Adormirea Maicii Domnului

În fiecare an, în ziua de 15 august, creștinii ortodocși, romano-catolici și greco-catolici prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare). În Biserica Romano-Catolică se numește Înălțarea la cer a Sfintei Fecioare. În Biserica Anglicană se numește Sărbătorirea Binecuvântatei Fecioare Maria.

În Biserica Catolică, sărbătoarea este celebrată și printr-o procesiune religioasă cu statuia Sfintei Fecioare, și e urmată de sărbătoarea din 22 august, Încoronarea Sfintei Fecioare Maria ca regină.

De ce data de 15 august a fost aleasă pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Bizantinul Flavius Mauricius Tiberius Augustus (cunoscut sub numele Mauriciu/Maurikios), care a fost împărat între anii 582 – 602, a fixat – pe cuprinsul întregii biserici bizantine - data de 15 august pentru Adormirea Maicii Domnului (Koimesis = a adormi). El a fost cel care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Grădina Ghetsimani (anul 598). La sfârșitul secolului al VII-lea a fost aleasă aceeași zi și de Biserica Romană.

Altă sursă, profesorul Tarciziu-Hristofor Șerban, afirmă că data de 15 august a fost aleasă în secolul al V-lea, la puțin timp după Conciliul din Efes (431) – Sinodul III Ecumenic - deoarece coincide cu consacrarea la Ierusalim a primei biserici dedicate Mariei, mama lui Isus, fiul lui Dumnezeu - biserica Mormântului Sfintei Fecioare.

Sărbătoarea din 15 august punctează sfârșitul anului bisericesc (liturgic), iar sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului (8 septembrie, Sfânta Maria Mică) marchează deschiderea acestuia.

Adormirea Maicii Domnului cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria

Adormirea Maicii Domnului a fost prăznuită de Biserica creștină încă din primele secole. Strămutarea ei la cer e atestată încă din secolul al II-lea de un ucenic al apostolului Ioan, Leuciu. Unele studii relativ recente despre scrierile apocrife, ca și săpăturile arheologice din Palestina, au confirmat că Dormitio Virginis sau Transitus Mariae a lui Leuciu era un panegiric iudeo-creștin care se citea la mormântul Sfintei Fecioare din Ghetsimani cu ocazia sărbătorii Înălțării sale la cer – spune preotul profesor Eduard Ferenț.

În secolul al V-lea, sărbătoarea exista în Siria, fiind menționată în documentele vremii, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul III Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu (Theotokos). Tot atunci a fost hotărâtă și învățătura dogmatică despre cinstirea Fecioarei Maria, omul prin care Dumnezeu s-a făcut om.

Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalim, orașul sfânt, unde, aproape de Grădina Ghetsimani, se află mormântul Maicii Domnului și biserica zidită pe acest mormânt.

Odată ce sărbătoarea a devenit oficială în calendarele bisericești s-au răspândit și povestirile despre viața și faptele Fecioarei Maria, prin predici, doctrine și arta religioasă.

Fecioara Maria și Biblia

În Biblie (Noul Testament) nu se face vorbire despre viața Fecioarei Maria și nici despre ce s-a întâmplat cu ea după moartea, Înălțarea și Învierea lui Isus, Fiul ei – scrie doar că a fost lăsată în grija apostolului Ioan. Bineînțeles, se face vorbire despre cum a ajuns să fie mama Fiului lui Dumnezeu.

Altfel spus, nu există un fundament explicit biblic, motiv pentru care sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului nu e recunoscută și acceptată mai ales în bisericile neoprotestante. Protestanții (luteranii, reformații) arată respect Maicii Domnului, nu neapărat evlavie în sens ortodox sau catolic.

Și ortodocșii și catolicii acceptă fecioria Mariei la Bunavestire, dar catolicii au promovat oficial teza Imaculatei Concepții (Maica Domnului a fost ferită de păcatul primordial), iar ortodocșii resping această teză deși tot despre desăvârșita curățenie a Fecioarei Maria vorbesc – condiție fără de care nu ar fi existat Întruparea Domnului.

Fecioara Maria este pomenită cu numele și în Coran, lăudată (între altele) pentru că și-a aparat castitatea – numele ei arab este Miryam sau Maryam.

Motivul pentru care bisericile numite tradiționale împărtășesc credința Ridicării la Cer a Maicii Domnului este teologic și e fundamentat pe credința în Învierea lui Isus Hristos din morți și Înălțarea la dreapta Tatălui ceresc. De exemplu, în unele fragmente ale Epistolelor Sfântului Apostol Paul către creștinii din Tesalonic: dacă noi credem că Isus a murit și a înviat, la fel, prin Isus, Dumnezeu îi va aduce pe cei adormiți împreună cu el. Tema e reluată în Epistola către Romani: Și după cum toți mor în Adam, tot la fel, în Hristos, toți vor fi readuși la viață. Dar fiecare la rândul lui: cel dintâi Hristos, după aceea cei care sunt ai lui Hristos (...) Dacă acest adevăr de credință este valabil pentru toți cei care cred în învierea lui Isus Hristos, Biserica a considerat că și adormirea și înălțarea la cer a Mamei Fiului lui Dumnezeu se înscriu perfect în această viziune, și că, celebrând în mod solemn cele întâmplate Sfintei Fecioare Maria, ea întărește în noi convingerea că și noi vom avea parte de o înviere și de o ridicare în slavă alături de Isus Hristos, explică preotul profesorul Tarciziu-Hristofor Șerban.

Despre Adormirea Maicii Domnului în Tradiție

Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție sunt izvoarele revelației dumnezeiești și se completează reciproc – ceea ce nu e scris în Scriptură este înmagazinat în Tradiție. În ceea ce privește copilăria lui Isus Noul Testament este destul de vag la fel și despre viața și sfârșitul Maicii Domnului – amănunte despre acestea sunt regăsite în cărțile apocrife sau evangheliile apocrife, cărți pe care reprezentanții Bisericii nu le-au înscris în Biblie în perioada primară, când au avut loc primele lupte dogmatice.

Unele dintre aceste cărți – afirmă cunoscătorii – au valoare liturgică și dogmatică, dar altele cuprind și idei gnostice sau fapte incredibile (cum ar fi un copil Isus răzbunător).

Pe de altă parte, sunt în aceste cărți apocrife episoade pe care creștinii ortodocși le prăznuiesc: Intrarea Maicii Domnului în Biserică (21 noiembrie) sau Adormirea Maicii Domnului.

Transitus Mariae a lui Leuciu este un document iudeo-creștin din perioada subapostolică unde sunt menționate unele evenimente:

- Maria a murit la Ierusalim, la câțiva ani după ce a murit Isus;

- Isus a venit cu un alai de îngeri, a luat sufletul Mariei și l-a dus la Arborele vieții;

- apostolii au înmormântat-o pe Maria în Grădina Ghetsimani când – consemnează Leuciu - ar fi avut loc o împotrivire a iudeilor;

- la patru zile de la înmormântare Isus poruncește arhanghelului Mihail să poarte la cer și trupul Mariei. Cu ocazia inundațiilor din anul 1972, în Ierusalim, și după unele restaurări, ar fi fost descoperit mormântul Maicii Domnului și datele arheologice ale situării mormântului corespundeau cu cele transmise de Leuciu.

Unii creștini resping Tradiția ca bază a revelației. Înainte de a fi scrise, faptele din Vechiul și Noul Testament au circulat timp îndelungat pe filiera orală – și asta înseamnă Tradiția Bisericii. Unele dintre aceste fapte au fost consemnate mai apoi în scris, altele au rămas în patrimoniul oral al Bisericii sau au fost preluate în cărți apocrife. Deși nu sunt incluse în canonul Sfintei Scripturi multe dintre evenimentele consemnate în cărțile apocrife se regăsesc pictate pe pereții unor biserici sau mânăstiri.

Reprezentarea iconografică și scrierile despre Adormirea Maicii Domnului

Moartea Fecioarei Maria formează un ciclu de scene care sunt descrise pe scară largă în arta creștină, în special în bisericile dedicate ei. Scena morții în sine se alătură uneori cu cea a Adormirii Maicii Domnului.

În arta religioasă evenimentul e fundamentat pe scrieri ale Părinților Bisericii și pe cărți apocrife.

În unele reprezentări Maica Domnului e așezată pe un pat, îmbrăcată într-un maforion (văl/mantie).

Literatura apocrifă timpurie conține mai multe versiuni ale poveștii, unele dintre ele datând probabil din secolul al IV-lea.

Legenda de Aur, apărută în secolul al XIII-lea, într-o perioadă în care devotamentul popular pentru Fecioară era intens, dă o relatare extinsă bazată pe lucrările apocrife. Subiectul a fost frecvent reprezentat din această perioadă.

Potrivit unor Sfinți Părinți și Scriitori ai Bisericii, Maica Domnului a fost înștiințată de Dumnezeu, prin Arhanghelul Gavriil, cu trei zile înainte de adormire. Aceste zile Maica Domnului le-a petrecut în priveghere, meditație și rugăciune; a împărțit hainele săracilor.

Tradiția spune că apostolii au fost aduși pe nori de la Betleem, în jurul patului unde era așezată Maica Domnului, și de aici toți ajung – ca prin minune – în cetatea sfântă, la Ierusalim.

Momentul adormirii coincide cu venirea lui Isus, care ia în mâini sufletul Maicii Sale pentru a-l urca la cer, dar nici trupul nu va rămâne pe pământ, ci va merge direct în împărăția cea cerească.

Într-o predică grecească timpurie, care celebra Adormirea Maicii Domnului, episcopul Ioan al Tesalonicului pretindea că a cules diferite mărturii ale morții acesteia. Fecioara și-a chemat rudele și prietenii să stea cu ea două nopți, să cânte imnuri de slavă, nu cântece de întristare. Primul apostol sosit a fost Ioan, și apoi au fost aduși pe nouri ceilalți, de prin toate colțurile lumii. În a doua noapte apostolul Ioan a ținut o predică, îndemnând pe toți cei prezenți să ia curaj de la Maica Domnului și să ducă o viață plină de virtute în așteptarea propriilor morți. Atunci când Domnul, avându-l alături pe Arhanghelul Mihail, a intrat în odaie Fecioara a zâmbit către Fiul ei. Domnul a luat sufletul ei și l-a pus în mâinile arhanghelului Mihail.

Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, ajungând trei zile mai târziu când, întristat, a cerut să se deschidă mormântul pentru a săruta mâinile Născătoarei de Dumnezeu. Mormântul a fost deschis dar nu au găsit decât straiele de îngropăciune, pentru că ea fusese luată de Hristos, Domnul ce devenise carne din carnea ei, pentru a o duce către locul moștenirii sale eterne, mereu vii.

În cartea Ghidul sărbătorilor românești, sunt consemnate anunțarea Fecioarei că va muri, precum și scena înmormântării. Maica Domnului s-a pregătit pentru momentul care urma: s-a închinat și a dat de pomană haine și mâncare, apoi s-a așezat în pat așteptând sfârșitul. La trecerea Ei în lumea celor drepți pomii cu roadele lor s-au unit, formând un pom uriaș care a fost purtat în fruntea procesiunii. Bostanul și porumbul au prins viață și au alcătuit un buchet impresionant din floarea-soarelui pe care l-au așezat pe sicriu. De atunci, porumbul și dovleacul se îngălbenesc de Sfânta Maria.

Înmormântarea a fost însoțită de tunete puternice, iar apostolii lui Isus au ținut slujba. Maica Domnului a fost îngropată pe Ghetsimani unde, după trei zile, apostolul Toma a venit să cerceteze locul, dar Sfânta Fecioara urcase la cer.

Legenda de Aur (Aurea)

Predica episcopului Ioan al Tesalonicului a ajuns cunoscută în Occident prin intermediul unei variante latine atribuite lui Melito din Sardis. 

În secolul al XIII-lea, Jacobus de Voragine (cca. 1230 – 13/16.07.1298, dominican, cronicar italian, arhiepiscop de Genova), a compilat mai multe povestiri creștine timpurii (scrise) în așa-numita Legendă de Aur, o colecție a vieților legendare ale sfinților mai mari ai bisericii medievale – a fost una dintre cele mai populare lucrări religioase ale Evului Mediu.

În această colecție de texte numită Legenda de Aur sunt și povestiri despre Fecioara Maria.

Jacobus se numără între primii scriitori creștini care o consideră pe Maria ca mediatoare, mijlocitoare între Dumnezeu și oameni. În viziunea lui despre trupul mistic al lui Hristos Fecioara Maria este gâtul prin care toate harurile curg de la Hristos în trupul său. Acest punct de vedere a fost împărtășit de alții – între care Bernardino din Siena și, mai recent, de Gabriel Roschini, unul dintre mariologii importanți ai secolului al XX-lea.

Jacobus de Voragine este relevant pentru mariologie (studierea vieții Fecioarei Maria) datorită numeroaselor sale predici mariane. El descrie miracolele Mariei și explică obiceiurile locale specifice în zilele de sărbătoare mariană. Majoritatea acestor tradiții nu s-au păstrat, dar lucrările lui Jacobus sunt o sursă valoroasă pentru studiul obiceiurilor mariane medievale.

Legenda Aurea (numită inițial Legenda Sanctorum) a câștigat o mare importanță în literatura hagiografică ulterioară (hagiografie = studierea vieții sfinților). S-au păstrat peste nouă sute de manuscrise (în diverse limbi); între anii 1470 și 1530 a fost cea mai tipărită carte din Europa și, probabil, cea mai citită, după Biblie.

Autorul a intenționat să adune într-un singur loc toate informațiile anterioare despre viețile sfinților și, în unele cazuri, și-a exprimat părerea de istoric asupra veridicității informațiilor, dorind să convingă de autenticitatea povestirilor sale și, în același timp, să le aducă la cunoștința tuturor, ilustrând doctrina catolică.

Versiunile lui asupra legendelor hagiografice și-au făcut loc în conștiința populară și au stat la baza a nenumărate reprezentări artistice.

Paștele verii. Calendar popular

În tradiția ortodoxă, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului e numită și Paștele verii. E precedată de 14 zile de post aspru și asceză prin care creștinul se pregătește pentru praznic. În perioada timpurie a creștinismului postul dura mai mult – creștinii din împrejurimile Ierusalimului se retrăgeau 40 de zile – pentru post și rugăciune - în corturi amenajate pe valea Cedronului.

Ziua mai e numită Sântămăria sau Uspenia (denumirea slavonă).

Ziua de 15 august marchează – în calendarul popular – momentul în care se adună ultimele plante de leac.

În această zi de Sfânta Maria Mare se marchează trecerea de la vară la toamnă.

Se spune La mulți ani sau nu cu ocazia Adormirii Maicii Domnului?

Răspunsul corect la întrebare pare a fi: depinde pe cine întrebi.

Astfel, într-o explicație, se arată că sărbătoarea e una plină de bucurie, nu una tristă. Moartea Maicii Domnului e mutare la Viață, după cum reiese și din troparul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului: Mutatu-te-ai la viață ceea ce ești Maica Vieții. Ea a fost mutată cu trup cu tot la ceruri dar, spre deosebire de Mântuitor, a fost dusă la ceruri de îngeri, nu prin puterea ei, ca Mântuitorul. Așadar, în ortodoxism, accentul căzând pe viața veșnică (moartea fiind doar o trecere, un prag) nu e greșit să spunem La mulți ani! cu ocazia onomasticii.

Pe de altă parte, în Moldova, Sfânta Maria Mare e considerată a morților, fiind pomeniți toți cei care i-au purtat numele și care au plecat dintre cei vii – nu se spune La mulți ani! în 15 august, ci în 8 septembrie, la Sfânta Maria Mică, atunci când e celebrată nașterea sa, când sunt sărbătoriți viii care-i poartă numele.

Notă. În textele consultate pentru a aduna aici unele informații am întâlnit unele contradicții și/sau greșeli. Greșelile m-am străduit să le corectez, consultând cât mai multe surse, iar peste contradicții am cam sărit, alegând să scriu ideile întâlnite în mai multe surse.

Surse online:

http://projects.mcah.columbia.edu/medieval-architecture/htm/sw/ma_sw_gloss_deathvirg.htm

https://www.avantaje.ro/articol/legenda-adormirii-maicii-domnului

https://www.gandul.ro/stiri/adormirea-maicii-domnului-cat-de-importanta-este-pentru-crestini-sfanta-maria-mare-14675688

https://en.wikipedia.org/wiki/Jacobus_de_Voragine

https://ro.wikipedia.org/wiki/Legenda_aurea

https://identitatea.ro/adormirea-maicii-domnului/

https://romania.europalibera.org/a/adormirea-maicii-domnului/31409477.html

https://www.monitorfg.ro/2019/08/12/adormirea-maicii-domnului-ce-nu-stim-despre-acest-mare-praznic/

Imagine de Dimitris Vetsikas de la Pixabay