Pagini

2023-08-21

Primarul ne vrea jandarmi

Primarul din Brașov vrea ca cetățenii municipiului să fie jandarmi! Bine, poate nu chiar jandarmi, dar măcar polițiști locali.

un simbol care ar putea insemna "interzis politistilor"
În iunie a.c. a postat pe pagina lui de F.B. un mesaj în care îndemna cetățenii să reclame la numărul Poliției locale pe acei cetățeni care rup complet un tei pentru o mâna de flori pentru ceai; pe aceia care distrug mobilierul stradal, care murdăresc pereții imaginându-și că sunt artiști stradali etc. s.a.m.d. Îi îndeamnă pe cetățeni să filmeze, să facă poze, să alea-alea, apoi să sune la poliție. Mâine, poimâine ne va solicita să instrumentăm dosare penale și să mergem la poliție când am dovedit – fără echivoc – vinovăția cuiva?

Sigur, un pic de spirit civic nu strică, dar chiar așa?! Spiritul civic se manifestă în principal prin a păstra curățenia și altele de gen – constatarea și sancționarea contravențiilor intră în atribuțiile altora, pentru că nu e în atribuțiile mele de cetățean să fac educație civică altora – pentru asta (între altele) mă gândesc că există polițiștii locali, plătiți să fie prezenți în comunitate și să-și îndeplinească atribuțiile.

Și dacă faci ce zice primarul... Până ajung polițiștii... prinde orbul, scoate-i ochii (te mai alegi și cu o amendă, că i-ai pus degeaba pe drumuri).

Chiar dacă postarea primarului e din iunie nu cred că și-a schimbat dorința. Ideea, în sine, e absurdă. Cred că primarul nu știe care-s atribuțiile polițiștilor locali sau, dacă știe, nu știe că atât de rar văd un polițist local încât uit că există polițiști în România, nu doar în Brașov. Îi mai întâlnesc prin centrul orașului, în zona gării (sprijinind clădirea), dar în rest... Nici ziua și nici – cu atât mai mult – noaptea nu întâlnesc polițiști locali pe stradă. Noaptea, la anumite intervale, mai trece câte o mașină (echipaj, cum se zice) – se plimbă pe bulevardele largi.

De-ar fi mai mulți polițiști pe străzi poate că nu ar mai fi atâtea chiștoace de țigări în dreptul unor magazine, coji de semințe pe lângă bănci, poate că n-ar mai fi atâta mizerie în jurul altor magazine, poate că n-ar mai fi moloz și nici tei rupți complet pentru o mână de flori pentru ceai. Probabil, mai mulți cetățeni ar da dovadă de spirit civic dacă ar ști că pot fi văzuți de vreun polițai atunci când fac o nefacută.


Imagine de Shrooomy de la Pixabay

9 comentarii:

  1. la noi este interzis sa fotografiezi sau sa filmezi pe cineva sau bunul cuiva... La noi exista o Lege de confidențialitate. Chiar daca de exemplu o rulota este parcata pe strada ta, pe locul tau obisnuit de parcat automobilul, nu ai voie sa o fotografiezi pentru a putea dovedi politiei rutiere ca rulota a incalcat legea si parcheaza acolo de mai mult de trei zile! Ba chiar vei fi amendat daca prezinti o astfel de fotografie - exact asa cum spui tu!
    Daca un cetatean observa ceva în neregula, poate sa anunte politia, insa nu are voie sa intervina in niciun fel, spre propria lui securitate. Nu se stie niciodata cum reactioneaza cineva care face ceva rau... poate acea persoana este bolnava psihic, poate este sub efectul alcoolului sau al drogurilor si te poate ataca, daca se simte vizata.
    Primarul vostru ce vârsta are? si ce pregatire profesionala?! ☺☺☺
    Asta e metoda comunista! Ca pe vremea cand elevi fiind, ne obligau sa purtam numere matricole, sa putem fi pârâti daca suntem vazuti pe strada în timpul orelor de scoala! ☺☺☺
    Te pup Diana draga. Numai bine!
    Îmbratisari si gânduri bune de la Trio pentru Quattro ♥♥♥♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E ok sa fotografiem cladiri, de exemplu, dar sa nu fie oameni la fereastra. Proprietarul are dreptul sa pretinda sa nu-i fie fotografiata casa dar numai daca nu e un imobil declarat monument istoric (e voie filmatul/pozatul, dar fara oameni). Nu e indicat sa fotgrafiez masini carora li se vede numarul de inmatriculare - si sa public "pe retele" o astfel de poza, dar e ok sa public o poza cu nr la vedere daca e parcata ilegal de exemplu. Altfel spus am dreptul sa imi procur o proba ca cineva mi-a ocupat abuziv locul de parcare sau a parcat astfel incat sa nu pot iesi cu masina - pentru cazurile in care respectivii soferi nu sunt oameni de inteles dar care isi muta repede masina cand se suna la politie, apoi neaga ce-au facut si altele de gen.
      E foarte adevarat ca e nasol sa ne apucam sa fotografiem si sa "facem observatie" altora ca arunca pe jos, ca scuipa coji de seminte s.a., pentru ca - vorba ta: nu stim peste cine dam.
      E tanar primarul - are pana in 45 de ani - a inceput cursuri la o facultate de management (inainte de a fi primar) dar n-are diploma (a renuntat sau a fost exmatriculat, nu e foarte clar - dar cand a candidat a zis ca a absolvit); a mai inceput - relativ de curand o facultate, dar a renuntat...
      Faza asta cu "pâraste-ti vecinul" nu se mai termina! Cred ca unii au mostenit de la parinti/bunici aceasta mentalitate. Inteleg sa reclam ceva gen un idiot care taie un pom, de pe domeniul public, cu de la sine putere dar chiar orice?!
      Hahaha Da! Celebrele matricole! 😂 Multi dintre noi foloseam capse: le prindeam cand ne apropiam de scoala si le desprindeam cand ieseam.
      Te pup si eu, Carmen draga! Numai de bine!
      Imbratisari si pupici din sens invers: de la quattro pentru trio! 💞 💖 🐾 🤗

      Ștergere
  2. Doar ca, in general, oamenii nu mai stiu nici de frica, nici de rusine... si cei care comit ce comit nu prea sunt impresionati de fortele de ordine. Din pacate...
    Asta imi aminteste de ce am vazut acum cativa ani la Protv. Cativa ani buni. prin 2004-5 cam asa. Era o tipa care fuma si arunca tigara pe jos. Filmata. O intreaba reportera de ce face asta, la care individa o sfideaza, ca ce face. Pai aruncati pe jos... Nu am facut asa ceva - filmata da? :))).
    Cam asa.
    Dar da - ai dreptate. Ar trebui sa fie mai multi, mai instruiti, mai activi, mai respectati.. sau macar sa fie mai prezenti.
    Pupici :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand e vorba sa li se ia din bani - prin amenda - unii se vor gandi de doua ori, si nu de frica; cei care n-au bani de paine si sunt amendati... paguba-n ciuperci (din ce sa plateasca amenda? si stiind asta probabil ca vor repeta fapta). :-(
      Iiimmm... Nu prea iau in seama filmarile-exemplu de genul amintit de tine. Stiu cum fac unii "jurnalisti" si azi - sa aiba ceva "tare". In anii 1990 si inceputul anilor 2000 se practica la greu "teatrul" si apoi dat ca "stire", ca exemplu etc.. Nu afirm ca n-ar fi pe bune intamplarea, o iau sub beneficiu de inventar.
      Multi sunt, dar nu unde ar trebui sa fie. Pregatiti? Cei de la "locala"? Ca la militieni (in foarte mare proportie), pe vremuri, cand mergeau "cadrele" prin uzine si intrebau (barbatii) "care vrei sa fii militian?" Doar ca azi dau o proba "de sport", ceva gramatica si nu mai stiu ce...
      Pupici! 💗

      Ștergere
  3. Los politicos en cualquier pais son terribles. Te mando un beso.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sí. Y este aspecto se ve cada vez con más claridad.
      Te mando un beso.

      Ștergere
  4. Olá Diana!

    Os políticos só querem governar para o seu bolso.
    A população sempre paga o pato
    Tenha uma semana repleta de luz
    abraços Loiva

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Olá Loiva!
      Oh sim! Verdadeira sua observação! Acho que eles querem nos também assumamos suas funções – eles só querem o dinheiro.
      Obrigado! Desejo-lhe dias repleta de luz!
      Abraços.

      Ștergere
  5. Aoleuuuu! Imi amintesc cum ne indemnau si aici sa param pe cei care nu respecta "ordinele de sus". Cica, o mama si-a parat fiica si ginerele care venisera di strainatate si n-au stat in carantina! Nu cred "vrajeala" asta, dar uite ce pot zice unii pentru a-i determina pe altii sa parasca. :-( Daca tot au testat obedienta populatiilor macar sa fi fost temeinic testul. :-))
    Teoria ferestrelor sparte! :-)) Oricat de disciplinat e cineva in tara lui e posibil sa se comporte in alte parti in functie de... comportamentul localnicilor: daca sunt gunoaie aruncate la intamplare si mucuri de tigara in nisip... o fac si ei.

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.