Invata sa te regenerezi. Forta Naturii

Cu inceputul fiecarei primaveri, pe planeta noastra isi reincepe actiunea forta, care porneste si iradiaza de la soare. Ea patrunde in tot ceea ce este organic si in primul rand in om – cel mai inalt, cel mai complex si totodata cel mai susceptibil organism intelectual. […] La ivirea primaverii se produce si in noi un fel de “naparlire”! Atunci eliminam vechea substanta care nu mai poate fi asimilata acum si intuim o alta noua, in cazul in care, se intelege, acordam fortei regeneratoare posibilitatea de a actiona binefacator asupra noastra. In acest timp e bine ca trupul nostru sa inceteze a mai lucra, asa cum inceteaza la animale, pentru ca tot ce e viu are nevoie si de odihna.

Dar cum sa faca omul modern asa ceva? Cum sa-si neglijeze indeletnicirile, sa se priveze de painea cea de toate zilele pentru a se da pe sine “reparatiei primaverii”? Hotararile omenesti nu sunt intotdeauna cele mai firesti. Atunci cand natura ordona “la odihna”, omul raspunde “la munca”, aruncandu-se singur in oceanul suferintelor.

Nu exista granita intre spirit si materie! Materia este expresia gandului accesibil simturilor noastre externe.

Nu trebuie sa fim mereu “in plina uniforma de parada”; cateodata, ba chiar adeseori, trebuie sa ne luam libertatea de a lasa sa se mai odihneasca bunele noastre maniere, ale corectitudinii si ale cerebralului si a spune tot ce ne trece prin cap, prostii, trivialitati chiar, fara sa ne fie teama ca vom fi supusi unei critici oarecare, unei atitudini dispretuitoare.

Trebuie sa vrem sa ne pastram nepasarea inerenta tineretii, tinuta, vioiciunea, gratia si puterea trupului nostru.
(In zarea nemuririi, Prentice Mulford, Ed Lotus, Bucuresti 1992; traducere de Alexandru E. Russu)

Invata sa te regenerezi! :)

Un fel de istorie a sarutului

Istoriceste discutand, se pare ca sarutul nu dateaza de cand este omenirea, fiind "inventat" in urma cu "numai" cateva mii de ani cand, de la caz la caz, a simbolizat fie o dovada de respect fie o dovada de prietenie. Cert este ca nu se stie exact cand a aparut primul "sarut de iubire".

Pentru antici sarutul era un semn de prietenie, in timp ce englezii, cu 500 de ani mai tarziu, chiar daca se cunosteau sau nu se sarutau pe obraz. Secolul al XVII-lea si marea ciuma aveau sa inlocuiasca obiceiul sarutului cu ridicarea respectuosa a palariei. Intr-un dictionar din secolul al XVIII-lea apare o definitie nostima a sarutului: "sarutare (sau lins pe bot, sau plescait de buze) fiind o izbire sau unire inflacarata provenita din iubire in care gura unuia apasa atat de tare pe gura celuilalt incat la dezlipirea buzelor se aude un zgomot de placere".

In evul mediu o sotie care ar fi sarutat alt barbat decat sotul ar fi fost supusa oprobiului public, desi se cunosc multe cazuri din secolul al XIII-lea in care atunci cand un barbat pleca in calatorie femeia nu-l saruta la despartire numai pe sotul ei ci si pe insotitorul acestuia. Fapt divers: un tribunal englez din secolul al XVI-lea a condamnat un sot care-si batea nevasta la a o… saruta de doua ori pe zi; in caz de nerspectare a sentintei respectivul urma sa execute o pedeapsa intr-o tabara de munca. Ghiciti? Barbatul a ales munca!

Sarutul a fost pentru prima data studiat la inceputul secolului XX, de istoricul Ernest Crawley. El il considera “o expresie universala a sentimentelor de afectiune, iubire sau venerare”, categorisind in acelasi timp simtul tactil ca pe “mama simturilor“. 

Kristoffer Nyrop categoriseste saruturile in mai multe tipuri, desi specifica faptul ca acestea depind de la o cultura la alta sau de la o tara la alta. Ca exemple:

Sarutul adolescentin

In majoritatea culturilor se considera total inofensiv sarutul intre adolescenti la petreceri, intalniri sau jocurile acestora care il implica. Sondajele arata ca sarutul este a doua forma de intimitate fizica practicata de adolescentii din Statele Unite, dupa tinutul de mana.

Sarutul erotic

Considerat o cale importanta de a ne transmite sentimentele si dragostea. Kristoffer Nyrop il descrie in cartea sa “Sarutul si istoria sa” ca pe “un mesaj exaltant de dragoste, dragoste pururi tanara, rugaciunea arzanda a dorintei fierbinti, care se naste pe buzele indragostitilor, iar de acolo creste”. Este nevoie de ceva mai mult de simpla apropiere. Este nevoie de intimitate, tocmai de asta indragostitii tind sa se retraga in locuri ferite de aglomeratie, dupa cum remarca psihologii. 

Sarutul ritualic

De-a lungul timpului, oamenii au folosit sarutul ca pe un gest ce arata devotamentul, supunerea sau respectul. Diverse culturi l-au ridicat la rang de ritual de venerare, iar altele l-au pastrat ca gest simbolic, cum ar fi traditiile religioase, care exista inca din Islamul sau Crestinismul timpuriu si care se pastreaza pana astazi, in forme aproape nemodificate. Sarutam icoane, mana preotului sau anumite obiecte. Unele secte au interzis, astazi, sarutul de despartire catre persoanele decedate.

**

Oamenii din zona de Sud a Oceanului Pacific, pe teritoriul insulei Mangia, nu au cunoscut sarutul pana pe la inceputul anului 1700, la sosirea europenilor.

Mentionarea primului sarut intr-un document istoric dateaza de prin 1500 i. Chr.

In jurul anului 350 e.n., sarutul este din nou mentionat in poemul epic indian "Mahabharata" ca fiind un semn de afectiune intre oameni.

Dupa Christos, in sec. al VI-lea, Kama Sutra vorbeste deja de binecunoscutul sarut, sub forma a trei variante in functie de reactia care se asteapta la acest act.

Aceste trei feluri de sarut sunt amintite si de vechii greci si romani.

In Imperiul Roman, fiecare asemenea sarut avea alta denumire, in functie de bagajul de senzatii: osculum, basium, saviolum. In Evul Mediu, biserica catolica l-a interzis, fiind acceptat doar ca marturisire a iubirii fata de Christos.

Potrivit antropologilor, grecii antici au invatat despre sarut abia dupa ce Alexandru cel Mare a invadat India in 326 e.n.

In Imperiul Roman, oamenii obisnuiau sa-si sarute prietenii, membrii familei si partenerii de viata. Se pare ca odata cu ei a aparut si sarutul pasional care l-a inlocuit pe cel platonic.

De-a lungul istoriei, diferitele culturi au facut din sarut un gest solemn. De exemplu, sarutul pe care tinerii casatoriti si-l dau la sfarsitul oficierii slujbei religioase a fost considerat inca din perioada Imperiului Roman ca un legamant pe care cei doi il faceau unul fata de celalalt si amandoi in fata lui Dumnezeu. Un obicei care se pastreaza si azi.

In China si Japonia, saruturile erotice nu aveau loc niciodata in public. Desi existau, ele trebuiau ascunse in spatele unei cortine, contrar a ceea ce se intampla in Europa sau Statele Unite. Pana dupa Razboiul Pacific, statuia lui Rodin, intitulata “Sarutul” a fost interzisa expunerii in public.

In tarile mediteraneene sarutul pe obraz indeplineste rolul de salut atat pentru femei, cat si pentru barbati, fara a conta sexul celuilalt si este folosit chiar si atunci cand participantii fac cunostiinta pentru prima data.

In Italia si Franta oamenii sunt extrem de relaxati cand vine vorba de sarutul conventional. Ei stiu cand sa sarute si de cate ori. Pentru ei sarutul nu este o actiune de care sa se rusineze si, prin urmare, nici ceva care trebuie camuflat.

In state precum Marea Britanie si Germania, gestul sarutului pe obraz se practica intre femei, dar si intre acestea si barbati, daca se cunosc foarte bine sau sunt rude. In aceste regiuni, regula cere ca barbatii sa nu se sarute pe obraz - pana acum cativa ani, sarutul pe obraz intre barbati era un adevarat tabu in Anglia. Prin 2008 s-a dorit interzicea sarutului in gara, intr-o localitate din Marea Britanie.

Numarul de saruturi pe obraz variaza de la o regiune la alta. Pentru scandinavi, un singur sarut este suficient, in timp ce francezii sunt renumiti pentru sarutul dublu (unul pe obrazul stang, altul pe cel drept). Olandezii si belgienii prefera sarutul multiplu, cuprinzand cel putin trei saruturi.

Francezii sunt campioni europeni in domeniul sarutului atat in ceea ce priveste rolul pe care il joaca acesta in viata lor, dar si cand ne gandim la interesul pe care il arata subiectului.

A existat o vreme in care lucrurile stateau altfel: pe cand francezii treceau drept retrasi englezii erau considerati ca fiind cei mai pupaciosi din Europa.

In 1466, un nobil boemian, Leo von Rozmital a consemnat ca in Anglia se obisnuia ca atunci cand oaspetii ajungeau la un han, hangita si toti membrii familiei sale sa mearga si sa-i intampine - si oaspetii trebuiau sa-i sarute pe toti; a mai observat ca la englezi acest gest avea acelasi rol pe care il are in alte parti stransul mainilor.

Pe cand a vizitat Anglia in 1499, olandezul Desiderius Erasmus i-a scris prietenului sau Fausto Andrelini (poet italian) sa vina repede in Anglia pentru ca aici sunt fete cu chip de inger, atat de supuse si de blajine incat le vei prefera de departe muzelor tale. In plus, exista aici un obicei niciodata suficient laudat. Ori de cate ori vii, toata lumea te intampina cu un sarut; cand pleci, se despart de tine cu alte sarutari; daca te intorci, te saruta din nou. Vin sa te viziteze, iar pupaturi; cand pleaca, trebuie sa-i pupi tu. Oriunde te-ai intalni cu ei, sarutari din plin; in fine, oriunde te-ai intoarce, nimic altceva decat sarutari.

Nicander Nucius, un calator grec, scria, tot despre englezi: Dovedesc o mare naturalete si absenta oricarei gelozii in comportamentul lor fata de femei. Nu numai ca membrii aceleiasi familii se saruta pe gura, dar o fac la fel de bine si cu oamenii care le sunt complet straini.

In Anglia, declinul sarutului – sa-l numesc astfel - a inceput in secolul al XVI-lea, dar a continuat sa supravietuiasca pana la Restauratie. Considerat invechit, obiceiul sarutului fusese abandonat de ceva vreme de catre francezi, iar cand Iacob II s-a intors in Anglia a introdus si aici eticheta franceza, inclusiv repulsia fata de sarut.

Foarte curand, curtenii si nobilii britanici au inceput sa abandoneze obiceiul sarutului in favoarea plecaciunii, adoptand “atitudinea rafinata si rezervata” a… francezilor.

Dupa parerea lui Vaughn Bryant (profesor de antropologie la Universitatea din Texas), popularitatea sarutului se explica prin incarcatura emotionala pe care o induce.

Buzele si limba sunt parti ale corpului nostru care datorita numeroaselor terminatii nervoase de aici sunt cele mai sensibile.

Pe de alta parte, in timpul sarutului se elibereaza endorfine si hormoni. Acelasi profesor afirma ca prin miros ne testam partenerul, il evaluam ba, mai mult, unii compusi ai salivei au rol in cresterea libidoului.

Tot astfel, in cazul eschimosilor, frecarea nasului si mirosul specific al fiecarui ten ajuta la ”examinarea” partenerului.

Rachel Herz, profesor de psihologie: "Mirosul organismului nostru poate furniza date legate de starea imunitatii lui. Se poate imagina, deci, ca rolul sarutului nu este sarutul in sine ci acela de a simti, intr-o forma oarecare, mirosul natural al partenerului".

Sarutul are si dezavantaje: mai multe sute de feluri de bacterii se pot schimba dintr-o gura in alta, in timpul unui sarut cu limba.

Definitii ale sarutului:

- punctul pe “I” din “a iubi” ((Edmond Rostand);

- actul de nastere al idilei (Balzac);

- graiul fara cuvinte al inimii (Shakespeare);

- picatura ce umple cupa iubirii (Tolstoi);

- inceputul si sfarsitul dragostei (Goethe);

- inima adusa pe buze (Gorki);

- scanteia ce aprinde focul amorului (Musset);

- rendez-vous-ul a doua perechi de buze (Tristan Bernard);

- maruntisul cu care dragostea isi face platile (B. Show)

Statistici:

In "Guiness" se pomeneste un "pupic" de 185 de secunde dintr-un film facut la Hollywood, precum si despre P.P.Hobson (1870-1937), fost ofiter de marina americana, care la Chicago a fost sarutat de 10 mii de femei in timpul paradei care omagia curajul lui in razboiul americano-spaniol.

Primul film in care a fost filmat un sarut a fost "The Kiss", in 1896, iar protagonistii au fost John C. Rice si May Irwin.

Cel mai mare numar de persoane sarutate de un singur om s-a inregistrat in 1990, la un festival din America. Atunci Alfred Wolfram a sarutat 8001 persoane in 8 ore (cam 16 persoane pe minut).

Chile detine recordul cu cel mai mare numar de oameni care s-au sarutat in acelasi timp si in acelasi loc. Evenimentul a avut loc in 2004, cand, in capitala Santiago, 4.000 de cupluri s-au sarutat in acelasi timp.

O femeie saruta, in medie, 29 de barbati pe tot parcurul vietii si fiecare persoana petrece, in medie 20.160 minute (doua saptamani) sarutandu-se.

Cel mai lung sarut din lume a durat 130 ore si 2 minute.

66% la suta dintre oamenii inchid ochii atunci cand saruta.

Un sarut obisnuit ajuta la arderea a 2 calorii, pe cand un sarut "frantuzesc" elimina 5 calorii.

Varsta medie la care o persoana experimenteaza primul sarut este 14 ani.

Resurse: diverse articole, wikipedia, Istoria secreta a sarutului, de Julie Enfield (autoarea e de parere ca "un sarut ne poate spune totul despre iubire”), Ed Elena Francisc Publishing

Vezi si: Amorul e mai tanar decat umanitatea

Amorul e mai tanar decat umanitatea

Amorul nu s-a nascut odata cu umanitatea, ca foamea, setea sau placerea carnala. In caverna primitiva masculul era supus dorintei elementare, satisfacuta de posesiunea femelei care era supusa si nu suferea de pe urma acestei sclavii fiindca omul – la fel ca si celelalte animale – nu-si maltrata femela, cu exceptia violentei de ritual cand o rapea. Masculul proteja femela insarcinata. A fost necesar – fara indoiala – un grad mai avansat de civilizatie pentru ca femeia sa fie batuta de barbatul ei – cand se spune ca ne "intoarcem la natura". Dar tigrul nu e brutal cu tigroaica, nici leul cu leoaica, iar pisica indragostita e cea care zgarie motanul pe nas. Cata vreme stramosii nostri din caverne au ramas brute relatiile dintre sexe erau simple: urmarire, impreunare, gestatie, nastere. Tatal proteja copii si mama – sau mamele (aceste femei erau un fel de cireada sacra de vite, viitorul clanului, al tribului depindea de ele). S-ar putea crede ca "sotul" lor le iubea ca pe niste bunuri de pret, jinduite de vecini. Calatorii pretind ca gorila africana e remarcabila prin virtutile sale de bun sot si bun tata. El construieste "cuibul" intre crengile cele mai inalte, unde isi adaposteste familia, in vreme ce el insusi vegheaza jos, la radacina pomului. Stramosul nostru ar fi putut avea aceeasi solicitudine. Dar nefiind gorila ii era interzisa fericirea simplicitatii – el reflecta, rationa, schimba, degusta lucrurile, dorea mai mult decat avea, fara sa stie prea bine de ce. Nenorocitul era prea inteligent pentru a fi intr-adevar un intelept. El visa sa cunoasca atat cauzele prime cat si telurile ultime, ridica altare pentru zeii sai, inventa artele, scobind lemnul. Si tot el a inventat amorul.

In ziua cand in loc sa rapeasca o femela barbatul i-a oferit un colier de os sau de scoici, in scopul de-a o face sa vina singura la el – ca si cand n-ar fi fost deloc fortata – in ziua in care a dorit de la ea un suras, o mangaiere, ca simulacrul unui liber consimtamant, in acea zi s-a nascut amorul din bestialitate.

Voiai sarman salbatic sa obtii prin salbaticia ta placerea noua de-a apare chiar in fata ta victorios, cu prestigiul sporit, mai frumos si mai robust decat fratii tai. Voiai ca neputand sa spuna "nu" ea sa se prefaca a spune "da"? Intelegand lectia si simtind avantajul pe care i-l daruiai ea scoate, sigur, si de aici un beneficiu. Ce a facut oare salbaticiunea ta? A lasat sa-i cada colierul. A fugit spre salcii – daca existau salcii pe atunci – si trecand prin frunzisuri ea te-a vazut venind furios si nelinistit in furia ta. Cand in sfarsit ai prins-o, ea a indraznit sa se poarte ca pisica: te-a zgariat pe nas. Apoi a cedat spunandu-ti: "Tu esti cel mai frumos, mai puternic si mai bun decat toti ceilalti". Tu ai gandit ca ea gandeste chiar asa. E posibil sa fi gandit asa.

Posibile definitii ale amorului:

"Poezie a simturilor" – Balzac;

"Copil gata sa se nasca" – Louis Menard;

"Cursa a geniului speciei" – Schopenhauer.

Dar nu am putea spune ca amorul e imaginatie adaugata instinctului? Placerea senzuala va fi suficienta sa formeze capcane in care barbatul si femeia se prind. Copilul nu are nevoie de amor pentru a se naste, iar iubirea nu are nevoie de copil pentru a exista. Amorul nu se confunda cu institutia casatoriei, care a fost instituita pentru scopuri sociale, morale si religioase – casatoria poate fi poarta de aur, dar nu e o conditie esentiala. Legislatorii si moralistii stiu bine acest lucru cand incearca sa legitimeze amorul, fixandu-l in cadrul familiei si opunandu-i franele legii, ale moravurilor si ale religiilor. Dar niciodata ei nu l-au transformat pe acest anarhist. Amorul nu are ce face cu sanctiunile si actele de blamare pe care societatea i le propune sau i le aplica. El nu se sinchiseste daca e autorizat de familie, inregistrat de ofiterii starii civile, binecuvantat de cler. El e cuprins de ingrijorare cand vrea sa se fixeze, schimbandu-si caracterul si devenind familie. Omul il va numi miracol si mister si va crede ca i-a descoperit pecetea divina. Zeu sau demon, amorul cu fatza dubla ii va aparea ca un reflex al unui paradis pierdut, ca umbra unei invizibile frumuseti, mereu urmarita dar niciodata atinsa printre frumusetile vizibile ale lumii materiale. Placerea pur carnala nu-l va mai multumi pe om. El va amesteca si aici ideea de eternitate cu aceea de infinit. El va face din iubire culmea pe care visul sau se va inalta la cer. Sublim sau vrednic de mila, cateodata de-a dreptul ridicol, omul va ajunge prin stimularea uluitoare a senzualitatii si a imaginatiei sa se depaseasca pe sine. Efortul, durerea, sacrificiul vor spori. Omul isi va imbogati viata cu visuri fara pereche, lipsite de masura in raport cu cauza lor, iar suferinta generata de deceptie nu-l va vindeca de visare. Pe un alt plan, el va trai drama eterna a omului care-l cauta pe Dumnezeu.

(sursa: Istoria iubirii, Marcell Tinayre, Casa de Editura si Presa “Viata Romaneasca”, 1992)

Vezi si: Un fel de istorie a sarutului

Lucian Blaga - cateva date biografice

La 9 Mai 1895 se naste Lucian Blaga, la Lancrăm (comitatul Sibiu), un sat asezat intre orasele Sebes-Alba si Cetatea Bălgradului (Alba-Iulia).

Tatal sau, Izidor Blaga, fiu de preot, a fost un reprezentant al intelectualilor din Ardeal. Format la scoala germana, il citea pe Fr. Schiller, I. Kant, A. Schopenhauer, D. Strauss si era preocupat sa le dea copiilor sai o educatie aleasa (Lucian era cel de-al noualea copil al lui).

Mama, Ana, nascuta Moga, descendenta a unei familii care a dat neamului multi preoti si un episcop…

Abia la varsta de 5 ani, dupa multe insistente ale mamei, incepe sa vorbeasca, dar de la inceput in propozitii inchegate si intr-o inlantuire logica, in graiul satului natal.

La 11 ani, in 1906, e inscris la Liceul Andrei Saguna din Brasov (a urmat cursurile din 1906 in 1914; acolo era profesor ruda sa Iosif Blaga, autorul primului tratat romanesc de teoria dramei).

In 1910 debuteaza literar cu poezia Noapte in cotidianul “Românul” din Arad. In luna Septembrie a anului 1910 Lucian Blaga il cunoaste pe Aurel Vlaicu, pionierul roman al zborului; acesta a trecut prin Brasov unde a facut o demonstratie cu aparatul sau.

Noapte

Pe luna, cand ne scapara-n argintul noptii

pocalele de vin ca niste ochi de fiara,

cu un suras ametitor tu-mi rascolesti

tot furnicarul de porniri,

cari nu-si mai afl-apoi odihna.

Sub ocrotirea limpede a zarii

biruitoare ma privesti

si-n ochii mei te oglindesti

stralucitoare, mandra si pagana.

Iar eu incet, nespus de-ncet

pleoapele-mi inchid,

imbratisand cu ele tainic

icoana ta din ochii mei,

surasul tau, iubirea si lumina ta -

pe luna, cand ne scapara-n argintul noptii

pocalele de vin ca niste ochi de fiara.

In primavara anului 1914, la Brasov, Lucian Blaga isi pregateste bacalaureatul. Atunci a conceput un foileton Despre intuitie in filosofia lui Bergson, in care a incercat sa realizeze...

…o punte intre intuitia intelectuala la Schelling, metoda fenomenelor originare la Gotehe, si unele variante ale intuitiei bergsoniene.

Lucrarea constituie debutul publicistic al lui Lucian Blaga si a aparut in “Românul” din Arad sub semnatura Ion Albu - Blaga temandu-se ca de s-ar afla ca lucrarea apartine unui licean ar lua drumul cosului.

In Iunie 1914 isi ia bacalaureatul, impresionând comisia si colegii printr-o expunere, mai mult filosofica, a Teoriei relativitatii a lui Einstein si a Geometriei non-euclidiene a lui Poincare.

La 20 Septembrie 1914 se inscrie la Seminarul teologic din Sibiu, cu toate ca ii marturiseste fratelui sau Lionel:

Stii prea bine cât de profund imi displace teologia!

A fost constrans sa faca acest pas deoarece voia cu orice pret sa scape de recrutare.

In Noiembrie 1960 e internat la Clinica Medicala I din Cluj, pentru dureri in membrul inferior drept, insomnie, iritabilitate, palpitatii.

In 1961, 6 Mai, dimineata, se stinge din viata la clinica din Cluj. Cauza mortii: neoplasm al coloanei vertebrale. E inmormantat la 9 Mai - ziua nasterii sale - in cimitirul din satul natal.

**

Filozof, poet, dramaturg, traducator, jurnalist, profesor universitar si diplomat roman. Personalitate impunatoare si polivalenta a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectiva prin elemente de originalitate compatibile cu inscrierea sa in universalitate.

In anul 1926 a intrat in diplomatie, ocupand succesiv posturi de atasat cultural la legatiile Romaniei din Varsovia, Praga, Lisabona, Berna si Viena. A fost atasat si consilier de presa la Varsovia, Praga si Berna (1926 - 1936), subsecretar de stat la Ministerul de Externe (1936 - 1938) si ministru plenipotentiar al Romaniei in Portugalia (1938 - 1939).

Prin Blaga mai mult decat prin oricare dintre poetii de dupa primul razboi mondial, poezia noastra regaseste amploarea extraordinara a viziunii asupra naturii, deschiderea spre totul cosmic si spre sensul lui metafizic, pe care le cucerise prin Eminescu.

Inclinarea de a trece dincolo de lucruri, in cautarea unui fond absolut, o aflam si la Blaga, al carui spirit descopera si el idealitatea goala ori de cate ori se apleaca peste margine. Tendinta este insa contrazisa la el de o mare iubire pentru natura, de o aderenta senzoriala, afectiva, spirituala - la fenomenalitatea ei.

Comparat cu poetii moderni de descendența baudelairiana si, mai ales, mallarmeana, Lucian Blaga păstrează inca naivitatea clasica, un puternic instinct al naturii, care-l impiedica sa se desprinda de formele ei vizibile, ori sa le dispretuiasca, să le ignore. Lucian Blaga se straduieste sa faca “locuibila” pentru spirit lumea data. Aspiratia metafizica se satisface la el prin transfigurarea in sensul absolutului a universului sensibil.

Ceea ce-l defineste pe Lucian Blaga este asimilarea marii traditii, nu refuzul ei, integrarea in ea, nu singularizarea ostentativa ori situarea ex-centrica.

Cultura si istoria sunt marturiile existentei omului, dovezile puterii lui creatoare si ale permanentei lui. Acesta e mesajul operei lui Blaga, implicat in toate scrierile, formulat in propozitii cu un caracter axiomatic (destinul omului este creatia, fixat in poeme de autodefinire:

[…] S-a intamplat să port candva faclia / din vale-n deal, din noapte-n zi, / pe drumuri ce mereu vor fi, / calauzindu-va până la pragul / unde-n azur domnește măreția. / S-a întâmplat să cânt prin vreme pământească / tot ce-i înalt, tot ce-i frumos…

(Prolog, de Lucian Blaga) Un mesaj al luminii si al creatiei rezumand una dintre cele mai reprezentative opere ale literaturii romane si hotarand destinul in posteritate al autorului ei.

Resurse:

Tabel cronologic – Maria Sittner-Prica, Mesterul Manole (texte comentate, Ed Albatros 1983;

Wikipedia;

Scriitori romani, colectiv de autori, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1978;

Noile fructe (1935) - Andre Gide

Nascut ca sa vada

Insarcinat sa priveasca

(Goethe, Faust)

Gide nu face filosofie si nu urmareste coerenta sistematica, el isi noteaza pareri si impresii; deci nu se incapataneaza sa nu vada ce e uneori vadit. Continuitatea dintre “a sti” si “a simti”, chiar atunci cand drumul pleaca dinspre “a simti”, i se pare si lui cateodata iluzorie, mai ales in Noile fructe […] Indoiala apare cand Gide e atent la cuvinte: Ah! cine imi va elibera spiritul de grelele lanturi ale logicii? Cea mai sincera emotie a mea, de indata ce o exprim, e falsificata. Poate fi data vina pe logica? Vorbirea nu e logica si nici visul de eliberare a lui Gide nu are consistenta: Visez armonii noi. O arta a cuvintelor, mai subtila si mai sincera, fara retorica; si care nu cauta sa dovedeasca nimic.

(Toma Pavel)

(fragment din Noile fructe)

Desigur, toata firea ne-o dovedeste, ca omul s-a nascut pentru fericire

[…]

Nu prea stiu cine m-a adus pe lume. Mi s-a spus ca Dumnezeu; si daca nu El, atunci cine?

E adevarat ca simt o bucurie atat de vie ca exist, incat uneori ma indoiesc daca nu incepusem sa doresc a exista, inca de pe cand nu existam.

Tabula rasa. Am maturat totul. Gata! Ma ridic, gol pe pamantul virgin, in fata cerului care trebuie re-populat.

Eh! Te recunosc, Foibos! Peste gazonul plin de promoroaca iti imprastii parul imbelsugat. Vino cu arcul eliberator. Prin pleoapa mea inchisa patrunde sulita ta de aur, atinge umbra; el triumfa, iar monstrul dinauntru e invins. Adu-i carnii mele caldura si ardoarea, buzei mele setea si inimii mele uimirea. Dintre toate scarile de matase pe care le arunci din zenit spre pamant, o voi apuca pe cea mai fermecatoare. Nu ma mai sprijin pe pamant; ma legan la marginea unei raze.

O, tu copil iubit! Vreau sa te trag dupa mine in fuga mea. Apuca degraba raza; uite astrul! Azvarle ce e de prisos! Nu lasa nici greutatea celui mai putin apasator trecut sa te robeasca.

Nu mai astepta! Nu mai astepta! O, drum stavilit! trec mai departe. E randul meu. Raza mi-a facut semn; dorinta mea mi-e cea mai sigura calauza si sunt indragostit de totul, in dimineata asta.

Dragoste si gandire, aici e confluenta subtila.

Pagina alba sclipeste in fata mea.

Si precum Dumnezeu se face om, tot asa gandirea mea urmeaza sa se supuna legilor ritmului.

N-am sa prind cuvintele decat de aripi. Tu esti, porumbelul bucuriei mele? Ah! nu-ti lua inca zborul spre cer. Stai; aici; odihneste-te.

Scriu pentru ca, mai tarziu, un adolescent, asemenea celui care eram la saisprezece ani, dar mai liber, mai implinit, sa gaseasca aici raspuns la palpitanta lui intrebare. Dar care ii va fi intrebarea?

Nu prea sunt in contact cu epoca, iar jocurile contemporanilor mei nu m-au distrat niciodata prea mult. Ma aplec peste prezent. Trec dincolo de el. Presimt o vreme in care nu vom mai intelege decat anevoie ceea ce ni se pare azi vital.

Visez armonii noi. O arta a cuvintelor, mai subtila si mai sincera; fara retorica; si care nu cauta sa dovedeasca nimic.

Ah! cine imi va elibera spiritul de grelele lanturi ale logicii? Cea mai sincera emotie a mea, de indata ce-o exprim, e falsificata.

Viata poate fi mai frumoasa decat admit oamenii. Intelepciunea nu e in ratiune, ci in dragoste. Ah! am trait prea prudent pana azi. Trebuie sa nu ai legi pentru a asculta legea noua. O, eliberare! O, libertate! Pana unde mi se poate intinde dorinta, acolo am sa ma duc. O, tu, pe care te iubesc, vino cu mine; pana acolo am sa te duc; iar tu, sa poti si mai departe.

Prefata la editia din 1927 a volumului Noile fructe

[…]

Cartea mea sa te invete sa te interesezi mai mult de tine decat de ea, apoi de tot restul mai mult decat de tine.

Iata ce puteai citi chiar in prefata si in ultimele fraze ale Fructelor. De ce ma silesti sa le repet?

(A.G.)

Ed pentru Literatura, 1968

Altele:
Paludes, Andre Gide

Un om şi câinele lui - poveste cu morală

Un om îşi plimba liniştit câinele. Brusc, un scrâşnet de fiare. Priveşte omul in jur dar nu vede nimic şi îşi continuă drumul. Iarba părea mai verde, cerul mai albastru şi mergeau pe un drum poleit cu aur, pe lângă un gard din marmura - pe care nu îşi amintea să-l fi văzut până acum. Au ajuns la o poartă minunat lucrată, încrustată cu perle şi pietre preţioase care străluceau sub razele de soare. Un om şedea in faţa porţii.

- Te rog, spune-mi unde ne aflăm.

- La poarta Raiului - răspunde cel din faţa porţii.

- Putem primi puţină apă?

- Bineînţeles, intră şi vei primi.

Omul încearcă să păşească, urmat de câine.

- Scuze, dar animalelor nu le este permis accesul.

- Dar e prietenul meu; de ce nu poate intra?

- Pentru că animalelor le este interzis accesul.

Omul decide să renunţe la apă. Îşi ia câinele şi porneşte mai departe. Tot mergând, pe un drum care arată altfel acum, ajung lângă o poartă modestă, din lemn, fără gard. Lângă aceasta era rezemat un om care citea dintr-o carte.

- Putem primi puţină apă? întreabă omul.

- Bineînţeles, cu plăcere. Intraţi şi beţi pe săturate.

Cei doi au intrat şi au băut apă rece de la fântână până şi-au potolit setea; câinele a băut din castronul aşezat lângă fântână.

- Mulţumesc - spune omul care plimba căinele. Unde ne aflăm?

- In Rai - le răspunde portarul.

- Am mai trecut pe lângă o poartă şi am mai vorbit cu un portar şi el mi-a spus că la poarta lui e intrarea in Rai...

- Te referi la strada aurită şi la poarta cu perle? Acolo e intrarea in iad.

- Şi nu vă deranjează că se folosesc de numele vostru?

- Nu - răspunde portarul, zâmbind. Noi suntem bucuroşi că ei păstrează pe toţi aceia care sunt gata să-şi părăsească prietenii, să îi lase afară.

Boierul si Pacala

Odata Pacala statea la marginea unei paduri si se gandea ce sa mai faca. Si cand se uita pe drum, vede o trasura venind spre el. Repede se ridica, ia un trunchi mare de copac si-l ridica drept. In trasura era boierul, cucoana si vizitiul, care mana caii. Boierul, vazand pe Pacala, spuse vizitiului sa opreasca trasura si zice:

- Buna ziua!

Pacala le raspunse: 

- Multamim!

- Dar ce faci aici?

- D-apoi, cucoane, ia, am pus si eu lemnul ista sa odihneasca olecuta, ca apoi il duc acasa. Da’ dumneavoastra unde va duceti?

- Eu am auzit de unul Pacala, care pacaleste oamenii, si ma duc sa-l gasesc, sa ma pacaleasca si pe mine.

Pacala zice boierului:

- Nu te mai duce, cucoane, mai departe, ca eu-s Pacala. Dar acum nu pot sa va pacalesc, ca am uitat pacalitorul acasa. Daca insa voiti sa va va pacalesc, ma duc pana ici in sat, acasa, sa-mi aduc pacalitorul si apoi am sa va pacalesc. Si ca sa vin mai degraba, dati-va jos din trasura si cucoana si vizitiul. Dumneavoastra, cucoane, tineti lemnul ista bine sa nu se clatine nici intr-o parte, ca eu vin indata.

Coboara toti si boierul tine trunchiul sa nu se clatine. Pacala urca in trasura si dus este. Se face noapte, apoi dimineata – ca asa e obiceiul – dar Pacala nu mai vine. Stau asa boierii si vizitul pana catre amiaza, cand trece cineva pe acolo.

- Buna ziua – zice omul, mirat tare de asa grupare.

- Buna ziua! raspunde boierul, tremurand sub greutatea trunchiului de copac.

- Dar de ce stati dumneavoastra acolea?

Atunci boierul ii spune cum ca il cauta pe Pacala, sa-l pacaleasca, dar l-a intalnit cand nu avea pacalitorul la el si acum il astepta sa vina cu pacalitorul sa il pacaleasca… “Mi-a spus ca vine degraba daca-i dau trasura, dar nu mai vine…”

Atunci trecatorul spune boierului, incruntat a mirare:

- D-apoi, cucoane, nu-i destula pacaleala asta, ca s-a dus cu trasura si cu cai cu tot?

Resurse:

De la lume adunate si tot la lume date, Ed de Stat pentru Literatura si Arta, Bucuresti 1958 – antologie de folclor care are la baza “Antologia de literatura populara”, “Basmul” (Ed. Academiei R.P.R., 1956), Din folclorul nostru (1953), Balade populare (1954), Doine, cantece, strigaturi (1955), Satire populare (1957), Ghicitori si proverbe (1957)

Timpul si masura lui

Există trei dimensiuni ale timpului: timpul ştiinţific al lui Galilei (cel măsurat cu ceasornic); timpul trăit (despre care vorbeşte Bergson) şi timpul hermetismului, despre care catharii spuneau că ”nu este de pe lumea aceasta”. E un mod de a spune că timpul hermetismului rămâne in afara timpului concret, tot astfel cum se consideră că izvorul unui fluviu se află in afară fluviului (ţâşnirea neînsemnând curgere). A spune despre timp că se află in afara timpului înseamnă a spune că nebuloasa-timp devine univers numai făcând să coincidă trecutul (originea) cu viitorul, adică transformarea originilor in ceva absolut in care originarul poate (şi trebuie) să fie actualizat. Actualizarea originarului presupune readucerea in prezent a întregii sale străluciri, îmbibată cu poezie. Fară acest ocol lumea n-ar fi decât un haos. După efectuarea ocolului se cuvine să ne debarasam de visurile proprii lui şi să înţelegem că existenţialul nu reprezintă decât o licărire efemeră. Această ”epocă de aur” ritul o identifică la intersecţia trecutului cu viitorul. (1)

Thomas Carlyle a formulat unele definiții ciudate, strânse în Nuttall Encyclopedia. Printre ele:

Present Time (Timpul prezent) - definit de Carlyle ca ”cel mai mic copil al eternității, copil și moștenitor al timpurilor trecute, cu binele și răul lor, și părinte al întregului viitor, cu noi întrebări și semnificații”, de a cărui înțelegere corectă sau eronată depind chestiunile de viață și de moarte pentru toată lumea, ghicitoarea sfinxului adresată nouă tuturor, ca să răspundem ca și cum am trăi și nu am muri.

The Conflux of Eternities (Confluarea eternităților) - o fraza expresivă privind timpul, deoarece în fiecare moment al său există un centru în care, toate forțele provenind din și îndreptându-se spre eternitate, se întâlnesc și se unesc, astfel încât nici în trecut, nici în viitor nu putem ajunge mai aproape de Eternitate decât suntem deja; Timpul Prezent, cel mai recent născut al Eternității, fiind copilul Trecutului, cu tot binele și răul său, și părinte al întregului viitor, spre a cărui realizare (v. Mat. xvi.27) este prima și cea mai sacră datorie a tuturor epocilor să contribuie, și în special a liderilor din fiecare epocă, este singura modalitate prin care se stabilește o legătură cu Eternitatea. (2)

Ciclurile timpului la chinezi
Progresia schimbărilor: o secundă, o oră, o zi, o lună, un an, 20 de ani, 180 de ani. 
Pe măsură ce Pământul se învârte in jurul Soarelui, energia solară atinge fiecare punct de pe pămant in unghiuri diferite in fiecare zi. (Ghide de Feng Shui).

La baza calendarului modern se află calendarul roman. Acesta nu era solar, ci lunar. Anul Nou, dar şi alte date calendaristice, ca acelea indicînd, de ex., dif. munci agricole, reveneau în fiecare altă perioada, ba chiar în alt anotimp. Spre a înlătura acest neajuns, legendarul rege Numa Pompilius a încercat, în sec.VIII-VII î.e.n., să alcătuiască un calendar lunar-solar, care să ţină cont nu numai de ciclul lunar, ci şi de cel solar. Astfel, cele 12 luni de cate 28-31 zile existente pană atunci, a adăugat încă o lună, a 13-a, de 22 zile, la fiecare 2 ani şi cate 24 zile la fiecare 4 ani. Dar, socoteala era nu doar foarte complicată, dar şi inexactă, pentru ca la fiecare 4 ani rămanea un prisos de 4 zile, care producea mari tulburări.

Calendarul iulian 

În 46 î.e.n., Iulius Cezar face o nouă reformă, alcătuind un calendar solar, de 365 zile împărţite în 12 luni. Pentru cele 6 ore cat considera el că sunt necesare spre a completa anul real, Cezar a hotărat ca la fiecare 4 ani, ziua de 24 Februarie (ziua a 6-a - sextilis - înaintea calendelor lui Marte) să se numere de 2 ori (bi-sextilis), sporind astfel numarul de zile ale anilor bisextili la 366. S-a constatat, însă, că în realitate, anul calendarului iulian e mai lung cu 11 minute decat anul solar. Pană în sec.XVI e.n. se acumulase o diferenta de 10 zile complete. În anul 45 î.e.n. (?) Iulius Cezar a stabilit data de 1 Ianuarie ca început al noului an. Înainte, Anul Nou cădea la romani în ziua de 1 Martie.

Calendarul gregorian

În 1582, papa Grigorie XII a introdus o uşoară revizuire, instituind ceea ce azi e cunoscut sub numele de calendarul gregorian.printr-o bulă papală, 10 zile au fost omise din anul 1582, astfel că ziua care a urmat după 4 octombrie a devenit 15 octombrie.Cu cele 365 zile şi 6 ore ale sale, anul lui Cezar depăşea cu 11 minute, 10 secunde şi 4/10 durata reală a perd. de revoluţie a Pămîntului în jurul Soarelui. Ac. decalaj (de o zi în 130 de ani) ajunsese în sec. XVI, la 10 zile, producînd noi nepotriviri în concordanţa datelor calendaristice cu ciclul anotimpurilor. Atunci, papa Grigore XIII,după sfatul astrologului italian Luigi Lilio, a hotărît ca a 2-a zi după 4 Octombrie 1582 să nu fie 5 Octombrie, ci 15 Octombrie, iar pentru ca pe viitor situatia să nu se mai repete, hotărî să se desfiinţeze anul bisextil în toţi anii seculari al căror numar nu e divizibil cu 400: astfel, anul 1600 a fost bisextil, iar anii 1700, 1800, 1900 nu. Anul 2000 va fi, după 400 de ani, primul an secular bisextil. Azi, în majoritatea ţărilor e folosit calendarul gregorian. 4.10.1582 – Papa Grigore XII a reformat calendarul iulian. Ziua de 4 octombrie a fost urmată direct de 15 octombrie. Pentru a se evita alte erori ce ar fi născut diferenţe de zile s-a decis adoptarea anului bisect. În Romania, 31 martie 1919 a devenit 14 aprilie. (J.N.4.10.04)

Rusia

Înainte de Revoluţia din octombrie 1917, Rusia folosea vechiul calendar iulian, în timp ce majoritatea ţărilor trecuseră la calendarul gregorian. În 1917, calendarul iulian era cu 13 zile în urmă faţă de cel gregorian. După revoluţie, sovieticii au trecut la calendarul gregorian. Biserica ortodoxă rusă, însă, a continuat să folosească pentru sărbătorile ei calendarul iulian, numindu-l calendarul de "Rit Vechi". Crăciunul, în Rusia, se sărbătoreşte la 7 Ianuarie (care e 25 decembrie în calendarul gregorian). Mulţi ruşi ţin sărbătorile de iarnă astfel: 25 Decembrie Crăciunul occidental, 1 Ianuarie Anul Nou, 7 Ianuarie Crăciunul ortodox, 14 Ianuarie Anul Nou după Rit Vechi.

Calendar thebaic

- calendar cu preziceri generale referitoare la ziua de naştere.

Calendarul maya

Calendarele lor reflectau convingerea că timpul e ciclic – adică, aceleaşi evenimente aveau să se repete şi în alte cicluri.

Calendarul tzolkin (numărătoarea zilelor), cum îl numesc unii specialişti, e alcătuit dintr-un ciclu de 260 de zile împărţite în 13 luni, sau perioade, numerotate. Luna e compusă din 30 zile, fiecare având propriul nume. Acest calendar stătea la baza religiei mayaşilor, fiind folosit şi în divinaţie.

Calendar agrar (chinez)

În timpul unui an calendaristic, intensitatea câmpului radiant al Soarelui trece prin 3 maxime şi 3 minime. Maxime:iunie, octombrie, februarie. Minime: decembrie, aprilie, august.

Pentru o mai uşoară urmărire a calendarului lunar: începutul oricărei luni e identic cu data de apariţie a fenomenului astral de "lună nouă" din calendarul modern.

Prima zi de primăvară pentru asiatici: 4 sau 5 februarie (după calendarul gregorian) = Lap Chun (în aceasta zi, şi în prima zi a anului lunar, un ou proaspăt de găină poate fi aşezat în pozitie verticală fără mare greutate. Un an fără Lap Chun e un an "orb", pentru că nu se vede prima zi de primăvară; un astfel de an, în general, nu e deloc favorabil căsătoriilor sau afacerilor pe scară mare.

Anul lunar e caracterizat de câteva caracteristici: ramura (pozitivă/negativă), semnul lunar, elementul anului, elementul fix al semnului anului.
Primele calendare chinezeşti au fost întocmite de astrologii Curţii Imperiale. Un calendar chinezesc seamănă cu un almanah, oferind iniţial sfaturi de interes local fermierilor care îşi planificau anul agricol. Azi, calendarul chinezesc include o arie mai largă de informaţii. De exemplu, In loc să transmită zilele şi datele, se anunţă direcţia principală din care poate fi aşteptată energia pozitivă in tot cursul anului (v. Ghid de Feng Shui, de maestrul Lam Kam Chuen, traducere Iulia Mănescu, Pro Editură Tipografie, Bucureşti, 2004).

Amerindieni 

”Au trecut multe ierni de atunci” - spuneau indienii pentru a evoca scurgerea anilor. Numărul zilelor echivala la multe triburi cu răsăriturile de soare ce s-au succedat de la o anumită dată deosebită, iar lunile - douăsprezece - erau delimitate fie de particularităţile lor climatice (ca trăsătură generală in cursul anilor), fie de specificul recoltei ce se aduna in acea vreme.

Denumirile lunilor diferă - aşa cum sunt felurite şi dialectele amerindiene - de la un grup de triburi la altul. Calendarul celor din tribul mandanilor e considerat o ilustrare a modului imagistic şi in acelaşi timp realist de cum defineau indienii lunile anului.

Ianuarie era numit de indienii de câmpie ”iarna cea mică”, Februarie - luna vânturilor, Martie - primăvara tânără, Aprilie - primăvara mare, Mai - timpul fragilor, Iunie - vremea culesului zmeurei, Iulie - luna roadelor coapte, August - vremea zăpuşelii mari, Septembrie - luna castanilor, Octombrie - timpul marei recolte de castani, Noiembrie - luna vremuielii, a schimbării timpului, Decembrie - timpul iernii mari.

Însemnate puncte de reper calendaristice le constituiau marile festivitaţi anuale care marcau un eveniment important in viata economica a unora dintre triburile amerindiene: festivitatea ce prăznuia începerea culesului orezului sălbatic, sărbătoarea porumbului verde... şi altele. (3)

Primele calendare româneşti 

Calendarul gregorian ("stil nou") a fost adoptat în Romania în 1919, începand de la 1 Aprilie (stil vechi) care a devenit 14 Aprilie (stil nou).

Primul calendar tipărit - din care nu s-a păstrat nici un exemplar - apare, probabil, în 1684 la Sibiu. Tot în Transilvania, la Braşov, apare la 20 Februarie 1733 un "Calendariu acum întîi romînesc alcătuit… ca întru 100 de ani să slujească…". Tot pe o perioada mare, din pricina scumpeţii tiparului), şi anume pe 112 ani, apare şi primul calendar din Moldova, la 8 August 1785. În Ţara Romaneasca s-au păstrat calendare anuale manuscrise pentru anii 1693-1704, traduse din italiană pentru folosinţa personală a lui C-tin Brâncoveanu, care a făcut pe marginea lor şi interesante însemnări "de taină". Primul calendar tipărit nu se cunoaşte; în 1795 apare un "calendariu acum a doua oară tipărit".

În calendarele anuale, care au început a se tipări cu mai multă regularitate o dată cu sfarsitul sec. al XVIII-lea, datele calendaristice erau însoţite de nelipsitele "preziceri" astrologice legate de zodia naşterii etc.; ele mai cuprindeau însă, totodată, reţete şi leacuri pentru boli, datele şi locurile targurilor din ţară şi din ţările vecine, cursul banilor, mersul poştei etc. transformandu-se astfel în mici enciclopedii practice, cat se poate de folositoare.

Ianuarie = Ghenar, Cărindar; Februarie = Făurar; Martie = Mărţişor; Aprilie = Prier; Iunie = Cireşar; Iulie = Cuptor; August = Gustar; Septembrie = Răpciune; Octombrie = Brumărel; Noiembrie = Brumar; Decembrie = Indrea, Andrea.

**

Anul

Anul (şanah, în ebraică) = a repeta, a face din nou - transmite ideea de ciclu. Un an terestru e timpul de care are nevoie Pămîntul pentru a face o mişcare completă de revoluţie (un ocol) în jurul Soarelui. Timpul efectiv de care are nevoie Pămantul pentru a face acest ocol e de 365 zile, 5 ore, 48 minute şi 46 secunde - cca. 365 zile şi 1/4 - acesta e un an solar.

Cicluri anuale = grupe de 36 ani aflate sub influenţa unei anume planete.

"Anul" profetic = 360 de zile (12 luni x30 zile). E un an "mediu", în care fiecare lună are 30 zile. Ani hebdomatici = anii din 7 în 7. Ani enneatici = anii din 9 în 9.

Anul lunisolar. Anul lunar obişnuit de 12 luni lunare are 354 zile, cu luni ce au 29 sau 30 zile, în funcţie de apariţia fiecărei luni noi. De aceea anul lunar e cu cca. 11 zile şi 1/4 mai scurt decat anul solar de 365 zile şi 1/4. Anul lunisolar e anul de 13 luni, cand o dată la fiecare 19 ani, se intercala de 7 ori, o lună.

Nu există anul 0. Pentru că romanii nu utilizau cifra zero, era noastră a început cu anul 1.e.n. In matematicile moderne, omul concepe că totul începe de la nimic, adică de la zero. Zero a fost inventat, probabil, de hinduşi.

În Grecia antică, anul nou începea în ziua de după prima noapte cu lună nouă răsărită după 21 Iunie. Odată cu anul 45 î.e.n., şi în Grecia antică anul nou începea la 1 Ianuarie.

În 1268 anul începea cu luna martie; ianuarie şi februarie fiind luni de sfarsit de an (cum e şi azi la chinezi).

În India, pană şi în 1955 dăinuiau 30 de date diferite regional, folosite pentru serbarea Anului nou. Aceasta a îndemnat oficialităţile ca în 1957 să le unifice, proclamand drept dată de început de an ziua de 22 Martie. E însă vorba de Anul nou tradiţional. În relaţiile cu exteriorul, Anul nou începe şi aici la 1 Ianuarie.

Lunile lunare

Biblia vorbeşte despre "lunile lunare". Lunile actuale nu sunt lunare, pentru că nu sunt determinate de Lună. Sunt doar 12 diviziuni astrale ale anului solar. O lună lunară e o lună care e determinata de Luna nouă. Există patru faze ale Lunii ce formează o lunaţie cu o medie de 29 zile, 12 ore şi 44 minute. E suficient să priveşti la forma Lunii pentru a spune aproximativ ziua lunii Lunare. Noe a utilizat luni a cate 30 zile pentru a consemna evenimentele.

Ide

- una dintre împărţirile lunii la romani. Cădeau la 15, la 13 sau la 10 ale lunii. Idele lui Marte (martie) cădeau la 15 martie.

Săptămana

În ebraică, "săptămana" se referă literalmente la o unitate sau o perioada înmulţită cu 7. 

Ora / ceasul 

Împărţirea zilei în 24 ore e preluată de la egipteni. Împărţirea actuală a orei în 60 minute provine din matematica babiloniană care urma un sistem de calcul sexazecimal (bazat pe nr. 60). În scripturi, orele erau numărate de la răsăritul soarelui - cam de la 6 dimineaţa. Ceasul al 3-lea ar fi în jurul orei 9 dimineaţa. Ceasul al 6-lea e mentionat ca fiind momentul în care s-a lăsat întunericul peste Ierusalim, la puţin timp după ce Isus a fost ţintuit pe stalp. Acest moment ar corespunde orei 12 la pranz. E relatat că Isus şi-a dat ultima suflare pe stalpul de tortură cam pe la ceasul al 9-lea, în jurul orei 15.

Ceasul

Ceasul (din slavonă časŭ, oră) este un instrument de măsurare a timpului. Termenul "ceas" se referă la un dispozitiv ce indică ora exactă conform unui standard de timp, iar termenul cronometru e dat unui dispozitiv ce măsoară durate de timp. Prin extensie, termenul "ceas" se utilizează și pentru dispozitive ce doar recepționează și indică ora exactă transmisă prin radio de un dispozitiv aflat la distanță. 

Tipuri de ceasuri:

După modul de funcționare:

- Ceasuri solare – indica timpul adevarat: cadranul solar si gnomul;

Cadranul solar este un dispozitiv care măsoară timpul în funcție de poziția Soarelui. Modelele obișnuite (cadranul solar orizontal, de exemplu) este format dintr-un ac indicator și o suprafață netedă marcată cu mai multe linii ce indică orele zilei. În funcție de mișcarea Soarelui, umbra acului indicator se aliniază progresiv cu liniile marcate pe placă, indicând astfel momentul din zi. Acul indicator este aliniat cu axa de rotație a Pamantului. Prin urmare, cadranul solar indică timpul corect, acul indicator trebuie să indice spre Nordul geografic și unghiul dintre acul indicator și direcția orizontală trebuie să fie egal culatitudinea geografică a locului unde se află cadranul solar. Totuși, multe cadrane solare nu respectă această descriere, și funcționează după principii diferite.

- Clepsidre cu nisip sau cu apă;

- Lumanare gradata;

- Ceasuri mecanice: ceas cu pendul (utilizeaza un pendul gravitational); ceas cu pendul torsiune; ceas cu balansier (utilizeaza un pendul elastic);

Pendulul gravitational reprezintă un sistem fizic, format dintr-un corp de masă m suspendat de un punct fix printr-un fir de lungime l, care efectuează o miscare oscilatori sub acțiunea fortei gravitationale; a fost studiat pentru prima dată în profunzime de savantul italian Galileo Galilei și aplicat în studierea miscarii corpurilor.

- Ceas electromecanic;

- Ceas electronic – care, de fapt, masoare timpul pe baza unui fenomen mecanic: vibratia unui cristal de cuart;

- Ceas atomic

După utilizare și formă: ceasuri de perete (cu pendulă), ceasuri de turn (orologii), ceasuri de buzunar, ceasuri de mână, ceasuri deșteptătoare, ceasuri pentru scufundători, ceasuri pentru șah, ceasuri pentru piloți. ceasuri astronomice. (4)

Cronologia inventiilor:

cca. 1280 – ceasul cu roti, in Anglia, la manastiri si catedrale; 

1427 – diferite parti componente si arcul (Heinrich Arnold);

1510 – ceasul de buzunar (Peter Henlein, Nurenberger);

1657 – ceasul cu pendula (Christian Huygens);

1923 – ceas automatic (John Harwood)

1927 – ceas cu cuart (Warren Alwin Marrison);

1949 – ceas atomic;

1967 – ceas cu unde radio (Wolfgan Hilberg; patent al companiei Telefunken)  (5)

O poveste despre vâsc și despre lunile anului:

http://prietena-japoneza.blogspot.com/2020/12/vascul-din-padurea-stejarilor.html

Fapt divers:
Ceasul lui Mihai Eminescu 

Resurse:

(1) Maestrii ocultismului - Timp, de Andre Nataf, Ed Enciclopedica, Bucuresti 1995;

(2) (4) (5) Wikipedia;

(3)  Pieile rosii de la Nord de Rio Grande, de Mihai Gheorghe Andries, Ed. Tineretului, 1965

ultima actualizare: decembrie 2020

n.b. mai e de lucru :)

Johnny - sedinta foto

Altele
Pufitică și Johnny

Menuetul, de G.M.Vladescu

(fragment)

Gandurile unui profesor catre elevul sau

- Da, baiete, sa te duci sa inveti muzica, si ceea ce dansa iti va da, sa daruiesti la randul tau lumii acesteia. Geniul care nu ti se poate tagadui, pune-l in serviciul umanitatii. Vezi si tu ca in viata totul canta! Uita-te la manzul care paste colo…! Cand se’ntoarce cu capul spre rasarit, are ochii plini de soare! Si desigur ca sufletul i se infioara de un cantec!... Iar pasarea aceea care se leagana pe creanga, o auzi? Canta! Auzi si brotaceii? Dar gandaceii acestia cu aripioarele aurite, ii auzi cum canta? Si albina de colo, si furnica de dincolo, si firisorul acela de iarba care se trudeste sa rasfranga universul in bobul de roua ce-i atarna de geana… Toate isi trimit spre cer spuma valurilor aurii ce le scalda sufletele. Intelege-le graiul, copilul meu, si fa-te interpretul lor! Cugeta ca omul este singura fiinta care le pricepe si care totusi plange mai mult ca orice fiinta!... 
Cauta ca pe inima lui ranita sa picuri balsamul artei tale, s-o vindeci, sa se slobozeasca biata inima din incatusarea ei cu pamantul! Fa-o sa pulseze sub navala unei noi seve, sa-si regaseasca facultatea de a simti si a suferi. Pentru ca nu-i moarta inima omului, ci e numai amortita, si totusi capabila sa se adanceasca in framantarile vietii, s-o inteleaga si s-o cucereasca! Da, patrunde-te de adevarul ce-ti spun si intelege si tu ca oamenii canta prea putin, desi nimic nu se poate asemana cu cantecul! Si-au umplut mintea cu notiuni, cu principii, cu formule; dar tot ce au visat si creat, sta ca o materie inerta, careia-i lipseste scanteia. Canta, dragul meu, si vei vedea cum se va aprinde totul! Iti vei simti sufletul cald si vei tremura de bucurie si va deveni totul atat de clar, incat te vei infiora, privind atat de adanc in marea enigma! Visurile, cunostintele, facultatile tale, vor capata grai si vor canta! Iar lumina care impurpureaza crestele, va cadea ca o apoteoza peste sufletul tau descatusat!... Chiar cand vei fi silit sa blestemi, in sufletul tau va continua sa s-agite ramasita unui psalm, iar seara, pe culcusul tau vartos, fie ca vei fi flamand si obosit, o lumina noua iti va inflacara spiritul, si din nou te va cuprinde setea de infinit, nevoia de a pluti mereu pe valurile marelui mister! Omenirea cauta un tarm si crede ca tarmul nu exista, pentru ca-l cauta cu ochii inchisi. Ia-o de mana pe sarmana oarba, si du-o, si-i arata bucuriile vietii, si spune-i ca oamenii in zadar isi zadesc temple, daca n-au inima si nu canta!

Editura Nationala Gh.Mecu, Bucuresti, 1942

Romanul Menuetul (de M. Vladescu) a fost premiat de Societatea Scriitorilor Romani.

De acelasi autor:

Lacrimi adevarate, Tacere…, Moartea fratelui meu, Republica disperatilor […]

Lingusirea sau Era sa aveti o scama

La Bruyere, in Caracterele, a definit lingusirea si a descris aproape total lingusitorul incat altii aproape ca nu mai au ce sa adauge. Poate doar psihologii sa mai scormoneasca in mintea omului sa afle ce declanseaza in acesta dorinta de a fi pe placul celor de la care pot obtine ceva - dincolo de explicatia care e la indemana tuturor.

Asadar, il citez pe La Bruyere:

Lingusirea ar putea fi definita ca o comportare lipsita de demnitate, de pe urma careia, insa, lingusitorul are partea lui de folos. Mergand pe drum alaturi de un altul, lingusitorul e capabil sa-i spuna: “Bagi de seama cu cata admiratie se uita lumea la tine?” […] Si in timp ce lingusitorul rosteste astfel de cuvinte, se face ca scutura o scama de pe haina celui lingusit, iar daca vantul i-a suflat un pai in par, se grabeste sa-l ia si-i spune razand: “Ai vazut? N-au trecut bine nici macar doua zile de cand te-am vazut, si barba ti s-a si umplut de fire albe! La drept vorbind, altii de aceeasi varsta cu tine n-au atatea fire negre!”

Cand cel lingusit vorbeste, lingusitorul porunceste celorlalti sa taca; atunci cand canta ii aduce laude, iar atunci cand a incetat, il aplauda, strigand “Bravo!” […]

Ii mai spune ca are o locuinta cladita dupa un plan minunat, ca are o gradina ingrijita si ca portretul ii seamana leit.

Intr-un cuvant, lingusitorul spune si pune la cale numai lucruri prin care banuieste, urmareste si spera ca poate fi cuiva pe plac.

(Jean de la Bruyere, Caracterele, traducere Aurel Tita, Editura pentru Literatura, Bucuresti 1968)

***

Compiland zisele altora am incercat sa scriu despre lingusitori si iata ce-a iesit:

Linguseala niciodata nu izvoraste din sufletele mari, e apanajul sufletelor marunte ce izbutesc sa se faca si mai marunte pentru a intra mai bine in sfera vitala a persoanei in jurul careia graviteaza.

Fiind unul dintre lubrifiantii garantati de istorie, care ajuta la griparea motorului social, de ce n-ar fi utilizat azi la fel ca intotdeauna de-a lungul timpului? Cei carora le place sa fie lingusiti le-a iesit din minte faptul ca o carte este un tovaras care nu-i copleseste cu laude, un prieten care nu-i ademeneste, un partener care nu-i plictiseste; cartea e un prieten care nu vrea sa obtina ceva lingusind, care nu umbla sa vicleneasca sau sa minta voind sa insele. Dar cui ii mai trebuie carti cand are langa el pe cineva care sa-i spuna numai ceea ce vrea sa auda doar pentru ca vorbitorului ii e bine asa si isi poate atinge mai repede scopul lui meschin - ca numai meschin poate fi scopul aceluia care isi zice fratele tau si numai lingusindu-te stie ca-i accepti sfatul?

Tales din Milet era de parere ca atunci cand faci drepte mustrari dusmanului tau, ii faci un serviciu iar cand aduci laude nemeritate prietenului tau, il pierzi. Asta zice Tales, dar asa or sta lucrurile? Dusmanul nu va recunoaste ca mustrarile sunt pe drept facute sau nu va dori sa creada si va ignora cele ce-i spui, iar prietenul - oare?! - va realiza ca laudele sunt nemeritate? Apoi, de ce ar aduce un om laude nemeritate unui prieten? Care ar fi ratiunea pentru asemenea laude necinstite intre prieteni?

Putini oameni sunt destul de intelepti ca sa prefere critica, ce le e de folos, in locul laudei care-i tradeaza. Putem sa le cerem oamenilor aceasta intelepciune? Ar trebui sa ne abtinem de la orice critici pentru a ne asigura confortul personal? Sau trebuie sa invatam cum sa ne exprimam o parere contrara, nemultumirea - eventual - cu privire la unele fapte, cuvinte…? Cum sa convingem pe cineva ca nu criticam ci doar exprimam o parere personala? Trebuie sa fim obedienti numai pentru ca unii nu inteleg ca, uneori, critica ar trebui sa si-o insuseasca?

Socrate o zice bine: nu cunosc pe nimeni, care sa urasca pe cine-l lauda. Dar de ce ar uri cineva un lingusitor? Ura e un sentiment care consuma pe cel care uraste. Cei mai multi nici nu inteleg ce este ura, o confunda cu dispretul. Si pentru a iubi si pentru a uri trebuie sa fii un om deosebit - iar oamenii deosebiti par a fi din ce in ce mai rari. N-as uri pe cineva care imi aduce laude, dar… as lua distanta. Sa nu credeti ca fac o confuzie intre lauda si compliment. Nu! Stiu sa primesc un compliment dar laudele le simt acut, de parca ar avea un miros urat, dulceag, a hoit.

Puterea magulirii poate ajunge departe si intinse sunt hotarele placutei sale domnii!

A respinge cu nepasare orice fel de laude ar fi un fel de mandrie; sa fim simtitori la laudele care ne vin de la oamenii de bine, care ne lauda sincer numai faptele vrednice de lauda. Dar, de cele mai multe ori laudam ceea ce este laudat de altii, iar nu ceea ce e de laudat. Cum recunoastem oamenii de bine? Putem spune despre faptele noastre ca-s de bine? Are un merit personal acela care - lucrand intr-o echipa - este singurul laudat si nu zice nimic despre ceilalti, culegand cu placere laudele care picura ca mierea de pe buzele lingusitorilor?

Oare de ce unii oameni doresc sa fie, neaparat, pe placul unora? Nu pe placul tuturor, doar pe placul unora. Cum isi aleg lingusitorii tintele? Si ce se poate spune despre cei carora le place sa auda numai vorbe mieroase - atat de mieroase incat risca diabetul ascultandu-le?

Se zice ca succesul revine acelora care stiu ca din acreala inimii sa stoarca vorbe mai dulci ca mierea pentru urechile fudule ale potentatilor. Succesul sa fie motivul? Dar ce fel de succes este acela obtinut prin lingusirea unora si altora?

Cei carora le place si accepta lingusirea sunt oameni care intr-un asemenea grad s-au obisnuit cu minciuna, incat li se pare rusinos sa mai aiba de-a face cu adevarul.

Cucule, cand e sa ploua, tu nu canti - si bine faci! Lauda ti-i doar sa taci, cand din balti fara-ncetare auzi broastele flecare.

>>> 

Asa cum puteti observa am multe intrebari si prea putine raspunsuri.

**
Textele de referinta si autorii:

Linguseala niciodata nu izvoraste din sufletele mari, e apanajul sufletelor marunte ce izbutesc sa se faca si mai marunte pentru a intra mai bine in sfera vitala a persoanei in jurul careia graviteaza (Balzac)

Linguseala - unul din lubrifiantii garantati de istorie, care ajuta la griparea motorului social (George Petrovai)

Cartea este un tovaras care nu te copleseste cu laude, un prieten care nu te ademeneste, un partener care nu te plictiseste, […] e un prieten care nu vrea sa obtina ceva de la tine lingusindu-te, care nu umbla sa te vicleneasca sau sa te minta voind sa te insele (p. arab)

Cel mai bun frate si ajutor iti este acela care este cel mai putin lingusitor atunci cand iti da un sfat (Ibn Al-Muqaffa, Kalila si Dimna)

Cand faci drepte mustrari dusmanului tau, ii faci un serviciu. Cand aduci laude nemeritate prietenului tau, il pierzi (Tales din Milet)

Nu cunosc pe nimeni, care sa urasca pe cine-l lauda (Socrate)

O, putere a magulirii, cat de departe poti sa ajungi si cat de intinse sunt hotarele placutei tale domnii! (Cervantes)

Putini oameni sunt destul de intelepti ca sa prefere critica, ce le e de folos, in locul laudei care-I tradeaza. (La Rochefoucauld)

A respinge cu nepasare orice fel de laude ar fi un fel de mandrie; sa fim simtitori la laudele care ne vin de la oamenii de bine, care ne lauda sincer numai faptele vrednice de lauda. Dar, de cele mai multe ori laudam ceea ce este laudat de altii, iar nu ceea ce e de laudat. (La Bruyere)

Cucule, cand e sa ploua, tu nu canti - si bine faci! Lauda ti-i doar sa taci, cand din balti fara-ncetare auzi broastele flecare. (maxima indiana)

Succesul revine acelora care stiu ca din acreala inimii sa stoarca vorbe mai dulci ca mierea pentru urechile fudule ale potentatilor (George Petrovai)

Sunt oameni care intr-un asemenea grad s-au obisnuit cu minciuna, incat li se pare rusinos sa mai aiba de-a face cu adevarul (George Petrovai)