Cei dragi sau Parfumul sentimentului de siguranță

S-a născut “la casă” dar părinții au ales - când ea avea vârsta de patru ani - să se mute la bloc. Și-au imaginat că acolo vor fi mai în siguranță copiii lor. Au plătit avansul pentru un apartament cu trei camere și după doi ani s-au mutat. Vecinii erau tineri toți și aveau unul sau doi copii. Cum apărea o nouă familie pe scară, cum toți săreau să ajute la cărat de mobilă - pentru ca nu toate obiectele încăpeau în liftul destul de spațios. Seara udau, cu rândul, zona verde din spatele blocului și curățau terenul de joacă pentru copii. Unul dintre părinți a reușit să aducă două mese de ping-pong, cu picioare din oțel, înfipte în pământ și cu blatul din beton - să nu poată fi mișcată și să nu se deterioreze în timp. Erau montate trei leagăne, doi stâlpi între care copiii legau fileul pentru volei. Pentru porțile de fotbal erau nevoiți să improvizeze și foloseau pietroaie. Un alt părinte a copiat modelul de scrabble dintr-o revistă Pif și l-a realizat din carton, inclusiv piesele cu litere, și copiii îl întindeau pe masa de ping-pong, organizând campionate. Își exersau abilitatea de a învăța cât mai multe cuvinte și erau obligați să știe să calculeze punctajul. Când nu jucau scrabble sau jocuri cu mingea, jucau cărți sau șah - ori pe pături întinse în iarbă, ori pe masa de ping-pong dacă nu juca nimeni. Iarna, părinții udau o parte din teren și făceau patinoar iar copiii, înarmați cu lopeți, curățau gheața în timpul zilei pentru a putea juca hochei, “coada de șarpe”, prinselea sau fotbal pe gheață. În fiecare seară un părinte uda patinoarul pentru ca a doua zi să fie neted, numai bun pentru patinat. Se adunau acolo, iarna, copiii din trei cartiere.

Scara blocului era curată mereu, oamenii nu-și încuiau ușile și unii vecini se apropiaseră atât de mult încât nu mai sunau când voiau să intre în apartamentul altuia. Când cineva avea o problemă cu o țeavă de apă, sau dacă uitase apa deschisă și se inundase sau alte neplăceri se întâmplau, săreau cu toții să ajute.

Trăia un perpetuum sentiment de siguranță, inconștientă că răul poate pândi.

Timpul a trecut și românii și-au câștigat dreptul la libertate. Mulți vecini au vândut apartamentele și s-au mutat “la casă”, alții au plecat definitiv din țară. Nou veniții făcuseră praf zugrăveala de pe holul scării, liftul era mai mereu murdar, în unele zile erau urme de urină pe palierul unde era uscătoria, unii își aruncau gunoiul în curtea interioară și o familie de tineri cu un copil mic arunca în părculețul de lângă bloc - direct din balconul etajului trei - absorbantele copilului. Leagănele - deși erau destui copii mici - au fost distruse, la fel și mesele de ping-pong; iarna nu mai răsunau glasurile voioase ale copiilor care patinau și cine nu era din “zonă” era izgonit. Cei vechi, destul de vârstnici acum, au început să își incuie ușile și cei de la etajele inferioare au pus gratii la geamurile de la baie după ce unul dintre apartamente fusese jefuit de hoți care au intrat în curtea interioară și apoi pe geamul băii. Oricâtă siguranță ar fi avut acei oameni în apartamentul lor și oricât se iubeau, au fost răvășiti de acel jaf. În scurt timp s-au mutat si ei.

Cu toții aflaseră că noii vecini nu aveau nici cea mai vagă noțiune despre traiul într-o colectivitate. Vechii locatari pierduseră sentimentul de siguranță în propria casă.

Și ea, născută “la casă” și crescută “la bloc” a înțeles că ar fi mai bine să plece, și să își ia părinții cu ea - nu-i putea lăsa în acea comunitate de individualiști parveniți care aveau ca țel în viață gresia, faianța și termopanul ca un semn al belșugului. Nu-și putea lăsa părinții vârstnici între acei oameni care murdăreau tot ce atingeau și ridicau din umeri când te vedeau în necaz. Au cumpărat o căsuță într-un cartier liniștit, după ce s-au interesat ce fel de oameni locuiesc în apropiere. Erau oameni care iubeau animalele, oameni care aveau cuvinte frumoase de spus despre vecini dar i-au informat că vor trebui să ia unele măsuri de precauție pentru că, uneori, trec prin cartier găști care intra la furat prin curți. Cum pretutindeni exista acest pericol au ales să cumpere acolo. Câinele pe care îl aveau și-a găsit un prieten de joacă și de pază - un maidanez negru și mare, hotărât să apere teritoriul unde și el se simțea în siguranță. Au montat un gard înalt și au pus camere de supraveghere video. Ușa casei era masivă și cu zăvoare solide. Se simțeau într-o relativă siguranță din acest punct de vedere. Vecinii nu se amestecau în ograda lor și nici ei în a altora dar când era o chestiune care necesita participarea sau ajutorul  celorlalți nimeni nu se eschiva. Armonia și sentimentul de siguranță cunoscute în perioada copilăriei și adolescenței se reinstalau. Trăia, în liniște, alături de persoanele dragi și acest fapt îi dădea puterea de a învinge sau de a suporta acele neajunsuri întâmpinate, inerent, în afara zonei de confort. Avea puterea pe care numai familia o poate conferi cuiva. Se simțea în siguranță știind că cei dragi sunt în siguranță, mai mult sau mai puțin, dar cât depindea de ea avea grija ca totul să fie bine.

Așteptându-se la orice, oricând, oriunde și de la oricine avea un puternic sentiment de siguranță bazându-se numai pe forțele proprii. Nu se temea că ceva rău s-ar putea întâmpla - pentru că nu ar fi putut controla anumite evenimente - dar își luase cât de multe posibile măsuri de siguranță.

Parfumul sentimentului ei de siguranță este parfumul celor dragi; siguranța lor, bunăstarea lor, viața armonioasă îi dădeau cel mai puternic sentiment de siguranță.

Parfumul care invocă amintirea copilariei trăite în siguranță e cel al lavandei, pentru că bunica și apoi mama foloseau firele de lavandă pentru a parfuma dulapurile și casa în general. Era parfumul care îi amintea mereu de cei dragi și de siguranța în care trăise la începutul drumului în viață, acumulând forță, până când a învățat să se apere singură și să protejeze pe cei mai puțin puternici. 

Jicky, un parfum cu note de lavandă, a fost lansat de Guerlain în anul 1889 și încă mai are admiratori. O istorie atât de lungă pentru un parfum crează senzația siguranței că și sentimentele pot fi trainice. Dacă un parfum, care e un cocteil de esențe, pare a fi peren sentimentele cu atât mai mult pot dura când sunt “îmbuteliate” de mâini pricepute, în recipiente deosebite care le pot păstra savoarea și valoarea. Ideea Jicky a fost preluată în Shalimar, cu același  succes. Jicky e primul parfum - se spune - care combină elementele naturale cu cele sintetice. Se deschide cu o puternică notă de lavandă, și se combină cu bergamota și mai apoi cu vanilia, care echilibrează perfect lavanda. E un parfum care rezistă și încântă cu esența lui ușor orientală.

O nouă poveste la Clubul Condeielor Parfumate găzduit de Mirela. Pentru azi, tema a fost aleasă de Cătălin.