Curând,
invenția lui a fost preluată de alți fabricanți și negustori și
prețul a scăzut vertiginos. Radiera lui Nairne se degrada ușor,
era sfărâmicioasă și mirosea foarte urât, dar ștergea mai bine
decât pâinea.
Inventatorul
Charles
Goodyear a descoperit,
în 1839,
procesul de vulcanizare,
metodă care a fost folosită pentru a face radiera (din germană:
Radiergummi) mai rigidă și mai rezistentă.
În
1858,
Hymen L. Lipman
(Philadelphia, S.U.A.) a brevetat primul creion din lemn cu radieră de
cauciuc atașată (creionul
cu gumă de șters).
Cei
din compania Faber Pencil au fost inspirați de prima gumă de șters
(inventată de Lipman) și au atașat la creioanele lor o virolă de
metal în care au atașat o gumă cu piatră ponce roz.
Radierele
de la
capetele creioanelor
sunt, de regulă, de culoare roz, roșie sau verde (adesea, culoarea
e asortată cu creionul), sunt netede și cauciucate; în compoziția
lor se amestecă piatră ponce pulverizată pentru a le conferi o
structură mai rigidă.
Principalul
material folosit pentru radiere este cauciucul sintetic; radierele
au cam aceeași consistență deși există într-o varietate de
forme și culori. Pot fi făcute din material mai scump, cum ar fi
vinilul (radierele de la capătul creioanelor sunt adesea din vinil),
dar și materiale mai ieftine: soia, de exemplu.
Există
radiere speciale pentru artiști, pentru șters creta de pe tablă
s.a.
Cine
a inventat ascuțitoarea pentru creioane
Primele
unelte de ascuțit creioane au
fost cuțitul și
briceagul – acesta din urmă fiind format din mai multe lame mici
prinse laolaltă, foarte ascuțite, care aveau diferite forme și
folosite inițial pentru a ascuți/tăia penele de scris în diferite
unghiuri.
De-a
lungul timpului au fost depuse multe cereri de brevet pentru
instrumente de ascuțit creioane.
Producerea
în masă a creioanelor a început în a doua jumătate a secolului
al XIX-lea și cam în același timp s-a dezvoltat producția de
ascuțitori manuale și mecanice pentru creioane, între anii 1850 și
1900 fiind depuse cereri pentru numeroase brevete. La începutul
secolului XX ascuțitoarea devine obiect al consumului de masă.
Într-un
manual
din 1822 este descrisă în detaliu o invenție a lui C.A. Boucher
(Paris) pentru construirea unui dispozitiv de ascuțit creioane. Era
un dispozitiv care s-a dovedit sensibil din punct de vedere tehnic și
funcțional, dar ideea sa a fost recunoscută la nivel internațional;
inventatorul nu a depus un brevet pentru aparatul său de ascuțit
creioane.
În
1828,
matematicianul francez Bernard
Lassimone
inventează, oficial, ascuțitoarea – el a obținut primul brevet
mondial pentru un dispozitiv de ascuțit creioane.
În
1847,
Thierry
des Estivaux
a depus un brevet la Paris pentru un dispozitiv format dintr-un tub
și un con prevăzut cu o lamă.
Prima
ascuțitoare de creioane din America a fost brevetată în 1855
de Walter
Kittredge Foster
din Bangor, Maine. El a fondat prima companie din lume de produs
ascuțitori manuale. Câțiva ani mai târziu a început să vândă
și în Europa.
Acești
doi inventatori sunt considerați a fi „părinții” ascuțitorii
manuale pentru creioane, ascuțitori care sunt utilizate și azi,
confecționate din fel și fel de materiale, în diferite culori și
forme, cu sau fără recipiente de colectare a „așchiilor”.
Curând
după aceea, în Erlangen, Germania, Theodor
Paul Möbius
a dezvoltat și produs un dispozitiv format dintr-o lamă ascuțită
și curbată în formă de con.
În
1894
(1897, în alte surse), John
Lee Love
din Massachusetts, un inventator afro-american, tâmplar de meserie,
a construit
prima
ascuțitoare mecanică
de creion din lume, și a denumit-o „Love Sharpener” –
funcționa acționată de o manivelă montată pe o parte laterală a
dispozitivului și așchiile rezultate din ascuțirea creioanelor
erau colectate într-o cutie atașată.
Ascuțitoarea
electrică
a fost inventată în 1910,
comercializată în 1917
numai pentru companii și birouri, disponibilă publicului larg în
1940
– funcționează pe aceleași principii cu cele manuale și
mecanice dar sunt acționate de un mic motor electric.
Textul
este mai lung decât mi-aș fi dorit, dar cred că am acoperit mai
puțin de jumătate din istoria creionului, ascuțitorii
și gumei de șters.
Surse
online:
https://www.qualitylogoproducts.com/promo-university/history-of-pencils.htm
https://www.npr.org/sections/ed/2016/10/11/492999969/origin-of-pencil-lead
https://kids.britannica.com/students/article/pencil/276344
https://www.uh.edu/engines/epi339.htm
https://www.inventedfor.com/en/how-it-was-invented/13/pencil.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Radier%C4%83
https://ro.frwiki.wiki/wiki/Taille-crayon
https://keepovin.com/istoria-ascu%C8%9Bitoarelor/
detalii
despre
inventatorii ascuțitorii:
https://patent-infos.de/overview/history-pencil-sharpeners-1850