Din romanul Cavalerii Pardaillan, (recitit de curând, după vreo 30 de ani de la prima lectură) de Michel Zevaco, vol II, Editura Octopodium, București, 1992, am copiat un fragment despre... farmecul vieții în sărăcie. E posibil ca pentru cavaleri aventurieri sărăcia să fi avut farmec pe la sfârșitul secolului al XV-lea, in vremea domniei lui Carol al IX-lea, al cincilea copil din zece, al Caterinei de Medici cu Henric al II-lea al Franței. Doar in romanele de aventuri sărăcia poate fi pitorească... Poate avea farmec și pentru sihaștri, pentru "călugării cerșetori" (cred că membrii din ordinele călugărești mendicante - din lat. mendicare = a cerși - nu mai sunt văzuți la cerșit așa des ca în Evul Mediu).
- Curaj, cavalere! Curaj, pe Pilat și pe Barabas! Înțeleg eu bine ce te preocupă și de ce; râzând să-ți rupi fălcile, ai ochii plini de lacrimi... Suntem foarte săraci, așa-i? Ehei, cavalere, pentru noi, pentru cei zămisliți dintr-un asemenea aluat, mizeria este cea mai bună tovărășie, o amantă veselă, ea este cea căreia îi datorăm ochiul cutezător, picioarele puternice și mâna de neînvins! Ascultă-mă, cavalere, cu atenție: nu mi-au plăcut niciodată câinii grași care, atașați de blidul de mâncare cu un lanț zdravăn, trăiesc și mor sclavi cum s-au născut! Simpatia și admirația mea le-am dăruit întotdeauna (...) lupului care, slab și cu ochii strălucitori, străbate in goană pădurile îmbătat de frumusețea libertății. Privește-mă, cavalere: eu însumi sunt (...) un asemenea lup. La dracu! când am spada în mână mă simt egalul regelui! În șaizeci de ani de mizerie am trăit mai mult decât o oarecare familie de burghezi sau de gentilomi într-o viață întreagă, ba chiar de-a lungul mai multor generații! Ce e viața, dragul meu? Vântul care bate, ploaia ce cade, câmpiile in care se înfige mușcător plugul, dealurile pe care mă avânt călare, întreg pământul, văzduhul pe care-l respir, bucuria de a pleca și de a reveni, de a fi un stăpân efemer al clipei care trece, al tuturor lucrurilor atât de minunat de frumoase pe care ni le oferă în dărnicia ei Natura... asta-i viața, cavalere, asta-i adevărata fericire! Tot restul nu este decât nenorocita și nedemna legătură care îl ține pe câine în apropierea blidului său amărât! Orașul, Parisul, viața printre oameni care urăsc, printre femei care zâmbesc, viața lipsită de orizont și prostească, cu munca ei chinuitoare de zi cu zi, destinată numai să-ți asigure blidul pentru mâine, vai, cavalere, asta nu e viață, ci e moartea în fiecare clipă! (...)
Postarea e pentru Citate favorite, joc găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.
Poate că Pardaillan tatăl greșește în privința sărăciei, dar cred că e aproape de adevăr descriind viața.

Nu am citit cartea, însă am mai auzit de ea, cred că va trebui să o citesc și eu, deoarece pare interesantă.
RăspundețiȘtergereÎmi place foarte mult citatul care răspunde la întrebare: Ce e viața, dragul meu?
Să ai o zi plină de zâmbete și voie bună! Pupici
Roman de "capă și spadă", cu răpiri de domnițe, intrigi de Curte... și printre toate și unele cugetări. 😊
ȘtergereȘi în astfel de romane sunt unele reflecții, ale personajelor... În tinerețe, cred, am trecut peste fără să îmi fie atrasă atenția. 😃
Îți mulțumesc, Mihaela! 😘 La fel! Start bun in weekend! 💗
Fascinanta si perfect adevarata, viziunea despre viata, a cavalerului Pardailean tatal.
RăspundețiȘtergereUn weekend magic, minunat, în toate aspectele binecuvântat!
Așa consider și eu, și mă gândesc că nu-i deloc ușoară o viață de gen, dar... libertatea necesită "sacrificii". 😊
ȘtergereÎți mulțumesc, Iosif! La fel și pentru tine!
Asta da lectura. Ce bine ca ai reluat-o! Mi se pare o viziune conectata
RăspundețiȘtergeresi la prezentul nostru cumva. In care pare ca lungimea latului se strange tot mai mult. Si tot am senzatia ca nu se simte asta si nu prea
inteleg de ce!
Multumesc pentru frumoasa surpriza, Diana draga!
Sa ai un final de saptamana sarbatoresc, sub magia Sfantului Nicolae!
Pupici!❤️😘
Îmi plac și azi astfel de romane de aventuri - "capă și spadă" - și sunt altele care îmi atrag atenția, pe lângă "povestea cavalerească". 😊
ȘtergereȘi azi e posibilă o viață de nomad, doar că în alte condiții. 😊 Sigur că lațul se strânge, dar nu prea pare să ne deranjeze, altfel decât la nivel intelectual, să zic așa. Vorba unei vecine: "dacă își găsește o poziție bună, omul se simte bine și spânzurat". 😃
Cu plăcere!
Mulțumesc, la fel, Suzana dragă! 😘💞 Pupici!
Într-adevăr, un fragment deosebit, Diana draga! Ce e viața?!... Cum era „atunci”? Cum e acum?! Clasele sociale erau clare... acum?! Poate nu le mai vedem la fel de tranșant, dar ele există: bogați care nu reușesc să consume averea moștenită și săraci care trag la jug, prinși în sistem, ca niște cai cu ochelari.
RăspundețiȘtergereȘi aici e drama noastră: nu mai suntem săraci „liberi”, ca lupul-cavaler, noi suntem sclavi ai confortului și ai rutinei....Nu ma consider săracă, dar sunt "programata"! Muncesc zi lumina, castig bani, și totuși trăiesc de pe o lună pe alta. Sistemul îți dă iluzia de siguranță, dar în realitate îți fură libertatea. Suntem dresați să credem că asta e viața: să alergi după facturi, după rate, după blidul de mâine.
Cavalerul Pardaillan spunea că adevărata fericire e să simți vântul, ploaia, să te bucuri de natură și de moment. Noi am pierdut asta. Am schimbat libertatea pe confortul sclaviei. Și mă doare să recunosc: eu însămi sunt prinsă în acest mecanism, cu ochelari de cal, prinsă la jugul pus de sistem...Mi as dori sa arunc ochelarii de cal, sa privesc libera orizontul... Fara griji, fara frici...Frica este instrumentul cu care suntem tinuti in jug!!!
Nu mi as dori sa huzuresc, asa ca bogătașii care nu mai stiu ce sa faca de plictiseala ( acesta e un alt pericol pentru noi, saracii! Sa ajungem sa fim "jucariile" bogatasilor plictisiti....), dar mi as dori sa nu am grija zilei de maine! Rar imi permit sa gandesc asa....
Ma opresc aici, ca altfel scriu un roman 😉😇😂 Pupici si imbratisari de la trio pentru Quattro 😘🍀🐾💞🫶🏻🤗
Îmi face plăcere să citesc romane, Carmen dragă! 😊
ȘtergereDin păcate, există și azi clase sociale, chiar dacă evităm să folosim sintagme gen "de jos, de mijloc, de sus"... Nasol e că cele "de sus", sunt formate, in mare parte, din parveniți ignoranți și lacomi, sclavi ai propriilor averi. 😉
Avem nevoie - de fapt, vrem - să avem lucruri, să facem una alta... și ne înhămăm de bună-voie... E o situație din care nu putem ieși - de fapt, putem, dar cu ce preț! 😊 Personal, nu-mi pot asuma prețul, nu mă simt capabilă să trăiesc ca... nomad.
Eee! Cei mai mulți știm că viața e mai mult decât blidul cu mâncare, facturile de achitat... 😊 și ne bucurăm de ea... printre picături.
Chiar și la jug, unii avem ochi și pentru Natură și chiar dacă nu ne bucurăm de o libertate ca a lui Pardaillan, stim că există și... măcar ne-o putem imagina. Slabă consolare, da. Totuși, pentru obiectivitate: știm ce ne ține la jug. 😊 Ai scris și tu: suntem sclavii rutinei, ai confortului... Fric de boala - că nu avem bani de tratament - frica de foame, dorința de a face, de-a avea ne țin sclavi. Azi - deși nu imposibil - e greu de imaginat o viață în libertate, independenți la modul aproape absolut, bazandu-ne numai pe "brațul propriu". 😊 N-aș vrea sa fiu supusă la o astfel de încercare! 😃
Vreau să cred că (încă!) nu suntem jucăriile cuiva. 😊
Îți mulțumesc (și) pentru interes! Îmbrățișări și gânduri bune de la quattro pentru trio! 😘🐾💞☕💕🍀💗🌹💖
Mă tem că, în curând, vom deveni cu toții lupi...
RăspundețiȘtergereChiar dacă slabi, ca lupi, ne-am bucura de libertate. Apoi, fiind toți lupi, poate că nu ne-am mai sfâșia între noi. 😊
ȘtergereParece un libro interesante, me gustaron las citas. Te mando un beso.
RăspundețiȘtergereNovela de aventuras. No hay muchas reflexiones en el libro, pero podemos deducir mucho. 😊
ȘtergereTe mando un beso.