Soricelul Bo la 1 Decembrie. Tricolorul. Advent fotografic

Mare agitație, mare! Oamenii doar că nu se calcă în picioare – se înghesuie pe-o margine de drum să vadă soldații trecând. Șoricelul Bo, cu pași mărunței se strecura printre ei - a pornit voios pe vreme ploioasă să-și ia ceva pentru acasă. Abia aștepta fistic să găsească. Știa foarte bine că în țara lui nu crește Pistacia vera și mai știa că arbustul de fistic e o specie aproape amenințată, fiind în descreștere, dar era adus de mult, pentru consum.

El, micuț și negru, se ascundea ușor în cam orice peisaj iar acuma, că ploua, oamenii n-aveau ochi pentru el și pisicilor nu le prea place să vâneze-n ploaie.

Curios din fire, ce și-a zis micuțul?! Ia să mai întârzie, trăgând cu urechea. Asculta atent ce oamenii vorbeau, preocupați, desigur, de Ziua României.

Unul către altul:

- Vrem o țară ca afară sau o țară ca la țară?

- Nu vorbi prostii! spune celălalt. Când zici „ca afară” la ce te gândești?

- La Canada sau la SUA, chiar la Franța sau Suedia.

- Oh, nătăfleț ce ești! Nu doar țările acestea intră la „ca afară”. Mai sunt Siria, Iran, ba chiar și Afganistan...

- Nu așa gândesc! se revoltă primul.

- Dar și așa se poate înțelege când rostești! Ai grijă ce-ți dorești, căci s-ar putea să primești.

- Și-atunci, ce să-mi doresc de Ziua României?!

- O țară mai mult a noastră?! zâmbește mânzește celălalt.

Cei doi s-au îndepărtat și șoricelul Bo s-a retras sub o bancă dintr-un foișor unde doi bătrânei s-au așezat să-și odihnească picioarele obosite.

- Să trăiești, române!

- Să trăim cu toții, în pace, armonie, bunăstare!

- Mai puțin politrucii care administrează azi țara! se încruntă primul. Să aibă ani de viață câți or vrea, dar să plece-acasă, că nu dau randament!

- Prea frumos ar fi! Dar... cu cine îi înlocuim?

Total neinteresat, șoricelul a plecat. Se amuza, în sinea lui, ascultând oamenii vorbind. Dădeau din gură toată ziua, visau cu ochii deschiși, își doreau fel de fel dar – concluzionase șoricelul – numai gura era de ei; altfel, ca și tagma lui de șoricel, oamenii doar la papa bun se gândeau și la adăpost.

Și-a văzut de ale lui, căutând fistic. Știa el un loc, unde unii spărgeau fistic în loc de semințe. Pășea mărunțel, pe un fel de covor colorat în roșu, galben și albastru. Măi, dar ce vedetă e! De n-o fi vreo capcană! S-a cam speriat un pic, s-a oprit și-a cercetat: nicio mișcare suspectă, așa că a înaintat.

A văzut fisticul, agățat într-un copac! Asta mai lipsea: să se cațăre în pom! Ce să facă? Îl voia! Ups! Stop! Efortul n-are rost ‘că fisticu-i colorat în roșu, galben și albastru!

Șoricelul Bo și-a adus contribuția la prima pagină din calendarul Adventul fotografic. Acum se poate retrage în adăpostul lui, departe de ploaie, de oameni și pisici, consumând și azi din proviziile pentru iarnă. Înainte de-a intra, a strigat pe limba sa: 

                         La mulți ani, România!