Hercule Poirot se simte manipulat. Citate favorite

Se schimbă, cu adevărat, esența? Progresul tehnologic e o schimbare evidentă, dar mentalitatea omului s-a schimbat cu adevărat?! Sunt altele dorințele, crezurile, față de acum... 80-90 de ani, să zic? Sau față de acum două mii de ani?

Sunt făcute studii care dovedesc faptul că mulți oameni, puși într-un anumit context, vor face exact ce au făcut unii cândva într-un context asemănător (sau identic) și pe care azi îi blamează inclusiv cei care le repetă acțiunile la o distanță, uneori, de zeci de ani.

În romanul O supradoză de moarte scris de Agatha Christie,...

ca la un joc de cărți, Poirot are sentimentul că i se forțează mâna într-o anumită direcție a investigației.

Domnul Morley din roman era dentistul la care mergea Hercule Poirot, dentist care a fost ucis la un moment dat. Sora dentistului, cea care avea grijă de gospodărie, contrar fratelui ei,...

Considerase întotdeauna guvernul o instituție cât se poate de utilă, indiferent cine deținea puterea. Prin urmare, îi ceru fratelui ei să-i explice exact de ce actuala politică a guvernului era neconvingătoare, idioată, imbecilă și de-a dreptul sinucigașă.

Aflăm că dentistul își exprimă în detaliu argumentele, dar autoarea romanului nu ni le împărtășește – probabil pentru că oricare cititor, din orice epocă, are argumentele lui pentru o părere sau alta.

În derularea acțiunii romanului, polițiștii – și nu doar ei – ajung la concluzia că uciderea dentistului ar fi legată de politică și, probabil, acesta ar fi fost solicitat să ucidă pe finanțistul cel mai detestat din Anglia (care îi era pacient) și pentru că nu a vrut a fost ucis, să nu se afle despre complot.

Un fost lucrător la Serviciile Secrete își dădea și el cu părerea, îmbinând niște piese care au legătura între ele (...):

- Noi, britanicii, suntem teribil de enervanți. Suntem conservatori, dar nu oricum, ci conservatori până în măduva oaselor. Bombănim mult, însă de fapt nu vrem să zdrobim guvernarea democratică și să încercăm diverse experimente recent scornite. Tocmai asta e atât de insuportabil pentru agitatorul străin care nu precupețește niciun efort! Singura problemă este – din punctul lor de vedere – faptul că noi chiar suntem, ca țară, relativ solvabili. Aproape nici o altă țară din Europa nu e solvabilă la acest moment. Pentru a dezechilibra Anglia, pentru a o dezechilibra serios, trebuie să-i arunci în aer finanțele – la asta se reduce totul! Și nu poți să-i arunci în aer finanțele când la cârma lor se află oameni precum Alistair Blunt. (...) El nu vede nici un motiv pentru care o țară nu s-ar putea comporta (...) fără experimente costisitoare, fără cheltuieli frenetice pe potențiale utopii...

Fostul angajat la Serviciile Secrete continuă:

- Să îndepărtăm violent vechea ordine! Conservatorii, democrații tradiționaliști, oamenii de afaceri corecți trebuie eliminați. Poate că acești radicali au dreptate – nu știu, dar ceea ce știu e că trebuie să ai ceva pregătit pentru a înlocui vechea ordine, ceva care să și funcționeze, nu doar să pară o idee bună.

Un agitator, Raikes, un tip care îi face curte nepoatei blamatului Alistair Blunt, îi spunea lui Hercule Poirot (...):

- Trebuie să existe o nouă ordine; sistemul financiar vechi și corupt trebuie înlăturat, la fel și rețeaua asta blestemată de bancheri care se întinde ca o pânză de păianjen în lumea întreagă. Trebuie neapărat să fie eliminate. Nu am nimic împotriva lui Blunt personal, dar e genul de bărbat pe care-l urăsc. E mediocru și ingamfat. (...) E genul de om care spune: nu poți zdruncina temeliile civilizației. Și totuși, chiar nu poți? Lasă că o să vadă el! E o piedică în calea progresului și trebuie înlăturat. Azi nu mai e loc pe lume pentru oameni ca Blunt – oameni care rămân încleștați în trecut, oameni care vor să trăiască așa cum au trăit tații lor, sau chiar cum au trăit bunicii lor! Sunt o mulțime ca ei în Anglia, bătrâni încăpățânați și prăfuiți, simboluri inutile, uzate, ale unei era decăzute. Ăștia trebuie să dispară! Trebuie să se creeze o lume nouă. Pricepi ce zic? O lume nouă, înțelegi?!

Ce credea Blunt despre dorința unora pentru o lume nouă:

- E întotdeauna același lucru: idealiști cu părul lung și mintea încețoșată și fără urmă de cunoștințe practice. Eu nu sunt un tip prea deștept, nu am fost niciodată, dar pot pur și simplu să citesc și să scriu și să fac aritmetică. (...) Dacă citesc ceva scris în engleză, pricep ce înseamnă – nu mă refer la chestii ezoterice, formule sau elucubrații filosofice, ci la simpla engleză concretă. Iată însă că majoritatea oamenilor nu pot! Dacă vreau să scriu ceva, pot să-mi exprim gândurile – am descoperit că destul de mulți oameni nu pot face nici asta! (...) Pot să înțeleg aritmetica simplă. Dacă Jones are opt banane, iar Brown îi ia zece, câte îi vor rămâne lui Jones? Ăsta e genul de calcul despre care oamenilor le place să pretindă că ar avea o soluție simplă. Refuză să recunoască, în primul rând, că Brown nu poate să facă asta și, în al doilea rând, că răspunsul nu va fi un plus de banane!

- Preferă ca răspunsul să fie un truc magic? (întreabă Poirot)

- Exact. Politicienii sunt la fel de răi. Dar eu am fost întotdeauna un susținător al bunului-simt. Nimic nu îl poate întrece, în final. (...)

- Dacă dv. ați fi... înlăturat, ce s-ar întâmpla? vru Poirot să știe. (...)

- O mulțime de neghiobi blestemați ar încerca o mulțime de experimente foarte costisitoare. Și atunci s-ar duce pe apa sâmbetei stabilitatea – și bunul-simt și solvabilitatea.

Hercule Poirot credea cu tărie în solvabilitate și, un moment, s-a temut de ceea ce s-ar putea alege de țara lui adoptivă dacă cei ca Blunt ar dispărea.

Fragmentele din roman sunt publicate aici în contextul jocului Citate favorite găzduit de Suzana (Floare de colț), joc inițiat în colaborare de Ella și Zina.

Romanul scris de Agatha Christie, One, Two, Buckle My Shoe, a apărut pentru prima dată în anul 1940. În românește a apărut și la editura Litera în anul 2021, cu titlul O supradoză de moarte, tradus de Alina Rogojan.

Se spune că cine dorește să știe istoria cât mai aproape de adevăr ar trebui să citească romanele (cărțile) scrise într-o epocă sau alta... Cred că există cel puțin un sâmbure de adevăr în această afirmație.