Nu ma intereseaza

Profesorul Nae Ionescu imi spunea ca aproape nu-l mai intereseaza critica oamenilor care nu cred ca el. Evident: gandesti ca sa depasesti o durere sau sa limpezesti o confuzie. Nu gandesti ca sa convingi pe altcineva. Daca acel cineva pleaca de la aceleasi experiente si e cuprins de aceleasi drame - te va urmari si te va intelege. Altminteri - “nu ma intereseaza”.

Formula aceasta ar parea, la cea dintai vedere, barbara si cinica. Nu e nici una, nici alta. E formularea unei atitudini foarte obiective, foarte cuminti. Sunt contemporan cu atatea manifestari spirituale, culturale si sociale si a fi contemporan inseamna a le cunoaste si a da seama de ele. Dar mai exista si un alt fel de contemporaneitate: o contemporaneitate subiectiva, calitativa. Adica, nu ma intereseaza decat faptele semnificative si substantiale pentru mine, evident. Este un fel de alegere, de selectie personala, din toate faptele si semnificatiile contemporane. Restul le observ si le integistrez - dar nu lupt contra lor, nu-mi pierd vremea polemizand.

Polemica presupune nu numai o mare pasiune pentru adevar - dar si mult timp liber. Se pare ca insasi conceptia “timpului” s-a modificat, pentru o anumita parte din elite. Foarte putini sunt aceia care mai cred intr-o scurgere infinita de vreme, intr-un timp etern, in care va avea loc o continua evolutie, un infinit progres. Tinerii se apropie acum de o conceptie apocaliptica a timpului. Unii cred ca ciclul actual de civilizatie se sfarseste; altii cred ca se apropie de o era noua sociala; altii traiesc in panica. Maine totul se poate schimba - sau poate pieri totul. Mai este oare timp de polemica, de discutie, de controversa si calambur?

Aproape ca nu mai e timp pentru critica. Au inceput oamenii sa inteleaga ca nimic nu s-a creat in istoria omenirii prin critica. Istoria nu inregistreaza decat creatia, afirmarea.

Astfel stand lucrurile, este usor de inteles de ce majoritatea tinerilor, fara a fi cinici sau barbari, raspund adeseori: “nu ma intereseaza”. E foarte greu de dovedit ceva cu idei. E infinit mai usor de dovedit prin creatie, prin opere. Balzac a fost de nenumarate ori ridicol, dar cea mai penibila scena din viata lui a cunoscut-o atunci cand a incercat sa explice cafenelei de ce a scris “L’enfant maudit”. Nu discutati serios decat cu cei care, in prealabil, va accepta ideile. Pe ceilalti ascultati-i, inregistrati-i - si salutati politicos.
(Mircea Eliade, Fragmentarium, Ed Humanitas 1994)