Printul intunericului

Veghea-nchisa de sub frunte,

Descantate-n timp poteci,

Cearcanele ce-ngusteaza

Vagauni de gand batute…

Prin ecouri repezi,

Singur

Cautand drumul spre munte.

(autor C.R.)

Cei sortiti ranii prevestesc trezirea printre zei atavici ce-si molipsesc supusii sa isi poarte crucea. Valul isi va dezveli umbra ca un zvon la marginea parerii, dar prea tarziu… ca la rascruce, in vartej, un suflet moare.

Risipiti in nesfarsit ingerii intunericului prevestesc slobozirea temerilor in repaos amenintand ca peste minte sa sufle, curand, haos. Urma vremii se distinge printre randurile scrise de o mana acum uscata. Raza soarelui ascuns si-a ars slova prea adanc si-a ramas doar o dara solitara abia vazuta de sub geana. Crusta luminii e secata la izvor…

*

Amintiri demult apuse scormonesc in jar nestins cu rautatea unui print intunecat care vrea sa-si reintregeasca armata. Cand din lanturi a scapat sclavul lui mai luminat si in lume a plecat, liber cu vointa lui, ceata sefilor de iad s-a mobilizat. Au sfaramat cu fulgere gata plesnite orice sansa de reconciliere… incercand ca sub taisul vietii sa interzica o coroana pentru un nou eu.

Citind povestirea despre batranul intinerit, pestisorul fermecat si motanul cel chior mi-a revenit zambetul in coltul buzelor. “Daca as fi tanar…” Si tineri suntem toti, la orice varsta, daca dorim sa mai fim tineri. Uneori e obositor sa fim tineri – dar aceasta stiu numai batranii. Ar trebui sa ne amintim mereu visele tineretii… dar nu chiar toate, as spune… Unele sunt periculoase prin aceea ca nu le-am mai putea indeplini iar altele nu le-am mai dori indeplinite. Acum stim ca nu intotdeauna este bine sa ni se indeplineasca dorintele. Cel putin unii devin constienti ca nu tot ceea ce-si doresc le si este de folos pe termen lung. Dar tot nu vom sti, si tot vom dori… Poate ca dorintele sunt… pedeapsa spre lumina.

Printul intunericului asteapta mereu la raspantie si zambeste ironic, incurajand dorinte gresite si inarmat cu rabdare spera ca – mai devreme sau mai tarziu – va putea atinge sufletul acela… Ce nu stie, insa, este ca acel suflet nu e atins… Mintea si sufletul sunt chestiuni separate – ceea ce printul intunericului nu va intelege vreodata. Amintirile grele ale omului pot rabufni mai des sau mai rar, dar sufletul are alte reguli: nu e atins de o asa-zisa ratiune care deruleaza scenarii incercand sa analizeze trairi sau intamplari… Mintea incearca sa-i spuna sufletului “acum trebuie sa te doara” – in ideea, absurda, ca asa ar trebui sa fie. Si sufletul se incapataneaza sa ramana senin, imperturbabil. Mintea indeamna la revolta… indeamna la cele mai rele lucruri… Asimileaza tipare si incearca sa le potriveasca fortat, analizand prin comparatie. Dar mintea nu poate vedea sufletul, nu poate intelege legea care il guverneaza. Si in acele momente mintea incearca sa preia controlul… Niciodata mintea nu va putea domina sufletul. Lacrimile pe care ochii le varsa uneori sunt apa curata care spala sufletul si ne feresc sa devenim clepsidre in care nu mai curge nimic.

O zi in care te lupti cu demonii trebuie sa fie o zi a victoriei. Printul intunericului nu are putere atunci cand lumina sufletului reuseste sa razbata, chiar si numai ca o raza subtire – asa ca povestea cu… motanul chior. Vantul trecutului devine atunci o adiere calda ce nu mai poate face rau si aripile care pareau smulse isi fac datoria si infrunta zborul din nou si nu ne mai ineaca in rutina.

Demonii nu se ineaca si nici nu se sufoca… Doar ingerii luminii ii pot invinge. Dar unde sunt acesti ingeri?

Oamenii sunt intr-o viteza nebuna – de parca s-ar grabi sa ajunga mai repede in moarte… Nimeni nu asculta pe nimeni; nimeni nu vorbeste cu nimeni… Insiram cuvinte golite de sens doar pentru a ramane “membri ai societatii”, iar la un moment dat nici asta nu ne va mai interesa….

Unii incearca sa isi faca foarte multe cunostinte mai mult pentru a fi siguri ca traiesc… Acestia pot avea senzatia vietii daca si numai daca pot spune ca au multi amici – pentru acestia “valoarea  personala” le e data de “cantitatea” amicilor – calitatea nu conteaza pentru ei…

Prea multi sunt sub vraja printului intunericului.