Pagini

2012-08-18

Ora de sport: Tango argentinian

Tango este un bărbat și o femeie care se caută unul pe celălalt. Este o căutare a îmbrățișarii, a unui mod de a fi împreună
(Juan Carlos Copes, dansator și coregraf)

Tango este muzică, poezie, pasiune… Deopotrivă senzual și orgolios.
dans tango
Dansul de Tango este o expresie a muzicii și a ritmului dar semnifică și împărțirea unui spațiu, o îmbrățișare pasională, stabilind o conexiune superioară între parteneri: unitatea sufletelor. În timpul dansului partenerii nu vor abandona nicio clipă ansamblul unității. A dansa Tango - spunea cineva – este ca și cum te-ai plimba “în figuri”. Fie că dansează “close embrace” sau “open embrace” îmbrățișarea este una relaxată, pasională.
Tango este o experiență personală care se trăiește în ritm de dans. Istoria adevărată a Tango-ului se scrie în fiecare clipă în inima fiecărui dansator.
tango
Acest dans senzual s-a născut la sfârșitul secolului XIX, în suburbiile orașului Buenos Aires, unde locuiau majoritatea emigranților. Își înecau durerile, dragostea, pasiunile intr-o muzică simplă, care le acompania stările. La început, Tango era format mai mult din perechi masculine. Bărbații suburbiilor căutau cele mai incitante mișcări de dans pentru a-și petrece timpul dar și pentru a impresiona femeile. Orgoliul de a demonstra măiestria în dans – în fața bărbaților dar și a femeilor – ținea de un anume sentiment viril. Mândria de a dansa cu măiestrie era o caracteristică masculină, iar a avea “doua picioare stângi” era o pată pe prestigiul oricărui bărbat orillero (locuitor al cartierelor mărginașe).
Existent într-o lume a dominației masculine, a vieții aspre trăită în sărăcie este preluat de perechile din casele de toleranță – singurul loc unde îmbrățișarea strânsă a corpurilor în ritmurile languroase era permisă, ca un preambul al iubirii plătite. Din acest motiv, mult timp, elitele sociale argentiniene au considerat acest dans ca fiind de o proastă factură.
Europenii au descoperit dansul în aceste lăcașuri ale plăcerii și în spectacolele de cabaret din Buenos Aires și, la începutul secolului XX, l-au adus în saloanele de dans din Paris, de unde s-a intors în Argentina cu o aura de eveniment monden.
Perioada anilor ’20 – ’50 este considerată ca fiind epoca de aur a acestui dans.
Tango cunoaște gloria datorită - se zice - lui Carlos Gardel, considerat vocea de aur a tangoului. El reușește transformarea tangoului într-o muzică așa-zisă respectabilă, iubită și admirată. La Cumparsita (imnul tangoului) este o piesă cantată și astăzi în mod tradițional la finalul unei petreceri de tango (milonga) și dansată, de regulă, cu un partener special.
(selecție din diverse surse)

HAPPY WEEKEND! Editia 22 

12 comentarii:

  1. Frumoasa postare, Diana!
    Am ramas deja de saptamana trecuta "cuplata" inca pe perioada interbelica. Tangoul e un dans superb. Cel mai frumos si mai pasional dans nascut din frumusetea muzicii. De fapt, tangoul, doar melodie fara dans, parca nu-i complet, cat ar fi muzica de frumoasa.
    Multumesc si pentru toate informatiile pretioase.
    HAPPY WEEKEND iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Elly!
      Recunosc: si eu sunt usor ancorata in... portul cu parfum interbelic! :)

      Adevar scrii: e un dans pasional! Foarte! :)

      Viata fericita sa ai! Si multa Iubire!

      Ștergere
  2. WOW! Ce mi-ar place sa pot dansa Tango! Numai ca sunt prea rigida.... un pic mai moale decat coada maturii! ☺
    HAPPY WEEKEND!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha! Daca eu pot dansa Tango oricine poate! :) Am invatat sa dansez - in general - abia pe la varsta de 20 de ani! Disco, ce altceva?! :) Abia anul trecut mi-am zis: de ce nu si Tango? Am intalnit pe cineva care danseaza - o consider amica... Ne-am cunoscut pe net :) E dansatoare! Participa la concursuri de dans sportiv si la categoria "peste 30 de ani" are premii importante! Am vazut-o in concurs de doua ori (si sper sa mai fie concursuri de gen in BV). Ea mi-a spus ca se poate dansa la orice varsta! Anul trecut m-am inscris la "cursuri de dans" Si pot dansa Tango! Dar... mi-a fost destul de greu sa ma acomodez... "Intimitatea" cu un strain nu e usoara! Si asta a fost Tango pentru mine :) Dar am reusit! Iar daca am reusit eu poate reusi oricine! :)) Profesorul - sa zic asa - mi-a atras atentia ca... trebuie sa ma las condusa! Zice el ca numai femeile care nu se lasa conduse - in dans, cel putin :) - par rigide! Asa o fi! Nu l-am contrazis pentru ca mi-a placut cum "suna" :)

      Viata fericita!

      Ștergere
  3. Superbă postarea ta, așa cum spui, tangoul e mult mai mult decât un dans!
    Cât de mult mi-a plăcut flmul Take The Lead cu Antonio Banderas. Scena aceasta m-a impresionat de la început și continuă s-o facă.
    http://www.youtube.com/watch?v=i-kgP4HoGWQ
    Te felicit, Diana!
    Să ai un weekend fericit! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Mirela! Pentru aprecieri si pentru link.
      Filmul cu Antonio Banderas m-a surprins cand l-am vazut... Eram obisnuita cu alt gen de filme cu Antonio B :) Scena e excelenta! Are... zeci de semnificatii (pe care cei care vor vedea filmul le vor intelege)!


      Si dansul lui Al Pacino cu Gabrielle Anwar, in “Scent of a Woman” e... impresionant (inclusiv dialogul) - cred eu :)
      http://www.youtube.com/watch?v=F2zTd_YwTvo

      Antonio Banderas este un barbat frumos, dupa gustul meu, dar si... Al Pacino. La Antonio sensibilitatea pare "de la sine inteleasa"... Al Pacino imi da senzatia de "barbat puternic" - si cand un "barbat puternic" isi dezvaluie latura sensibila devine "excesiv de irezistibil" :)

      Viata fericita!

      Ștergere
  4. Atat ce poate sa-mi placa dansul asta ... nici nu ai idee. Este unul din cele mai frumoase si cele mai senzuale dansuri inventate vreodata :D

    Happy Weekend!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am idee, dar imi pot imagina! :) Si mie imi place! Partea rea - sa zic asa - este ca nu prea "se gasesc" parteneri care sa stie pasii de tango si sa stie "figurile" - dar mai ales sa stie sa le potriveasca!

      O saptamana minunata sa ai!

      Ștergere
  5. Un dans frumos, dar prefer sa raman doar la privit:)) nu este de mine:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa am zis si eu, pana m-am inscris la "cursuri" Sigur, nu-s un talent in plina inflorire dar... ma descurc mnai bine decat ma asteptam! :)

      Ștergere
  6. aaaaaa! câta pasiune, cata eleganta! frumos dans, minunata postare!
    sa ai un weekend minunat! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar frumos e dansul acesta!

      Multumesc, Carmen!

      O saptamana minunata iti doresc!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.