Pagini

2023-03-06

Cum e cu fericirea? Citate favorite

cartea Contele de Monte Cristo, de Al. Dumas, doua volume si un cufar cu bijuterii de jucarie
Nu există nici fericire, nici nenorocire în lume; există doar compararea unei stări cu cealaltă și – atâta tot. Doar cel care a simțit nefericirea cea mai cumplită e în stare să simtă cea mai mare fericire. Ca să-ți dai seama cât de bine este să trăiești, trebuie să fi dorit să mori. (...) Nu uitați niciodată că până în ziua când Dumnezeu va binevoi să-i destăinuiască omului viitorul, toată înțelepciunea omenească va fi cuprinsă în aceste două cuvinte: Așteaptă și nădăjduiește!

(fragment din scrisoarea de adio scrisă de Edmond Dantes lui Maximilien, fiul fostului patron, un om de onoare cu suflet mare)

Din Contele de Monte-Cristo, de Al. Dumas.

Pentru Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella.

Îmi vorbești de fericirea generală? Dar, tinere, fericirea n-o putem da nimănui cu de-a silă! Dacă n-o vrea, nu-i trebuie!
 (Cezar Petrescu, în romanul Întunecare - 1927-1928)

De ce se ucid oamenii? De ce se urăsc? De ce uită să se bucure de această nespusă fericire care e viaţa şi care nu mai are întoarcere?
 (Cezar Petrescu, în romanul amintit mai sus)

11 comentarii:

  1. vaaaai, aceste citate mi-au mers la suflet! exact asa este! Așteaptă și nădăjduiește! ♥ Am citit acum cateva saptamani un citat tare dragut, ca raspuns la "o singura viata avem!" nu-nu-nuuuu! "murim o singura data! de trait, traim in fiecare zi!"
    Te pup Diana draga ♥ Imbratisari si ganduri bune, de la trio, pentru trio ♥♥♥

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce citate minunate ai ales!!!!! Iti multumesc. Au venit atat de la fix! Chiar ma gandeam astazi, asteptam cumva ceva, un fel de semn si uite. Cand am citit primul citat, mi-am dat seama. Sunt lucruri pe care le stim, ni le spunem, dar uneori trebuie sa le citim spuse intr-un anumit fel, ca sa ne poata activa, ca sa zic asa. Sau reactiva.
    In ultima vreme ma tot gandeam ca prea am asteptat si sperat... si eram asa putin dezamagita. Dar nu recunoscatoare, din contra. Cred insa ca de atata asteptat si sperat, atunci cand se intampla lucruri, te acomodezi mai greut la o noua rutina ( te simti chiar vinovat ca nu poti face ce faceai - ce trebuia si faci si ce iti doreai, atat cat se poate).

    ”De ce se ucid oamenii? De ce se urăsc? De ce uită să se bucure de această nespusă fericire care e viaţa şi care nu mai are întoarcere?” ... de ce? ma intreb mereu de ce...

    Pup draga mea :*

    RăspundețiȘtergere
  3. Geniales citas mi pereferida la de Dumas Te mando un beso.

    RăspundețiȘtergere
  4. Bune întrebări!
    Și actuale.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cu fericirea treaba-i ,,simplă''! Fericirea e în echilibru, în uimire și în recunoștință.

    RăspundețiȘtergere
  6. Mulţumesc, Diana, mi-ai lipit de inimă citatele astea! Frumoase şi calde!

    RăspundețiȘtergere
  7. Dumas, Cezar Petrescu... Ce mult mi-au placut acesti autori si e jenant sa realizez ca nu am mai citit din ei cam de... nu stiu sa spun...
    Probabil nu exista retete pentru a fi fericiti, insa a incepe cu o lista de subiecte pentru care suntem recunoscatori poate fi inceputul perfect.
    Multumesc Diana pentru participare. Pupici si seara frumoasa! 😘❤️

    RăspundețiȘtergere
  8. Vorba ceea: ”Câte capete, atâtea păreri.” Valabil și pentru fericire. Tind să-i dau dreptate lui Edmond Dantes.

    Sănătate și numai bine, dragă Diana!

    RăspundețiȘtergere
  9. Cel mai mult imi place citatul din Dumas. Acum aș vrea să rasfoiesc putin aceasta carte, dar nu o am. O aveau părinții mei fix în formatul din poza ta.
    Mă gandesc că e un bun raspuns pentru cei care se vaită prea mult în clipe mai nefericite.

    RăspundețiȘtergere
  10. Interesante citate 👍
    Adaug și eu un citat:
    "Fericiți cei săraci cu duhul că a lor va fi Împărăția Cerurilor"...parcă așa zice Biblia despre cei smeriți, da ?
    Pupici ❤️

    RăspundețiȘtergere
  11. Eeei, fericirea asta, floare rară sau nu!? Cred că putem fi fericiți în multe feluri, dar depinde de fiecare cum se raportează la ea. Eu sunt bucuroasă dacă găsesc un set de creioane de bună calitate, iar altul dacă își cumpără o mașină de ultimă generație. ☺️🤗

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.