Ideea pentru acest ornament din polistiren a fost ceva în genul Oul lui Columb.
În cartea sa Istoria lumii noi (1565), istoricul și călătorul italian Girolamo Benzoni, relatează o intamplare de care a avut parte navigatorul Cristofor Columb, descoperitorul Americii.
Navigatorul se afla la o petrecere cu mai mulți nobili spanioli; principal subiect de discuție era descoperirea Lumii Noi. Celebrul navigator a suportat ironiile unora dintre comeseni, răutățile lor – aceștia afirmau ca, din moment ce America există, oricine ar fi putut ajunge acolo, dacă s-ar fi gândit.
Cristofor Columb nu le-a dat replica dar, la un moment dat, a rugat sa ii fie adus un ou și i-a întrebat pe comeseni care dintre ei ar reuși sa așeze oul vertical, pe unul dintre capete. Au încercat pe rând, dar n-au reușit. Atunci, Columb a lovit ușor oul la unul dintre capete și l-a așezat în poziție verticala. Povestitorul spune ca nobilii ar fi zis că așa s-au gândit și ei, iar replica celebrului navigator ar fi fost: Cu siguranță; trebuie doar să vă treacă prin cap.
Altfel spus: după ce o fapta a fost făcută, toată lumea are impresia ca știe cum s-o facă – acesta este înțelesul expresiei. Sau... după război, mulți viteji se arată.
Așa și eu, cu ovalul și biluțele din polistiren! Mi-a venit ideea ornamentului după ce am văzut ce a făcut Suzana folosind șiraguri de margele. E drept, n-am ales margele pentru a decora, dar fără acea inspirație m-aș fi uitat și acum la ovalul alb din polistiren descoperit în trusa exploratorului creativ.
Pe oval am lipit – cu prenadez! - biluțe din silicon descoperite în cuibul din bradul-calendar de Advent din ziua 4.
Prenadezul aproape ca dizolva polistirenul – arata ca și cum ar avea arsuri cicatrizate – dar biluțele s-au lipit perfect. Am imprastiat bilutele intr-o cutie apoi am "uns" ovalul cu prenadez si l-am presat peste bile (bilele mai mari le-am omis pentru ca nu se lipeau bine cele mici).
Printre ele, pentru ca nu am putut lipi biluțe pe întreaga suprafața, am presărat sclipici auriu și argintiu. Marginile ovalului le-am vopsit cu oja argintie. Agățătoarea este dintr-o agrafa pentru prins hârtii.
Cu acest ou al lui Columb ma prezint în jocul Adventul Exploratorului Creativ.
Te salió muy lindo. No conocía la anécdota de Colon. Te mando un beso.
RăspundețiȘtergereGracias!
ȘtergereRecordé la anécdota en esta ocasión, pero tuve que buscar la fuente. :-)
Te mando un beso.
Oul à la Columb creat de tine este o adevarata bijuterie! Absolut superb! O decoratiune care va atrage privirile ca un magnet, atunci când va fi agatat în brad. Felicitari!
RăspundețiȘtergerePupici si imbratisari de la Trio pentru Quattro 😘🐾🤗💞
Sa stii ca am vazut niste chestii legat de polistiren si cum il dizolvi cu niste adezivi si faci un compus util la reparatii plastic. trebuie sa reiau...
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru citare, Diana draga! Mi se pare deosebit cum arata bilutele lipite, chiar daca baza s-a transformat prin lipire. Poate asta o face si mai interesanta.
Mi-a placut si povestea cu oullui Columb... M-am amuzat insa a atat de corect
spus... Cred ca si Didi s-a gandit in felul asta!
Pupici si o zi frumoasa! ❤️😘
Tare mai ești inventivă! 🙂 Mă bucur de toate decorațiunile tale. Spor să ai, Diana dragă!
RăspundețiȘtergereInteresant oul tău. Eu încă nu m-am gândit ce să fac cu el, oricum forma este o provocare.
RăspundețiȘtergereIMi place Oul lui Columb ..hihi...ti-a iesit chiar bine! Este un ornament foarte grăgut. Felicitări și spor în continuare!Pupici
RăspundețiȘtergereDraga mea, oul tau ma duce cu gandul la o bezea uriasa, presarata cu bombonele cipi...
RăspundețiȘtergereZau de nu!
Oricum mi-a placut mult ideea si mi-a facut placere sa citesc despre vitejii care se arata dupa :D.
Iar decoratiunea - e super. Eu inca nu m-am gandit ce voi face, din simplul motiv ca inca nu am acces la toate materialele. Mi le aduce Mami.. cu taraita :))). Dar important este ca mi le aduce.
Pupici cu drag si felicitari. Ai facut o decoratiune ce arata... delicios :D.